11/12/2009

INDEX
mai mult sau mai puţin ortografic şi aproximativ alfabetic

Ce (mai) zice USR (de centru-dreapta) despre educație

12/01/2020

Că zice din nou.
Și zice așa:
”Vrem să transformăm și sistemul de sănătate și sistemul de educație, dintr-unul centrat pe politruci, într-unul centrat pe cetățeni.
Politicienii au interese diferite față de cei care beneficiază de aceste servicii. Lăsând la o parte tentația deloc neglijabilă a corupției, politicienii nu cunosc la fel de bine nevoile comunității și specificitățile ei, precum le cunoaște comunitatea însăși.
>> Sistemul de educație trebuie centrat pe elev, prin intermediul părinților și profesorilor. Părinții trebuie să poată alege școala copiilor lor dintr-o multitudine de opțiuni. Școlile trebuie gestionate cât mai aproape de cetățeni, prin consililul lor de administrație, nu de politruci îndepărtați care vin în inspecții regizate. Pentru mediul rural și zonele defavorizate, vom demara programe moderne de atragere de profesori calificați, în cooperare cu comunitatea locală (condiții de locuire, sporuri speciale, recompensarea profesorilor în funcție de câți copii reușesc să continue școala la liceu / facultate). Finanțarea per elev pentru cazurile sociale va fi mai mare decât cea standard (programul detaliat al USR pentru educație cuprinde deja aceste măsuri.”

1. USR de centru-dreapta transformă sistemul fără să zică un cuvânt, un cuvințel, despre formarea profesorilor. O transformă și pe ea? Și cum anume? Pentru că, drăgălașilor, fără ”transformarea” formării profesorilor în meserie, puteți să vă dați oricât cu fundul de pământ, că la clasă n-o să se schimbe nimic. Mă rog, nu de clasa copiilor voștri zic, aia de middle class de oraș mare. Ci de clasa copilului de la Atmagea, Tulcea, cu părinți zilieri în agricultură.

2. Sistemul centrat pe elev.
Ha.
Ha.
Ha.
Toată lumea cu elevu-n gură, nimeni nu zice cum anume o să centreze școala pe elev. Ministerul o centrează pe sine însuși (că totul se învârte în jurul dovezilor pe care tre’ să le produci pentru minister), iar USR de centru-dreapta o centrează pe – pam-pam! – părinți. Căci, nu-i așa, părinții zilieri din Atmagea sau din Cailderea / Neatârnarea știu ei mai bine ce e bine pentru copiii lor. Și ca ei sunt majoritatea părinților din țară. Dar USR de centru-dreapta face program, cum am mai zis, pentru părinții middle class din orașele mari. Adică pentru ei înșiși.

3. ”Părinții trebuie să poată alege școala copiilor lor dintr-o multitudine de opțiuni.” Ha. Și care-anume-s opțiunile la Stejaru, unde merg – pare-mi-se – copiii din Cailderea? Nu, frumușeilor, toate școlile trebuie să fie atât de bune încât să fie irelevant la ce școală îl duci. Pentru că asta cu părinții care aleg școala adâncește segregarea. Școli cu copii mulți, deci resurse mai multe, deci educație mai bună, vs școală cu copii puțini, deci resurse puține, deci educație care n-o să fie în veci mai bună, că n-are de unde. Școli cu resurse, unde merg copiii middle classului userist, și școli amărâte, unde merg copiii amărâților. La asta duce pe termen mediu-lung povestea cu alegerea școlii. Se întâmplă deja, de fapt, doar că segregarea o să devină legală și o să se adâncească. (Și be, nu, în școlile private părinții nu gestionează nimic.)

4. ”Inspecții regizate”. Hai să râdem. Păi orice lecție e o regie și orice inspecție anunțată duce la o lecție programată în detaliu. La fel e și cu demo lesson, la fel e și când îți intră la oră directorul englez sau reprezentanții de la International Baccalaureat sau Cambridge International Education, la fel e și pentru britanici, și pentru români. O inspecție anunțată nu are cum să fie vreodată nepusă-n scenă, căci, repet, lecția e în sine o punere în scenă. Iar altminteri și acum directorul are dreptul, pare-mi-se, să intre neanunțat la oră. O face? N-o face? Dac-o face, dă feedback? Stă de vorbă cu omul? Știe să-i zică ce i-a plăcut și ce-ar fi putut fi altfel?

5. ”Programe moderne de atragere de profesori calificați”. Hai, să mori tu, useristule de centru-dreapta, că dacă-ți dă casă și spor la salariu, te duci să predai pe măcar 5 ani la Chilia Veche? La Mila 23? Serios: pe câți bani te-ai duce să predai unde-a-nțărcat mutu iapa, fără tren și doar cu o ”rată” dus-întors pe zi? Ă? Sau cu un vapor la două zile? Aud?

6. ” recompensarea profesorilor în funcție de câți copii reușesc să continue școala la liceu / facultate”. Așa. Și cum cuantifici contribuția învățătoarei din clasa pregătitoare (că pe urmă poate a venit alta) la intrarea copilului la liceu sau la facultate? Câtă primă ia învățătoarea, câtă profa de română? Iar profa de geogra? Sau aia de lucru manual? (Știu că nu se mai face, numa’ zic.) Sau iau numa’ profii de materii ”principale”? Ă?

Gata, că m-am plictisit.

Neîncrederea Ministerului Educației…

19/10/2019
…în profesorii pe care-i formează, selectează, angajează și validează prin grade didactice:

1. Planificarea
Planificarea materiei, pe care orice profesor și-o face la început de an, trebuie verificată și semnată de șeful de catedră. Ești profesor calificat, ba chiar calificat în urma cursurilor oferite de Ministerul Educației? Nu contează, ministerul n-are încredere în ce te-a învățat, așa că planificarea ta trebuie văzută și semnată de doi șefi. Ai toate gradele didactice, obținute în urma unor examene organizate de Ministerul Educației? Nu contează – ministerul tot n-are încredere că știi să-ți planifici materia cum trebuie (dar altminteri îți mărește salariul la fiecare grad obținut). Ai 20 de ani vechime în slujba Ministerului Educației? Nu contează – ministerul tot n-are încredere în planificarea ta (dar altminteri îți dă spor de vechime în învățământ, pare-mi-se).

Zice ministerul să faci educație pentru mediu la școală? Nu contează – ministerul cere planificări printate pe zeci de mii de topuri de hârtie A4, ca să poată fi semnate de șefii profesorului format, selectat, angajat, validat, evaluat și premiat tot de minister.

2. Programa
Un minister care are încredere în profesorii pe care-i formează, selectează și angajează publică un document cu cunoștințele, competențele, abilitățile pe care copilul trebuie să le aibă la sfârșit de ciclu școlar, apoi face o evaluare națională (*). Eventual, evaluează anual (și anonim) prin sondaj pe eșantioane de școli. Atâta timp cât rezultatele arată că elevii sunt acolo unde trebuie să fie, totul e ok, și e treaba profesorului cum repartizează conținuturile pe cei x ani de studiu. Un minister care n-are încredere în profesori publică programe pe fiecare an de studiu, pe care trebuie să le respecți, că de nu, vine inspecția peste tine și te ia la rost. La ce duce asta? La alergătura prin manual, indiferent de nivelul clasei. Rolul profesorului, dictat de minister, e să termine manualul, adică să parcurgă toată programa, chit că poate elevii pe care-i are la momentul ăla nu pot lucra la viteza aia. De-acolo, probabil, multe dintre notele sub 5 la evaluarea națională – că profesorul n-are, din câte știu, opțiunea să facă mai puțin decât dictează programa, dar mai pe-ndelete. Să-i ducă, adică, încet-încet la 7, lăsând deoparte conținuturile de 9 și de 10, la care copiii respectivi oricum n-ar avea acces în acel interval de timp.
(*) Las’ că de fapt majoritatea materiilor nu sunt niciodată evaluate la nivel național.

3. Condica
La ce folosește de fapt condica?! m-am întrebat, revăzând-o după 17 ani. La nimic util. E tot suport de semnături, spre folosul ministerului. Profesorul trebuie să scrie în fiecare zi ce a făcut la fiecare oră și să semneze. După care semnează și directorul, normal. După care condica rămâne la dispoziția ministerului. Condica nu se folosește, cum ați putea crede, pentru statele de plată. Nu, condica există și se completează și se semnează doar ca să-i dovedești ministerului că ai făcut ce ai scris în planificare, pe care-ai scris-o după programă. Desigur, poți să scrii una în condică și să faci alta la clasă – riscul să se prindă vreodată vreun inspector e minim. Plus că de fapt verificarea activității zilnice a profesorilor e treaba directorului. Doar că ministerul n-are încredere nici în directori.

Școală centrată pe elev, ziceți? Aiurea. Școala nu-i centrată nici măcar pe profesor, cum vi se împuiază capul. Școala e centrată pe minister. Școala există ca să-i facă pe plac ministerului, ăsta-i rolul ei principal.

De ce-aș preda „la stat”?

20/10/2018

Satisfacția (”Știam eu!”) stârnită zilele trecute pe FB de titluri precum ăsta de la RFI mi-a adus aminte că-mi pare bine că de mai bine de 16 ani nu mai am nicio legătură cu învățământul românesc și că îmi doresc să nu mai am vreodată.

Am 44 de ani. Am fost o studentă foarte bună, am luat titularizarea din prima, în Constanța, am luat definitivatul cu notă mare și am plecat înainte de gradul II. De-atunci încoace am obținut o maîtrise în didactica limbii franceze pentru străini la Sorbonne Nouvelle, master 2 în curs tot acolo, am căpătat experiență în sistemul britanic. Sunt o profesoară bună. Undeva, niște copii dintr-o școală de stat ar avea de câștigat dacă m-aș întoarce în ”sistem”. Dar de ce m-aș întoarce?
Dacă mă întorc,

Îmi pierd clasa. Clasa mea – cu calculator cu net și proiector și cărți. Ar trebui să umblu din clasă-n clasă cu manualul la subraț, plus eventual laptopul personal dacă vreau să fac compréhension orale. Ceea ce fac. Des.
Îmi pierd accesul nelimitat la xerox, la cretă, la bibliorafturi, chiloței, capsator, agrafe, pixuri. Vă vine-a râde? Mie nu. Mi-am cumpărat din banii mei multe de-astea pentru școală pe vremea când școala mă plătea cu 80 de dolari pe lună și n-a fost funny.
Îmi pierd libertatea de a alege manualele după care lucrez. Va trebui să mă țin de lista aprobată de minister.
Pierd directorul britanic. Voi avea, cel mai probabil, un director împins pe post politic.
Pierd pârghiile disciplinare – pentru care părinții copiilor din școlile de stat te-ar arde pe rug.
Pierd valoarea diplomei de la Sorbonne Nouvelle, care pentru minister ar fi egală cu orice diplomă de la orice facultate particulară acreditată.
Cel mai probabil, nici anii din sistemul britanic nu vor conta pentru minister, la salariu sau mai știu eu ce. Chit că experiența mea de acolo se va reflecta în ce fac la clasă, că doar n-o să mi-o șterg din minte.
Îmi pierd posibilitatea de a-mi negocia salariul după competență. O să fiu măsurată cu sita experienței de la stat (probabil), a gradelor, a ”punctelor” diverse.
Îmi pierd independența financiară față de guvern.
Îmi pierd libertatea de a putea pleca oricând să predau în Kuweit sau la tropice dacă lucrurile p-aici încep să meargă prea rău.

Voi deveni una din ăia care își doresc dictatură, pedeapsa cu moartea și bătaie pentru copii, căci prea puțini sunt dornici să pună lucrurile în context.

Sunt un om pe care societatea ar trebui să și-l dorească într-o școală de stat. Ce-mi oferă societatea românească să mă întorc acolo? Concret, de ce să-mi asum toate cele de mai sus? Pentru ce? Nu-mi veniți cu căcaturi romanțioase – vocație și chestii. Vocația mi-o împlinesc bine mersi și la privat și în altă țară – copiii-s tot copii. Și nici cu apostolate nu-mi veniți. Vocația asta n-o am.

E prea greu să găsești argumente pentru una ca mine? Ok.
Să o luăm de la capăt.
Am 23 de ani, am fost o studentă foarte bună – prima sau a doua mereu, cre’ că cel mai des prima. Îmi place să predau, m-aș face profă, dar mă întrețin de una singură, nu mai stau cu părinții de mult, iar ei nu-mi pot plăti chiria și nu-mi pot cumpăra nici măcar o garsonieră de 20 de metri pătrați. Așa. Sunt o absolventă foarte bună, cu vocație și potențial de profă măcar bună. De ce ar trebui să merg să predau într-o școală de stat, în loc să merg la privat sau, eventual, într-un BPO (că vorbesc două limbi străine) și între timp să fac și facultatea de drept și să ies peste 4-5 ani o avocată vorbitoare de limbi străine ”la perfecție”?
Serios întreb: de ce?

În ambele cazuri sunt un om pe care societatea ar trebui să și-l dorească într-o școală de stat. În ambele cazuri, ce oferă societatea unui om ca mine – la 44 sau la 23 de ani – ca să-l atragă și să-l păstreze?

Ați răspuns?
Bun.
Acum întrebați-vă de ce profii copiilor voștri nu-s așa cum vi i-ați dori, iar apoi duceți-vă și mulțumiți-le acelora dintre ei care n-au dat bir cu fugiții, ca mine, și-și mai fac și treaba.

Cum să-ți iei casă

16/03/2018

Nu știu voi cum ați făcut când v-ați luat casă, dar eu mi-am luat agent imobiliar. Pe Ramona Ursu, care mi-a fost nu agent imobliar, ci mamă imobliară, vreme de mai bine de șase luni, timp în care m-a dus de mână prin hățișul ăsta, eu neavând altă treabă decât să văd apartamente, să fac nazuri și s-o pun uneori în situații delicate. S-a ocupat de tot, de absolut tot, de la căutare de apartamente, la stabilit întâlniri, tras de mână când prețul cerut era prea mare, chiar dacă mie îmi plăcea apartamentul, verificat acte, negociat preț, negociat precontract în detaliu, verificat contract de vânzare-cumpărare. Eu n-am avut nicio bătaie de cap în procesul ăsta, în afară de căscat gura prin case. M-am lăsat complet pe mâna Ramonei și bine am făcut, că-și știe meseria și o face bine. Am avut un contract de reprezentare exclusivă și am plătit-o cu 3% din prețul apartamentului, pentru cele 6 luni de căutări.
Iar pe lângă mama imobliară am avut și o mamă financiară, pe Elena Tutunaru, broker de credite și asigurări. Mi-a găsit cea mai bună variantă de credit, mi-a căutat bancă care să nu strâmbe din nas văzând că-s angajată la o fundație, iar când am ajuns la bancă fără polița de asigurare pe care mi-o ceruseră (că atunci când am rămas de capul meu, fără Ramona, am feștelit-o și-am uitat – ceea ce cu Ramona nu se întâmpla), a fost de-ajuns un telefon să facă polița pe ultima sută de metri a programului de lucru, apoi a doua zi a dus-o ea personal la bancă, nu m-a pus pe mine pe drumuri. Cu toate astea, nu i-am plătit nimic – pe doamna Tutunaru o plătește banca.

Le recomand pe amândouă cu toată inima.

În ciuda unei tâmpită

06/01/2018

În ciuda unei zi…, zice tâmpit reclama la Olytabs.
În ciuda unei tâmpite (genitiv, adică forma de nominativ plural), în ciuda unei proaste (plural, din nou), în ciuda unei idioate (o idioată, două idioate, unei idioate) de advărtaizăre, se spune și se scrie ”în ciuda unei zile”. O zi, două zile, unei zile.

Bine, poate o fi fost un tâmpit, un prost, un idiot de advărtaizăr, dar regula de mai sus se aplică doar la feminin.

Pete cu capac

02/01/2018

 

Pentru agitatorul social media al Ariel, noi spunem capac de pre-tratare a petelor, nu al petelor, căci petele alea nu au capac care să fie al lor. Ele însă pot să aibă o pre-tratare, care chiar e a lor.

Începe școala

10/09/2017

Începe școala în țara care nu-și formează profesorii în niciun fel, dar se așteaptă ca ei să știe meserie. Țara care-și angajează profesori trecuți prin facultate, dar neformați ca profesori (*), și apoi se-nfurie pe ei că nu știu meserie și-o-nvață la locul de muncă, pe spinarea copiilor ei, ai țării.

Începe școala în țara care cere din rărunchi ușurarea programelor, dar încredințează crearea manualelor – după noile programe – acelorași edituri și acelorași autori. Așteptând, desigur, manuale mai bune.

Începe școala în țara care-și plătește profesorii mai puțin decât își plătește menajera. 50 de lei pentru o muncă de o oră pentru o menajeră e ok. 50 de lei pe ora lucrată la clasă de un profesor, cu 25-35 de copii, e prea mult.

Începe școala. Pariu că țara, făcând de zeci de ani aceleași lucruri, așteaptă anul ăsta rezultate diferite? Dac-ar fi om, i-ai zice că-i prost, dar pe țară nu se face s-o faci proastă.

(*) Cum arată o formare de profesori? De exemplu așa.

De ce-n Dobrogea nu-i ca-n Secuime sau Despre româna de bac a secuilor

02/09/2017

De când cu scandalul micilor, văd că tot apare argumentul că ce, și-n Dobrogea sunt minorități, da’ acolo nu există să nu ți se vorbească românește.
Mda. Tocmai de-asta îți vorbesc tătarii românește în Dobrogea: pentru că-s minorități cât cuprinde. Ia uitați-vă numa’ nițel la harta asta a Constanței actuale. În peninsulă, cerculețul ăla roșu, unde era toată Constanța pe vremea (nu chiar așa demult) când era doar un cătun, se află biserică armenească, biserică grecească, sinagogă, biserică ortodoxă românească, biserică catolică, geamia Hunchiar (de pe vremea otomanilor), moscheea Carol (imediat după războiul de independență, când Carol a vrut anume să se ridice moschee, ca să le arate turcilor și tătarilor că-s bineveniți). Și or mai fi și altele, habar n-am. Doar în cerculețul roșu, da?

Cu câteva, rare și mici, excepții, în Dobrogea nicio minoritate la nivel național nu-i majoritară la nivel local. Machidonu’, dacă vrea să-și vândă brânza și carnea de berbec, știe că tre’ să vorbească și românește, că doar așa se-nțelege și cu clientul român, și cu clientul turc. Despre asta-i vorba, de-asta Dobrogea nu-i Secuime.

Altminteri, ia gândiți-vă nițel:
Niște copii care acasă vorbesc ungurește și n-au vecini români pe stradă cu care să se joace și de la care să-nvețe românește, n-au colegi de grădiniță români, se trezesc în clasa pregătitoare că trebuie să-nvețe româna după niște manuale speciale, ca într-a opta să dea evaluarea națională după aceeași programă și aceleași subiecte ca elevii români. Ai luat notă mare la maghiară și la mate, dar notă mică la româna pe care o auzi doar la ora de română, dar ți-e evaluată ca și cum ai crește printre români? Ghinion. Sigur o să iubești limba română după experiența asta. La bac, la fel. Vizezi o universitate britanică? Ghinion, ai bac despre Eminescu și alți demoni arhaici și regionali, când tu știi doar româna standard. Ca-n urmă cu patru ani, treaba asta o să te facă în mod sigur să iubești limba română cu toată ființa ta.

Nu-nțeleg de ce să ții morțiș ca secuii să studieze, de la un punct încolo, după manualele pentru copiii români. Copiii ăștia trebuie să-nvețe româna funcțională, s-o înțeleagă și s-o scrie corect, să se exprime corect și fluent. Și ceva istorie a literaturii române, cât să știe că Eminescu a fost romantic și a trăit în secolul al XIX-lea. De ce să-i pui să facă analiză literară pe text? Oricum bacul lor și evaluarea națională sunt mai grele, că au o probă în plus, limba maternă. Fă-le proba de română doar cu înțeles de text, cu scris de compunere funcțională, cu ceva sinonime și antonime din limba curentă, cu o familie de cuvinte, tot din limba curentă, examenul oral cu situații uzuale din România de azi. Bag mâna-n foc că-n felul ăsta mai mulți secui ar învăța româna și ar învăța-o mai bine. Și v-ar zice fără probleme în română că încă n-a venit ora deschiderii.

Interesul elevilor vs interesul Cristinei Tunegaru

07/05/2017

Scrie doamna Cristina Tunegaru ”am fost dată afară”. Ziaristul român se emoționează, i se umezesc ochii – cum adică s-o dai afară pe profesoara care a avut curajul s-o înfrunte pe Gabriela Firea?! Doamna Tunegaru nu făcuse decât să scrie pe FB că nu pune absențe la indicațiile dnei Firea. Pentru ziaristul român, asta echivalează cu revoluția – el n-a fost niciodată în stare să zică ”nu” vreunui șef. Poporul se emoționează și el, i se umezesc și lui ochii – profa care, în sfârșit, îi scapă pe copilași de coșmarul clasicilor a fost dată afară, e scandalos. Ziaristul român rostogolește știrea împreună cu poporul român: e inadmisibil să dați afară asemenea profesoară doar pentru că a înfruntat-o pe Firea! Nu avem informații despre competența profesională a dnei Tunegaru (în afară de ce spune dânsa despre sine), dar ziaristul român știe – Cristina, doar cu oameni ca tine se poate schimba sistemul! Profesorime, scrieți fiecare câte un mesaj antiFirea și problemele sistemului se vor rezolva! Indiferent de competența voastră. Așa crede ziaristul român.

Se dovedește apoi că dna Tunegaru a mințit. N-a fost dată afară, nu era titulară. Era suplinitoare, suplinitorilor li se întâmplă adesea să nu li se prelungească contractul pe durată determinată, vi se va fi întâmplat și vouă pe la job. Nu-i nimic. Formatorul român de opinie n-are o problemă cu asta. Nici nu mă interesează dacă a mințit, scrie pe FB o formatoare ziaristă, chestia e că a pus pe tapet o problemă. Sigur că formatorul român de opinie și ziaristul român n-au o problemă cu minciuna, am avut și noi ocazia să aflăm pe pielea noastră acest lucru. Nici poporul român n-are – se vede la alegeri.

Vine și dna Tunegaru și zice: ”unele dintre clasele mele vor studia cu al treilea profesor de română în trei ani. Ce efecte produce instabilitatea perpetuă asupra evoluției lor? Nu cer niciun tratament special, am vrut să trag un semnal de alarmă asupra unei situații pe care o consider anormală.” Așa, deci. Sub minciună se ascundea un scop nobil: interesul elevilor dnei Tunegaru. Formatorul de opinie și poporul mușcă din nou. Dna Tunegaru devine eroină. Ecaterina Teodoriu și Jeanne d’Arc, numa’ că în viață. I se ridică statuie virtuală. Urmează s-o găsim în Parlament tura următoare.

Bun. Instabilitatea perpetuă nu e ok pentru elevi, zice dna Tunegaru, e o situație anormală, zice dânsa în mai 2017, după ce a fost prinsă cu minciuna-n sac.
Ce spunea dna Tunegaru în 2015?
Să vedem:
contributors.ro, 23 iunie 2015:
”În urmă cu câțiva ani, am fost profesoară la o școală din județul Vaslui, din mediul rural.”
contributors.ro, 3 decembrie 2015:
”În școala în care am lucrat, am fost prima profesoară calificată la disciplina pe care o predam, după mulți ani.”
contributors.ro, 23 iunie 2915:
”La sfârșitul anului școlar, am fugit, părăsind școala și județul pentru un loc mai bun din țară, lăsând copiii și profesorii din Vaslui victime ale sistemului social și educațional.”
contributors.ro, 3 decembrie 2015:
”Profesorul din sat pleacă în oraș pentru că acolo există părinți care sunt dispuși să plătească meditații pentru ca odrasla să obțină cele mai mari note la examenele naționale.”

În mai 2017, într-o școală din București, instabilitatea perpetuă nu e ok pentru elevi, din punctul de vedere al profesoarei Tunegaru, suplinitoare care vrea să-și păstreze postul. Cu câțiva ani înainte, când era vorba de copiii dintr-o școală de la țară, în județul Vaslui, dna Tunegaru nu avea atâtea rețineri: a vrut să plece la oraș, a plecat, deși era singura profesoară calificată după mulți ani; instabilitatea nu era o problemă pentru suplinitoarea Tunegaru care dorea să plece.

Fie interesul copiilor din Vaslui e inferior, din punctul de vedere al profesoarei Tunegaru, interesului copiilor din București,

Fie dna Tunegaru își urmează – acum, ca și atunci – strict interesul personal.

Ceea ce-i ok. Toți ne urmăm interesul personal.

Dar e o ipocrizie fără margini să spui că vrei să rămâi pe post pentru că asta e în interesul elevilor tăi (nu întâmplător, din București), după ce cu câțiva ani în urmă ai abandonat niște elevi, tot ai tăi, din Vaslui, care aveau în mod sigur mult mai multă nevoie de tine decât cei din București.

Ce-i acela un profesor bun?

06/05/2017

Un profesor bun e acela care urmează la oră programa după care vor fi evaluați elevii lui la examene sau concursuri de care depinde viitorul lor școlar sau profesional. Se cheamă responsabilitate.

Un profesor bun e acela care face programa digerabilă și agreabilă, chiar și atunci când nu e de acord cu ea. Pentru un profesor, Creangă e calea grea. Nu ai simpatia și disponibilitatea elevilor asigurate din start. Trebuie să muncești pentru ele. Trebuie să concepi acasă activități, dacă cele din manual nu-ți plac. Se cheamă măiestrie.

Un profesor bun e acela care reușește, eventual, să facă și altceva pe lângă programă. Se cheamă pasiune.

Un profesor bun e acela care-și clădește o reputație profesională care îi va permite ca peste 10-15 ani să intre în grupul celor care concep programe, manuale, subiecte de examene, unde să poată influența conținutul programelor, manualelor, subiectelor de examen, conform cu ideea lui despre didactica materiei pe care o predă. Se cheamă inteligență.