11/12/2009

INDEX
mai mult sau mai puţin ortografic şi aproximativ alfabetic

Panseu

30/03/2015

Bestsellerurile de parenting sunt pentru pedagogie cam ce e Sandra Brown pentru literatură.

Părinţi cu buline. La cap

30/03/2015

Circulă pe net o poveste a unei mămici despre cum a luat fetiţa ei bulină neagră la grădiniţă şi cum s-a dus mămica-minune la grădiniţă şi a dat de pământ cu educatoarea şi cu directoarea pe motiv că fetii i-a scăzut selfestimu’, că a înţeles că bulina neagră i se adresează personal. Că, în spusele mămichii, e etichetat copilul, nu fapta.
Şi m-a pufnit râsu': când copila a luat bulină roşie că a făcut o ispravă, s-o fi dus oare mămica-minune să dea de pământ cu educatoarea că a etichetat copilul, nu fapta copilului? Că, Doamne fereşte, dintr-o biată bulină roşie pricepe copilul că e bun el însuşi, şi când colo doar fapta lui era bună. Să nu i se urce, naibii, la cap.

Coafoare, coaforuri

28/03/2015

– Auzi, cum se zice? “Coafoare” sau “coaforuri”? face frate-meu în telefon.
— Ăăă… Habar n-am, nu l-am zis niciodată şi nu cred să-l fi auzit vreodată. Dar cred că aş zice “coaforuri”.
— Sigur? Nu cumva e ca la topor – topoare, izvor – izvoare?
— Nu ştiu. Da’ asta-s intrate în limbă mai demult, “coafor” e mai recent, astea se comportă altfel.

O sun pe mama, izvor de limbă română naturală.
— Alo, mama, zi repede care-i pluralul de la “coafor”.
— Ăăăă… Coafori?…
— Nu, nu persoana. Coaforul ăla unde te duci tu să te tunzi.
— Ăăă… Păi nu l-am folosit niciodată la plural şi nici nu l-am auzit vreodată.

Cinci minute mai încolo mă sună ea.
— Ştii, m-am gândit. Aş zice “Pe strada noastră sunt multe coaforuri”, nu “coafoare”.

Aha. Dacă două femei care merg la coafor cred că s-ar zice “coaforuri”, o fi un sâmbure de adevăr acolo. Plus că zicem “smartfonuri”, nu “smartfoane”, deşi zicem “telefoane”.

Cu această ocazie am descoperit că nici un dicţionar cu pretenţii nu indexează “coafor” cu sensul de “salon de coafură”. Iar singurul care-l indexează îl dă ca sens II al lui coafor – coafori, substantiv masculin (!).

Cu mulţumiri

28/03/2015

11/27/14
to me

Bună ziua,
Am citit pe blogul Dumneavoastră următoarea însemnare:
„(Cu nişte ani în urmă am moştenit de la un job calculatorul aici de faţă şi o ditai biblioteca, în special de istoria României. După vreun an a trebuit să mă mut – ce naiba fac? Cum le car şi, mai ales, unde le pun dincolo?! Am avut o discuţie cu conştiinţa mea – ‘Aide, recunoaşte, le ai de un an, ai deschis doar vreo două. N-o să deschizi mai multe în anul următor. Nu mai bine le trimiţi tu undeva unde chiar să le citească cineva? – şi am ajuns la concluzia că mai bine le donez. Am sunat la Biblioteca Centrală Universitară şi a doua zi erau la mine să ia cărţile. Mi-am păstrat doar vreo 2 enciclopedii de istoria României (nu, tot nu le-am deschis) plus: Tapis roumains, apărută la Paris prin 1930 – reproduceri de covoare româneşti expuse pe la Paris; Erdely reformatus templomok es tornyok, de prin 1929; Bucureştii în 1869, reproduceri după Preziosi; România, fotografii de Kurt Hielscher de prin anii 1920. Când o să mă fac eu mare, multe dintre ele o să-şi găsească locu’ pe pereţii casei mele.”

Dacă cumva, între timp, planşele din albumul Erdélyi református templomok és tornyok nu şi-au găsit locul pe pereţii casei,
mi-aţi face o mare bucurie dacă aţi fi dispusă să-mi vindeţi acest volum (pe care îl caut disperat de foarte multă vreme).

Cu deosebit respect,
….

11/27/14
diacritica <diacritica.wordpress.com@gmail.com>
to …
Vi-l fac cadou. Unde să vi-l trimit?

11/28/14
to me

Va rog sa-mi trimiteti volumul cu plata la destinatar.
De asemenea, va rog sa-mi scrieti un numar de cont bancar unde sa va pot trimite banii pentru album.
Adresa mea este:
….
Va multumesc foarte mult.

11/30/14
diacritica <diacritica.wordpress.com@gmail.com>
to …
O să vi-l trimit în cursul lunii decembrie, între 8 şi 20 decembrie.

I l-am trimis. Împachetat frumos, cu felicitare de Crăciun şi fără cont bancar, că doar era cadou. N-a mai dat nici un semn de viaţă. Nu voiam bani, deşi albumul ăla valorează oarece, dar recunosc că aşteptam măcar un “l-am primit, mulţumesc”. Dar nimic, până în ziua de azi. Noroc că l-am trimis prin curier şi am văzut că a ajuns la destinatar.

Mam’ mare

28/03/2015

Străbunica mea din partea mamei. Aveam 6 ani când a murit (ea, vreo 90, din câte ştiu). Îmi tot aduc aminte de ea în ultima vreme. Am doar câteva cadre cu ea: mică, străbătând pâş-pâş curtea, din camera ei către bucătărie. Aşezată pe scaunul de lângă plita din bucătărie, cu fusul, torcând. Pe scaunul ăla (cred că şi acum e acelaşi) pe care apoi îl văd pe tata cu ţigara, scuturând scrumul în ochiurile plitei. Mam’ mare în camera ei, cu soba Vesta în dreapta, patul în fund, şi în dreptul geamlâcului masa, cu mâncare de spanac într-o farfurie, îmbiindu-mă să mănânc. (De urzici, râde mama. Ce spanac?) Mam’ mare în coşciug, pe masa din camera bună. Şi capacul de la coşciug, sprijit de perete în picioare, enorm şi înspăimântător.

Baba Manda.

Îmi cer scuze, îţi cer scuze

21/03/2015

S-a apucat “Adevărul”, şi anume Alina Pop, să scrie despre greşelile frecvente de exprimare în limba română. Trecând peste greşelile de redactare din articol, Alina Pop spune ditamai gogomănia încă din titlu:

2015-03-21_imi-cer-scuze
Adevărul

Nu-nţeleg, frate, de ce nu purcezi să te informezi înainte să scrii un asemenea articol. “Îmi cer scuze” NU e greşit. “Îmi cer scuze” e corect.

Poftim, de pe net (că nu trebuie să dormi cu Gramatica Academiei sub pernă, găseşti şi pe net informaţie demnă de încredere, trebuie doar să te osteneşti s-o cauţi, nu să scrii articole după ureche):

“În realitate, lucrurile sunt ceva mai complicate, aşa cum a arătat, într-un articol din 1984, Mioara Avram („«Îmi cer scuze» sau «vă cer scuze»?”, în Limba română, nr. 5; text reprodus în volumul Probleme ale exprimării corecte, 1987). Vorbind de „condamnarea nejustificată a construcţiei a-şi cere scuze”, autoarea demonstra că ambele construcţii sînt corecte: „criticile la adresa uneia dintre cele două construcţii, îmi cer scuze şi vă cer scuze, pot fi încadrate în categoria criticilor pedante, care mimează uneori înţelegerea confuză”. Mioara Avram plasa respingerea construcţiei „îmi cer scuze” în categoria mai largă a unor pseudo-norme, create de vorbitori pentru a evita ipotetice confuzii. Construcţia a cere scuze are de fapt mai multe variante de realizare: fără complement indirect (cer scuze), cu un complement care indică destinatarul (cer scuze cuiva sau de la cineva) – şi cu pronume în reflexiv, indicînd interesul, participarea (îmi cer scuze). Ultima construcţie nu este un caz izolat în limba română; ea apare şi în a-şi cere iertare, a-şi cere voie să plece etc., fiind îndreptăţită din punct de vedere gramatical şi semantic şi confirmată de tradiţia literară: secvenţa îmi cer scuze e atestată în Dicţionarul limbii române (DLR), chiar la scriitorii mai vechi. Şi construcţia similară, în care obiectul cererii este iertarea (mai vechi: iertăciunea), e bine reprezentată, apărând de exemplu la Bălcescu („Îşi ceru iertăciune”) sau la Negruzzi („Am venit să-mi cer iertăciune”). În explicarea construcţiilor în cauză sînt invocate atît evoluţii interne, cît şi posibile calcuri din franceză.” (Rodica Zafiu, “Îmi cer scuze…”, în “România literară, nr.39, din 2008. Articolul poate fi descărcat de aici.)

Îmi doresc ca redacţia ziarului “adevărul”, dimpreună cu Alina Pop, să-şi ceară scuze de la cititori pentru informaţiile greşite pe care le răspândeşte, fără să se fi informat în prealabil din trei surse, aşa cum, zice-se, le cere meseria.

Propunere de subiecte pentru proba de română de la bacalaureat

20/03/2015

Două subiecte de citire şi înţelegere a unui text scris (pe lângă subiectele de literatură şi ce-or mai fi având ei acolo). Sunt scoase dintr-un test de limba română de nivel C2 pentru străinii care vor să-şi certifice competenţa în limba română. Unde C2 e nivelul cel mai înalt pentru un străin.
Subiecte pentru străini, da? Un străin de 19 ani care vrea să dovedească că ştie româna foarte bine trebuie să fie capabil să răspundă corect la întrebările astea. Deci pentru un român de 18-19 ani n-ar trebui să fie o problemă.
(Subiectele sunt luate de pe saitul Institutului Limbii Române, care păcătuieşte prin aceea că în fix aceste teste de competenţă în limba română scrie “înşeală” şi pune i-urile aiurea în “socri”.)
E cam lung, da’ merită osteneala de-a vă testa competenţa de înţelegere a textului scris, aia la care tot picăm la PISA.
Prin urmare:

A. Din textul de mai jos lipsesc 6 paragrafe. Puneţi fiecare paragraf la locul potrivit. Atenţie, unul este în plus.

Rivalitatea dintre Microsoft şi Google va deveni din ce în ce mai puternică. Motivul? Această luptă
ar putea modela viitorul IT-ului şi modul în care oamenii folosesc tehnologia, scrie New York Times. 1.
Acestea erau cu două miliarde de dolari mai mari decât estimările anterioare şi mare parte din această sumă va fi direcţionată către Internet şi alte pieţe noi. „Microsoft nu trebuie să elimine Google, dar trebuie să reducă din distanţa mare care le desparte”, a declarat Richard Sherlund, analist la Goldman Sachs & Company. 2.
„Este clar că, dacă nu reuşim, afacerea noastră este supusă riscului”, scria anul trecut, într-un mesaj trimis angajaţilor, Raz Ozzie, director tehnic la Microsoft. Compania americană intră într-o „fortăreaţă”: o afacere foarte puternică pe segmentul programelor pentru uz personal. Oficialii Google susţin că următorul motor de căutare pe Internet de la Microsoft va îndruma utilizatorii doar către propriul serviciu, limitând opţiunea consumatorilor, urmărind să afecteze afacerile Google, în prezent lider în piaţa motoarelor de căutare. 3.
Dar şi Google are unele atuuri în mânecă, cel mai important fiind acela că afacerile pe Internetsunt diferite faţă de cele legate de programele pentru calculatoare. 4.
Acest tip de afacere cu programe finanţate prin reclame, distribuite ca servicii Internet gratuite, este o ameninţare pentru modelul Microsoft care obţine profit din vânzarea de licenţe. Corporaţiile au arătat un interes redus pentru modelul Google, până acum. 5.
Acum Google a început să atace piaţa tradiţională a companiei rivale, cumpărând Writely, un editor de texte prin Internet. Nu se ştie sigur, în acest moment, cât din teritoriul Microsoft poate fi câştigat de Google. 6.
Pe de altă parte, nici Google nu doreşte să se transforme într-un nou Netscape, un fost lider al motoarelor de căutare pe Internet, detronat de Microsoft.

Paragraful a
În cazul companiilor mai mici, strategia Google pare însă să funcţioneze, având în vedere că Microsoft încearcă să introducă tot mai multe aplicaţii şi utilitare în sistemul de operare Windows.
Paragraful b
Reprezentanţii Microsoft afirmă însă că Google se înşeală şi că noul browser Internet Explorer 7 va creşte opţiunile de căutare pentru utilizatori.
Paragraful c
Totuşi, este evident că Microsoft nu doreşte ca Google să devină un fel de sistem de operare pe Internet în acelaşi mod în care Windows domină calculatoarele din întreaga lume.
Paragraful d
O dovadă a importanţei pe care o acordă Microsoft acestei competiţii a fost văzută de analişti în estimările de săptămâna trecută ale gigantului software privind cheltuielile pentru
următorul an fiscal.
Paragraful e
Modelul afacerilor pe Internet este unul radical diferit: inventează şi pune la dispoziţia utilizatorilor servicii gratuite şi abia apoi se gândeşte la profit.
Paragraful f
Nu e pentru prima dată când Microsoft încearcă să-şi elimine concurenţii, dar, de data aceasta, competiţia nu pare a fi foarte uşoară pentru liderul mondial în tehnologia informaţiilor.
Paragraful g
Pentru a reuşi, Microsoft trebuie să atace puternic segmentul serviciilor şi programelor pentru Internet, unde Google este lider.

B. Citiţi textul şi decideţi dacă enunţurile de mai jos sunt adevărate (A) sau false (F):

Muzee mari şi mici
Mi-au plăcut întotdeauna muzeele, deşi sunt o persoană nerăbdătoare. Explicaţii se pot găsi:
mai întâi, probabil, pentru că nu-mi place să arunc nimic, să mă despart de lucruri în general. Tatăl meu mi-a explicat, cândva, că fiecare lucru, oricât de urât sau nereuşit ni se pare nouă, e rezultatul unei munci îndelungate a cuiva. Apoi, pentru că, de mică, mi-a plăcut să aranjez jucăriile în diverse scene tematice (barul iepurilor, de pildă) şi să le las aşa, în poziţiile lor, zile în şir, doar pentru plăcerea de a le admira, fără să permit nimănui să le mişte. Şi pentru că mă simt bine în atmosfera liniştită din sălile de muzeu, în care se aud puţine zgomote şi poţi medita în voie. Şi, nu în ultimul rând, îmi plac muzeele tocmai datorită scopului lor de bază simplist enunţat, acela de a păstra istoria.
Întrebarea care se pune este ce fel de istorie vrei să păstrezi: o istorie grandioasă, care înregistrează doar faptele de glorie, ale „marilor“ conducători şi formatori de naţiuni, sau şi mica istorie cotidiană din diverse epoci, secundară şi marginală, dar la fel de importantă pentru viaţa oamenilor din alte vremi. Muzeele româneşti, cu puţine excepţii (una dintre ele fiind, cu siguranţă, Muzeul Ţăranului Român) au mers, cel puţin până în ’90, pe „filonul principal“. Există, şi la noi, muzee, să le spunem, de viaţă cotidiană, dar ele sunt axate, în general, pe domenii: Muzeul tehnic, Muzeul militar, Muzeul aviaţiei, Muzeul farmaciei … Mai sunt, prin ţară, diverse iniţiative private de muzee mici, care să adune, într-o casă de om, obiectele importante pentru satul sau oraşul respectiv, păstrate în familiile locale, de generaţii. La Feteşti, şeful Casei de Cultură a adunat într-un mic sediu, care a fost al unei bănci şi arată ca un magazin, diverse obiecte vechi din localitate. La fel a făcut, într-o încăpere din şcoală, unul dintre locuitorii satului Sericu, din Teleorman; sau inginerul Grigore Cuţuliga, din Novaci, în propria casă.
Nu au apărut, decamdată, la noi, muzee pe teme mai neconvenţionale. Vorbind, mai demult, cu Ioana Popescu, de la MŢR, despre un muzeu al jucăriilor, pe care ea visa să-l înfiinţeze, mi se părea un lucru absolut de domeniul fantasticului. Discutând, aveam senzaţia că suntem două vizionare care pun lumea la cale. Mai târziu, am avut stupoarea ca, în străinătate, să găsesc destule muzee de acest fel: la Paris am fost la Muzeul păpuşilor, în care puteai vedea, cu exemple concrete, istoria jucăriilor de la bebeluşii din porţelan, până la teleghidatele din ziua de azi; la fel, în Viena, la Schönbrunn, există un Muzeu al copiilor, cu jucării vechi şi regale, ba chiar şi cu o cameră în care micii vizitatori se pot îmbrăca în haine de epocă. Dar pe lângă astfel de muzee, există multe altele, pe teme la fel de originale, pe care mintea noastră cu greu le-ar fi putut imagina: Muzeul caleştilor, tot la Schönbrunn; serele şi grădina zoologică, tot de acolo, care întrec în bogăţie, veridicitate şi atmosferă orice muzeu de istorie naturală; Muzeul închisorilor, în Londra, care, chiar dacă nu are destule exponate, e interesant ca temă; tot în Londra, Muzeul grădinăritului, care, deşi are aceleaşi lipsuri ca şi cel dintâi, e un exemplu al spiritului specific country-side-ului englezesc. Acestea nu sunt decât puţinele muzee din lume, văzute de mine, nesupuse prejudecăţilor şi lipsei de imaginaţie în alegerea tematicii şi a modului de prezentare. Sper să le călcăm, măcar cu paşi înceţi, pe urme.
(Iaromira Popovici, Muzee mari şi mici, „Dilema veche”, Anul IV, nr.156 – 02 februarie 2007)

7. În primul paragraf, autoarea articolului prezintă cinci motive pentru care îi plac muzeele.
8. În România, majoritatea muzeelor înregistrează viaţa cotidiană a secolelor trecute.
9. Există, prin ţară, câteva muzee care păstrează obiecte importante pentru o anumită comunitate.
10. În România există multe muzee originale, având la bază o idee interesantă.
11. Ioana Popescu a înfiinţat un muzeu al jucăriilor, după ce a vizitat câteva oraşe din Europa de vest.
12. La Viena, copiii pot experimenta felul în care trăiau copiii în alte epoci.
13. Grădina zoologică din Schönbrunn este mai aproape de realitate ca un muzeu de istorie naturală.
14. Cele două muzee din Londra sunt foarte originale, dar doar unul dintre ele are un număr relativ mare de exponate.
15. Autoarea articolului consideră că ar trebui să apară şi în România muzee mai neconvenţionale, ca în restul Europei.

Virgulă virgulă

20/03/2015

Eu, când mă fac mare, o să fac o teză de doctorat despre virgulele inutile. Deocamdată strâng material.

2015-03-20_virgule-inutile

Ponta şi Iohannis discută vineri. Pur şi simplu.

Linia Tuborgului

24/02/2015

Mă exasperează. Când conceptul e “stai la/în rând (cu lumea)” vs “ieşi din rând”, nu-nţeleg de ce e nevoie să traduci “linie”. Mai ales că la casă la supermarket nu stai în linie, ci la coadă sau la rând.

Chiar nu-nţeleg. Reclama asta se putea traduce foarte mişto folosind “rând”. În schimb le-a ieşit ceva gen “temă pentru meditaţia la engleză într-a zecea”.

Farmaciile Catena

21/02/2015

…sau de ce e util să-ţi trimiţi angajaţii la training de ortografie la Cărtureşti Verona, chiar dacă lor li se pare că n-au nevoie. Jur că după atelierul ăla despre ortografia înjurăturilor până şi “creativul” de la Catena o să ştie când să scrie “a-i”. HR-ul de la Catena, găsiţi detalii aici. Sau HR-ul lu’ firma de publicitate a lu’ Catena, mă rog.

2015-02-21_catena

Copii, noi scriem “spre a-i fi spumă de baie”, de la “spre a îi fi…”, adică “ca să îi fie…”.

 


Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 6,710 other followers