11/12/2009

INDEX
mai mult sau mai puţin ortografic şi aproximativ alfabetic

Anunțuri

Începe școala

10/09/2017

Începe școala în țara care nu-și formează profesorii în niciun fel, dar se așteaptă ca ei să știe meserie. Țara care-și angajează profesori trecuți prin facultate, dar neformați ca profesori (*), și apoi se-nfurie pe ei că nu știu meserie și-o-nvață la locul de muncă, pe spinarea copiilor ei, ai țării.

Începe școala în țara care cere din rărunchi ușurarea programelor, dar încredințează crearea manualelor – după noile programe – acelorași edituri și acelorași autori. Așteptând, desigur, manuale mai bune.

Începe școala în țara care-și plătește profesorii mai puțin decât își plătește menajera. 50 de lei pentru o muncă de o oră pentru o menajeră e ok. 50 de lei pe ora lucrată la clasă de un profesor, cu 25-35 de copii, e prea mult.

Începe școala. Pariu că țara, făcând de zeci de ani aceleași lucruri, așteaptă anul ăsta rezultate diferite? Dac-ar fi om, i-ai zice că-i prost, dar pe țară nu se face s-o faci proastă.

(*) Cum arată o formare de profesori? De exemplu așa.

De ce-n Dobrogea nu-i ca-n Secuime sau Despre româna de bac a secuilor

02/09/2017

De când cu scandalul micilor, văd că tot apare argumentul că ce, și-n Dobrogea sunt minorități, da’ acolo nu există să nu ți se vorbească românește.
Mda. Tocmai de-asta îți vorbesc tătarii românește în Dobrogea: pentru că-s minorități cât cuprinde. Ia uitați-vă numa’ nițel la harta asta a Constanței actuale. În peninsulă, cerculețul ăla roșu, unde era toată Constanța pe vremea (nu chiar așa demult) când era doar un cătun, se află biserică armenească, biserică grecească, sinagogă, biserică ortodoxă românească, biserică catolică, geamia Hunchiar (de pe vremea otomanilor), moscheea Carol (imediat după războiul de independență, când Carol a vrut anume să se ridice moschee, ca să le arate turcilor și tătarilor că-s bineveniți). Și or mai fi și altele, habar n-am. Doar în cerculețul roșu, da?

Cu câteva, rare și mici, excepții, în Dobrogea nicio minoritate la nivel național nu-i majoritară la nivel local. Machidonu’, dacă vrea să-și vândă brânza și carnea de berbec, știe că tre’ să vorbească și românește, că doar așa se-nțelege și cu clientul român, și cu clientul turc. Despre asta-i vorba, de-asta Dobrogea nu-i Secuime.

Altminteri, ia gândiți-vă nițel:
Niște copii care acasă vorbesc ungurește și n-au vecini români pe stradă cu care să se joace și de la care să-nvețe românește, n-au colegi de grădiniță români, se trezesc în clasa pregătitoare că trebuie să-nvețe româna după niște manuale speciale, ca într-a opta să dea evaluarea națională după aceeași programă și aceleași subiecte ca elevii români. Ai luat notă mare la maghiară și la mate, dar notă mică la româna pe care o auzi doar la ora de română, dar ți-e evaluată ca și cum ai crește printre români? Ghinion. Sigur o să iubești limba română după experiența asta. La bac, la fel. Vizezi o universitate britanică? Ghinion, ai bac despre Eminescu și alți demoni arhaici și regionali, când tu știi doar româna standard. Ca-n urmă cu patru ani, treaba asta o să te facă în mod sigur să iubești limba română cu toată ființa ta.

Nu-nțeleg de ce să ții morțiș ca secuii să studieze, de la un punct încolo, după manualele pentru copiii români. Copiii ăștia trebuie să-nvețe româna funcțională, s-o înțeleagă și s-o scrie corect, să se exprime corect și fluent. Și ceva istorie a literaturii române, cât să știe că Eminescu a fost romantic și a trăit în secolul al XIX-lea. De ce să-i pui să facă analiză literară pe text? Oricum bacul lor și evaluarea națională sunt mai grele, că au o probă în plus, limba maternă. Fă-le proba de română doar cu înțeles de text, cu scris de compunere funcțională, cu ceva sinonime și antonime din limba curentă, cu o familie de cuvinte, tot din limba curentă, examenul oral cu situații uzuale din România de azi. Bag mâna-n foc că-n felul ăsta mai mulți secui ar învăța româna și ar învăța-o mai bine. Și v-ar zice fără probleme în română că încă n-a venit ora deschiderii.

Interesul elevilor vs interesul Cristinei Tunegaru

07/05/2017

Scrie doamna Cristina Tunegaru ”am fost dată afară”. Ziaristul român se emoționează, i se umezesc ochii – cum adică s-o dai afară pe profesoara care a avut curajul s-o înfrunte pe Gabriela Firea?! Doamna Tunegaru nu făcuse decât să scrie pe FB că nu pune absențe la indicațiile dnei Firea. Pentru ziaristul român, asta echivalează cu revoluția – el n-a fost niciodată în stare să zică ”nu” vreunui șef. Poporul se emoționează și el, i se umezesc și lui ochii – profa care, în sfârșit, îi scapă pe copilași de coșmarul clasicilor a fost dată afară, e scandalos. Ziaristul român rostogolește știrea împreună cu poporul român: e inadmisibil să dați afară asemenea profesoară doar pentru că a înfruntat-o pe Firea! Nu avem informații despre competența profesională a dnei Tunegaru (în afară de ce spune dânsa despre sine), dar ziaristul român știe – Cristina, doar cu oameni ca tine se poate schimba sistemul! Profesorime, scrieți fiecare câte un mesaj antiFirea și problemele sistemului se vor rezolva! Indiferent de competența voastră. Așa crede ziaristul român.

Se dovedește apoi că dna Tunegaru a mințit. N-a fost dată afară, nu era titulară. Era suplinitoare, suplinitorilor li se întâmplă adesea să nu li se prelungească contractul pe durată determinată, vi se va fi întâmplat și vouă pe la job. Nu-i nimic. Formatorul român de opinie n-are o problemă cu asta. Nici nu mă interesează dacă a mințit, scrie pe FB o formatoare ziaristă, chestia e că a pus pe tapet o problemă. Sigur că formatorul român de opinie și ziaristul român n-au o problemă cu minciuna, am avut și noi ocazia să aflăm pe pielea noastră acest lucru. Nici poporul român n-are – se vede la alegeri.

Vine și dna Tunegaru și zice: ”unele dintre clasele mele vor studia cu al treilea profesor de română în trei ani. Ce efecte produce instabilitatea perpetuă asupra evoluției lor? Nu cer niciun tratament special, am vrut să trag un semnal de alarmă asupra unei situații pe care o consider anormală.” Așa, deci. Sub minciună se ascundea un scop nobil: interesul elevilor dnei Tunegaru. Formatorul de opinie și poporul mușcă din nou. Dna Tunegaru devine eroină. Ecaterina Teodoriu și Jeanne d’Arc, numa’ că în viață. I se ridică statuie virtuală. Urmează s-o găsim în Parlament tura următoare.

Bun. Instabilitatea perpetuă nu e ok pentru elevi, zice dna Tunegaru, e o situație anormală, zice dânsa în mai 2017, după ce a fost prinsă cu minciuna-n sac.
Ce spunea dna Tunegaru în 2015?
Să vedem:
contributors.ro, 23 iunie 2015:
”În urmă cu câțiva ani, am fost profesoară la o școală din județul Vaslui, din mediul rural.”
contributors.ro, 3 decembrie 2015:
”În școala în care am lucrat, am fost prima profesoară calificată la disciplina pe care o predam, după mulți ani.”
contributors.ro, 23 iunie 2915:
”La sfârșitul anului școlar, am fugit, părăsind școala și județul pentru un loc mai bun din țară, lăsând copiii și profesorii din Vaslui victime ale sistemului social și educațional.”
contributors.ro, 3 decembrie 2015:
”Profesorul din sat pleacă în oraș pentru că acolo există părinți care sunt dispuși să plătească meditații pentru ca odrasla să obțină cele mai mari note la examenele naționale.”

În mai 2017, într-o școală din București, instabilitatea perpetuă nu e ok pentru elevi, din punctul de vedere al profesoarei Tunegaru, suplinitoare care vrea să-și păstreze postul. Cu câțiva ani înainte, când era vorba de copiii dintr-o școală de la țară, în județul Vaslui, dna Tunegaru nu avea atâtea rețineri: a vrut să plece la oraș, a plecat, deși era singura profesoară calificată după mulți ani; instabilitatea nu era o problemă pentru suplinitoarea Tunegaru care dorea să plece.

Fie interesul copiilor din Vaslui e inferior, din punctul de vedere al profesoarei Tunegaru, interesului copiilor din București,

Fie dna Tunegaru își urmează – acum, ca și atunci – strict interesul personal.

Ceea ce-i ok. Toți ne urmăm interesul personal.

Dar e o ipocrizie fără margini să spui că vrei să rămâi pe post pentru că asta e în interesul elevilor tăi (nu întâmplător, din București), după ce cu câțiva ani în urmă ai abandonat niște elevi, tot ai tăi, din Vaslui, care aveau în mod sigur mult mai multă nevoie de tine decât cei din București.

Ce-i acela un profesor bun?

06/05/2017

Un profesor bun e acela care urmează la oră programa după care vor fi evaluați elevii lui la examene sau concursuri de care depinde viitorul lor școlar sau profesional. Se cheamă responsabilitate.

Un profesor bun e acela care face programa digerabilă și agreabilă, chiar și atunci când nu e de acord cu ea. Pentru un profesor, Creangă e calea grea. Nu ai simpatia și disponibilitatea elevilor asigurate din start. Trebuie să muncești pentru ele. Trebuie să concepi acasă activități, dacă cele din manual nu-ți plac. Se cheamă măiestrie.

Un profesor bun e acela care reușește, eventual, să facă și altceva pe lângă programă. Se cheamă pasiune.

Un profesor bun e acela care-și clădește o reputație profesională care îi va permite ca peste 10-15 ani să intre în grupul celor care concep programe, manuale, subiecte de examene, unde să poată influența conținutul programelor, manualelor, subiectelor de examen, conform cu ideea lui despre didactica materiei pe care o predă. Se cheamă inteligență.

Ruleta rusească

23/04/2017

Spune așa Sorin Ioniță într-o postare pe Facebook, despre moartea celor doi copii alpiniști:

Muntele e un sport periculos iar riscul poate fi redus, dar nu eliminat. Ti-l asumi sau nu, alta cale nu-i. E primul lucru pe care il inveti la scoala de munte.[…] Prognoza de vreme proasta sau avalansa e o ghiceala cu probabilitati, nu geometrie precisa. Acolo sus esti singur cu tine insuti si cu your best judgement, cum se zice. Daca nu gestionezi asta la 2000m, cum o s-o faci la 7000m? E absurd sa crezi ca doi parinti nu s-au gandit la toate astea cand au plecat cu copiii lor pe munte ca sa faca performanta.

Ok, cei doi părinți s-au gândit la toate astea când au plecat cu copiii pe munte în ciuda riscului de avalanșă, și prin urmare și-au asumat riscul ca copiii lor să moară pe munte. Și-au asumat riscul lor, acela de a-și pierde copiii în numele performanței. Bun. Nu-s singurii.

Întrebarea e: copiii aceia și-au asumat și ei riscul lor, acela de a muri? Poate un copil de 13 ani să spună da, înțeleg că s-ar putea să mor și sunt gata să mor pentru performanță?

Au copiii de 12-13 ani capacitatea cognitivă de a alege ceva, orice, cu riscul morții?

Și dacă n-o au, au părinții dreptul de a face în numele lor alegerea cu riscul morții?

Făcătorilor de rău

02/02/2017

La 14 ani, în 1988, m-ați făcut să-mi pierd orice speranță pentru viitor. Eram convinsă că o să-mi fie frig și frică toată viața, până la moarte.
La 16 ani, în 1990, m-ați făcut să cred că televiziunea română chiar s-a eliberat și spune adevărul. V-am crezut. E cel mai mare rău pe care l-ați făcut – nu doar mie. E Răul.
La 24 de ani, în 1998, mă plăteați cu 75-80 de dolari pe lună să fiu profă de franceză. M-ați obligat să cunosc sărăcia cruntă.
La 25 de ani neîmpliniți, în 1999, m-ați țintuit pe canapea uitându-mă la mineriada de la Costești. M-ați făcut să-mi repet la nesfârșit ”asta nu e țara mea, asta nu e țara mea”. Ba da. Țara e a mea. Voi n-aveți ce căuta în ea.
La 26 de ani, în 2000, m-ați făcut să-l votez pe Iliescu. Vreme de douăzeci de ani m-ați făcut să votez răul cel mai mic.
La 28 de ani, în 2002, m-ați făcut să-mi dau demisia din învățământ.
La 41 de ani, în 2015, m-ați făcut să ies în stradă să-mi strig muțește mânia.
Azi, la 43 de ani, m-ați făcut să ies din nou.
Azi, de ziua mea, nu îmi doresc să vă știu la pușcărie.
Azi, de ziua mea, îmi doresc să muriți.
Împreună cu toată stirpea voastră.
Azi, de ziua mea, îmi doresc să vă piară seminția pe veci.
Azi.
Înainte să pierim noi.

Toma Petcu, ministrul energiei

03/01/2017

Nu mă iau de greșelile de redactare și de tipar. Nu mă iau de amestecul de ortografie veche (”dobîndită”) și ortografie nouă (”sunt”), nici de ”orice compartiment, cu excepția celui economic” în CV-ul ministrului energiei.
Ci de greșelile de ortografie elementară.
Domnul ministru nu știe să pună i-urile și scrie ”deasemenea”, într-un cuvânt, ca toți puțoii de pe net (și unii ziariști).

2017-01-03_toma-petcu

De aici.

Premiează, premiază?

13/08/2016

Mă copii, mă, e drept că lucrez – lucrea, dar copiez – copia, subliniez – sublinia, studiez – studia. Și premiez – premia, după ce-a studiat. Căci lucrăm, dar copiem (nu copiăm, ca lucrăm), studiem (nu studiăm), premiem, subliniem. Sunt ele toate de conjugarea I, în -a, dar astea se termină de fapt în -ia (adică radicalul se termină în i, la care se adaugă a-ul de infinitiv: a copia, a sublinia, a premia, a studia). Invidiază, invidiem, nu invidiează, invidiăm. Explicații aici.

2016-08-13_premieaza

Din nou despre ”majoritatea are” și ”majoritatea au”

11/08/2016

Se pare că ”majoritatea băieților este blondă”, ”reclama asta o întrece pe majoritatea”, ”Somitățile din România sunt speciale. Marea lor majoritate este somitate doar în România.” și Ion Coteanu nu-s de ajuns, așa că plusez cu ”Gramatica limbii române”, vol. II ”Enunțul”, Editura Academiei Române, 2009, p. 355. Poate, poate.

”(b) Acordul după înțeles și prin atracție (O mulțime de oameni au fost strânși în curte.)
[…] acordul predicatului se face cu substantivul oameni, interpretat drept centru de grup, în timp ce colectivul anterior [o mulțime de] este doar cuantificator. Centrul de grup poate fi șters și atunci numele colectiv îl înlocuiește și își procură referința anaforic sau cataforic [adică înțelegi la ce se referă din ce s-a zis înainte sau din ce se zice după]: (Dintre elevi) o mulțime mi-au răspuns., O mulțime (de elevi) mi-au răspuns. Echivalentul semantic al acestui tip de substantive colective este cuvântul mulți (multe), cu valoare pronominală [adică O mulțime mi-au răspuns. = Mulți / Multe mi-au răspuns.]:

O serie de texte noi au fost introduse în programele școlare.

Atunci când substantivul colectiv se află în poziția unui complement direct sau indirect, prin fenomenul dublării clitice se reia adjunctul, ceea ce subliniază statutul special al acestuia în cadrul construcției, nu numai în ceea ce privește acordul dintre subiect și predicat: Pe o mulțime de studenți i-am revăzut mai târziu., *Pe o mulțime de studenți am revăzut-o mai târziu., Majorității elevilor li s-au respins contestațiile., *Majorității elevilor i s-au respins contestațiile.

Dominați de hipercorectitudine, vorbitorii de limbă literară optează de multe ori pentru un acord strict gramatical […].”

Dacă ce explic eu în cuvinte simple nu e de ajuns, iaca cuvinte complicate, na. (Steluța din față arată forma incorectă.)

Cine vrea în CSM

08/08/2016

O doamnă.

2016-08-08_cinevreaincsm

Copii, noi când dăm admitere la Drept (și în viața de toate zilele) scriem ”dacă v-ar interesa […], ați lectura proiectul”, nu așa cum a scris mai sus doamna candidată la CSM. Pentru că e vorba de voi / dumneavoastră: ”dacă v-ar interesa pe voi / pe dumneavoastră, voi / dumneavoastră ați lectura”. (Nu scriem nici ”a lectura”, copii. Noi scriem simplu ”a citi”, pentru că suntem siguri pe noi și nu avem nevoie să ne dăm mari folosind cuvinte prețioase, ca doamna.) Scriem ”a-ți” doar dacă ”-ți” se referă la ”ție”: ”pentru a-ți spune (ție) ce să faci”.

Când dăm la Drept (și în viața de toate zilele), punem și virgulă înainte de vocativ: ”Nu, stimată doamnă!”. Nu cum a scris mai sus doamna candidată la CSM. Cu același respect, desigur.