Archive for the ‘Stâlcirea limbii altora’ Category

Fanculo

16/07/2015

2015-07-16_inculponta(Gândul)

Ah.
Ah.
Ah.
Jocul de cuvinte e mai bun decât pare.
Inculare: sodomizzare.
Ah.

Student la limbi străine

15/07/2015

O ştiţi p-aia cu plus tôt şi plutôt din franceză? Ei, şi eu o ştiam, încă dinainte să intru la facultate.
Anul I sau II (cred că II, că-n anul I făcuserăm alde Indovinello veronese), cursul de literatură italiană. Dante sau Boccaccio, oricum un duecentesc dintr-ăsta. Şi dorind să mă exprim, zic più tosto, ca plus tôt. Căci dacă piuttosto, ca plutôt, atunci più tosto. Logic, nu? Că doar ştim că circumflexul ăla înseamnă că-n latină era acolo un s, care uite că la italiană s-a păstrat, deci tosto, adică tôt.
Ei, şi se pune Carmela Natalina ceea pe-un râs, de nu se mai oprea. Ce-ai, femeie?! Nu cred că mi-a zis ce-am zis de-a râs, că am ţinut minte doar să nu mai zic în viaţa mea più tosto. Şi n-am zis, până târziu. (Nu c-ar fi vreo chestie – în italiana modernă tosto e un fel de tare – şi mişto, şi dur. În italiana lui Dante, tosto e imediat. Atâta doar că eu voiam să zic mai devreme.)
Un an mai târziu, tot literatură italiană – cu Giovanni. Nu ştiu cu ce ocazie discutăm despre puttana. Ce înseamnă? Ăăăă prostituta. Da şi nu prea. Alt cuvânt, în limba voastră? (Că Giovanni făcea doctorat de literatură română, în română.) Ăăăă prostituată. Nu. Ce naiba, că e limba voastră! De curvă aţi auzit, mă?!

Limbile străine şi cu mine

22/06/2015

Într-a cincea am început germana. Cu Schultz, aşa i se zicea. Legenda zice că s-a întâmplat ca un părinte să-l caute în mod oficial pe tovarăşul profesor Schultz. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu părintele, legenda nu merge mai departe. Oricum, pe tovarăşul profesor nu-l chema Schultz nici pe departe, îl chema Aurel. Îmi plăcea germana, mi-aduc aminte ce mă fascina manualul ăla altminteri de căcat. Opt ani am făcut germană cu Schultz, nu s-a lipit nimic de mine. Ajunsă profă de limbi străine şi făcându-mi planificările mi-am dat brusc seama cât timp am pierdut în ăia opt ani. 2 ore pe săptămână, ori 35 de săptămâni (sau 34 sau 36, nu contează) ori opt ani de zile… Şi, profă de limbi străine fiind şi având în vedere cele ce urmează, jur că n-a fost numai vina mea că nu ştiu acum germană.

Într-a şasea, franceza. Îmi plăcea, cred. Nici nu mai ştiu, de fapt. Ştiu că printr-a şaptea sau a opta ne-a dat o compunere. Şi m-am gândit eu s-o fac la perfect simplu. Care perfect simplu în franceză într-a opta?! Aşa că m-am dus la ghidul de conjugări – îl am şi acum, acelaşi. Şi profa a ridicat din sprânceană – tu ai făcut compunerea asta? De unde ştii cu „il fit” şi chestii? Din carte, tovarăşa profesoară! În dicţionar găseam verbul care-mi trebuia, în ghid găseam forma. Nu mai ştiu dacă am convins-o sau nu. Tot cam pe-atunci, în gimnaziu, împrumutasem de la bibliotecă „Cei trei muschetari” în franceză. Şi m-am pus cu burta pe carte, cu dicţionarul şi versiunea românească alături. Şi am zis că ce ţeapă cu traducerea aia, că în franceză zice altceva. Peste nişte ani m-am dumirit cum e cu traducerea de literatură…

Într-a opta am găsit la librărie un manual de portugheză. Mi l-am luat, desigur. Şi m-am apucat să-nvăţ. Nu mai ştiu ce-au zis ai mei, cred că m-au lăsat într-ale mele. Făceam exerciţiile şi le corectam cu roşu după răspunsurile de la sfârşit. Cred că număram greşelile – aşa mi-aduc aminte, că notam la fiecare exerciţiu câte greşeli am făcut. Şi la un moment dat au început să fie cam multe greşeli. Aşa că am abandonat. Că, na, aveam examen de treaptă şi nu portugheză mă-ntreba pe mine acolo. Manualul de portugheză a ajuns ulterior la un lector de portugheză care preda (şi) la liceul unde predam eu.

Într-a zecea a venit revoluţia. Şi am citit în ziar de un domn italian, consilier prin nu ştiu ce sat, care venise cu ajutoare. Şi m-am gândit să-i scriu, să-i mulţumesc. Mi-a tradus frate-meu scrisoarea în engleză (şi s-a scuzat la sfârşit că poate a făcut greşeli). Nu ştiu de unde i-am luat adresa, oi fi trimis scrisoarea la primărie, habar n-am. Cert e că mi-a răspuns. În fine, în felul ăsta m-am apucat eu de italiană, juma’ de oră pe zi, într-a zecea. După un manual din anii ’70, împrumutat de la o colegă. Nu mai ştiu cât am făcut italiană de capul meu – doar într-a zecea? Oi fi făcut şi într-a unşpea? Nu mai ştiu.

Într-a unşpea, fiind eu la secţia de fizică-chimie din pasiune pentru chimie, mă apuc să fac şi eu culegerile de franceză după care lucra frate-meu, care urma să dea admitere la facultate la franceză. Cred că lucram zilnic şi mă duceam la oră la profa de franceză s-o întreb cu quel que, quelque, quelque… que şi alte chestii de mă-ntreb şi-acuma ce mă apucase, că doară voiam să fac biochimie. Habar n-am, cert e că ulterior, la facultate, prin anul I sau II, l-am corectat pe profu’ – ceva cu conditionnel passé deuxième forme, cred. Gramatică învăţată de capu’ meu într-a unşpea. Pen’ că la noi în familie nu prea se practicau meditaţiile. Şi eu, şi frate-meu am intrat la liceu fără meditaţii. Că mama, învăţătoare, considera că examenul ăla poate fi luat bine, mersi, de nişte copii normali la cap care învaţă. Or ea avea copii normali la cap – care nu învăţau foarte tare, ce-i drept, că aveau altele mai bune de făcut (citit, portugheză, chestii), aşa că n-au intrat cu 10, nici cu 9,99, da’ au intrat la liceul la care voiau, la profilul la care voiau. Meditaţii am făcut doar într-a doişpea – la română, să-mi amintesc gramatica, şi la franceză (da’ deja profa nu mai avea ce să mă-nveţe, fumasem deja de una singură inclusiv concordanţa la subjonctiv, aşa că făceam traduceri – Sadoveanu, chestii).

Într-a doişpea am găsit la librărie un manual de japoneză. Mi l-am luat, desigur. Franceza o dădusem gata, italiana urma s-o perfecţionez la facultate, doar japoneza mai rămăsese. Am făcut doar vreo 2-3 lecţii – nu ţineam minte nimic de azi pe mâine, aşa că l-am abandonat.

Prin facultate am avut o tentativă cu spaniola – am renunţat repejor, prea multe limbi romanice, mi se zăpăceau în cap.

Acum vreo 9 ani m-am înscris la un curs de olandeză – din solidaritate cu prietena mea care urma să se mute la Rotterdam. Nu m-am ţinut de treabă. Dar măcar culorile le-am învăţat. Iar bruma de germană şi engleză mi-a fost de mare folos la supermarket, ca să mă prind dacă untul e sărat sau nu, de exemplu. Tre’ să continui cu olandeza, neapărat. Dacă treci de şocul fonetic, nu-i o limbă chiar aşa de grea, de fapt.

În concluzie, acum o săptămână mi-am luat gramatica englezească a lui Murphy. Că nu se mai poate, dom’le! N-am făcut niciodată engleză la şcoală sau cu vreun profesor, dar am un nivel care-mi permite să susţin un interviu de job în engleză – mulţumesc, Hollywood! Am avut câteva tentative să m-apuc de gramatică, da’ le-am abandonat, nici nu mai ştiu de ce. Da’ acu’ chiar nu se mai poate. Aşa că mi-am luat gramatica de nivel intermediar şi o fac conştiincios, exerciţiu cu exerciţiu, ca pe vremuri, chit că mă plictisesc că multe le ştiu deja. Sper s-o fac şi p-aia de avansaţi tot în vara asta.

Că cică un capitol de gramatică străinească pe zi ţine Alzheimerul departe. Vă anunţ. (Dacă nu uit.)

_______________________________

Titlul face referire la cartea „Margaritka şi cu mine” de P. Neznakomov, una dintre cărţile importante ale copilăriei mele, alături de „Emil şi detectivii” de Erich Kästner, „Tivisoc şi Tivismoc” de C.S. Nicolăescu-Plopşor şi alte câteva.

De vreme

07/05/2015

Română pentru străini, fenomene meteo. De la vară ajungem la toamnă şi de la toamnă ajungem la brumă. – Ce-i aia brumă, ştiţi? – Broom!…

Meditaţii la franceză

26/10/2013

2013-10-26_maisonfrancofone

Luminaţi-mă şi pe mine: există vreo Maison Francophone care să-şi zică Francofone?! Că altminteri nu-nţeleg de ce să-ţi faci reclamă ca profesor de franceză cu greşeli de franceză. Zău.

Mă-ta

09/09/2013

Să scriem deci alfabetul românesc. Să legăm sunete de litere, iară literele de felul cum le zicem când citim pe litere sau când ne zice profa cum se scrie cuvântu’. Ajungem la M. Mî, em. Ia, cuvinte care încep cu mî, aud? Maimuţă, mă-ta. Hăhă. Mă-ta, bravo, foarte corect. Ia vino de-l scrie. (Puştiu’, combinaţie arăbească trăitor în România.) Hahahaha toată clasa. Ăăăăăă, zice puştiu’, c-o fi c-o păţi. Vino-ncoa’, zic. Ai vrut să fii deştept, fii deştept până la capăt şi vino de scrie „mă-ta”, că începe cu m. Vine. Dă să scrie. Mă… se gândeşte… măt… Hahahaha, un sfert de clasă. Ăăăă… nu ştiu, zice puştiu’. Cum nu ştii? N-ai zis tu „mă-ta”? Ia de scrie. Măta. Hahaha din nou. Ia, ce-aveţi, de ce râdeţi? Păi nu-i corect. De ce? Păi e cu cratimă. Adică? Adică mă liniuţă ta. Bine. Da’ de ce? Că vine de la mama ta. Bravo. Doamna, da’ nu e un cuvânt urât? Că eu aşa ştiu, că e o prostie. Nu-i o prostie, dar nu e elegant. Nu e frumos să blablabla, pentru că blablabla. Da’ cuvântul tre’ să-l ştiţi şi să ştiţi să-l scrieţi, că-l auziţi pe toate drumurile. Şi-l vedeţi în tot FB-ul, mi-am zis eu în sinea mea.

(Plus „panaramă”, „paraşută” etc – dar am trecut elegant peste ele, că mi-ajunge o „mă-ta” pe oră.)

Nedumeriri

15/06/2013

Cum poţi să te ceri prof de franceză şi să scrii că ai făcut master de „projets internationales”?
Şi cum poţi să scrii că ai corectat „la probe orale et écrite” şi pe urmă să adaugi că faci doctorat de literatură franceză în Franţa?!

Cum am învăţat eu olandeză

20/05/2013

– Azi nu mă duc la grădiniţă, sunt zic, face Măriuca. [Ziek.]
Chiar şi fără boaba de engleză, tot n-aş fi avut nevoie de traducere, după aventurile din noaptea de dinainte.

Blau, zice Măriuca.
– Albastru, zic eu.
– Ba nu, blau. [Blauw.]

– Ia zi-mi culorile, Măriuca.
Rod, zice ea. Sau rot, ceva pe-acolo.
Rod, zic eu. [Rood.]

Vit.
Vit. White, cum ar fi. Alb. [Wit.]
– Da.

Ţvart.
Ţvart. Negru, trăiască boaba de germană. [Zwart.]

Hlun.
Hlun.
– Nuuuuu! Hlun!
Hlun.
– Nuuu! Hlun! (Se enervează.)
Hrun, zice doamna mama de Măriucă. Ştii că zice l în loc de r.
– Aaaa, hrun. Bun. [Groen.]

– Da’ la galben cum se zice, Măriuca?
Heel. [Geel.]
(Ia te uită, ăştia vorbesc germana. Cam cum vorbim noi turca.)

În concluzie, câteva dimineţi mai încolo a venit în patul meu, cu rucscacul cu cărţi după ea, şi mi-a sugerat să-i citesc Jip en Janneke. Că doar mă-nvăţase limba.

Erată

02/04/2013

La ghicitoare. A se citi „Cetăţeni români care au intrat în …. la invităţile private a interţenilor”. Sau cam aşa ceva. Oricum, interţeni.

Ghicitoare

29/03/2013

La consulatul cărei ţări poţi citi chestia de mai jos?

Cetăţeni români care au invităţile de la interteţi […].

(N-aveam voie poze, c-aş fi făcut.)