Posts Tagged ‘viitor’

Moduri şi timpuri: viitor, viitor în trecut

04/07/2010

Din seria „româna explicată românilor străini de limba lor”, numa’ că de data asta după Gramatica Academiei (ed.2005, vol. Cuvântul, pp.439-441).

VIITORUL

I. Voi / vei / va / vom / veţi / vor + infinitivul verbului (fără a)

Infinitiv zic, da?… Ceea ce-nseamnă, pentru verbele în -a, -a; pentru verbele în -ea, -ea; pentru verbele în -e, -e; pentru verbele în, ; pentru verbele în -i, -i.
-i, adică -i, adică un singur i, adică nu -ii. Adică voi reuşi, voi şti, voi fi.
După cum vă ziceam şi aici, dacă de la a mânca viitorul nu-i voi mâncaa, ci voi mânca; dacă de la a plăcea viitorul nu-i va plăceaa; dacă de la a face viitorul nu-i va facee; dacă de la a hotărî viitorul nu-i a hotărîî, va să zică că viitorul verbelor în -i e în -i, nu în -ii.

II. Voi, vei, va, vom, veţi, vor din viitorul canonic devin:
eu oi lucra
tu ăi (ei, îi, oi) lucra
el o (a) lucra
noi om lucra
voi ăţi (eţi, îţi, oţi) lucra
ei or lucra
.
Tot pe lângă infinitiv, după cum se vede.

III. a avea la ind. prezent + conjunctivul verbului de conjugat:
eu am să lucrez
tu ai să lucrezi
el are să lucreze
noi avem să lucrăm
voi aveţi să lucraţi
ei au să lucreze

IV. O (invariabil) + conjunctivul prezent al verbului de conjugat:
eu o să lucrez
tu o să lucrezi
el o să lucreze
noi o să lucrăm
voi o să lucraţi
ei o să lucreze

În limba română actuală se observă tendinţa de a înlocui pe o cu or la persoana a 6 (a III-a plural): or să lucreze (ei) […].

VIITORUL  ÎN TRECUT

I. a avea la imperfect + conjunctivul prezent al verbului de conjugat
eu aveam să lucrez
tu aveai să lucrezi
el avea să lucreze
noi aveam să lucrăm
voi aveaţi să lucraţi
ei aveau să lucreze

II. verbul impersonal a urma (la prezent sau la imperfect) + conjunctivul verbului de conjugat
eu urmează / urma să fac
tu urmează / urma să faci
el urmează / urma să facă
noi urmează / urma să facem
voi urmează / urma să faceţi
ei urmează / urma să facă.

Ei urma să facă, da? Nu ei urmau să facă, că nu zic nici noi urmam să facem, nici voi urmaţi să faceţi.

(Desigur, valoarea de viitor  în trecut apare când a urma e la imperfect.)

Reclame

Viitor popular /vs/ Viitor impopular

10/11/2009

viitorul popular a verbului a scrie

Mai-nainte de asta aruncaţi o privire aici. Se cheamă forma populară a articolului posesiv genitival – al, a, ai, ale. O s-aflaţi că se spune viitorul popular al verbului. Că noi întrebăm al cui viitor?, nu a cui viitor?. Ok?

Acu’, să vă explic despre viitor, că tot ne-am dumirit că-i al verbului.

Noi în limba română avem trei forme, după cum urmează: forma I, forma a II-a şi forma a III-a. Dintre astea nu ştiu care-o fi aia populară şi care aia impopulară, decideţi Dvs. Da-n orice caz, se pare că una dintre formele astea trei ar rămâne pe drumuri.

Bon.

Forma I e aia cu voi / vei / va / vom / veţi / vor + infinitivul verbului (veni, face, spune).

Forma a II-a e aia cu o + conjunctivul verbului.
Observaţi c-am zis că-i forma cu o, nu cu or. Că e o la toate persoanele: o să fac, o să faci, o să facă, o să facem, o să faceţi, o să facă.
Or vine de la prezumtiv (ei or face) şi aşa cum nu zicem noi om să facem, de la prezumtivul noi om face, nu zicem nici ei or să facă, de la prezumtivul ei or face. Spunem noi o să facem, ei o să facă.

Forma a III-a e aia cu a avea la prezent + conjunctivul verbului:
am să fac, ai să faci, are să facă, [avem să facem], [aveţi să faceţi], au să facă.
Formele alea de le-am pus între paranteze nu se mai folosesc.

Acu’, vedeţi şi Dvs care formă anume vă interesa pentru a scrie.

i sau ii. Despre verbele care se termină în i

14/06/2009

Cum m-au adus la exasperare diversele aş fii, voi ştii, voi reuşii, a lungii, m-am gândit că n-ar strica o recapitulare a mărunţişurilor gramaticale pe care ni le-a predat – tuturor – profa de română într-a cincea, dar care s-au lipit numai de unii dintre noi.

Cum am mai zis, verbele care la infinitiv se termină în -i se termină într-un singur i. Adică: a fi, a şti, a reuşi, a lungi, a dori, a întâlni. Niciodată cu -ii. Niciodată.

Prin urmare, viitorul şi condiţionalul prezent, care se formează de la infinitiv, tot un singur -i au, indiferent de persoană. La fel şi pentru structurile de genul pot + verb în -i:

voi fi, aş fi, pot fi

voi şti, aş şti, pot şti

voi reuşi, aş reuşi, pot reuşi

Aşa cum în cazul verbelor care se termină în -a, de genul a mânca, nu zicem şi nu scriem voi mâncaa, aş mâncaa, pot mâncaa, nici în cazul verbelor care se termină în -i nu zicem şi nu scriem aş fii, voi fii, pot fii.

La fel și pentru forma negativă a imperativului: Nu fi!, de la a fi. Ca Nu mânca! (nu ”Nu mâncaa!”), de la a mânca. Nu lovi!, de la a lovi, cu un singur i. Nu citi!, de la a citi, cu un singur i.
__________________

Evident, cele de mai sus nu se aplică indicativului prezent. Tu vii se scrie întotdeauna cu doi i, ca şi tu să vii / tu devii, tu să devii. La fel: tu ţii, tu să ţii / tu deţii, tu să deţii. Sau tu (să) (nu) ştii, tu (să) (nu) scrii. E-tî-cî.

Vezi şi Vi, Vii, Vi-i, Viii, Ţi, ţii, ţi-i.

__________________

Pentru a înmii (eu voi înmii, aş înmii, pot înmii, eu înmiii), a se sfii, a pustii, a-i prii, vezi Înmiesc, înmiii.

___________________

Vezi şi i, ii sau iii: perfectul simplu.

___________________

Aţi căutat, vă răspundem. 41.

25/05/2009

09-05-25 ati cautat 41 a stii

1.
Verbul a ştii nu are condiţional prezent, pentru simplul motiv că verbul a ştii nu există.
Există, în schimb, verbul a şti. Cu un singur i în coadă. Iar ăsta se conjugă aşa, la condiţional prezent:
aş / ai / ar / am / aţi / ar şti. Cu un singur i, că se formează de la infinitiv – şi anume a şti, cu un singur i.
La fel şi viitorul – tot de la infinitiv, tot a şti, tot cu un singur i.
voi / vei / va / vom / veţi / vor şti.

2.
În conjugarea lui a şti, o singură dată apar doi i, şi anume la tu ştii. În rest, un singur i. Vezi mai sus.

Update: Mi-am amintit că doi i apar şi la conjunctiv, nu doar la indicativ prezent: tu să ştii. Deci, de două ori. Până la viitorul update? 😀
Oricum, în limba română, în general, conjunctivul prezent se formează de la indicativ prezent (mă rog, cu excepţiile de rigoare, de genul el lucrează, el să lucreze). Iar a şti funcţionează aşa:
eu (să) ştiu
tu (să) ştii
el (să) ştie
noi (să) ştim
voi (să) ştiţi
ei (să) ştie.