Posts Tagged ‘„să ştii” sau „să şti”?’

Regula zilei: şti, ştii, nu ştii, să nu ştii

15/02/2011

A şti are doi i doar la persoana a II-a sg., indicativ prezent şi conjunctiv prezent, forma afirmativă şi forma negativă (nu, la forma negativă nu cade nici un i! aşa cum tu cânţi nu devine tu nu cânţ, nici tu ştii nu devine tu nu şti).

Indicativ prezent: (tu) ştii, (tu) nu ştii
Conjunctiv prezent: (tu) să ştii, (tu) să nu ştii
Viitorul format de la conjunctivul prezent: (tu) o să ştii, (tu) nu o să ştii

În rest e şti, cu un singur i – la infinitiv şi la toate timpurile/modurile care se formează de la infinitiv, indiferent de persoană/număr.

infinitiv – a şti
viitor – vei şti
condiţional prezent – ai şti
verb + inf. – poţi şti

Explicaţii despre conjugare (terminaţii etc.), aici.

Reclame

Forma negativă a verbelor

08/09/2009

conjunctiv prezent forma negativa
a sti conjugare negativ

Nu ştiu, zău, cine v-a băgat în cap cum că forma negativă e diferită de forma afirmativă a diverselor moduri/timpuri.

Singurul mod care are formă diferită la negativ e imperativul, şi asta doar datorită faptului că forma afirmativă pleacă, în general, de la persoana a III-a sg. a indicativului prezent, iar forma negativă pleacă de la infinitiv.
Adică:

Citeşte! (de la el citeşte)
Nu citi! (de la a citi)

Mănâncă! (de la el mănâncă)
Nu mânca! (de la a mânca)

Spune! (de la el spune)
Nu spune! (de la a spune)

Aleargă! (de la el aleargă)
Nu alerga! (de la a alerga)

Dă! (de la el dă)
Nu da! (de la a da)

Câteva excepţii:

Fii! (de la conjunctivul tu să fii)
Nu fi! (de la infinitivul a fi)
Doar în acest caz, doar la imperativ, verbul a fi pierde un i la forma negativă, şi asta doar pentru că conjunctivul, care dă forma afirmativă, are doi i la persoana a II-a sg. (eu să fiu, tu să fii, el să fie cuminte), în timp ce infinitivul, care dă forma negativă, are un singur i (a fi).
În rest, forma negativă se deosebeşte de forma afirmativă numai prin faptul că are în plus un nu.

Apoi:

Du! (presupun că-i o prescurtare de la el duce)
Nu duce! (de la a duce)

Fă!
Nu face!

Zi! (cu un singur i)
Nu zice!)

În rest, pentru celelalte moduri/timpuri, cum ziceam la a fi, singura deosebire dintre forma afirmativă şi forma negativă e nu-ul de la forma negativă. Forma verbului nu se schimbă.
Şi o s-o iau tot cu a fi, că e problema majoră a românilor verzi foarte mândri de românitatea lor, da’ nu până-ntr-acolo de mândri încât să scrie corect româneşte – că asta miroase a naţionalism.

Indicativ prezent: tu eşti, tu nu eşti

Indicativ imperfect: tu erai, tu nu erai

Indicativ viitor: tu vei fi, tu nu vei fi (fi, cu un singur i, în ambele cazuri, că e forma de infinitiv – a fi)

Indicativ perfect compus: tu ai fost, tu nu ai fost

Condiţional prezent: tu ai fi, tu nu ai fi (fi, cu un singur i, ca şi la viitor)

Condiţional perfect: tu ai fi fost, tu nu ai fi fost (fi, cu un singur i, că vine de la infinitivul a fi)

Conjunctiv prezent: tu să fii (cuminte), tu să nu fii (cuminte); (fii, cu doi i: un i din radical (fi-), al doilea i din terminaţie; să fiu, fii, fie, fim, fiţi, fie)

Conjunctiv perfect: tu să fi fost (cuminte), tu să nu fi fost (cuminte); (fi, cu un singur i, ca la condiţional perfect, pentru că e forma de infinitiv: a fi)

Prezumitv: eu oi fi, tu oi fi, el o fi, noi om fi, voi oţi fi, ei or fi (fi, cu un singur i, peste tot, că tot de la infinitivul a fi vine).

Bon.
Cât despre a şti, are doi i numai la:
Indicativ prezent persoana a II-a sg.: tu ştii, tu nu ştii. Că avem un i din radicalul şti-, al doilea i fiind terminaţia.
ştiu, ştii, ştie, ştim, ştiţi, ştiu
Conjunctiv prezent: tu să ştii, tu să nu ştii. Din aceleaşi motive ca mai sus.

Mda.
Ştiu că picătura mea e prea mică pentru un ocean aşa de mare, da’ orişicât…

______________________________________________________________

Vezi şi:
Imperativul. Sau despre fii! / nu fi!, zi! / nu zice!, fă! / nu face!.
______________________________________________________________

Limba română: terms of use

10/08/2009

Ca vorbitor nativ de limba română, înţeleg şi mă angajez să respect următoarele principii atunci când folosesc limba română:

1. Voi scrie întotdeauna noştri şi voştri, cu un singur i. (Detalii.)

2. Voi scrie întotdeauna creează, agreează, cu doi e. (Detalii.)

3. Voi scrie întotdeauna Nu fi ! , cu un singur i. (Detalii.)

4. Voi scrie fii, cu doi i, doar la imperativ afirmativ (Fii !) şi la conjunctiv prezent (tu să fii, tu să nu fii). În rest, pe fi îl voi scrie cu un singur i: nu fi!, vei fi, poţi fi, ai fi, ai fi fost, să fi fost. (Detalii.)

5. Voi scrie întotdeauna o zi,  Zi ! şi Nu zice !. Voi folosi doi i doar în Zi-i (lui/ei)! şi doar cu cratimă. (Detalii.)

6. Pe -ţi îl voi separa de verb cu liniuţă doar dacă pot să-i adaug un tu … ţie / al tău: (Tu) trimite-ţi copiii (tăi) la şcoală!  (Tu) pune-ţi semnătura (ta)!. (Detalii.)

7. Verbele terminate la infinitiv în -i le voi scrie cu un singur -i şi la viitor şi la condiţional. Voi scrie întotdeauna voi fi, aş fi, pot fi; vei şti, ai şti, poţi şti; vei reuşi, ai reuşi, poţi reuşi. Sunt conştient de faptul că, în afară de verbele a pustii, a se sfii, a prii, a înmii, toate celelalte verbe terminate în -i se scriu cu un singur -i la infinitiv, viitor şi condiţional. (Detalii.)

8. Voi scrie miniştrii, cu doi i, numai dacă miniştrii poate fi înlocuit în acelaşi context cu ministrele sau doamnele. Prin urmare, voi scrie  întotdeauna ambii miniştri, ceilalţi miniştri, cei 15 miniştri ai cabinetului. (Detalii.)

9. Voi scrie membrii, cu doi i, numai dacă membrii poate fi înlocuit în acelaşi context cu membrele. Prin urmare, voi scrie întotdeauna ambii membri, ceilalţi membri, cei 15 membri. (Detalii.)

10. Voi scrie mândrii, cu doi i, numai dacă mândrii poate fi înlocuit în acelaşi context cu mândrele. Prin urmare, voi scrie întotdeauna Fiţi mândri !, suntem mândri. (Detalii.)

11. Voi scrie întotdeauna îmi, îţi, îşi, într-un cuvânt.

12. Voi scrie întotdeauna înşală, aşază, cu -a-, şi greşeală, cu -ea-. (Detalii.)

13. Voi scrie întotdeauna vreun, vreo, într-un cuvânt. (Detalii).

De asemenea, înţeleg şi sunt de acord că în momentul în care încalc oricare dintre principiile de mai sus îmi pierd dreptul de a declara ca limbă maternă limba română. Sunt de acord ca, în caz contrar, să fiu urmărit pentru înşelăciune şi abuz de încredere, faptul de a fi ziarist constituind, în acest context, circumstanţă agravantă.

________________________

(Ultima actualizare: 21/05/2010.)

Aţi căutat, vă răspundem. 61.

08/07/2009

09-07-08 ati cautat 60 nu mai chinuiti limba romana

Asta tot zic şi eu de juma’ de an, da’ nu prea m-ascultă nimeni. Sau nu ziariştii, în orice caz.

09-07-08 ati cautat 60 in ce se acorda adjectivul

În gen, număr, şi caz, evident!

09-07-08 ati cautat 60 sa sti la negativ

Să şti n-are negativ, căci să şti nu există. Există numa’ să ştii, care nu-şi schimbă forma la negativ – e să nu ştii.
Povestea cu i-urile la forma afirmativă şi la forma negativă are-a face doar cu imperativul lui a fi:
– imperativ afirmativ: Fii ! (de la conjunctivul să fii)
– imperativ negativ: Nu fi ! (de la infinitivul a fi)

09-07-08 ati cautat 60  creeaza sau creaza
09-07-08 ati cautat 60 sa creaza

Nu ştiu cum puteţi să le confundaţi, pe bune!
Căci creaza se scrie, de fapt, crează şi vine de la să crează, conjunctivul popular al lui a crede: tu să crezi, el să crează. Nu?
Dacă vorbim de a crea (crea, cu un singur e!), atunci e el creează, el să creeze, creat. Despre conjugarea lui a crea – în nenumărate locuri de p-aci, folosiţi cu încredere butonul de căutare.

09-07-08 ati cautat 60 as putea ortografic

Important e să puteţi. Mai vedem dup-aia dacă în contextul ăla ortografia e relevantă au ba.

09-07-08 ati cautat 60 fi-i

Fi-i nu există. Există Fii ! , există Nu fi ! şi există să fii.
La limită, dacă e să ne jucăm cu limba română, putem, inventa un Fii-i !, de la să îi fii lui/ei (de folos, de exemplu). Da’ fi-i nu există. Credeţi-mă pe cuvânt.

09-07-08 ati cautat 60 gramatica explicata a fii

E drept că p-aici mai găsiţi ceva gramatică explicată, dar cu a fii nu vă pot ajuta – n-am cum să-l explic, căci el nu există. Există doar a fi, cu un singur i. Despre i-urile din conjugarea lui a fi, aici şi în nenumărate alte locuri de pe blogul ăsta. Cum ziceam, apelaţi cu încredere la butonul de căutare.

09-07-08 ati cautat 60 intre virgule in general

În general, între vigule stau nişte cuvinte.

Aţi căutat, vă răspundem. 59.

03/07/2009

09-07-03 ati cautat 59 - 1 liana patras

Liana Pătraş (Alexandru, mai nou) n-am idee dacă-i măritată au ba, da’ eu nu-s – în caz că vă-ntrebaţi.

09-07-03 ati cautat 59 - 3 ce emit ministrii

Nu ştiu. Gaze?

09-07-03 ati cautat 59 - 1 ce trebuie sa stie un manager

Multe!

09-07-03 ati cautat 59 - 2 parintii nostrii

V-am explicat când cu cimitirul limbei române.

09-07-03 ati cautat 59 - 3 egalitate dativ

Nu ştiu ce-aveţi în ultima vreme cu dativul egalităţii, da’, aşa cum v-am explicat de curând, forma de genitiv-dativ e fix egalităţii: de la pluralul de nominativ-acuzativ (egalităţi) plus înc-un i la coadă. Ca şi la casă-case-casei, fată-fete-fetei.

09-07-03 ati cautat 59 - 1 si de asemenea

Ba chiar cu două virgule se scrie. Că pe de asemenea îl puneţi între virgule: şi [,] de asemenea [,] .

09-07-03 ati cautat 59 - 1 imi

E chiar foarte ortografic. Că se scrie întotdeauna într-un cuvânt:
îmi
îţi
îşi
ne

îşi

09-07-03 ati cautat 59 - 2 ia-ti i-ati

Amândouă-s corecte, depinde ce vreţi să ziceţi.
Ia-ţi va să zică tu ia-ţi ţie. De la a lua.
I-aţi va să zică voi i-aţi [omorât] pe ei. Sau, mă rog, voi i-aţi iubit, urât, certat pe ei.

09-07-03 ati cautat 59 - 2 m-ati

Nu, nu eu v-am căutat. Da’ în caz că v-aş fi căutat, ar fi fost corect să mă-ntrebaţi „m-aţi căutat?”.

09-07-03 ati cautat 59 - 2 scri

Scri, cu un i, nu există. Există numai (tu) scrii, cu doi i.
Deşi acuma-mi vine o-ndoială: cum naiba face „a scrie” la perfect simplu, persoana I sg?!

09-07-03 ati cautat 59 - 2 trimite-mi-le

Trimite-mi-le se scrie, normal. Cum altfel s-ar putea scrie?!

09-07-03 ati cautat 59 - 3 cazurile in italiana

Italiana n-are cazuri. Ceea ce româna exprimă prin cazuri, italiana exprimă cu ajutorul prepoziţiilor: a pentru dativ, di pentru genitiv. Nominativul şi acuzativul n-au prepoziţii.
N-Ac: il bambino
G: del bambino
D: al bambino

09-07-03 ati cautat 59 - 3 declinare a sti

În nici un fel. Că nu se declină, se conjugă.
Conjugarea lui a şti, aici.

Declinarea conjugării

01/07/2009

09-07-01 declinarea verbului

Of.
Verbele nu se declină, verbele se conjugă!
De declinat, se declină substantivul şi tot ce-l însoţeşte sau substituie: articolul, adjectivul, pronumele, chestii de-astea.

Despre conjugarea lui a şti, aici. ‘N or’ce caz, se spune şi se scrie tu ştii, cu doi i.

Ştii-vom au ba?

29/06/2009

Voi ce părere aveţi?

09-06-29 nu vom stii 1

Eu am votat pentru „nu vom ştii niciodată„. Asta doar pentru că nu exista varianta „nu vor şti. Şi anume ei, scriitorii la gazetă, care nu vor şti în veci să scrie corect. Deşi ortografia se poate învăţa – spre deosebire de conturile lui Ceaşescu, care se pot, cel mult, afla.

Şi iată şi rezultatele finale:

09-06-29 nu vom stii 2
http://www.adevarul.ro/

PS: Pentru copiii de-a cincea şi pentru domnii de la Adevărul, verbul a şti are doi i doar în tu ştii, tu să ştii. În rest, infinitivul (a şti), viitorul (voi şti), condiţionalul (aş şti) au un singur i – la toate persoanele (dacă-i vorba de moduri şi timpuri personale, normal).

Aţi căutat, vă răspundem. 49.

15/06/2009

09-06-15 ati cautat 49 ai nostrii

Dragă, să-ţ’ explic:
Dacă banii mei sunt banii mei, nu ai meii, banii tăi sunt banii noştri, nu ai noştrii. Clar?

09-06-15 ati cautat 49 sa stii ortografie

Mă străduiesc, să ştii! Mai învăţ una-alta pe măsură ce scriu aici.

09-06-15 ati cautat 49 varsta radu tudor

N-am idee.
Da’ ştiţi cumva dac-o fi însurat au ba?…
Că, aşa hotărât cum îmi pare, mai că…

Aţi căutat, vă răspundem. 41.

25/05/2009

09-05-25 ati cautat 41 a stii

1.
Verbul a ştii nu are condiţional prezent, pentru simplul motiv că verbul a ştii nu există.
Există, în schimb, verbul a şti. Cu un singur i în coadă. Iar ăsta se conjugă aşa, la condiţional prezent:
aş / ai / ar / am / aţi / ar şti. Cu un singur i, că se formează de la infinitiv – şi anume a şti, cu un singur i.
La fel şi viitorul – tot de la infinitiv, tot a şti, tot cu un singur i.
voi / vei / va / vom / veţi / vor şti.

2.
În conjugarea lui a şti, o singură dată apar doi i, şi anume la tu ştii. În rest, un singur i. Vezi mai sus.

Update: Mi-am amintit că doi i apar şi la conjunctiv, nu doar la indicativ prezent: tu să ştii. Deci, de două ori. Până la viitorul update? 😀
Oricum, în limba română, în general, conjunctivul prezent se formează de la indicativ prezent (mă rog, cu excepţiile de rigoare, de genul el lucrează, el să lucreze). Iar a şti funcţionează aşa:
eu (să) ştiu
tu (să) ştii
el (să) ştie
noi (să) ştim
voi (să) ştiţi
ei (să) ştie.