11/12/2009

INDEX
mai mult sau mai puţin ortografic şi aproximativ alfabetic

Premiează, premiază?

13/08/2016

Mă copii, mă, e drept că lucrez – lucrea, dar copiez – copia, subliniez – sublinia, studiez – studia. Și premiez – premia, după ce-a studiat. Căci lucrăm, dar copiem (nu copiăm, ca lucrăm), studiem (nu studiăm), premiem, subliniem. Sunt ele toate de conjugarea I, în -a, dar astea se termină de fapt în -ia (adică radicalul se termină în i, la care se adaugă a-ul de infinitiv: a copia, a sublinia, a premia, a studia). Invidiază, invidiem, nu invidiează, invidiăm. Explicații aici.

2016-08-13_premieaza

Din nou despre ”majoritatea are” și ”majoritatea au”

11/08/2016

Se pare că ”majoritatea băieților este blondă”, ”reclama asta o întrece pe majoritatea”, ”Somitățile din România sunt speciale. Marea lor majoritate este somitate doar în România.” și Ion Coteanu nu-s de ajuns, așa că plusez cu ”Gramatica limbii române”, vol. II ”Enunțul”, Editura Academiei Române, 2009, p. 355. Poate, poate.

”(b) Acordul după înțeles și prin atracție (O mulțime de oameni au fost strânși în curte.)
[…] acordul predicatului se face cu substantivul oameni, interpretat drept centru de grup, în timp ce colectivul anterior [o mulțime de] este doar cuantificator. Centrul de grup poate fi șters și atunci numele colectiv îl înlocuiește și își procură referința anaforic sau cataforic [adică înțelegi la ce se referă din ce s-a zis înainte sau din ce se zice după]: (Dintre elevi) o mulțime mi-au răspuns., O mulțime (de elevi) mi-au răspuns. Echivalentul semantic al acestui tip de substantive colective este cuvântul mulți (multe), cu valoare pronominală [adică O mulțime mi-au răspuns. = Mulți / Multe mi-au răspuns.]:

O serie de texte noi au fost introduse în programele școlare.

Atunci când substantivul colectiv se află în poziția unui complement direct sau indirect, prin fenomenul dublării clitice se reia adjunctul, ceea ce subliniază statutul special al acestuia în cadrul construcției, nu numai în ceea ce privește acordul dintre subiect și predicat: Pe o mulțime de studenți i-am revăzut mai târziu., *Pe o mulțime de studenți am revăzut-o mai târziu., Majorității elevilor li s-au respins contestațiile., *Majorității elevilor i s-au respins contestațiile.

Dominați de hipercorectitudine, vorbitorii de limbă literară optează de multe ori pentru un acord strict gramatical […].”

Dacă ce explic eu în cuvinte simple nu e de ajuns, iaca cuvinte complicate, na. (Steluța din față arată forma incorectă.)

Cine vrea în CSM

08/08/2016

O doamnă.

2016-08-08_cinevreaincsm

Copii, noi când dăm admitere la Drept (și în viața de toate zilele) scriem ”dacă v-ar interesa […], ați lectura proiectul”, nu așa cum a scris mai sus doamna candidată la CSM. Pentru că e vorba de voi / dumneavoastră: ”dacă v-ar interesa pe voi / pe dumneavoastră, voi / dumneavoastră ați lectura”. (Nu scriem nici ”a lectura”, copii. Noi scriem simplu ”a citi”, pentru că suntem siguri pe noi și nu avem nevoie să ne dăm mari folosind cuvinte prețioase, ca doamna.) Scriem ”a-ți” doar dacă ”-ți” se referă la ”ție”: ”pentru a-ți spune (ție) ce să faci”.

Când dăm la Drept (și în viața de toate zilele), punem și virgulă înainte de vocativ: ”Nu, stimată doamnă!”. Nu cum a scris mai sus doamna candidată la CSM. Cu același respect, desigur.

Ora 5 în Europa

26/07/2016
Hai că și-au găsit ziariștii altă jucărie: știrile de la ora 5 din alte țări. Că alea din România și le-a adjudecat ProTV de mult. Și oricum nu mai sunt așa interesante. Se omoară doi în Teleorman? Nah, banal, e de la beutură. Se omoară doi aiurea-n Europa? Pfii, teroare. Dacă mai sunt și musulmani, ți-ai scos pâinea de ziarist.
Iaca pont: musulmani avem și-n România. Zic să urmăriți crimele din Dobrogea, sigur-sigur o să dați la un moment dat peste o crimă comisă de un musulman. Atunci să vezi Teroare în România!
Crima de la Babadag. Un musulman l-a omorât pe iubitul român al lipovencei de care era el îndrăgostit. (Era să zic ”al machidoancei”, dar mi-am adus aminte că o machidoancă cu iubit român e un caz mai rar și decât crima comisă de un musulman la Babadag.)

Marea Britanie a votat, Bucureștiul a plecat

27/06/2016

Din România.

2016-06-27_posta-romana

Din România Poștei Române.

Cum știu că nu știi care-i treaba cu școala

26/06/2016

1. Bagi la înaintare calculatorul. Calculatorul, dom’le! Dacă școala s-ar face pe calculator, ce funny ar fi! Că, uite, acasă stau tot timpul pe calculator și pe jocuri, deci să faci școală pe calculator ar fi ca atunci când te joci acasă pe net. Căci, nu-așa, jobul tău, făcut pe calculator, e ca o joacă pe net. ERP-ul e un fel de LOL. Numa’ ce-l deschizi și te-apucă veselia. Contabilitatea ținută pe calculator e fun, spre deosebire de contabilitatea ținută pe hârtie, cu mânecuțe. Așa și cu matematica: odată ce-i pe calculator, e funny, în mod sigur, n-are cum să fie altfel. Calculator la școală, zi de zi, lună de lună, an de an, timp de 12 ani? Teme, teste, teze pe calculator, semestru de semestru, an de an, timp de 12 ani? Vai, dar ce fun ar fi! Ca la LOL ar fi, parol!
2. O bagi p-aia cu ”trainingurile la noi la firmă sunt așa și pe dincolo, de ce nu e la fel și la școală?”. Intră în firea logicii să compari adulți cu copii, training de 2 zile cu formare de 12 ani x 35 săptămâni x 5 zile, un training care înseamnă pauză de job, rupere din cotidian, reguli, responsabilități, cu o școala care înseamnă cotidian, reguli, responsabilități. Dar cum, trainingul de 2 zile de la noi de la firmă a fost așa de funny, ne-a pus ăla să ne aruncăm de pe masă pe spate în brațele colegilor să ne întărească spiritul de echipă, nu înțeleg de ce nu se face așa ceva și la școală!

Să ne-nțelegem: orice pare și chiar e funny la prima vedere și încercare, poate și la a doua sau la a treia, odată ce devine realitate cotidiană care eventual mai și cere un efort cotidian, nu mai e funny. E boring.
Să vedem la ora de franceză un film în franceză, cu subtitluri în engleză (sau română, după caz)? E funny.
Să vedem un film în franceză, cu subtitluri în franceză? Not so funny. Cere concentrare și efort.
Să tragem un ce profit din filmul ăla, cu niște activități preliminare? Not funny at all.
Să mai tragem un ce profit din filmul ăla, cu niște activități ulterioare (vocabular din film, întrebări, ceva gramatică, ceva civilizație)? Boring. Păi ce, noi voiam distracție, de ce ne puneți să muncim?!
Să dai un test să vezi ce-au învățat din filmul ăla? E cruzime. Ce nașpa e școala!

(Nu lucrez în școală românească, scutiți-mă.)

”România liberă” angajează pe bază de școala vieții

24/06/2016

Altfel nu-mi explic cum de agramatul domn Petre Bădică scrie la ”România liberă”, și-ncă despre școală. Poftim:

2016-06-24_badica1

2016-06-24_badica2

(România liberă)

”Să fi citit”, un conjunctiv perfect, se scrie cu un singur i și e invariabil: eu să fi citit o carte (nu eu să fiu citit o carte), ei să fi citit o carte (nu ei să fie citit o carte), noi să fi citit o carte (nu noi să fim citit o carte), Petre Bădică să fi citit cartea de ortografie (nu Petre Bădică să fie citit cartea de ortografie).

Iar profesorii sunt ei înșiși, nu ei însăși. Că însăși e ea. Ea însăși, el însuși, ei înșiși, ele înseși sau ele însele. Detalii aici. Înșiși profesorii recunosc sau profesorii înșiși recunosc.

Domnul Petre Bădică însă nu cunoaște și nici nu recunoaște. Domnul Petre Bădică are o ortografie de absolvent slab de clasa a opta, ceea ce, evident, îl califică să scrie în deplină cunoștință de cauză despre problemele școlii. (Aici.)

 

 

 

Și totuși, n-ar fi bine să se predea așa ceva la școală?

17/04/2016

Mă fac să zâmbesc oamenii mari care, după ce au dat cu capul de diverse și văzând că le-a fost greu (sau pur și simplu n-au putut) să-și pună mintea la contribuție, vin și zic ”păi n-ar fi bine să se predea așa ceva la școală?”. Punând automat semnul egalității între a preda și a învăța, uitând că între a preda, oricât de bine, și a învăța (+ a ține minte pentru următorii 20 de ani), există puștiul de 16 ani care n-are chef de nimic, școala fiind oricum ultima în interiorul acestui nimic. Mai toți adulții au idei despre ce ar trebui să se predea la școală, categoria ce-aș vrea eu acum, la 40 de ani, să mi se fi predat la 16, pentru că acum, la 40 de ani, am despre mine o părere atât de bună încât sunt convins că la 16 ani chestiile pe care adulții le considerau atunci importante pentru mine m-ar fi interesat pe bune și le-aș fi luat în serios, mai ales dacă se făceau la școală (!), n-aș fi dormitat în bancă și n-aș fi făcut biluțe de muci în ora de educație financiară în care mi s-ar fi explicat cum să cumpănesc înainte să iau creditul pe care-l voi lua peste 20 de ani, când voi fi terminat (sau nu) de jucat LOL.

Da, fix asta te preocupă la 16 ani. Felul cum vei completa peste 8-9 ani o declarație de venit. Iar dacă nu e suficient de interesant, e, firește, vina profei de economie, că nu știe să facă atractivă lecția despre declararea unor venituri pe care nu le ai și nici nu le vei avea în următorii 8 ani.

Da, sunt multe chestii care ar putea fi predate la școală. Ceea ce ar aduce ziua elevului la 8 lecții pe zi, iar toți părinții s-ar scandaliza. Aceiași părinți care, altminteri, își doresc școala-bonă, unde copilul să stea cât mai mult, dacă se poate de la 8 la 18. Dar nu învățând, că e obositor.

Da, sunt multe chestii care ar putea fi predate la școală. Dar ai 16 ani. Și îi urăști pe oamenii mari care îți împănează orarul cu preocupări de oameni mari și plictisitori.

#1%

09/02/2016

Majoritatea românilor aprobă bătaia.
Majoritatea românilor, chiar și cei care mai ieri se haștăguiau în #37%, cred, fără umbră de dubiu, că un adolescent de 16 ani se lasă umilit sau se umilește cu bună știință.

Cu astea două constatări ai spus tot despre ”parentingul” românesc: românii își bat copiii și n-au încredere în discernământul lor.

La 16 ani, când codul muncii îți dă deplină capacitate de a munci și de a încheia un contract de muncă,
La 16 ani, când codul penal te face pe deplin responsabil penal,
La 16 ani, țara te consideră incapabil să discerni singur binele tău de răul tău.

La 16 ani, când dai ochii peste cap și dacă te scoate profu’ la tablă când tu n-ai chef,
La 16 ani, când distracția ta principală e să încalci reguli și să sfidezi,
La 16 ani, țara, fără să te cunoască, te consideră capabil să te lași umilit. Sau să te umilești. De față cu alți 30 de adolescenți. De față cu alți 30 de adolescenți. DE FAȚĂ CU ALȚI 30 DE ADOLESCENȚI.

Poate că nu lucrezi cu adolescenți. Poate că nu cunoști decât unul singur, ăl’ de-acasă. Poate că ultimul adolescent cu care ai avut de-a face ai fost tu însuți, acum 20-30 de ani. Cu toate astea, bruma de experiență personală și bruma de logică la purtător ar trebui să te conducă spre un dubiu măcar: oare o fi chiar adevărat că un adolescent de 16 ani (în plus, de la Vianu, cu stima de sine pân’ la cer și dincolo de el) s-a umilit, și-ncă de față cu colegii lui, ăia care fac un mișto crunt pentru mult mai puțin de-atât?

Copilul ăla, dacă n-a fost abuzat și umilit la școală, sigur e abuzat și umilit acum, de cohorta de ziariști și păreriști și moraliști care, sub pretextul că îi apără interesele (sau, încă și mai înălțător, că luptă pentru ”școala românească”), îl prezintă fie drept un limax fără coloană vertebrală, fie drept un mucea care face glume proaste și are nevoie de prelegeri despre demnitate. Despre cum să glumească cu proful cu demnitate.

#1%. Cei care au încredere în demnitatea adolescentului român. În capacitatea lui de a distinge binele de rău, dincolo de toate teribilismele.

#1%. Cei care au încredere în copiii lor. În felul în care și i-au crescut. Pentru că nu există ”mi-e teamă că o să-l umilească la școală” fără ”mi-e teamă că se va lăsa umilit”.

Vreau să fiu om

08/02/2016

Cu ceva vreme în urmă mă cheamă directorul la el în birou. – Avem o reclamație împotriva ta, face. – Ă?! Ce-am făcut? – Ai bătut un copil. – Ă?! Cine, când, cum? – Ieri, cică. L-ai fi bătut pe Ionel și mamă-sa a făcut plângere la directorul cel mare. – A, ieri. Păi ia verifică în sistem, că ieri am trimis informare acasă despre niște năzbâtii ale copilului, care când l-au luat părinții la întrebări s-o fi apărat și el cum a putut, și anume deturnând atenția de la el. (Tehnică patentată de alții mai mari, după cum bine știm noi deja.) – Da, înțeleg, dar cel mai bine e să nu-i atingi deloc. Știi că în regulament zice că n-ai voie să-i atingi pe copii, în felul ăsta ești la adăpost.

Am încercat să nu-i ating.
Nu pot.
Așa că m-am întors la ce făceam înainte: îi iau pe după umeri, îi bat pe spate, mă bag la o leapșă, le zburlesc părul, îi mângâi pe cap, îi iau în brațe să-i felicit c-au luat notă mare la examen. Cu riscul să mă trezesc că m-acuză vreo mamă că i-am bătut sau hărțuit sexual copilul. Asta e, ghinion. Copiii, mai ales ăștia mai mici, au nevoie de contact fizic. Au nevoie de căldură. Căldura nu e-n regulament. Vine de la mine, pe riscul meu.

Și mai fac ceva: glumesc și le dau voie să glumească. Râd și le dau voie să râdă. Nici asta nu-i în regulament. Tot pe riscul meu o fac.

Azi, la a șaptea, după lucrarea de control. Pătrățel fâșâie niște bancnote, dă să i le întindă Ionelului din banca din față. Ai bani de dat, Pătrățel? Dă-ne și nouă, nu fi rău. I se luminează fața dintr-o dată. – Miss, dacă vă dau banii ăștia, îmi puneți 10 la lucrare? – Cât ai? – 50 de lei. – Nah, nu-i suficient. – 50 de euro merge? – Nah, n-ai tu bani să-ți cumperi un 10 de la mine.
Ce oroare  – nu? -, când o citești așa. O profă de la o școală privată cere șpagă ca să-i mărească elevului nota. Ce titlu! Ce scandal! Ce isterie! S-o dăm la gazetă, la tv, s-o crucificăm, s-o dăm afară din învățământ, pervertește generații de copii, s-o băgăm la închisoare pentru cerere de mită.
Ce lipsește? Contextul ăla despre care ne spunea, cred, Eta Hrubaru la cursul de pragmatică din anul al IV-lea. Privirile dintre mine și Pătrățel. Tonul. Zâmbetele. Râsetele din clasă. Da, da, dă-ne și nouă bani, mă!
Ah, a fost o glumă? Dar ce glumă proastă. Cum poate un ”cadru didactic” să facă asemenea glume?! Dar e inadmisibil, cu asemenea subiecte nu te joci, nu glumești. Uite-așa se umple țara de șpăgari. Copiii au râs, știind bine că e o glumă? Ce contează. Ei sunt mici și influențabili, știm noi mai bine când și cum și cât are voie profa lor să glumească la oră.

M-am gândit azi cam ce glume fac eu cu copiii. Cea mai frecventă e aia cu ”aruncă guma aia, că ți-o lipesc acușica în păr”. Eventual cu continuarea ”și-ți ciuntești frumusețe de freză”. Sigur, avem regulament cu privire la guma de mestecat. Aș putea să-l aplic și gata. Ce atâta ”aruncă guma”, sancționăm direct. Dar știu că nu ține. Pot să-i sancționez mult și bine, tot or să vină cu guma la oră. Așa că ăsta-i momentul nostru de început de oră, negocierea gumei de mestecat. Eu bodogăn, ei încearcă să mă fenteze. Și tot așa.

Ce mai zic?
”Mă, te bat, mă!” (Hihi, Miss, n-aveți voie să mă bateți. – Wanna bet? Vezi că am pile.)
”Vreți bătaie? Spuneți, că vă bat eu pe-amândoi. Nu-i nevoie să vă-ncăierați.” (Hihi, Miss, da, hai să ne batem.)
”Mă, te mănânc, mă! Te mănânc cu fulgi cu tot!” (Hihi, Miss, eu n-am fulgi.)
”Să nu te mai prind cu mingea / alergând p-aci, că-ți rup picioarele!” (Bine, Miss, bine…)

Multe zic. Toate incorecte pedagogic, luate ad litteram.

Și o să continui să le zic. O să continui să-i ating. O să continui să-l apuc pe Georgel de ceafă – mă, te bat, mă, dacă nu te potolești. O să continui să glumesc, cu riscul să fac și glume proaste care să scandalizeze vreo mămică și să isterizeze o țară. O să continui să le dau voie să glumească, cu riscul să mă trezesc cu Pătrățel în genunchi în fața catedrei.

Pentru că relația mea cu elevii mei e mai importantă decât ce-ați putea crede voi despre despre mine, despre glumele mele, despre orele mele.
Pentru că vreau ca elevii mei să aibă curajul să facă poante la ora mea, cu riscul (major) să-mi facă glume proaste.
Pentru că vreau ca elevii mei să aibă curajul să râdă la ora mea.
Pentru că înainte să le placă materia pe care o predau trebuie să le placă să petreacă 50 de minute cu mine.
Pentru că atunci când Ana îți spune ”Miss, vreau să fac și româna cu tine” știi că așa e bine.

Pentru că nu vreau să devin robotul de predare în care-ați vrea mulți dintre voi să ne vedeți transformați, deși altminteri clamați la fiece colț de FB că vreți altfel de școală.

Pentru că vreau să fiu om la ora mea. Chiar și cu riscul să-mi reclame cineva umanitatea la gazetă.

___________
Citește și
#1%


Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 3,671 de alți urmăritori