11/12/2009

INDEX
mai mult sau mai puţin ortografic şi aproximativ alfabetic

Gelichiură

05/05/2015

Nu înţeleg de ce acest frumos şi expresiv cuvânt de sorginte englezească nu a intrat încă în uz.
„Unghii cu gel” e prea lung. „Gelichiură” spune exact ce trebuie să spună şi nu e mai barbar decât „locaţie”. Propun deci să-l folosim cu încredere şi avânt.

Pe cine? Pe care.

24/04/2015

Daţi-mi voie să şeruiesc ceva emoţionant de pe FB.
2015-04-24_pe-care

Aşa. Am şeruit.
V-aţi emoţionat, v-aţi căutat de cicatrice/i, cearcăne şi riduri? Aveţi? Bine, înseamnă că sunteţi frumoşi. Mai ales dacă aveţi fete dimineaţa – atunci clar sunteţi frumoşi!

Bun.
Acu’ să vă explic: „care” folosit peste tot e urâţenia întruchipată. Adevărul e că frumuseţea interioară din capul tău stă în „pe care”. Dacă ştii când să-l foloseşti, ai cap frumos. Pe dinăuntru, mă rog, da’ asta era ideea, nu? Frumuseţea interioară. Ei bine, frumuseţea interioară a capului tău stă în „pe care”.

După cum urmează:
cicatricea care o ai în genunchi. Urât, cap foarte urât pe interior. Pe cine ai în genunchi? Pe cicatrice, deci cicatricea pe care o ai. (Puriştii care vor explicaţii cu complement direct vs subiect sunt rugaţi să se adreseze peste drum. La fel şi cei care se indignează că am considerat-o pe cicatrice o persoană şi am pus-o să răspundă la „pe cine?”, nu la „ce?”.)

cearcănele care le ai. Urât, cap foarte urât pe interior. Pe cine ai? Pe cearcăne, deci cearcănele pe care le ai.

faţa (sau fata, după caz) care o ai dimineaţa. Cap şi mai urât pe dinăuntru. Pe cine ai? Pe faţă sau (ăia mai norocoşi) pe fată. Deci fata / faţa pe care o ai.

rimelul care curge. Cap frumos. Cine curge? Rimelul, deci rimelul care curge.

ridurile care încep să se vadă. Cap frumos. Cine începe să se vadă? Ridurile, deci ridurile care încep să se vadă.

Clar? S-a auzit până-n fund la taxatoare domnu’ Călin Popescu-Tăriceanu sau tre’ să reiau?

Să fie gratis, să fie de calitate şi să se dea la toţi

23/04/2015

Citeam mai zilele trecute articolul lui Andrei Cornea despre obscurantismul cool şi semidoctismul cu diplomă şi mă gândeam că, uite, mi se confirmă o chestie pe care o gândesc de ceva vreme – şcoala gratis pentru tot poporul a ajuns, paradoxal, să facă rău însuşi poporului şcolit cu mare cheltuială.

Toată lumea ştie butada aia cu „bine, repede şi ieftin” şi oricine a lucrat măcar o dată în viaţa lui pentru un client e de acord că nu poţi avea în acelaşi timp bine, repede şi ieftin. Cu şcoala e niţel altfel – o vrem bună, (aproape) gratis şi pentru toată lumea – , dar e tot pe-acolo. Iar furnizorul ăla care de dimineaţă i-a explicat clientului că nu poate face bine, ieftin şi repede în acelaşi timp, n-are nici o problemă să ceară seara la o bere şcoală gratis, de calitate şi pentru toată lumea, deci şi pentru copiii lui.

Şi totuşi: e firesc, e logic să te aştepţi ca şcoala publică (aproape gratis şi pentru tot poporul) să fie de calitate? De ce clientului tău îi explici că calitatea costă, dar tu, în calitate de client al guvernului pentru produsul educaţie, vrei calitate aproape moca? Că aproape moca e, indiferent cât plăteşti tu ca impozit, atâta vreme cât vrei 3 ani de grădiniţă, 12 ani de şcoală, 3 ani de licenţă, 2 ani de master şi 3 ani de doctorat, adică 23 de ani de şcoală, pentru fiecare dintre cei 2 copii ai tăi.

O să-mi ridic iarăşi tot internetul în cap, dar eu chiar cred că, de la un punct încolo, şcoala gratis pentru tot poporul e contraproductivă. Da, tot poporul trebuie să ştie să scrie, să citească şi să socotească sau măcar să aibă posibilitatea de a învăţa să. Bun, nu mai poţi veni acum să zici gata, şcoala e obligatorie şi gratis până la 14 ani; dup-aia, dacă vrei să înveţi mai mult şi mai bine, plăteşti taxe, măcar simbolice. Deşi, după mine, n-ar fi o idee rea – ar scădea numărul de bacalaureaţi şi ar creşte rata de promovare. Şi ar creşte implicit valoarea diplomei de bac. Am înrăma-o şi am pune-o în biroul nostru de funcţionar cu studii medii, pentru că n-ar mai fi aşa uşor să ajungi funcţionar. Dar ca studiile universitare să fie gratis, asta mi se pare într-adevăr contraproductiv. La ce duce facultatea moca? Dincolo de mult discutata inflaţie de diplome, duce mai ales la inflaţie de ifose. O să ajungem curând să importăm şi noi forţă de muncă pentru munca de jos pentru că, dacă ţi-a dat statul diplomă de licenţă, tu nu poţi să te faci tinichigiu. E sub demnitatea ta de intelectual. Deci e vina statului că tu ai diplomă de intelectual, dar nu ai job de intelectual, deci statul să-ţi dea ajutor social (eventual de intelectual). Iar pentru munca de jos, să cheme nişte amărâţi, ceva, de prin Africa, că ăştia şi dacă au diplomă de intelectual din ţara lor nu fac nazuri. Sună cunoscut? Cam da.

Prin multinaţionalele în care lucraţi aţi întâlnit manichiuriste (atât pe dinăuntru, cât şi pe dinafară) ajunse licenţiate în diverse, datorită generozităţii statului? Aţi întâlnit chelneri cu sufletul şi cu mintea, posesori de diplomă de master? O ţară-ntreagă l-a înjurat pe prezident că a zis că-s prea mulţi filosofi şi prea puţini tinichigii. Am zis că prezidentul are dreptate, mi-am încasat şi eu porţia de înjurături. Da’ serios acuma: cât alergaţi după un meşter bun? După o coafeză bună? După un mecanic auto bun? Normal că nu-i găsiţi, acum sunt toţi lângă voi, în biroul din bildingul de sticlă, fac joburi cu nume pompoase în engleză. Au devenit filosofi cu diplomă.

Să ne-nţelegem, toate meseriile astea sunt ok. Nu e ok că oameni care ar fi trebuit să devină tinichigii au fost împinşi de societate, de guvern, să devină filosofi. Nu e ok pentru ei, nu e ok pentru societate.

Dacă părinţii ar trebui să strângă bani o viaţă pentru facultatea copiilor, probabil că s-ar gândi mai bine – mă mamă, da’ ţie chiar îţi trebuie facultatea aia de băgători de seamă? Nu mai bine stai tu aici şi continui afacerea familiei? Atelierul mecanic, atelierul de croitorie, atelierul de mobilă, amenajările interioare, salonul de coafură etc. Că de cele mai multe ori se câştigă mai bine decât din jobul de filosof în shared services centerul din multinaţională.

Dacă universităţile s-ar autofinanţa din taxele de studiu, iar tot bugetul educaţiei ar merge către învăţământul preuniversitar, cam cum ar fi, oare?

_____________________________

(Da, ai remarcat bine: cacofonesc şi scriu cu sedile. Nu te mai osteni să.)

Ţiitorul de goluri

22/04/2015

De ce portarul de la fotbal nu se mai cheamă portar, ci goalkeeper?

Întruna se întruneşte într-una

21/04/2015

La Emag. Categoria „ia te uite, p-asta încă n-o văzusem!”.

2015-04-21_intr-uneste(De la cititorul vigilent Dragoş.)

Copii, să recapitulăm:

Întrun nu există. Nu se scrie niciodată întrun, fără liniuţă.

Există doar într-un, cu liniuţă. Care vine de la în + un. Într-un cuvânt, într-un moment, într-un ceas bun. Sau rău, cum a fost cazul în poza de mai sus.

Întruna înseamnă mereu, neîncetat, continuu.

Într-una vine de la în + una. E perechea lui într-un, în + un. Într-o zi, într-una dintre zile. Într-o poşetă, într-una dintre poşete. Într-o carte, într-una dintre cărţi.

A (se) întruni se scrie fără liniuţă: întrunesc, întruneşti, întruneşte, întrunim, întruniţi, întrunesc.

După cum zice şi în DOOM:

2015-04-21_intruna_intr-una_intruni

DEX online

19/04/2015

V-aţi întrebat vreodată cum de există? Şi cum există? Sau e suficient că există şi e moca?

Are 2 milioane de vizitatori unici lunar şi îl „ţin” doi oameni – Cătălin Frâncu şi Radu Borza, programatori amândoi. Plus echipa de voluntari: cei care pun online sutele de mii de definiţii, ţin pagina de Facebook (Dorelian Bellu) sau desenează (Carmen Nistor).

Oamenii ăştia nu doar că lucrează gratis ca să facă ceva ce a devenit instrumentul de referinţă de pe net, atât de uzual încât nimeni nu se mai întreabă cum de-a apărut şi din ce „trăieşte”, ba mai pun şi bani din buzunar. Cu 14 ani de muncă şi resurse proprii au ajuns la 2 milioane de vizitatori unici pe lună. 10% din populaţia României. Uneori mai primesc şi donaţii – nu prea mari, că nu salvează nici câini, nici oameni. O mie de euro, cam aşa, din câte ştiu eu. Poate două mii. Pentru un instrument pe care-l folosesc 2 milioane de oameni în fiecare lună. E drept, Cătălin şi Radu şi echipa lor nu fac nimic din ce-ar putea fi un breaking news. Nu poţi să faci reportaje impresionante cu căţelul şchiop salvat de DEX online. Nici cu copiii orfani crescuţi de DEX online. DEX online nu intră, cred, nici în politicile de CSR (sau cum s-or numi ele) ale multinaţionalelor – are vreuna în plan „creşterea accesului online la dicţionarele limbii române”? E greu să faci activităţi de mobilizare a corporatiştilor din ogradă în jurul ideii de DEX online. Deşi probabil că mulţi îl folosesc. Sau le-ar fi prins bine să-l folosească înainte să fi trimis mailul ăla.

În fine.
Impresionant au ba, Cătălin şi Radu salvează dicţionare ale limbii române, asta fac ei. Şi au o groază de planuri ca să facă DEX-ul online şi mai bun. Dicţionar vizual, dicţionare noi, dicţionare vechi, software. Numai că de la un punct încolo (şi DEX online a ajuns în punctul ăla), munca proprie şi banii proprii nu mai sunt de ajuns. De-acum DEX online are nevoie şi de banii tăi – culmea, tot pentru tine. Ca tu să găseşti mai multe cuvinte, mai multe sensuri, mai multe exemple, mai multe ilustraţii.

Dacă foloseşti DEX online şi-ţi place şi l-ai vrea mai bun, poţi dona 2% din impozitul pe venit pentru Asociaţia dexonline. Dacă ai firmă şi e pe profit, poţi sponsoriza – suma donată se scade din impozitul pe profit, dacă e sub 0,3% din cifra de afaceri şi sub 20% din impozitul pe profit datorat. Desigur, poţi şi să donezi pur şi simplu, din banii tăi, că ai folosit DEX online de sute de ori şi ai de gând să-l foloseşti în continuare. Uite datele care-ţi trebuie:

Beneficiar: Asociația dexonline
CIF: 30855345
Adresa: strada Remetea nr. 20, București, sector 2
Cont: Banca Transilvania, sucursala Obor
RON: RO96 BTRL 0440 1205 M306 19XX

Hai, că nu e greu. Trebuie doar să completezi un formular (declaraţia 230 sau 200, după caz) şi să-l trimiţi la Administraţia financiară.

De meserie blogăr

18/04/2015

Zilele trecute, într-una dintre rarele dăţi când mă mai dau pe FB să văd ce mai scriu oamenii, mi-au picat ochii pe un început de articol despre blogării pişcotari sau aşa ceva. Nu l-am citit, că n-am răbdare, da’ mi-am adus aminte de cea mai agasantă întrebare din ultimii ani, care revine periodic (însă tot mai rar, ce-i drept): da’ tu de ce n-ai publicitate pe blog? Da’ nu vrei? La traficul tău ai putea câştiga o sută, o mie, un milion de euro pe lună. (Aşa, şi? Cu o sută de euro n-am ce face, cu un milion n-aş şti ce să fac.)

Acuma, pe bune: publicitatea pe blog mi se pare penibilă. Bannerele transformă orice blog într-o cacofonie estetică, iar articolele plătite îmi par culmea jălniciei (da, ştiu, nu există cuvântul ăsta). Iar dacă toate astea se regăsesc pe blogul vreunei vedete, om sau oamă de televiziune/radio/ziar, e încă şi mai penibil.
Cât despre puştimea/tinerimea care visează să trăiască din blogging, atâta am a vă spune, după 6 ani şi 300.000 de unici pe lună: puneţi mâna şi învăţaţi o meserie. De preferinţă una pe care să o puteţi face şi offline.

(Ah, da. Sub articolul ăsta – sau sub altele – s-ar putea să vedeţi oarece publicitate. Eu n-o văd. E a wordpressului. Dacă nu uit – că uit de fiecare dată – , la primul salariu le plătesc ăia 10-15-20-30 de dolari ca să nu-mi mai afişeze căcaturi.)

Expertul britanic

15/04/2015

Nu-nţeleg de ce se face mişto de oamenii de ştiinţă britanici care descoperă chestii, dar expertul britanic în educaţie e  fetişizat. Zice expertul britanic: „În România, elevii învaţă după o curriculă de secol XIX. Vă trebuie o revoluţie în acest domeniu”. Daţi-mi voie să mă rostogolesc niţel de râs.

Gata, m-am rostogolit.

Revoluţie să fie, da’ sigur ne dorim una ca-n sistemul britanic de educaţie, ăla în care e specialist expertul britanic fetişizat? Sistemul ăla în care copilul de 15 ani nu foloseşte majuscula şi nu ştie să-l afle pe B din A/3=5B?
Să ne-nţelegem, sistemul britanic are părţile lui bune şi foarte bune, da’ eu una mi-aş da copilul la şcoala franţuzească, pentru că au nişte manuale de literatură grozave. Şi pentru că la examenul de sfârşit de gimnaziu au probă de istoria artei. Şi pentru că proba de franceză include o dictare, unde contează şi majuscula, şi punctul – pe lângă accente şi -ai, -ais, -ait, -aient, -er, -é, -és, -ée, -ées, -ez. Pentru că mi se pare că un copil care ştie să deosebească şi să folosească corect terminaţiile astea, pronunţate asemănător, n-o să aibă probleme cu A/3=5B.

Un gay, doi gay, gay-ul, gay-i

09/04/2015

Că tot glăsui (sau scrise?!) doamna Rădulescu, mi-am adus aminte de trebuşoara asta: cum introducem, dom’le, gay-ul pe stil nou în conservatoarea limbă românească?

Îl introducem carevasăzică după cum urmează:
– plural nearticulat: nişte gay;
– cu articol hotărât: gay-ul acela, gay-i aceia;
– la genitiv / dativ: gay-ului, gay-lor.

Panseu

30/03/2015

Bestsellerurile de parenting sunt pentru pedagogie cam ce e Sandra Brown pentru literatură.


Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 6,841 other followers