Aţi căutat, vă răspundem. 67.

blog+diacritica+simona

Yep, that’s me.

sa stii verbe

Da, e foarte bine să ştii verbe. Şi să le ştii scrie corect.

conjugare genitiv

Conjugarea genitivului, sau cum?!
Genitivul e caz, adică o categorie gramaticală proprie substantivului şi cuvintelor care-l însoţesc sau substituie (pronume, adjectiv, articol, chestii de-astea). Iar astea se declină.
Conjugarea ţine de verbe – şi-nseamnă trecerea unui verb pe la toate categoriile gramaticale specifice (mod, timp, persoană, număr, diateză etc.)
Despre cum se formează genitivul în română:
http://ro.wordpress.com/tag/genitiv/
Oi mai fi scris şi-n altă parte, nu mai ştiu. Căutaţi cu botonul din dreapta sus.

introduce-ti

Ba introdu-ţi tu în cap că se spune şi se scrie:
(Tu) introdu ! (Tu) introdu-ţi!
(Voi) introduceţi! (Voi) introduceţi-vă!

cand se scrie fi cu un singur i

De cele mai multe ori.
Vezi aici:
https://diacritica.wordpress.com/2009/01/02/fi-fii-cand-se-scrie-fi-cu-2-i/

a fii perfect simplu

A fii n-are perfect simplu, căci a fii nu există.
Există a fi, cu un singur i, al cărui perfect simplu e ceva de genul fui/fusei. Cititorii mei olteni, vă rog să-mi daţi o mână de ajutor! (Că eu n-am folosit în viaţa mea perfectul simplu.)

cand se scrie l-a la
cand se scrie la

L-a se scrie l-a când poate fi completat cu pe el:
L-a văzut pe el. L-a cunoscut pe el.

La se scrie la când e urmat de un substantiv sau un pronume:
la masă, la şcoală, la ora două, la tine, la acela.

ortografie sa ii fii aproape

E foarte ortografic, numa’ că lipsesc căciulile:
Să îi fii aproape.

nu zi imperativ singular negativ

După cum am învăţat noi în clasa a cincea, imperativul negativ (persoana a II-a sg.) se formează, de obicei, de la infinitiv. Şi anume: Nu zice!
Vezi ş-aici:
https://diacritica.wordpress.com/2008/12/30/zi-zii-zi-i-despre-imperativul-lui-a-zice/

conjugare verb a apare viitor

A apare nu există. Sau nu exista pe vremea mea.
Există a apărea, verb de conjugarea a treia (terminate în -ea), ca şi a plăcea, a părea.
Prin urmare, spunem şi scriem mi-ar plăcea, mi-ar părea, ar apărea, va apărea.

noul parc de distracţii de la snagov

Have no idea! Sorry.

simpte sau simte

Of! Simte, evident!
simt, simţi, simte, simţim, simţiţi, simt.

Aţi căutat, vă răspundem. 65.

virgula inainte de insa

Întotdeauna.

sa aibe dreptate

Niciodată. Numa’ să aibă.

imperativul a crea

Păi, la persoana a II-a sg. imperativul vine de la persoana a III-a sg, indicativ prezent:
el creează – (tu) creează!
Cu doi e, evident, după cum am explicat de nenumărate ori: un e din radical (cre-), un e din terminaţie (-ează).
Imperativul negativ pleacă de la forma de infinitiv:
a crea – (tu) nu crea!
Cu un singur e, şi anume ăla din radical. Căci terminaţia infinitivului n-are nici un e. Doar un -a, ca în a cânta.

La persoana a II-a pl., imperativul (şi afirmativ, şi negativ) se formează de la indicativul prezent:
voi creaţi – (voi) creaţi! / (voi) nu creaţi!
Cu un singur e, cel din radical (cre-), căci terminaţia pentru voi (-aţi) nu conţine nici un e.

Vezi şi Cream /vs/ Creem.

ortografia verbului a veni

Nu’ş’ ce dubii aveţi, da-n orice caz, a veni e întotdeauna cu un singur i. Inclusiv la viitor (voi veni) şi la condiţional prezent (aş veni). Doi i cred că apar numai la perfectul simplu: eu venii.

genitivul substantivului oua

Fiind ăsta un substantiv neutru, la plural se comportă ca un substantiv feminin. Car’ va să zică, forma de genitiv-dativ plural se formează de la nominativ-acuzativ plural + -lor:
ou – ouă (N-Ac pl) – ouălor (G-D pl)
Ca în:
casă – case (N-Ac pl) – caselor (G-D pl)
fată – fete (N-Ac pl) – fetelor (G-D pl).

Aşa cum nu spunem fetelelor / caselelor, nu spunem nici ouălelor.
Spunem fetelor, caselor, ouălor. Fără nici un -le- la mijloc.

cine oare mircea

Îmi pare rău, Mircea nu e disponibnil. Da’ cred că oare-le ăla se pune între virgule.

Cui oferă sprijin politic ministrul muncii?

Să i-l retragă, sunt de acord, dar cui să i-l retragă?
I mean, el, ministrul muncii, care posedă, nu-aşa, un sprijin politic – conform sintagmei „sprijinul politic al ministrului muncii”. Cu ministrul în genitiv. Că dacă era să i se retragă ministrului sprijinul politic, atunci ministrul ar fi fost în dativ, nu?

Deci, Realitatea, vă-ntreb: cui să retragă ministrul muncii sprijinul politic de-l posedă?

http://www.realitatea.net/sindicatele-din-educatie-cer-retragerea-sprijinului-politic-al-ministrului-muncii_556397.html

Ideea ideei teologului geostrateg

Teologul de serviciu al EVZ, autoporeclit şi distrugătorul de panarame, a trecut pe analiză de geostrategie şi geopolitică. Căci, nu-aşa, dacă dl Florian Bichir consideră că are dreptul să asigure o minimă igienă mintală acestui popor, aşa cum am aflat de curând, de ce n-ar avea dreptul (tot el, dl Bichir) şi să dea sfaturi Statelor Unite despre ce-i de făcut când Rusia e (prea) prietenă cu Germania.

Numa’ că dl Bichir încă are o problemă cu igiena ortografică proprie. Tura asta: ideei – că tot mă-ntreabă lumea, de câteva zile-ncoace, despre dativ.

Domnu’ Bichir, am mai explicat p-aci cum se formează dativul, da’ nu-i nimic, vă mai explic şi Dvs. înc-o dat’, că probabil eraţi ocupat cu distrugerea de panarame şi n-aţi avut timp să citiţi. Şi d’aia aţi dat pe goarnă ideei.
Deci, domnu’ Bichir: la substantivele feminine, forma de genitiv-dativ singular pleacă de la forma de nominativ-acuzativ plural, la care adăugaţi un -i în coadă. Mai simplu zis (ca pentru ziarişti):
casă – case (N-Ac pl) – casei (G-D sg).
La fel şi cu idee, domnu’ Bichir:
idee – idei (N-Ac pl) – ideii (G-D sg).

Sănătate multă, domnu’ Bichir, şi la cât mai multe panarame distruse!

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/857616/EDITORIALUL-EVZ-Noua-Axa-si-nota-de-plata/

Aţi căutat, vă răspundem. 59.

Liana Pătraş (Alexandru, mai nou) n-am idee dacă-i măritată au ba, da’ eu nu-s – în caz că vă-ntrebaţi.

Nu ştiu. Gaze?

Multe!

V-am explicat când cu cimitirul limbei române.

Nu ştiu ce-aveţi în ultima vreme cu dativul egalităţii, da’, aşa cum v-am explicat de curând, forma de genitiv-dativ e fix egalităţii: de la pluralul de nominativ-acuzativ (egalităţi) plus înc-un i la coadă. Ca şi la casă-case-casei, fată-fete-fetei.

Ba chiar cu două virgule se scrie. Că pe de asemenea îl puneţi între virgule: şi [,] de asemenea [,] .

E chiar foarte ortografic. Că se scrie întotdeauna într-un cuvânt:
îmi
îţi
îşi
ne
vă
îşi

Amândouă-s corecte, depinde ce vreţi să ziceţi.
Ia-ţi va să zică tu ia-ţi ţie. De la a lua.
I-aţi va să zică voi i-aţi [omorât] pe ei. Sau, mă rog, voi i-aţi iubit, urât, certat pe ei.

Nu, nu eu v-am căutat. Da’ în caz că v-aş fi căutat, ar fi fost corect să mă-ntrebaţi „m-aţi căutat?”.

Scri, cu un i, nu există. Există numai (tu) scrii, cu doi i.
Deşi acuma-mi vine o-ndoială: cum naiba face „a scrie” la perfect simplu, persoana I sg?!

Trimite-mi-le se scrie, normal. Cum altfel s-ar putea scrie?!

Italiana n-are cazuri. Ceea ce româna exprimă prin cazuri, italiana exprimă cu ajutorul prepoziţiilor: a pentru dativ, di pentru genitiv. Nominativul şi acuzativul n-au prepoziţii.
N-Ac: il bambino
G: del bambino
D: al bambino

În nici un fel. Că nu se declină, se conjugă.
Conjugarea lui a şti, aici.

Aţi căutat, vă răspundem. 54.

Îmi pare rău, e târziu, la ora asta nu mai luăm comenzi, s-a închis bucătăria. Da’ dacă vreţi o bere cu nişte alune, de la bar, se face.

Ca regulă generală, acolo unde nu e cazul. Şi, în special, între subiect şi predicat.

În general, la persoana a II-a singular, imperativul afirmativ se formează de la persoana a III-a singular a prezentului indicativ, iar imperativul negativ se formează de la infinitiv:
Mănâncă! (tu mănânci / el mănâncă) – Nu mânca! (a mânca)
Spune! (el spune) – Nu spune! (a spune)
Citeşte! (el citeşte) – Nu citi! (a citi)
Scrie! (el scrie) – Nu scrie! (a scrie).

Evident, cu excepţiile de rigoare:
Fă! (dar: el face) – Nu face! (a face)
Fii! (de la (tu) să fii; dar: el este) – Nu fi ! (de la a fi, infinitiv, cu un singur i)
Zi! (dar: el zice) – Nu zice! (a zice)
Du! (dar: el duce) – Nu duce! (a duce)

În general, forma de genitiv-dativ a substantivului feminin, singular, porneşte de la forma de nominativ-acuzativ plural, plus terminaţia -i:

fată – fete – fetei . De la fete (N-Ac, pl) + i
mamă – mame – mamei. De la mame (N-Ac, pl) + i
egalitate – egalităţi – egalităţii. De la egalităţi (N-Ac, pl) + i.

Starea împuşcată este critică.

Dl Lucian Cazan (Cotidianul) ne anunţă că starea împuşcată la Craiova – a fetei fiind ea, starea – este critică, căci glonţul a rămas în cutia craniană. A stării, evident, căci, conform dlui Cazan, starea (fetei) a fost împuşcată. Pentru că, nu-aşa, dacă era vorba de o fată împuşcată, atunci sintagma ar fi fost starea fetei împuşcate. Unde împuşcate determină fetei, prin urmare se acordă în caz cu fetei; genitiv, adică.

Domnu’ Cazan, sesizaţi diferenţa dintre starea mamei mele şi starea mamei mea? Ei bine, e la fel şi cu starea fetei împuşcate vs starea fetei împuşcată. Chestie de acord în gen, număr şi caz.

http://cotidianul.ro/starea_fetei_impuscata_la_craiova_este_critica_glontul_a_ramas_in_cutia_craniana-89452.html