Posts Tagged ‘Neortografice’

Cum să te simţi deştept, chiar dacă nu eşti. Ghid într-un pas

24/02/2014

1. Faci mişto de madam Grapini.

Reclame

La liber

24/02/2014

– Hai pa, zice lucrătoarea comercială de la Auchan către colega ei.
– Pa, îi răspunde colega. Liber plăcut!

Ceea ce vă doresc şi vouă

18/02/2014

2014-02-18_ceeacevadorescsivoua

Despre bărbaţi

12/02/2014

„Mamaie, da’ de ce nu mă laşi să mă duc singur, cum fac toţi copiii de-a cincea? Am crescut, acum sunt bărbat!”

Transmaraton

09/08/2013

Fratele nostru Sam aleargă pe Transfăgărăşan în septembrie. Maraton. (Da’ ce-ţi trebuie, mamă, Transfăgărăşan? Pe un loc plat, un stadion, nu puteai? Că doar am văzut la Sfânta Ana cum vă iese sufletul…)
Aleargă pentru Hospice (îngrijire paliativă pentru bolnavi incurabili în stadii terminale). Şi-a propus să strângă 5.001 lei, a strâns 3.361 şi e pe locul II la strângători de bani, zişi şi fundraiseri. Pe primul loc e Andrei Gligor, care a alergat 3.600 km pentru Inima copiilor. Acuma: Andrei Gligor oricum aleargă mai repede decât frate-meu (şi mai mult, că e înscris la dublu maraton), aşa că lu’ frate-meu nu-i rămâne decât să fie cel mai strângător de fonduri.

Puteţi să donaţi pentru Hospice pe pagina lu’ Sam. Mai are de strâns 1.640 de lei, o nimica toată. Nu trebuie decât vreo 33 de oameni care să doneze câte 50 de lei.

Cum se face curăţenie la metrou

20/06/2013

Tăntica – categoria mămicuţe – p-un scaun, copilul alături. Vreo 3 ani, aşa. Se fâţâie, se urcă cu picioarele, mănâncă, face mizerie. Vagonul se uită pe sub sprâncene. S-apropie staţia. Tăntica dă jos copilul, îl scutură de firimituri, dă să se-ndrepte spre uşă. – Nu ştergeţi scaunul? o-ntreb. Vagonul cască ochii mari la mine. Cum am îndrăznit? – Ba da, zice tăntica. Şi dă bine cu palma pe scaun – praful de pe ghetele odorului şi firimituri de plăcintă. Rămâne cu palma neagră, n-a avut curajul să se şteargă pe pantaloni. Pleacă. În urma ei, o doamnă nu s-a murdărit.

 

Mai nou

29/05/2013

Scriu rar spre foarte, da’ şi când scriu … porneşte răzbelu’ ca-n vremurile bune.

Cine eşti tu, mă, să te iei de Puric şi de McDonald’s? Ă?

Copiii deltei

27/05/2013

Inspectoratul Şcolar Tulcea caută un prof de mate şi un prof de română dispuşi să locuiască în deltă, la Periprava, cel puţin până la încheierea anului şcolar. (Observator)

Ia, hai, din mulţimea de apărători ai cailor de la Letea, care sari să-i aperi şi pe copiii de la Periprava? Care te duci să aperi cu peptu’ gol (sau nu) examenul de capacitate al copiilor de la Periprava? Că-i la doi paşi de Letea, ba chiar se ajunge mult mai uşor: doar câteva ore cu pasagerul pe braţul Chilia, de la Tulcea, cu oprire fix la Periprava.

Sau care le donezi microbuz ca să se ducă la şcoală?

Eh? Sau meandrele concretului nerezolvabil pe FB îs prea sinuoase ca să…?

Cu taxiul prin oraş

01/05/2013

– Luaţi-o p-aicea, pe Vulturilor, îi zic. Mai scutim un semafor.
– Aşa-i, zice taximetristul. Sunteţi şoferiţă, nu?
– Nu, zic. Am permis, da’ nu conduc. Acum trei ani lucram prin zonă şi făceam drumul ăsta pe jos. Şi tot atunci i-am învăţat pe mulţi taximetrişti scurtătura asta.
– Bine aţi făcut, zice domnul. Da’ de ce nu conduci? Nu-ţi dă soţu’ maşina?
– Nu, zic. Pur şi simplu nu simt nevoia de maşină. (N-am nici soţ, nici maşină, da’ doar n-o să-i zdruncin acuma omului viziunea despre lume şi viaţă.) Mi se pare pierdere de vreme să conduc prin oraş ca să mă duc la serviciu. Mai bine citesc în autobuz.
– Păi şi când ai luat carnetu’? Te duci cu soţu’ pe câmp, faci câteva ture şi gata, ţi-aminteşti.
– Nu, n-am nevoie. Pur şi simplu nu simt nevoia de maşină în oraş. Dumneavoastră când conduceţi câştigaţi bani, eu dacă conduc doar pierd vremea în trafic.
– Că bine gândeşti mata! Ai dreptate. Eu câştig nişte bani, acuma cam puţini, da’ pentru mata e doar muncă în plus neplătită. Ce meserie ai?

No news, good news

17/03/2013

Cumva, cu nişte ani în urmă, am reuşit s-o fac pe mama să-nţeleagă acest principiu. Că dacă mă sună şi nu-i răspund înseamnă că a) îs la budă; b) îs ocupată; c) n-aud telefonul; d) mi-am uitat telefonul acasă şi că aproape sigur nu e) m-a călcat maşina. Că, în general, dacă e să mă calce maşina sau să mi se-ntâmple ceva grav din aceeaşi categorie, află mai repede decât şi-nchipuie ea.

Deci ce-am făcut eu în perioada asta? I mean, între opt seara, când ajung acasă, şi 7:20 dimineaţa, când plec? Şi în afară de serile când adorm de la nouă, îmbrăcată şi cu toate cele aprinse şi mă trezeşte la unu căţelul vecinilor ca să le sting şi să mă dezbrac şi să mă culc ca omu’? Nimic. Noroc cu autobuzul, că aşa mai citesc şi eu (Courrier Sud, Fraţi de cruce, Moderato cantabile – na; autorii n-aveţi decât să-i căutaţi singuri). Şi nici nu m-am învrednicit să pun la lecturi suplimentare ce mi-a plăcut de prin ele. Nici măcar atât. În weekend? În weekend mă gândesc aşa de intens la ce am de făcut – să scriu aia (adică a doua carte cu liniuţe de unire, categoria „capul reteza-ţi-l-voi” – culeasă din poveşti, spre disperarea mămicilor exasperate de arhaisme; mămicuţe dumneavoastră, dacă auziţi [retezaţilvoi], câte dintre domniile voastre ştiţi dacă-i „reteza-ţi-l-voi” sau „retezaţi-l-voi”? ă?), să traduc ailaltă, încât nu-mi mai rămâne energie să fac nimic. Doar nişte ciondăneli pe mail despre folosirea perfectului simplu în naraţiunea la persoana I, plus însămânţările de primăvară.

2013-03-17_agricultura-de-subzistenta

De la stânga la dreapta: pătrunjel, mărar, leuştean, busuioc şi cepşoară. (Urmează rozmarin, mentă, salvie, sovârf – zis şi oregano -, cimbru.)