Interviurile diacriticii

Diacritica a dat primul ei interviu, aici.

Diacritica încă n-a luat nici un interviu.

Anunțuri

9 răspunsuri to “Interviurile diacriticii”

  1. Dani Says:

    Cum, interviul e fără diacritice?

  2. diacritica Says:

    Eh, io le-am trimis răspunsurile cu diacritice. Da’ na, ce să-i faci, mai e până când campania mea pro diacritice o să aibă succes. 🙂

  3. Radu Popovici Says:

    Aoleu… şi eu mai scriu fără diacritice.
    Uite, campania ta a înregistrat deja un succes: promit ca pe blogul tău să scriu de acum încolo cu diacritice… pe al meu am deja peste 100 de posturi şi mi-e lene să le iau la mână să le modific 😦
    Poate de acum încolo…

  4. diacritica Says:

    Nu te stresa, Radu. Obsesia cu diacriticele e a mea, n-o impun celor care scriu pe aici. 🙂
    La drept vorbind, diacriticele sunt ultima problemă a românei de pe net, din ziare sau de la teve. O să militez activ pentru folosirea diacriticelor abia când n-o să mai văd pe nicăieri „crează„, „noştrii„, „î-mi„, „aş fii„, „aş ştii” şi altele asemenea. (Adică, la cum merg lucrurile, niciodată.) Pân’atunci sper să-mi găsesc timp şi chef să fac un ghid de dificultăţi ortografice ale limbii române şi să-l pun online. Ar fi mai util, în mod sigur. Că mie-mi place să scriu şi pe net cu virguliţe şi căciuliţe, iar altora nu, asta e. I can live with that, atâta vreme cât nu mai văd prin ziare prostii de genul „î-l” (citat din Florian Bichir, EVZ) sau „aceeaşi invitaţi” (citat din Ion Cristoiu, Jurnalul Naţional).

  5. jurefani Says:

    Mi-a mai venit inima la loc. Începusem să cred că eu am o problemă.
    Am şi eu o vârstă, de, şi mă cam lăsasem de obiceiul de a verifica fiecare cuvânt mai dificil. Căpătasem şi eu încredere în mine! Dar, ce să vezi?!
    Acu’, la bătrâneţe, mă apucă chefu’ să mai fac o facultate şi, am găsit: dreptul!
    Înainte să mă văd eu în anul întâi (prin 2006) de facultate, cam de prin 2004, nu prea mai reuşisem să buchisesc altceva decât revista Mami şi altele asemenea; eram mămică de, trebuia!
    Dar, iată-mă în anul întâi, nevoită să citesc din greu. Citeam şi nu puteam să cred. Să citeşti TRATATE de drept şi să crezi că profesorul are o problemă cu grămătichia? Nu era posibil!
    Pe măsură ce mă apropiam de sesiune, revolta în mine creştea. Am înroşit, cu mare furie, aproape fiecare pagină dintr-un astfel de Tratat! Treptat, mi-am dat seama că aceşti domni „doftori” au mai degrabă o problemă cu logica şi astfel, săracii de ei, nu aveau cum să înţeleagă cum e cu gramatica limbii române.
    (Şi eu care trebie să să mă ghidez după teoriile acestora!? Ferească-mă sfântul!)
    Astăzi, sunt ceva mai puţin revoltată. La câte astfel de cărţi, cărţulii, broşuri întâlnesc, ar trebui să nu-mi mai găsesc liniştea. Pentru aceşti oameni, totul este pierdut.
    Treaba asta cu gramatica e ca mersul pe bicicletă. Nu înveţi la timp, ai pierdut trenul. Şi dacă nici nu te-a prea înzestrat Dumnezeu şi cu puţină lojică (logică), nu prea mai ai ce să faci! Te consolezi. Problema este: ce caută aceştia acolo unde nu le este locul. Şi, fie vorba între noi, ei săracii, nici nu cred că-şi dau prea bine seama că au o problemă; sunt asemenea afonului care nu-şi dă seama că a luat-o pe arătură cu behăitul lui.

    Aşa că, pe mine, mă consolează faptul că mai sunt totuşi autori care stau bine atât cu logica cât şi cu gramatica (parcă nu sună prea bine asta cu „…. logica cât”).

    Har Domnului, am avut profesor bun în generală şi am scăpat de ruşinea asta! Aşa zic eu. Ce-or zice alţii, nu ştiu!

    S-auzim numai de bine! Doamne-ajută!

  6. K. Says:

    Apropo de diacritice, vă vine să credeţi că au fost oameni care m-au luat peste picior pentru că folosesc diacritice pe forumuri? Bine, forumul pe care s-a întâmplat asta e al unei reviste populare pentru adolescenţi, deci nu mă miră că aveau o problemă cu diacriticele mele destul de bătătoare la ochi, dacă au crescut scriind în messengereză. Citez: „Oamenii care scriu cu diacritice sunt penali” sau „Foloseşti diacritice numai ca să o faci pe deşteptul cu noi”. Degeaba încercam să le explic că aşa e făcută limba română, cu diacritice, ‘tu-i mama ei, şi că nu e o fiţă să scrii aşa. Mă întreb dacă sunt la fel de indignaţi atunci când citesc cărţi (oare citesc cărţi?) sau reviste şi văd diacritice pe acolo. Sau dacă şi în lucrările la română scriu la fel.

    P.S. Nu am mai mult de 15 ani. Şi totuşi privesc exprimarea corectă în limba română ca pe o necesitate, nu ca pe ceva neglijabil. Aşa că ăia care m-au luat la mişto pentru că scriu cu diacritice n-au nicio scuză, nici măcar vârsta.

  7. diacritica Says:

    Sper că ţi se rupe de ei şi de părerile lor, nu? 🙂

    Numa’ că n-are sens să intri în polemici cu ei, pen’că-s mulţi şi, de mult prea multe ori, proşti.

  8. Zare Says:

    Dragă diacritică,
    Am ajuns să scriu aici pentru că la Stâlcirea limbii altora era închis. Ca toți oamenii, am o nelămurire. Am cercetat DEX, DOOM etc. Așa că am purces spre tine să vedem cum să moșim problema. Astăzi la radio am auzit: doctor honoris cauza. Dă-i și caută și scormonește! Latinistul zice că s intervocalic se citește z. Specialistul în limbi clasice pomenește și de rotacizare care nu a ajuns pe la cuvântul „causa” din ceva motive. Mai mult, „causa” provine din „caussa”. Însă drăguțul de DOOM (pe care eu nu îl consider (d)Zeu) scrie că se citește „cauza”… Am ajuns la o posibilă concluzie: Vinovatul cred că nu este de la noi din România. În engleză se citește cu z, în italiană se citește cu z, în franceză se citește cu z (onorís cozá!, pe bune! Vezi Larousse on line), DAR în spaniolă se citește cu s pentru că lor le este greu să pronunțe z. Așa că bunica noastră latina, vai de capul ei! Vreau să le găsesc străinilor orice scuză își doresc ei, dar românului meu crescut în poala bunicii sale… hai, diacritică, spune tu ceva… Aproape că îmi doresc să fi greșit eu, să am o lacună de înțelegere, să am o întunecare de moment… Deci: eu vreau să citesc doctor honoris causa (dóctor honóris cáu-sa) și DOOM-ul nu mă lasă. Vine și îmi zice redactorul de radio de la o emisiune culturală: Bă, se pronunță „cauza”, uite, scrie în DOOM. Adică îmi închide gura cu legea în mână. Diacritică, să o țin pe-a mea? (aici am scris corect în română, fără aluzii, te rog să mă înțelegi!). Mă lupt cu tot DOOM-ul, numai să o apăr pe bunica!

  9. Zare Says:

    Iartă-mă că ți-am scris cuvinte nepotrivite.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: