Domnu’ Dragoş Boţa, mă gândesc că v-o fi fost foame, domn’e, dacă aţi mâncat cratima aia. Sau nu?
Domnu’ Boţa, acolo aveţi un verb la modul prezumtiv (o fi), precedat de forma atonă a pronumelui personal în dativ: v-. Adică, domnu’ Boţa, noi scriem aşa:
mi-o fi (mie)
ţi-o fi (ţie)
i-o fi (lui/ei)
ne-o fi (nouă)
v-o fi (vouă)
le-o fi (lor)
Cu cratimă de fiecare dată, domnu’ Boţa, ne-am înţeles?
–––––-
Despre vi, vii, vi-i, viii, aici.
––––––
Despre vă, vi, v-, vi-, -vă, aici.
––––––
Mi-o, ţi-o, i-o etc mai apar şi în structuri de genul:
Mi-o spune (pe ea, chestia asta, mie).
Ţi-o spune.
I-o spune.
Ne-o spune.
V-o spune.
Le-o spune.
unde e vorba de o combinaţie între pronumele personal în dativ, forma atonă (mi-, ţi-, i-, ne-, v-, le-) cu pronumele personal în acuzativ o (persoana a III-a sg., feminin, forma atonă).
