Fi-ul meu a împlinit o mie.

De vizualizări.
Am mâncat deja o îngheţată în cinstea lui.
Numa’ că nu ştiu ce cadou să-i iau. Tort nu, că-l mănânc eu şi nu e cazu’.

Car’ va să zică, după 6 luni jumate de blog despre limba românească, câteva sute de români şi-au lămurit (sper) câteva dintre neliniştile ortografice fundamentale ale poporului român, şi anume:

1. Fi vs Fii. Cum naiba se scrie, Nu fi ! sau Nu fii ! ? Aş fi sau Aş fii ?!
2. Zi vs Zii. Adică ce, vrei să zici că zii nu există?!
3. Niveluri vs Nivele. Ce-i nivela, ce-i nivelul?
4. i sau ii. Câţi de i au verbele în coadă?!
5. Crează sau Creează? Cum adică se scrie creează, când Ikea scrie în ditamai catalogul, ajuns în milioane de case, Crează-ţi bucătăria de vis, cu un singur e?! Eh, s-o crează ei!
6. Dero cu lichior de lămâie. Nu, limoncelu’ nu-i o nelinişte ortografică fundamentală a poporului român. Dero cu limoncello e doar un advărtaizing românesc extrem de chinuit.  Premiu-ntâi la categoria worst copywriter ever.

Reclame

Aţi căutat, vă răspundem. 60.

Întrebarea fundamentală e: când s-ar scrie dezlegat?!
Aş se scrie întotdeauna aş, într-un cuvânt, şi formează condiţionalul: aş face.
Aşi se scrie aşi numa’ când e plural de la as (ăla de la cărţi, de exemplu).
A-şi se scrie a-şi când îl puteţi adăuga un sieşi / lui însuşi / ei înseşi / lor înşişi sau când puteţi completa cu un posesiv. (Uf, ştiu că a ieşit cam complicată explicaţia.)
a-şi face lecţiile (sale), a-şi spune părerea (sa)
a-şi spune (sieşi, în sinea sa)

Vezi şi A-și da cu părerea, V-aş, v-ar, v-am.

Din ccând în ccând.

Îmi pare rău, n-am de vânzare. Da’ am nişte reţete, aici. Inclusiv pentru dero cu limoncello.

Habar n-am. Poate ştie să vă explice vreunul dintre cititorii noştri mai vigilenţi decât noi. Că eu a trebuit să-i explic unui anglofon vorbitor de română ce-i aia fiţe şi mi-a fost cam peste mână, că toate sinonimele de le găseam erau tot colocviale.

Am folosit eu. Nu mi-a plăcut.

Ce-i cu el?!

Dacă l-aţi postat şi nu v-a pus să plătiţi, înseamnă că nu costă nimic. Nu?

Câte ceva despre verbele care se termină în i, aici. Şi, în general, sub tagul i sau ii. Sau sub tagul care se referă direct la verbul cu pricina.

E foarte corect scris: „doi i”. 😀
Altminteri, discuţia despre când scriem cu doi i e lungă. Mai bine reveniţi cu întrebări punctuale.
Câte ceva despre când se scriu substantivele şi adjectivele cu -ii sau cu -iii, aici. (Chestii de genul propriu-proprii-propriii, geamgiu-geamgii-geamgiii, copil-copii-copiii, fiu-fii-fiii.)

Ce să se scrie cu doi i?!

De obicei ăla e imperativul negativ:
a mânca – nu mânca !
a spune – nu spune !
a zice – nu zice !
a face – nu face !
a duce – nu duce !
a fi – nu fi !

Ambele variante sunt corecte!

E la fel ca prezentul indicativului, cu excepţia persoanei a treia:
eu creez – eu să creez
tu creezi – tu să creezi
el creează – el să creeze
noi creăm – noi să creăm
voi creaţi – voi să creaţi
ei creează – ei să creeze

Despre conjugarea lui a crea:
https://diacritica.wordpress.com/2009/05/18/ati-cautat-va-raspundem-40/
https://diacritica.wordpress.com/2008/12/29/ikea/
https://diacritica.wordpress.com/2009/01/05/ikea-reintrupata/
https://diacritica.wordpress.com/2009/04/30/ati-cautat-va-raspundem-31/
https://diacritica.wordpress.com/2009/06/26/ati-cautat-va-raspundem-53/
https://diacritica.wordpress.com/2009/06/18/agream-agreati/

Şi nu uitaţi că a agrea se conjugă ca a crea şi a lucra!

Habar n-am! Da’ vă sugerez să căutaţi cu termeni în engleză.

Eu ştiu, tu ştii, da’ el nu-ntotdeauna ştie ortografie!

Aşa-i, e plină lumea de proşti!

În general, se pune virgulă înainte de şi atunci când şi e conjuncţie adversativă. Când e oarecum sinonim cu iar, adică:
I-am zis să stea locului, şi el s-a apucat să ţopăie.

Întotdeauna!

NU. A fi se scrie cu un singur i, ca şi toate formele care pleacă de la infinitiv:
viitorul: voi fi
condiţionalul prezent: aş fi
imperativul negativ: nu fi !
viitorul anterior: voi fi fost
condiţionalul perfect: aş fi fost
conjunctivul perfect: să fi fost (formă valabilă pentru toate persoanele)

Fix aşa: să nu fii. Căci a fi are în conjugare doi i numai la:
tu să fii
tu să nu fii
(tu) fii !
Restul e cu un singur i, din câte mi-aduc eu aminte.

Nu există zi-i versus zii, căci zii nu există. Există doar zi-i, adică zi-i lui/ei. Şi mai există zi, adică spune. Atunci când nu-nseamnă zi, ca în mă înnebuneşti de cap zi şi noapte.

O dispută despre niveluri vs nivele, aici.

Topul neliniştilor ortografice, 28/12/2008 – 01/05/2009

Cu mândrie vă anunţ că, aşa cum vedeţi, articolul despre fi vs fii a ajuns în seara asta la 500 de vizualizări. Mă gândesc c-or fi măcar vreo 200-250 de persoane care şi-au mai lămurit o nelinişte ortografică fundamentală.

Pe locu’ doi, altă nelinişte intrinsecă sentimentului românesc al limbii române – şi anume zi vs zii vs zi-i. (Deşi, mă rog, topu’ nu-i foarte relevant, că neliniştile cu pricina au fost discutate şi prin alte postări.)

P-ormă, faza aia cu domnu’ Bichir nu-i nici ea relevantă – că m-am aflat io-n treabă cândva ş-am linkat articolu’ cu pricina pe un alt blog. Ş-a venit un popor întreg să afle ce crez eu despre ce crede domnu’ Bichir despre paşapoartele biometrice.

Locu’ 4, Ikea, cu neasemuitul crează (tre’ să mai fac câteva poze, că l-am mai găsit încă de câteva ori în catalogul 2009). (Copii, să nu faceţi ca Ikea. Voi să scrieţi creează, cu doi e!)

Locu’ 5, surprinzător, limoncello.

Locu’ 6, domnu’ Sârbu şi discuţia nivele vs niveluri.

 
(Mărturisesc că, atunci când l-am scris, nu mi-a trecut prin cap că articolul despre fi vs fii ar putea avea aşa succes. De fapt, cred că nu-mi închipuiam că sunt atât de mulţi români suferinzi de neliniştea asta ortografică. Când o ajunge la 1.000 de vizualizări, dau de băut!)

Aţi căutat, vă răspundem. 20.

Nu face obiectul blogului ăstuia, da’ dacă tot m-aţi întrebat, să vă răspund:
Aveţi aici vreo 10 reţete de limoncello. Să m-anunţaţi când e gata, pentru controlul de calitate.

Dero cu limoncello

Gospodina românească e snoabă. Marketerul românesc ştie că gospodina românească e snoabă şi se-mpresionează la ce sună străineşte. Sau poate că marketerul românesc e snob şi el (şi incult, pe deasupra – ceea în cazul gospodinei poate fi scuzabil, pân’la urmă).

Dero cu limoncello di Sicilia.
Ca şi cum ai zice Dero cu vişinată de la tanti Miţa.

Ar cumpăra cineva dero cu vişinată? Nu.
Cumpără cineva dero cu limoncello? Se pare că da.
Deşi limoncello e un fel de vişinată, numa’ că din lămâi.

Limoncello, să ne-nţelegem, e un lichior. Lichior de lămâie. E singurul sens al cuvântului, în limba lui, şi anume italiana:
Lemma: limoncello
Sillabazione/Fonetica: [li-mon-cèl-lo]
Definizione: s. m. liquore ottenuto dalla macerazione della scorza di limone in alcol.
www.garzantinlinguistica.it

Deci da, ultima tendinţă pe piaţa detergenţilor: dero cu lichior de lămâie. Unilever, aferim!

Şi mă-ntreb: care dintre ingredientele de aici reprezintă lichiorul?…
Şi dacă dizolvăm detergentul ăla în apă şi-l ţinem la rece, dup-aia putem să-l bem pe post de limoncello?