Posts Tagged ‘ortogramă’

Nu-: nu-l, nu-i, nu-s, nu-mi, nu-ţi, nu-şi.

17/11/2009

ortograme nu-si nu-l

NU-L / NUL
Se scrie nu-l, cu cratimă, când poate fi înlocuit cu nu îl:
Nu-l (nu îl) văd, unde e?
Se scrie nul, într-un cuvânt, când e adjectiv (nul, nulă, nuli, nule) şi înseamnă cu valoare zero:
Acest act este nul.

NU-I
Se scrie întotdeauna nu-i, cu cratimă. Poate fi înlocuit cu:
nu îi … (lui/ei): Nu-i (nu îi) dă voie să vină.
nu e/este: Nu-i (nu e/este) de acord.

NU-S
Se scrie întotdeauna nu-s, cu cratimă. Poate fi înlocuit cu nu sunt:
Eu/ei/ele nu-s (nu sunt) de acord.

NU-MI
Se scrie întotdeauna nu-mi, cu cratimă. Poate fi înlocuit cu nu îmi:
Nu-mi (nu îmi) spune că te-ai răzgândit!

NU-ŢI / NUŢI
Se scrie nu-ţi, cu cratimă, când poate fi înlocuit cu nu îţi:
Nu-ţi (nu îţi) dau voie!
Se scrie Nuţi, într-un cuvânt şi cu majusculă, când e prenume de femeie.

NU-ŞI
Se scrie întotdeauna nu-şi, cu cratimă. Poate fi înlocuit cu nu îşi:
Nu-şi (nu îşi) termină niciodată treaba la timp.

Reclame

Mi-: mi-o, mi-l, mi-am, mi-au. Şi alte mi-uri.

15/11/2009

Regula de bază:
Scriem mi-, cu cratimă după mi, atunci când putem completa cu mie.

1. MI- + pronume

MI-O
Se scrie întotdeauna mi-o, cu cratimă. Poate fi completat cu mie … pe ea:
Mi-o dă (mie pe ea, cartea).
Vezi şi MI-O în 5. MI- + prezumtiv.

MI-L
Se scrie întotdeauna mi-l, cu cratimă. Poate fi completat cu mie … pe el:
Mi-l dă (mie pe el, caietul).

MI-I
Se scrie mi-i, cu cratimă, când poate fi completat cu mie … pe ei:
Când mi-i dai? (Când mi-i dai mie pe ei, banii?)
Se scrie mii, într-un cuvânt, când este pluralul de la mie: o mie – două mii.


2. MI- + e/este

MI-E
Se scrie mi-e, cu cratimă, când poate fi înlocuit cu îmi este:
Mi-e (îmi este) sete.
În celelalte situaţii se scrie mie, într-un cuvânt.

3. MI- + perfectul compus

MI-AM
Se scrie întotdeauna mi-am, cu cratimă. Poate fi completat cu eu … mie / meu, mea, mei, mele:
(Eu) mi-am spus (mie) că poate e mai bine să nu sun.
(Eu) mi-am scos câinele (meu) la plimbare.

MI-AI
Se scrie întotdeauna mi-ai, cu cratimă. Poate fi completat cu tu … mie / meu, mea, mei, mele:
(Tu) mi-ai dat (mie) telefon.
(Tu) mi-ai luat maşina (mea).

MI-A / MIA
Se scrie mi-a, cu cratim, când poate fi completat cu el/ea … mie / meu, mea, mei, mele:
(El/ea) mi-a spus (mie) că nu mai vine.
(El/ea) mi-a luat calculatorul (meu).

Se scrie Mia, într-un cuvânt şi cu majusculă, când e prenume.

MI-AŢI
Se scrie întotdeauna mi-aţi, cu cratimă. Poate fi completat cu voi … mie / meu, mea, mei, mele:
(Voi) mi-aţi luat (mie) un cadou.
(Voi) mi-aţi dus copiii (mei) la munte.

MI-AU
Se scrie întotdeauna mi-au, cu cratimă. (Pentru că, aşa cum ziceam aici, numai pisicile îl scriu fără cratimă.) Poate fi completat cu ei/ele … mie / meu, mea, mei, mele:
(Ei/ele) mi-au adus (mie) ce le-am cerut.
(Ei/ele) mi-au stricat ziua (mea).

4. MI- + condiţionalul (prezent/perfect)

MI-AŞ
Se scrie întotdeauna mi-aş, cu cratimă. Poate fi completat cu eu … mie / meu, mea, mei, mele:

MI-AI
Se scrie întotdeauna mi-ai, cu cratimă. Poate fi completat cu tu … mie / meu, mea, mei, mele:

MI-AR / MIAR
Se scrie mi-ar, cu cratimă, când poate fi completat cu el/ea/ei/ele … mie / meu, mea, mei, mele:
Se scrie miar, într-un cuvânt, când înseamnă bancnotă de o mie (de lei) şi poate fi numărat: un miar, două miare.

MI-AŢI
Se scrie întotdeauna mi-aţi, cu cratimă. Poate fi completat cu voi … mie / meu, mea, mei, mele:

5. MI- + prezumtiv

MI-OI
Se scrie întotdeauna mi-oi, cu cratimă. Poate fi completat cu eu/tu … mie / meu, mea, mei, mele:
Mi-oi face (eu) temele (mele) până la urmă!
Mi-oi da (tu mie) banii înapoi când oi putea!

MI-O
Se scrie întotdeauna mi-o, cu cratimă. Poate fi completat cu el/ea … mie / meu, mea, mei, mele:
Mi-o spune (el mie) adevărul într-o bună zi!
Vezi şi MI-O în 1. MI- + pronume.

MI-OŢI
Se scrie întotdeauna mi-oţi, cu cratimă. Poate fi completat cu voi … mie / meu, mea, mei, mele:

MI-OR
Se scrie întotdeauna mi-or, cu cratimă. Poate fi completat cu ei/ele … mie / meu, mea, mei, mele:

__________

(Sunt în pană de inspiraţie, aşa că exemplele lipsă o să vină şi ele niţel mai încolo. Poate după ce-mi fac o cafea. 🙂 )
__________
M-: m-am, m-ai, m-a, m-aş, m-oi, m-o. Şi alte m-uri.
__________
Mi sau m-i? Şi mii. Şi mi-i.

M-: m-am, m-ai, m-a, m-aş, m-oi, m-o. Şi alte m-uri.

14/11/2009

Mă tot frământ de ceva vreme-ncoace cum să sistematizez ortogramele astea într-un mod cât mai logic. Acu’ ceva timp am avut o tentativă de sistematizare plecând de la timpul verbal (cu perfectul compus şi cu condiţionalul), dar cred că mai folositoare (adică mai uşor accesibilă) ar fi o sistematizare în funcţie de pronumele complement. Adică, pe rând, toate combinaţiile posibile ale lui m-, te-, s-, l-, ne-, v- , i-, le-/ mi-, ţi-, şi-. Altfel zis, toate combinaţiile posibile ale pronumelui complement (în acuzativ sau dativ), formele atone, cu auxiliarele timpurilor compuse.

Azi încerc cu m-. Să vedem ce iese. 🙂

Regula de bază:
Scriem m-, cu cratimă după m, atunci când putem completa cu pe mine.

1. M- + perfectul compus:

M-AM
Se scrie întotdeauna m-am, cu cratimă. Poate fi completat cu eu … pe mine:
(Eu) m-am pregătit (pe mine).

M-AI / MAI
Se scrie m-ai când poate fi completat cu tu … pe mine:
(Tu) m-ai înnebunit (pe mine) de cap.
În rest, se scrie mai. Adică atunci când se referă la luna mai şi în structuri de genul mai vreau / nu mai vreau.

M-A
Se scrie întotdeauna m-a, cu cratimă. Poate fi completat cu el/ea … pe mine:
(El/ea) m-a dus (pe mine) la teatru.

M-AŢI
Se scrie întotdeauna m-aţi, cu cratimă. Poate fi completat cu voi … pe mine:
(Voi) m-aţi luat (pe mine) cu maşina.

M-AU
Se scrie întotdeauna m-au, cu cratimă. Poate fi completat cu ei/ele … pe mine:
(Ei/ele) m-au chemat (pe mine).

2. M- + condiţionalul (prezent/perfect)

M-AŞ
Se scrie întotdeauna m-aş, cu cratimă. Poate fi completat cu eu … pe mine:
(Eu) m-aş pregăti (pe mine) de plecare.
(Eu) m-aş fi pregătit (pe mine) de plecare.
M-aşi nu există.

M-AI / MAI
Se scrie m-ai când poate fi completat cu tu … pe mine:
(Tu) m-ai lua (pe mine) în excursie.
(Tu) m-ai fi luat (pe mine) în excursie.
În rest, se scrie mai. Adică atunci când se referă la luna mai şi în structuri de genul mai vreau / nu mai vreau.

M-AR
Se scrie întotdeauna m-ar, cu cratimă. Poate fi completat cu el/ea/ei/ele … pe mine:
(El/ea/ei/ele) m-ar aştepta (pe mine) la gară dacă ar avea timp.
(El/ea/ei/ele) m-ar fi aşteptat (pe mine) la gară dacă ar fi avut timp.

M-AŢI
Se scrie întotdeauna m-aţi, cu cratimă. Poate fi completat cu voi … pe mine:
(Voi) m-aţi duce (pe mine) cu maşina.
(Voi) m-aţi fi dus (pe mine) cu maşina.

3. M- + prezumtivul

M-OI / MOI
Se scrie m-oi când poate fi completat cu eu … pe mine sau tu … pe mine:
(Eu) m-oi pregăti (pe mine) dacă oi avea timp.
(Tu) m-oi lua (pe mine)…

Se scrie moi când e pluralul de la moale: biscuiţi moi.

M-O
Se scrie întotdeauna m-o, cu cratimă. Poate fi completat cu el/ea … pe mine:
(El/ea) m-o aştepta (pe mine) la gară dacă o avea timp.

M-OŢI
Se scrie m-oţi, cu cratimă, atunci când pate fi completat cu voi … pe mine:
(Voi) m-oţi duce (pe mine) în excursie dacă oţi avea timp.
Se scrie moţi, într-un cuvânt, când e pluralul de la moţ, locuitor din Ţara Moţilor.

M-OR / MOR
Se scrie m-or, cu cratimă, când poate fi completat cu ei/ele … pe mine:
(Ei/ele) m-or lua (pe mine) la ei într-o bună zi.
Se scrie mor, într-un cuvânt, când este vorba de verbul a muri: eu/ei mor de oftică.

Aştept sugestii şi completări. 🙂

_______________
M-am, te-ai, s-a, ne-am, v-aţi, s-au
M-aş, te-ai, s-ar, ne-am, v-aţi