Ca vorbitor nativ de limba română, înţeleg şi mă angajez să respect următoarele principii atunci când folosesc limba română:
1. Voi scrie întotdeauna noştri şi voştri, cu un singur i. (Detalii.)
2. Voi scrie întotdeauna creează, agreează, cu doi e. (Detalii.)
3. Voi scrie întotdeauna Nu fi ! , cu un singur i. (Detalii.)
4. Voi scrie fii, cu doi i, doar la imperativ afirmativ (Fii !) şi la conjunctiv prezent (tu să fii, tu să nu fii). În rest, pe fi îl voi scrie cu un singur i: nu fi!, vei fi, poţi fi, ai fi, ai fi fost, să fi fost. (Detalii.)
5. Voi scrie întotdeauna o zi, Zi ! şi Nu zice !. Voi folosi doi i doar în Zi-i (lui/ei)! şi doar cu cratimă. (Detalii.)
6. Pe -ţi îl voi separa de verb cu liniuţă doar dacă pot să-i adaug un tu … ţie / al tău: (Tu) trimite-ţi copiii (tăi) la şcoală! (Tu) pune-ţi semnătura (ta)!. (Detalii.)
7. Verbele terminate la infinitiv în -i le voi scrie cu un singur -i şi la viitor şi la condiţional. Voi scrie întotdeauna voi fi, aş fi, pot fi; vei şti, ai şti, poţi şti; vei reuşi, ai reuşi, poţi reuşi. Sunt conştient de faptul că, în afară de verbele a pustii, a se sfii, a prii, a înmii, toate celelalte verbe terminate în -i se scriu cu un singur -i la infinitiv, viitor şi condiţional. (Detalii.)
8. Voi scrie miniştrii, cu doi i, numai dacă miniştrii poate fi înlocuit în acelaşi context cu ministrele sau doamnele. Prin urmare, voi scrie întotdeauna ambii miniştri, ceilalţi miniştri, cei 15 miniştri ai cabinetului. (Detalii.)
9. Voi scrie membrii, cu doi i, numai dacă membrii poate fi înlocuit în acelaşi context cu membrele. Prin urmare, voi scrie întotdeauna ambii membri, ceilalţi membri, cei 15 membri. (Detalii.)
10. Voi scrie mândrii, cu doi i, numai dacă mândrii poate fi înlocuit în acelaşi context cu mândrele. Prin urmare, voi scrie întotdeauna Fiţi mândri !, suntem mândri. (Detalii.)
11. Voi scrie întotdeauna îmi, îţi, îşi, într-un cuvânt.
12. Voi scrie întotdeauna înşală, aşază, cu -a-, şi greşeală, cu -ea-. (Detalii.)
13. Voi scrie întotdeauna vreun, vreo, într-un cuvânt. (Detalii).
De asemenea, înţeleg şi sunt de acord că în momentul în care încalc oricare dintre principiile de mai sus îmi pierd dreptul de a declara ca limbă maternă limba română. Sunt de acord ca, în caz contrar, să fiu urmărit pentru înşelăciune şi abuz de încredere, faptul de a fi ziarist constituind, în acest context, circumstanţă agravantă.
________________________
(Ultima actualizare: 21/05/2010.)
diacritica 
amin! 😀
pentru persoanele care au inclinatii religioase, acest decalog se poate completa cu formula solemna „asa sa-mi ajute diacritica, sa-mi indrepte calea si sa ma izbaveasca de cel rau” 😉
Bravo! Un post foarte bun!
asa sa ma ajute diacritica! :))
Las’ că pe tine diacritica te ajută şi fără rugăciuni. 🙂
Va semnalam cu placere un tanar care care promite :
Chestia aia depăşeşte orice coşmar al diacriticii. 🙂 Presupun c-o s-o dea cotită, că era efect stilistic. 🙂
Hai cai mult mai important ce scrii nu cum scrii.
Asta pe principiul viril „important e ce foutsi, nu cum foutsi”? 😀
Admirabil !
“C’est la liberté qui opprime et la loi qui affranchit” spunea ‘conferenţiarul în biserici’ Henri Lacordaire. Ce este mai uşor de scris, –pe blogosferă şi fora virtuale–, decât postări expeditiv-expletive ! Cred că trebuie să respectăm limba română sacră. Ioan Eliade Rădulescu reamintea într-o scrisoare către Petrache Poenaru ţelurile lor comune din anii de şcoală, cum vroiau să treacă Limba Română de la faza vernaculară la faza sacră, „după pilda limbii greceşti”. În greaca veche era imposibil să spui prostii ! Acela este modelul nostru fiducial, creat în secolul XIX românesc.
Să nu exagerăm cu sacralitatea limbii. Limba e, prin natura ei, vulgară. E vorbită de vulg, pentru vulg.
Nu cred că ştie cineva cu certitudine ce era posibil să spui în greaca veche şi ce nu. Se ştie ce se scria în greaca veche, ceea ce-i cu totul altceva. Căci curvele (mă scuzaţi, cuvânt vulgar românesc) grecoaice ale vremii vorbeau, probabil, un pic mai altfel decât Aristotel şi, din păcate pentru ele (şi pentru lingviştii de azi), nu şi-au scris memoriile. La fel şi negustorii sau fierarii greci din vremea lui Aristotel.
Aşa cum exista o latină vulgară, exista, în mod sigur, şi o greacă vulgară, a vulgului neumblat la şcoală. Şi care nu era defel sacră.
Bine că vremea exagerărilor naţionalist-lingvistice a trecut. În ceea ce mă priveşte, mi se pare suficientă respectarea normelor gramaticale în vigoare ale limbii vulgare. Eu pentru asta pledez aici.
De fapt, vulgarităţile şi, mai ales, înjurăturile oferă exemple de ortografie „grea”; chiar nu ştiu câţi români ar fi în stare să înjure în scris. Chestii ca „băga-mi-aş”, „duce-te-ai”, „suge-i-ai”, „‘tu-ţi”, „mă-tii”, „morţii”, „Dumnezeii” etc. pot fi adevărate probe de măiestrie.
Oare şi înjurăturile din greaca veche erau la fel de complicate, fiind ocolite de scribi/barzi/cronicari ca să nu-şi facă ortografia de râs?
Eu, una, prefer vulgarităţile cele mai dure, atâta vreme cât sunt scrise corect, discursurilor preţioase, neologizante au ba, care conţin „a creea”, „agreem”, „12 membrii”. Că am văzut destule de-astea.
Am citit pe undeva că grecii ăia vechi, pe vremea când erau mari maeştri în arta războiului, erau mari maeştri şi în arta înjuratului, asta fiind preludiul fiecărei lupte. Adică hopliţii, înainte de a se arunca asupra liniilor inamice, aruncau în prealabil o salvă de vorbe grele. Se pare că jumătate din perşii morţi la Termopile au murit de fapt de ruşine auzind ce le iese spartanilor din gură. 🙂
😀 😀 😀
si fiindca recunosc ca fac multe greseli, ma bucur foarte mult ca existi, o sa mai trag cu ochiul pe aici si sper sa mai tragi si tu cu ochiul pe la mine si poate ma „tragi”de urechi cateodata
nota 10 pentru.. cele 10 porunci ;))
As vrea sa adaug continutul acestui articol ca pagina pe blogul meu, imi permiti? Cu siguranta voi cita si sursa. 🙂
ok.
mei, un sugestie daca nu-i cu suparare. cauta o echivalent pentru expresia „terms of use”, sa fie tot titlul in romuna.
merge? 🙂
Nu.
L-am pus anume în engleză şi aşa va rămâne.
E o trimitere intertextuală acolo, pentru cine se prinde.
Şi o poantă.
Tot pentru cine se prinde.
(Am văzut că te-ai străduit să-l traduci, la tine pe site, dar mi-ar fi plăcut ca titlul să fie citat aşa cum l-am făcut eu. Adică dacă textul meu e suficient de bun încât să fie preluat, normal ar fi să meargă împreună cu titlul lui original, ăla pus de mine.)
Mai este un subiect neatacat, imperativul negativ:
«FĂ cutare lucru!», dar «nu FACE asta!»
«ZI şi tu, Gigele», dar «nu ZICE până nu-ţi dau eu voie»
etc.
Ah, mi scusi, am găsit şi tratarea imperativului!
You rule!
Subiecte neatacate încă sunt multe. Poți să treci p-aci să-mi lași vorbă de câte ori îți mai amintești ceva.
Un articol foarte bun care va ajuta pe multe persoane! O limba mai curata datorita tie! Sunt tare curioasa sa aflu care este rutina ta de blogger! Uite aici si invitatia mea http://wp.me/psWuJ-lK Sper sa nu te supere acesta invitatie!
Reguli de care trebuie să ţinem cont şi cei care nu vorbim limba română , decât foarte rar… ar trebui să atragem atenţia mai des asupra limbii române, că nu merită să fie mutilată chiar dacă ne-am găsit un rost şi o altă vorbă departe de ţară.
Văd că-i vremea lepşelor, premiilor şi rutinelor puse pe prima pagină. 🙂
N-am rutină de blogăr.
Sau am. În sensu’ că prima chestie la care mă uit când deschid calculatoru’ e diacritica, nu mailu’ personal.
În rest, fereastra cu blogu’ e deschisă tot timpul, şi dacă-mi vine să scriu ceva, scriu. Şi mă uit după termenii de căutare, să văd dacă apare p-acolo vreo nelinişte ortografică relevantă, care să merite lămurită într-un articol separat.
Şi cam atâta.
@diacritica Mulțumesc! Sinceră să fiu, am regretat ultimele rânduri postate de mine. Nu era cazul! Și pentru faptul ca ai depus un efort de a-mi răspunde la comentariul meu, deși nu era cazul, am hotărât de a face si eu efortul de a scrie NUMAI cu diacritice.Tu ai fost „picătura” care m-a adus printre români și limba română! Mulțumesc!
Sa va deie Dumnezeu sanatate i proci, ca mult si mare bine facurati, ca la ce rumaneasca de butuc se preda pan scoli, nexam elpida.
În şcoli se predă româna corectă.
Unii, puţini, o învaţă.
Alţii, majoritatea, nu.
Că faza asta cu şcoala e cu două sensuri: profu’ predă, da’ studintele trebuie să înveţe.
După cum am mai zis de ţî ori, învăţatul e în primul rând chestiune de responsabilitate personală. Nu te poate învăţa nimeni cu forţa. Trebuie să vrei (şi să te străduieşti) să înveţi. Tu, personal.
E uşor să dai vina pe profi.
E mult mai greu să-ţi asumi responsabilitatea şi să recunoşti că nu ştiu pentru că nu m-am ostenit să învăţ.
Astăzi am găsit acest blog şi chiar mă bucur că există. Am găsit informații, care îmi sunt de folos.
Taica, sa-ti dea Dumnezeu sanatate, ca la varsta mea, am reinceput sa invat limba asta. Datorita tie !
Și ție, matusalem. 🙂
De ce nu scoti o carte ?:)
E pe vine.
s-o dai la neica s-o redacteze 🙂
Oh, minunat! In sfarsit! Se poate introduce undeva in lista asta si „vreun”, „vreo”? Cunosc o gramada de oameni foarte invatati care scriu cuvintele astea cu cratima.
Bună idee! Discuţia despre vreun/vreo e pe undeva pe aici, da’ când cu terms of use am uitat-o. 🙂
hai, că mă-nvârt numa’ de vreo zece minute p-aici.
diacritico, îmi placi! de-a naibii ce eşti.
Thanks. 🙂
Foarte haios, şi din nefericire absolut necesar! 😀 Totuşi, nu crezi că ar trebui să încercăm (măcar!) să nu mai promovăm melanjul ăsta forţat de limbi?! Evident acum mă refer la titlul postului tău.
Acum ai să-mi spui că la cum „evoluează” limba s-ar părea că se tinde spre dispariţia ei, şi/ sau înlocuirea cu limba engleză. 😀
N-am să-ți spun.
Acolo e vorba de un soi de intertextualitate cu netu’ de acu’ 10 ani, pe care prea puțini o percep.
Cred că ceea ce fac pe blogul meu fac în deplină cunoștință de cauză și aș aprecia ca și ceilalți să creadă același lucru.
De asemenea, mai cred că, fiind acesta blogul meu, știu mai bine decât oricine altcineva ce și cum trebuie să scriu.
Dar mulțumesc de osteneală.
Îmi cer scuze că te-am supărat, nu asta a fost intenţia mea. Pentru o utilizatoare declarată a „intertextualităţii cu Netul” eşti un pic cam rigidă, ca să folosesc un eufemism. Evident, tu ştii cel mai bine ce şi cum trebuie să scrii. Îmi cer încă o dată scuze pentru greşeala făcută, mereu uit că sugestiile se fac numai după ce cunoşti persoana în cauză. 😀
Nu. Sunt doar cea mai deşteaptă de pe blogul meu.
foarte interesant 🙂
„3. Voi scrie întotdeauna Nu fi ! , cu un singur i.”
Spre rusinea mea – desi am (aveam, ca acu nu prea mai indraznesc sa am) pretentia ca stapanesc limba (lexic, gramatica, ortografie) cel putin binisor – eu foloseam pt modul imperativ forma (care inteleg ca este incorecta) „nu fii!”, prin similitudine cu forma (care uneori substituie imperativul) pt conjunctivul „sa nu fii!”, precum si cu forma afirmativa a imperativului: „fii!”
(Spre scuza mea – in masura in care o fi acceptabila vreo scuza pt asa ceva – sunt de formatie realista, nu umanista, si tot in domeniu „real” – tehnic – imi si desfasor activitatea.)
(A propos: oare o fi existand vreo explicatie logica pt faptul ca in scris forma negativa a imperativului „pierde” un „i”? Ca in pronuntie – asa cum am invatat-o eu si cum o aud mai mereu – „nu fi!” se cam aude ca avand „un „i” jum’ate”: nici chiar doi „i”, da’ parca nici chiar numai unul.)
Iar cu referire la prezentarea grafica a citatului: stiam eu gresit ca „blanc” (spatiu) se lasa dupa semnul exclamarii (mirarii) si nu se lasa inainte de el, ca si la semnul intrebarii, punct, virgula, „punct si virgula”, „doua puncte”, „trei puncte” („puncte-puncte”), paranteza inchisa, etc – cu exceptia unor cazuri deosebite? (Sau aici este vorba despre vreun asemenea caz deosebit?)
„4. Voi scrie fii, cu doi i, doar la imperativ afirmativ (Fii !) şi la conjunctiv prezent (tu să fii, tu să nu fii).”
…precum si atunci cand este vorba nu despre un verb, ci despre pluralul nearticulat al substantivului „fiu”.
„8. Voi scrie miniştrii, cu doi i, numai dacă miniştrii poate fi înlocuit în acelaşi context cu ministrele…”
Denumirea persoanei care are cupatia (indeletnicirea) de ministru permite in mod corect forma diferita daca respectiva persoana este de genul feminin? (Forma corecta nu este in mod obligatoriu „doamna ministru” – la fel ca si pt ocupatiile de „presedinte”, „deputat”, „senator”, „parlamentar”, etc?)
„10. Voi scrie mândrii, cu doi i, numai dacă mândrii poate fi înlocuit în acelaşi context cu mândrele.”
…sau daca reprezinta pluralul substantivului „mandrie”.
„De asemenea, înţeleg şi sunt de acord că în momentul în care încalc oricare dintre principiile de mai sus îmi pierd dreptul de a declara ca limbă maternă limba română.”
Imi permit sa consider ca – intrucat pana si un cioban COMPLET analfabet, nu numai cineva rudimentar alfabetizat, poate sa aiba limba romana (orala) drept limba materna, si (in principiu) ar trebui sa poata sa declare si sa sustina acest lucru – forma corecta a declaratiei ar trebui sa se incheie cu „…si (concomitent) de a avea pretentia ca sunt corect educat.”
Cu scuzele de rigoare pt ca nelamuririle mele le-am prezentat – in mod inadecvat – sub forma unor afirmatii, nu a unor interogatii! (Nu ma pretind expert, ci ma bucur sa profit – cu recunostinta – de clarificarile pe care mi le poate aduce un asemenea blog al cuiva EVIDENT cunoscator al domeniului. Multumesc!)
Victor, dacă te duci la articolele pe care le-am linkat între paranteze, găseşti lămuriri în plus pentru punctele respective.
De ce „nu fi” – vezi link.
Despre blanc – e discuţie lungă aici (dar fără vreo concluzie 😀 ).
Despre prezentarea citatului – nu înţeleg.
Despre „fii” – mă refeream doar la verb, da’ văz că cestiunea creează confuzii, aşa că o să fac rânduleţ separat pentru fiu – fii – fiii – fiii-i.
Despre „ministrele”: am explicat în articolul linkat, e doar un soi de pont ca să facă omu’ diferenţa dintre „miniştri” (=ministre) şi „miniştii” (=ministrele):
Cu „mândrie” ai dreptate, numa’ că lumea aici intră să caute „ei sunt mândri/mândrii”, pe modelul „negri sau negrii”. Dac-aş adăuga şi explicaţia despre mândrie-mândrii, ar deveni prea complicat.
Cât despre „forma corectă a declaraţiei” – nu există formă „corectă”, există doar forma care mi-a venit mie acu’ un an jumate. După pohta mea, adică. 🙂 Or’cum, ciobanu’, dacă-i analfabet, nu se dă pe net ca să citească chestia de mai sus, deci iese din discuţie. 🙂
Referitor la fii si la mandrii – eu intelesesem sensul intentionat in articol, iar obiectia mea se referea strict numai la formularea de excludere (pt „fii” – „DOAR la”, si pt mandrii – „NUMAI daca”): vreun reprezentant al tinerei generatii (sau chiar si al unei generatii mai putin tinere) nestiutor intr-ale gramaticii (sau doar nesigur pe cunostintele sale) ar putea sa fie nesigur de situatia in care „fii” se scrie cu doi „i” si respectiv cu trei „i” (a propos, pana la raspunsul primit la comentariul meu inca nu auzisem de varianta cu PATRU „i” – abia astept sa apara articolul pt ca sunt curios de imprejurarea in care ar fi justificata ACEASTA forma), deci acea persoana ar putea sa caute, sa fie directionata aici si – citind ca e corect de scris „fii” cu doi „i” DOAR in cazurile mentionate, in timp ce cazul cu trei „i” nu este mentionat – sa ajunga la concluzia ca forma corecta pt pluralul nearticulat al cuvantului „fiu” e cea cu trei „i”. (Si similar pt pluralul de la „mandrie”: daca e corect cu doi „i” NUMAI DACA… etc, inseamna ca pluralul corect o fi cu un singur „i” – sau (SI MAI rau) cu TREI „i”.)
„După pohta mea, adică.”
CORECT! Desi sunt lipsit de educatie si (inca) de experienta in domeniul virtual, am apucat deja sa invat ca blogul fiecaruia (similar – in lumea virtuala – proprietatii imobiliare din lumea reala) este proprietatea exclusiva a posesorului, ca aici democratia isi suspenda activitatea si ca titularul este unicul sau stapan deplin, despot autoritar, care stabileste „regulile locului” si care este singurul indreptatit sa le neglijeze, sa le incalce – ne”penalizat”.
Cer scuze daca se intelesese altceva, indraznisem sa-mi exprim opinia doar pt a supune judecatii titularului sugestii si obiectii (de care ace(a)sta poate sa tina seama sau nu) care consideram eu (pe buna dreptate sau nu) ca ar preciza continutul articolului, imbunatatindu-l.
„Ciobanul analfabet” mentionat in comentariul meu era doar o exagerare caricaturala in scopul unei „demonstratii prin reducerea la absurd” – crezusem ca ar fi fost evidenta referirea la un agramat cu acces la net, caruia TOT limba romana ii este limba materna, chiar daca e pocita rau (eventual prin greseli, sau poate fi vorba de un dialect, sau de vorbire regionala, sau de argou, sau de jargon).
Deja m-am lungit nepermis de mult – declar „incetare unilaterala a ostilitatilor” pe aceasta tema.
Până la articol, găseşti situaţii similare aici.
Ptiu, minunea Domnului! E LOGIC, evident – doar nu ma gandisem la asta! (Pesemne n’-‘oi fi avut CU CE… 😀 )
Hello,
Mi-am permis sa postez in blogul meu acest decalog cool din care sper ca multi vor lua aminte. Imi place umorul deoesbit cu care comentezi si dai replici celor care-ti calca pragul blogului tau. Felicitari si voi mai intra sa vad ce „debitezi”.
Bună seara/Bună ziua!
Pe urmele colegului de mai sus, căruia îi mulţumesc, am ajuns şi eu pe blogul acesta, care m-a făcut nespus de fericită. Felicitări, respect şi mult succes! O să revin cât de curând. Până atunci, voiam să vă arăt că se mai duc bătălii de acest gen:
http://www.causes.com/causes/532339-s-vorbim-corect-limba-rom-n/about
Mulţumesc.
Saru’ mana! Am bagat la cap :D.
Paste fericit!
n’ai mentionat „ânceput”, „âmi place”si restul din aceeasi familie.
nu stiu daca ma adresez unde trebuie, dar am o neclaritate si aici (pe acest blog) am gasit raspuns cu alte ocazii.
cum este corect: ora 18 sau orele 18? este vorba despre redactarea unor invitatii la diverse evenimente (in cazul meu, nunta)
cu speranta ca voi gasi pe blog un articol „ora vs. orele”, iti multumesc
Nu e articol despre „ora” vs „orele”.
Nu ştiu, da’ nu cred să fie greşit nici într-un fel, nici în celălalt. Eu aş scrie „la ora 18”. N-am vreme acum, da’ poate mi-aduc aminte să caut.
felicitari! si pentru blog, si pentru initiativa! si multumesc! trag postul asta la imprimanta si-l lipesc undeva la vedere. 😀
felicitari inca o data!
Mulţumesc. 🙂
Pare-mi-se că în subsolul foilor de examen de la bacalaureatul din 2011 se regăsea textul ”Model aprobat de Ministerul Educației, Cercetări, Tineretului și Sportului”, deci…
„voi folosi întotdeauna ‘Termeni (şi condiţii) de utilizare’ „
După cum ziceam mai sus:
Majoritatea nu se prind, da’ tot în engleză rămâne.
păi n-am zis să îl dai jos. remarcam doar ironia (asta cu „pentru cine se prinde” este tare fumată)
făceai o poantă mai intertextuală așa dacă introduceai (intertextual) o greșeală ortografică, ortoepică sau de punctuație. așa, e doar o anglo-valahă.
Are 2 ani numa’ pe blogul ăsta.
Aşa o să fac data viitoare, promit.
Jur !
Aşa să-ţi ajute Dumnezeu! 🙂
Respect masiv din partea mea pentru autorul!
Ceva deosebit…
De acord!
Salut! Felicitari pentru blog! O mica sugestie: ai putea adauga si: aceeasi si aceiasi (aceiasi este masculin plural, aceeasi este feminin singular). Cu asta mai gresesc cativa. 🙂 Scuze ca n-am folosit diacritice. 😀
Mulţumesc.
Aş putea. Iar tu ai putea să mai răsfoieşti blogul.