Posts Tagged ‘prezumtiv’

Moduri şi timpuri: prezumtivul – prezent, progresiv, trecut

07/07/2010

Din seria „româna explicată românilor străini de limba lor”.
După Dana Cojocaru, Romanian Grammar, SEELRC 2003, pp.165-167.

Prezumtiv prezent

Auxiliar oi, oi, o, om, oţi, or + infinitivul verbului de conjugat.

eu oi fi / oi veni – Oi veni, de-oi avea chef.
tu oi fi / oi veni
el o fi / o veni
noi om fi / om veni
voi oţi fi / oţi veni
ei or fi / or veni

Prezumtiv prezent progresiv

Auxiliar oi, oi, o, om, oţi, or + auxiliar fi + gerunziul verbului de conjugat

eu oi fi stând (Oi fi stând degeaba...)
tu oi fi stând (Te-oi fi gândind la…)
el o fi stând (S-o fi odihnind şi el...)
noi om fi stând
voi oţi fi stând
ei or fi stând

Prezumtiv trecut

Auxiliar oi, oi, o, om, oţi, or + auxiliar fi + participiul trecut al verbului de conjugat

eu oi fi ştiut
tu oi fi ştiut
el o fi ştiut
noi om fi ştiut
(Ne-om mai fi întâlnit cândva.)
voi oţi fi ştiut
(V-oţi fi dus altundeva.)
ei or fi ştiut
(Or fi venit deja.)

_________________________________________________

Moduri şi timpuri diverse – aici.

_________________________________________________

Mio, ţio, vo

25/10/2009

09-10-25 vo fi

Domnu’ Dragoş Boţa, mă gândesc că v-o fi fost foame, domn’e, dacă aţi mâncat cratima aia. Sau nu?

Domnu’ Boţa, acolo aveţi un verb la modul prezumtiv (o fi), precedat de forma atonă a pronumelui personal în dativ: v-. Adică, domnu’ Boţa, noi scriem aşa:

mi-o fi (mie)

ţi-o fi (ţie)

i-o fi (lui/ei)

ne-o fi (nouă)

v-o fi (vouă)

le-o fi (lor)

Cu cratimă de fiecare dată, domnu’ Boţa, ne-am înţeles?

http://www.gandul.info/romania/140-de-tigani-cersetori-din-franta-s-au-lasat-expulzati-de-sarbatori-2305017

–––––-

Despre vi, vii, vi-i, viii, aici.

––––––

Despre vă, vi, v-, vi-, -vă, aici.

––––––

Mi-o, ţi-o, i-o etc mai apar şi în structuri de genul:

Mi-o spune (pe ea, chestia asta, mie).

Ţi-o spune.

I-o spune.

Ne-o spune.

V-o spune.

Le-o spune.

unde e vorba de o combinaţie între pronumele personal în dativ, forma atonă (mi-, ţi-, i-, ne-, v-, le-) cu pronumele personal în acuzativ o (persoana a III-a sg., feminin, forma atonă).

Venite pe mail.1.

23/03/2009

Dragii mei, ei bine, da, diacritica a ajuns să primească pe mail cereri de consultanţă lingvistică de la gazetari – nu spui cine.
Iaca şi răspunsurile, spre folosul întregului popor. (Doamna Andronescu, io v-am mai zis de chestia aia cu utilitatea publică, da’ nimic, nu s-aude pân’ la Dvs., cre’ că sunteţi prea ocupată cu tăiatul orelor de limbi străine din programă. Dacă le-aţi înlocui cu ore de română, aş mai zice, da’ aşa?… Adică nici română nu vorbim ca lumea, da’ nici alte limbi să nu-nvăţăm, ca să nu le stâlcim şi p-alea. Normal.)

1. din /vs/ dintre:

60% din respondenţii unui sondaj sau 60% dintre respondenţii unui sondaj ? Jumătate din clienţii magazinului sau jumătate dintre clienţii magazinului ?

Dacă e să mă iau după ce ne-a zis nouă la liceu domnul Calenic, odihnească-se în pace, din se foloseşte pentru o parte dintr-un întreg, în timp ce dintre se foloseşte ca să separi unul/două/ţî elemente dintr-o mulţime de elemente. Acu’, ce-i drept, i-am pus aceeaşi întrebare domnului Pruteanu (odihnească-se şi el în pace!) şi mi-a răspuns că asta ar fi mai degrabă un soi de hipercorectitudine, că-s valabile ambele variante, în contexte de genul ăla.
Cu toate astea, eu, una, prefer să spun:
60% din tort, dar 60% dintre feliile de tort. (Bine, de fapt asta n-am zis-o niciodată.)
60% dintre respondenţi – că nu zic 60% din români (e macabru de-a binelea), ci 60% dintre români. Or, structura e aceeaşi.
jumătate dintre clienţii magazinului – pe acelaşi principiu: jumătate dintre români, şi nu jumătate din români, că iarăşi e macabru, deja văd jumătatea cu picioarele românilor şi alăturea jumătatea cu capetele românilor.

2. (ei) o să facă /vs/ (ei) or să facă

Deşi se zice din ce în ce mai mult or să facă (o zic şi eu), forma corectă e  cu o, la toate persoanele. E forma a doua de viitor indicativ: o + conjunctivul prezent al verbului. Adică o să peste tot: o să fac, o să faci, o să facă, o să facem, o să faceţi, o să facă.
Forma a treia de viitor indicativ fiind cea cu prezentul indicativ al lui „a avea” + conjunctivul prezent al verbului:
am să fac / ai să faci / are să facă / avem să facem / aveţi să faceţi / au să facă. (Formele de pers. I şi II pl nu-s folosite, da’ oficial, în conjugare, există şi-s corecte.)
Forma asta cu or vine, de fapt, de la prezumtiv:
oi face / oi face / o face / om face / oţi face / or face.
Care, după cum am învăţat, e cu totul altceva decât viitor.

3. on-line/online; rock-ul/rockul; non-verbal/nonverbal
on-line/online
Nu mi-am bătut capul pân-acuma, da’ văd că Merriam-Webster îşi zice online, într-un cuvânt, aşa că nu văd de ce să fim mai catolici decât Papa. Dacă englezii aşa-l scriu, cre’ că şi noi putem să-l scriem la fel.
rock-ul/rockul
Pare-se că DOOM-ul preferă versiunea fără cratimă: rockul, rockerul.
non-verbal/nonverbal
Habar n-am. Mă întreb dacă e normată pe undeva chestia asta, s-ar putea să fie acceptate ambele variante. Urmând logica de mai devreme, mi s-ar părea normal să se scrie nonverbal, ca să scădem numărul de liniuţe din capul românului, să nu mai aibă în ce să se încurce.

4. la (data de) 5 august / pe (data de) 5 august
Iarăşi habar n-am, şi nici gramatică de referinţă n-am.
Dacă e să mă gândesc niţel, cred că diferenţa majoră ţine de context:
La îmi pare că se foloseşte mai degrabă când descrii o stiuaţie, o stare, la data de / la 5 august. O chestie de aspect continuu (ceva care vine din trecut şi continuă până la, inclusiv, şi poate şi după).
Pe îmi pare că se foloseşte când e vorba de un eveniment care are loc pe data de / pe 5 august, deci aspect momentan, sau, oricum, nu continuitate.
Aşa îmi sună mie, că e chestie de aspect, da’, cum ziceam, e doar părerea mea, n-am surse oficiale la îndemână.

Aşa, asta-i doar prima parte. Urmează acuşica partea a doua: care / vs / ce.

Aaa, şi-ncă ceva: dac-aveţi chef să polemizaţi pe chestii de genu’ „ce te bagi în seamă cu aspectu’, că ăla e categorie verbală” sau să evanghelizaţi întru î sau întru â, don’t! Scopul blogului ăstuia e doar să lămurească, în măsura-n care mă pricep, nişte umile chestiuni mărunte de gramatică românească. Lingvistica avansată şi românistica din categoria „Iorgu Iordan” nu fac subiectul acestui blog, deci nici polemicile legate de.