Fiu, fii, fiii, fiii-i

De doi ani încoace am tot vorbit despre i-urile din "fi"-ul lui "a fi", acu' - târziu - le-a venit vremea i-urilor din pluralul lui "fiu". Astea funcţionează pe modelul propriu - proprii - propriii - propriii-i. Adică: FIU Un i din radical: FI+U. FII Un i din radical plus desinenţa (terminaţia) de plural i: …

Publicitate

Fi-i

P-asta încă n-o văzusem. Am văzut fi-ţi, de mai multe ori, da' fi-i încă nu. Nemărginită-i întortocherea axonului stâlcit... Copii, fi-i nu există. Există fi - fii, de la a fi. Şi există fiu - fii - fiii.

Un fî, doi fi, fii

Pătrăţel are un fî. Nevastă-sa mai naşte un fî. Acuma Pătrăţel are doi fi. Fii lu' Pătrăţel fac afaceri. (Gândul.) ___________________ Fiu-fii-fiii. ___________________

Aţi căutat, vă răspundem. 60.

Întrebarea fundamentală e: când s-ar scrie dezlegat?! Aş se scrie întotdeauna aş, într-un cuvânt, şi formează condiţionalul: aş face. Aşi se scrie aşi numa' când e plural de la as (ăla de la cărţi, de exemplu). A-şi se scrie a-şi când îl puteţi adăuga un sieşi / lui însuşi / ei înseşi / lor înşişi …

Aţi căutat, vă răspundem. 30.

Hehe, încă şi mai tricky îs substantivele care se scriu cu iii: geamgiii. 😀 (geamgiu-geamgii-geamgiii) Primul i: vine din radicalul substantivului - geamgi-u. Din aceeaşi categorie: cazangi-u, iaurgi-u, bragagi-u, propri-u, fi-u,  copi-l. Al doilea i: este desinenţa de plural, la masculin: geamgiu-geamgii; bragagiu-bragagii, propriu-proprii, fiu-fii, copil-copii. Dacă radicalul nu se termină în -i-, atunci avem …

Aţi căutat, vă răspundem. 29.

Ce-i ăsta vine de la pronumele relativ (sau interogativ, după caz) ce urmat fie de verbul a fi (forma îi, de la e, de la este), fie de pronumele personal în dativ îi (ce-i dai? / ce îi dai lui/ei?), fie, cum zicea aciddu aici, un pronume într-un soi de dativ posesiv (hm, nu mai …