Posts Tagged ‘reporter’

Mandatul pedepsei. De executare.

04/06/2009

Am aflat adineauri, de la reporteriţa Realităţii TV, că Ioana Maria Vlas e acasă la ea şi aşteaptă ca magistraţii să emită mandatul de executare al pedepsei.
Acu’, mă-ntreb: de ce aşteaptă dna Vlas mandatul, dacă-i al pedepsei?
Şi când îl primeşte, ce face cu el? Îl pune bine, până trece pedeapsa pe la ea, să i-l dea? Şi pedeapsa, după ce primeşte mandatul de executare -care, nu-aşa, e al ei, al pedepsei – ce face cu el? Execută ceva? Pe cineva?! Şi pedeapsa cum execută, când execută?

M-am confuzionat.

Reclame

Reporterul, acest pericol social.

14/04/2009

Pare-se că azi au fost arestaţi preventiv nişte domni de prin fotbalul românesc. La teve, imagini cu domnii în cătuşe în timp ce-s băgaţi în dubă. O voce de reporteriţă, întrebându-l pe arestatul preventiv: „Sunteţi un pericol social?”. Să vă răspund eu, domnişoară, că domnul cu pricina era cam înghesuit şi n-avea vreme să vă răspundă:
Nu, domnul cu pricina nu e un pericol social. Un pericol social sunteţi însă Dvs, domnişoară, care puneţi asemenea întrebări tembele de v-aude o societate întreagă. Dragă domnişoară, poate ne spuneţi ce răspuns vă aşteptaţi să primiţi la întrebarea cu pricina. Ceva de genul „DA! Spun în faţa naţiunii că DA, sunt un pericol social! Statul face bine că mă arestează preventiv şi ar face încă şi mai bine să mă bage la închisoare definitiv pentru cel puţin dooşcinci de ani!”?