Posts Tagged ‘inima copiilor’

Aici sunt banii dumneavoastră!

24/12/2013


(Eu v-am zis că-i pe bune!)

Şi-n caz c-aveţi o firmă şi un ce profit, aflaţi că puteţi dona 20% din impozitul datorat – sponsorizând Inima copiilor, de exemplu.  Ce vor să facă cu banii ăia? Iaca:

Abia veniţi pe lume, viaţa copiilor cu malformaţii cardiace depinde de o operaţie care, uneori, nu poate fi făcută în ţară.  Statul plăteşte costurile operaţiei în sine, dar uneori părinţii nu au banii necesari pentru a ajunge la Bucureşti sau Târgu Mureş pentru un control, nu îşi permit biletele de avion până în Germania ori Italia, sau cheltuielile cu cazarea.
Adunăm bani pentru un fond din care să putem ajuta familiile sărace ai căror copii au nevoie de operaţii cu cheltuielile de transport, medicamente, mâncare sau alte lucruri mici, dar importante.
Ne dorim să strângem în fiecare an 20.000 de euro, bani din care, după estimările noastre, am putea ajuta 20-30 de copii foarte săraci sau aflaţi în
îngrijirea statului.

Detalii aici. Jur că-s oameni serioşi!

Reclame

Concurs

14/09/2013

…de granturi, pe care sper să-l câştige Inima Copiilor.

V-am tot zis pe-aici de „Inima Copiilor”, de vreo 4 ani şi mai bine. O mână de oameni (cred că-s chiar numărabili pe degetele de la o mână), care au fiecare jobul lui de pe urma căruia mănâncă, au făcut următoarele în restul timpului:

2006-2008: au dotat cu aparatură medicală  Secţia de cardiochirurgie pediatrică a Institutului Inimii din Cluj (480.000 euro), au organizat şi susţinut financiar 6 misiuni medicale umanitare din străinătate. Detalii aici.

2009-2011: au construit şi amenajat Departamentul de cardiochirurgie de la „Marie Curie”, în București (3.5 milioane de euro, din care 1.4 milioane strânși și investiți de Inima Copiilor – campania aia de sms-uri din 2009, mai ştiţi?). Devine funcţional în curând (povestea cu lipsa de personal, deşi departamentul e gata de mai demult) – prima operaţie va avea loc peste câteva săptămâni (colaborare inter-ministerială româno-italiană). Detalii aici.

Au amenajat secţia de cardiologie de la „Marie Curie” (55.000 euro), care a primit primii pacienţi în ianuarie şi a fost prezentată oficial săptămâna asta. Detalii aici.

Din 2012 au început proiectul de extindere a secţiei de terapie intensivă nou-născuţi de la „Marie Curie”. Extindere, adică +842%, să ne-nţelegem. Clădire nouă, alipită la cea veche, cu 4 niveluri şi 1600 mp. Va putea primi 27 de copii (faţă de 11 acum). Vreo 200 în plus pe an. Va fi dată în folosinţă în octombrie. Detalii aici.

Ei, oamenii ăştia vor să mai facă o chestie. De dimensiuni mai mici, dar importantă mai ales pentru părinţii care află că copilul lor (poate nou-născut) e bolnav de inimă: broşuri despre inimă şi cele mai frecvente patologii, fluturaşi cu informaţii practice pentru cei care trebuie să plece în străinătate cu copiii (nu întotdeauna părinţii) şi un caiet pentru copiii mai măricei, care să-i ajute să înţeleagă ce se întâmplă cu ei la spital şi care să conţină joculeţe şi un jurnal care să-i amuze puţin şi să-i ţină ocupaţi cât stau în spital.

Pentru asta au nevoie să câştige cei 5.000 de euro puşi la bătaie de Raiffeisen Comunităţi. Ca să-i câştige trebuie să-i votaţi, după cum urmează:

– cont pe http://raiffeisencomunitati.ro/
– apoi „Program de granturi”
– click pentru a vota programul preferat
– hartă – alegeţi Bucureşti
– secţiunea „Sănătate”
– proiectul „Din inimă, cu grijă”.

Acuma, eu ştiu că procedura e complicată – am parcurs-o, am votat. Da’ e totuşi mai simplu decât ce-au făcut până acum oamenii ăştia (care nu trăiesc din oengism) şi decât să o însoţeşti pe Narcisa (4 luni) în Germania, ca să fie operată, şi să iei decizii în numele părinţilor ei (Andreea s-a încumetat la asta). (Narcisa a ajuns în Germania cu un avion privat plătit de părinţii altui copil bolnav.)

Hai să vedem: îl scoateţi câştigător?

––––––––––––––––––––––––

Inima Copiilor:

Asa-i, pliantele sunt de multe ori niste prostii inutile. Noua ni s-a intamplat insa sa dam de o fetita de 16 ani care ar fi trebuit operata de inima in primul an de viata. Parintii nu au inteles ca un defect cardiac e un lucru serios si, atunci cand am gasit-o noi, Cristina nu mai iesise de ani de zile din casa, nu mai putea merge si asteptau, si ea, si parintii si fratii ei, un sfarsit trist.
Am gasit copii de 4-5 ani cu defecte cardiace simple, agravate insa pentru ca familiile nu au stiut ce sa faca sau nu au facut la timp. Unora nu li se explica bine, altii nu inteleg, altii amana. Daca am reusi sa-i trezim un pic, ar trai mai multi copii.
Avem pacienti care sunt indrumati spre operatii in strainatate si care se apuca repede-repede sa stranga donatii ca sa achite costurile operatiilor, fara sa stie ca statul plateste aeste costuri si ei au nevoie de bani numai pentru biletele de avion si celelalte necesitati ale calatoriei. Lipsa de informatie ii sperie, ii intarzie si ii incurca.
Si, da, e si cazul clasic, al parintilor care nu nou-nascutul la un control in primul an de viata si afla tarziu si in circumstante dureroase despre problemele cardiace ale copilului.
De-asta ne dorim sa facem proiectul asta – nu-i fandoseala pe hartie lucioasa, incercam sa trezim si sa lamurim oameni, incercam sa salvam copii.

Kilometri de vânzare avem, kilometri avem, patrujdelei bucata!

06/10/2012

Dacă treceţi azi şi mâine prin Piaţa Constituţiei, pe la cartierul general al maratonului internaţional Bucureşti, la standul Ro Club Maraton puteţi cumpăra de la Inima Copiilor kilometri prin (şi până în) Sahara. 40 de lei bucata şi primiţi şi tricou. Bine, de alergat aleargă în locul vostru Andrei Gligor, şi anume pentru nou-născuţii de la „Marie Curie”, şi anume pentru un RetCam* de 29.000 de euro pe care Inima Copiilor are de gând să-l cumpere pentru prematurii de la „Marie Curie”.

___________

* RetCam Fundus Camera este un scanner care culege imagini de pe retina copilului, imagini care pot fi salvate electronic şi folosite de medici (local sau la distanţă) pentru diagnostic şi alegerea tratamentului.
Camera e indispensabilă pentru un tratament precoce, corect al copiilor prematuri, dar poate fi de folos şi eficientă pentru pacienţi de orice vârstă. Folosind acest scanner şi alte dispozitive (oftalmoscopul, laserul retinian) medicii de la Marie Curie vor putea salva de la orbire o mulţime de copii – nou-născuţi şi nu numai – în fiecare an.

Gerar

30/01/2012

Semimaratonul Gerar.

Şase magnifici au alergat ieri câte 21 km la -13 grade, pentru Inima Copiilor.

Înainte de start, de la stânga la dreapta:

Paul Dicu (uite că aleargă şi prin zăpadă!), Marius Negrea, Oana Safta, Narcis Găvan, Marian Alboaei, Sabin Gîlceavă. La ani 40+,  în afară de Oana şi Marian, cred.

La finiş:

Paul Dicu va participa şi anul ăsta la Marathon des Sables, pentru Inima Copiilor. Anul trecut strângeam noi bani pentru el, acum strânge el bani pentru Inima Copiilor. V-aduc aminte că Inima Copiilor a creat departamentul de cardiochirurgie de la spitalul Marie Curie din Bucureşti. La sfârşitul lui 2011 au fost angajaţi doi cardiologi, aşa că anul ăsta vor fi operaţi acolo 100 de copii bolnavi de inimă.

Ai doi euro în telefon?

14/07/2009

Dacă da, trimite un SMS la 858. Mai sunt două zile în care poţi dona prin SMS 2 Euro pentru înfiinţarea departamentului de cardiochirurgie de la Spitalul de Copii Marie Curie din Bucureşti.
Donaţii însă poţi face tot timpul.
http://inimacopiilor.ro/campanie/ajuta.php

Inima copiilor

21/04/2009

www.inimacopiilor.ro
E pe bune.
Iar articolul ăsta o să stea o vreme pe prima pagină, aşa că noutăţile o să vină dedesubt.