– Bulă, ia zi tu, cum e corect: un stat a cărei creştere sau un stat a cărui creştere?
– Un stat a cărui creştere, doamna!
– De ce, Bulă?
– Pen’ că acordul se face încrucişat, doamna!
– Adică cum, Bulă?!
– Adică nu-l acorzi cu ăla imediat de lângă, ci cu ălălaltu’. Adică „stat” cu „cărui”, „a” cu „creştere”.
– Bravo, Bulă! Vedeţi, domnu’ Bogdan Cojocaru’, până şi Bulă ştie mai bine decât matale!
Că până la urmă poate vă iese. Vorba românului: fake it till you make it.
http://www.zf.ro/analiza/e-criza-faceti-va-cumparaturile-de-la-executari-silite-8638262
Duduia Loredana Voiculescu, aflaţi matale că e voi faceţi (nu voi făceţi), deci faceţi!; vă faceţi (nu vă făceţi), deci faceţi-vă!.
Băteţi, bateţi. Făceţi, faceţi. Tăceţi, taceţi. Plăceţi, placeţi.
A cade, a cădea; cadem, cădem; cadeţi, cădeţi.
(ZF)
Şefii ăia sunt AI poliţiei, domnu’ Anghel. Şefii vameşilor şi ai poliţiei. Ai cui şefi, domnu’ Anghel? Ai poliţiei. Nişte (doi, trei, câţi vrei) şefi ai poliţiei.
Uf. Grele, frate, grele rău!
Că tot se-nghesuie lumea s-o urască ureze pe România, să lămurim nişte chestii, după cum urmează:
Ţine minte: Oriunde s-ar afla în propoziţie, substantivul la vocativ se desparte prin virgulă de cuvântul sau cuvintele învecinate.
(Ştefania Popescu, Gramatica practică a limbii române, 1983, p.49)
Prin urmare:
[La mulţi ani VIRGULĂ România SEMNUL EXCLAMĂRII]
S-aude, Ziaru’ Financiar?
Bonus 1: descifrarea foarte complicatului citat din Ştefania Popescu:
– Pătrăţel, ţi-ai făcut temele?
– Pătrăţel, adu carnetul la control!
– Pătrăţel, eşti un prost!
– Pătrăţel, ascultă-mă pe mine!
– Doar ţi-am zis, Pătrăţel, să duci gunoiul!
– Ascultă-mă, Pătrăţel, pe mine!
– Du-te naibii, Pătrăţel!
– Ascultă-mă pe mine, Pătrăţel!
– Felicitări, Pătrăţel!
– Ce ne facem, Pătrăţel?
– La mulţi ani, Pătrăţel!
– Bravo, Pătrăţel!
Bonus 2: alt citat din Ştefania Popescu.
Virgula este semnul care ne ajută să înţelegem textul. Lipsa virgulei face ca cititorul să nu ştie că este vorba de o chemare, mai ales că unele substantive nu au forme specifice pentru vocativ. De exemplu, în propoziţia „Ascultă, Andrei”, în care s-a folosit virgula, substantivul Andrei va fi citit cu intonaţia vocativului şi vom înţelege că el exprimă o chemare, pe când propoziţia „Ascultă Andrei”, în care virgula a fost neglijată, va fi înţeleasă ca o simplă comunicare despre andrei, ca persoana despre se spune ceva (Andrei ascultă (ceva); El ascultă), nu ca persoana a II-a căreia i se adresează vorbitorul.
(Ştefania Popescu, Gramatica practică a limbii române, 1983, p.49)
Prin urmare, Antena 3, noi citatul din poza de mai jos îl vom citi drept o afirmaţie, şi anume că România dă (în sfârşit!) un semn de viaţă (după ce va fi fost în comă, evident) – ceea nu poate decât să ne bucure şi va să zică că (deşi lumea rea zice că Antenele-s împotriva guvernului) Antena 3 ne anunţă că, în sfârşit, graţie măsurilor guvernului, România are puls din nou. Noi citatul de mai jos nu-l putem citi drept un îndemn (Românio, dă, fato, un semn viaţă, că n-avem bani de-nmormântare şi nici măcar loc de veci nu ţi-ai cumpărat!), că-i lipseşte virgula care-l face îndemn (şi anume aia de după „România”, cum ziceam).
_________________________
Da, ştiu, e „a ura ceva cuiva”, nu „a ura pe cineva”.
Şi be: comentariile cu tentă politică vor fi şterse făr’ de milă, că numa’ eu am voie să vorbesc politică aici, fiind eu, evident, singura şi cea mai deşteaptă, inclusiv în domeniul ăsta.
__________________________
În 30 de zile, evident.
(Nu ştiu dacă-i neapărat greşit, da’ în mod sigur e aiurea. Părerea mea.)
E-n plus pentru că ştirea nu e că locuitorii din Berceni rămân fără electricitate, duminică, ci că rămân fără electricitate duminică. Adică duminică ăla face parte din ştire, nu-i un element de care te poţi dispensa. Fără el ştirea ar fi incompletă sau deformată (locuitorii din Berceni rămân fără electricitate [di tăt?!!] /vs/ locuitorii din Berceni rămân fără electricitate duminică).
E-n minus (părerea mea!) pentru că pare c-ar fi mai multe Enel Muntenia – una citată de Mediafax, alta necitată de Mediafax. Cu virgulă rezultă că-i una singură: Enel Muntenia, citată de Mediafax.
Mi-a trimis Ştefan linku’ şi am râs.
Toate ca toate, da’ î din a-ul din fântână ce cată-n borşul lu’ a trebui?! 🙂
Şi mi-a plăcut teribil chestia asta:
Majoritatea vorbitorilor percep verbul ca fiind personal, motiv pentru care îl acordă cu subiectul.
Să mori tu? Majoritatea vorbitorilor nativi zic eu am trebuit, tu ai trebuit, noi am trebuit, voi aţi trebuit? Şi noi trebuim, voi trebuiţi? Şi noi vom trebui, voi veţi trebui? 😀
Despre „a trebui” şi conjugarea dumisale, aici. Sper să nu uit să revin cu citatul de care ziceam. Dacă-l mai găsesc.
––––––––-
APDEIT:
ZF şi-a apdatat articolul, după cum urmează:
Î din a-ul a rămas tot acolo, numa’ că niţel mai jos.
Şi tot acolo a rămas şi gogomănia cu vorbitorii care-l acordă pe „a trebui” cu subiectul. Asta tot corectoru’ redacţiei le-o fi zis-o? 😆
Dlui Ciprian Botea (Ziarul Financiar) nu i-a returnat nimeni restul la logică. Aşa că a rămas fără. Logică, I mean.
Cum adică să-mi returneze restul?! Ce, eu i-am dat rest, ca să mi-l returneze?! Eu i-am dat nişte bani, iar el trebuie să-mi dea rest, dacă-i cazul. Nu să-mi returneze.
(Cre’ că lu’ dl Ciprian Botea mămica lui îi zicea, când îl trimitea la cumpărături, „Ia de-aici 10 lei şi vezi că tanti de la chioşc tre’ să-ţi returneze 3 lei rest. Jar mănânci dacă-i pierzi!”.)
http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/de-ce-magazinele-nu-au-niciodata-suficient-marunt-7250696
Guvernele se mai remaniază. Ziarele nu prea.
Miniştrii se mai schimbă. Ziariştii nu. Ziariştii ameninţă cu greva.
V-anunţ că mi se rupe. Dar îmi doresc o grevă a cititorilor de ziare.
Noilor ziariştii, cum ar fi. Nu-aşa, Ziaru’ Financiar?
Băi, o să vă intre vreodată în cap echivalenţa sintactică miniştri ~ ziarişti, miniştrii ~ ziariştii?!
Să-nţeleg că Ungaria creşte? Cât? Pân’ la Oradea, sau ajunge la Cluj?
Da’ Bulgaria, Bulgaria creşte şi ea? Pân’ la Mangalia? Sau ajunge la Constanţa? Să-i zic lu’ mama să se mute-napoi la Hamangia? Deşi apartamentu’ nu mai e liber. Sau mai bine la Cailderea, acolo sigur găseşte casă.
(Acu’, între noi fie vorba, România crescu în 2008, parcă, în detrimentu’ Ucrainei, deci mi se pare de bun-simţ să mai şi steie stea niţel, să nu se tot lăţească.)
