În caz că vă frământă vreo nelinişte ortografică mai mult sau mai puţin fundamentală, lăsaţi vorbă aici. Vedem dup-aia cu răspunsul.
446 de gânduri despre „Loc de-ntrebat I”
Comentariile nu închise.
-
Abonează-te
Abonat
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
diacritica 
Am eu o nelamurire cu privire la urmatoarele doua opere magnifice de arta (primite pe YM):
(avertisment: continut retardat)
Nedumerirea este: cu ce s-o impusc pe fatuca asta? O fi bun un tanc rusesc cu cel mai mare calibru posibil? Sau sa iau o racheta Tomahawk de la americani? Asta daca nu vrea sa sa-si dea demisia si sa se intoarca la jobul de prostituata pe care-l avea inainte, si unde se descurca mai bine decat multe altele.
Doamna diacritica,
întrebdintrosuflare: cum e corect să-i scriu ‘la iuby mieu’ „dar-ar naiba în tine, Motănel? / Da-r-ar naiba… / d-ar-ar naiba”… sau cum şi dă ce să scriu cum îmi veţi zice?
Mă refer la „dar-ar” ăla, că Motănel îi zice şi mămică-sa. 🙂
Domnu’ Radu, şedeţi blânduţ, ce, vreţi să intraţi la cremenal? :))
Pe asta cu „da-r-ar” si „d-ar-ar” n-am mai vazut-o 🙂 „Dar-ar”, adica „(de) ar da”. De la „a da”: „dare”, „dar-„, si se formeaza… cum se cheama ala… „wishful thinking”-tiv?, cu „ar”.
„dar-ar” cred că-i ca „fir-ar”, pe care mi l-au explicat şi mie nişte oameni mai deştepţi decât mine, cărora le mulţumesc şi pe această cale. 🙂
Vezi aici:
În banat se foloseşte des expresia: „asta mi-o place” în loc de „asta-mi place”.
Este corect? Dacă nu, cum aş putea să le explic că nu e ok?
Forma puţin mai concludentă cred că este forma negativă:
„asta nu mi-o place” în loc de „asta nu-mi place”
Nu-s bănăţeancă, aşa că n-am de unde şti ce şi cum. Aş avea nevoie de un context mai larg ca să-mi fac o (vagă) idee.
Şi-n orice caz, dacă e regionalism, e regionalism şi gata. Aşa cum la mine-n Dobrogea se zice „ciuşcă” în loc de „ardei iute”.
Iar „mi-o place” ăla îmi sună a prezumtiv – „mi-o plăcea cândva / într-o bună zi”.
Cu observaţia, din nou, că e „a plăcea”, cu „va plăcea”, „ar plăcea”, „ţi-o plăcea”.
Pai context mai larg nu cred că am cum să-ţi dau. Poate numai să includ expresiile de mai sus în propoziţii complete:
„Culoare x nu mi-o place.”
În loc de:
„Culoare x nu-mi place.”
Acolo în primul rând ar fi „culoarea X”, articulat. 🙂
Habar n-am ce-i cu formularea asta a voastră, eu n-am auzit-o niciodată.
Cred că cel mai bine ar fi să întrebi un prof de română bănăţean. 🙂
Mie „o” ăla îmi pare a fi pronume personal în acuzativ, iar structura îmi seamănă cu „mi-o spune”. Numa’ că în exemplul de-l dai tu, nu mi-e clar pe cine reia „o”. Pe „culoarea”?! Adică „el mi-o place pe culoarea mea”?! 😀
În fine.
Cel mai sigur e să-ntrebi un bănăţean care se ştie la d’astea. 🙂
Ufff…am o nelămurire care nu e ortografică.
Care crezi tu că e definiţia intelectualului? (se flutură cu insistenţă termenul de prea multă vreme)
Nu mă trimite la DEX, am fost pe acolo, poate ai o definiţie mai adaptată mioriticilor.
Merci
Nah, nu m-am dumirit nici eu. 🙂
Dacă nici tu nu ai ceva mai limpede să pricepem şi noi…clar, e ca girafa olteanului, toţi vorbesc despre ea da’ nimeni n-a văzut-o
Pot să te citez pe blog?
Sigur, da’ cu ce?! 😀
Cu răspunsul la întrebare
„Nah, nu m-am dumirit nici eu”.
E relevant.
BTW se delirează la greu la A3 pe teme intelectuale, homosexuale, Liiceanu, droguri, Pleşu, cacofonii…e delir.
Io acuma ascult VH1. Iar de câteva luni încoace îmi fac veacul prin Discovery&co – e foarte util pentru un intelectual wannabe. 😀
Că nu mai suport teveurile româneşti – şi nu neapărat c-ar fi proaste, că proaste erau şi-nainte, da’ acu’ manipulează super grosolan şi mi-e silă. Adică, băi, ştiţi ce, ori mă consideraţi telespectator inteligent, ori va dau dracu’.
Şi i-am dat dracu’, că ei vorbesc în continuare ca pentru proşti.
Eu ascult muzica mea, recunosc am dat-o jos de pe net, am maşina de 4 ani şi nu ştiu cum funcţionează partea de radio. MP3 player şi acasă selecţii după gusturi.
Noapte bună Diacritica!
Eu zic sa-ti faci un forum, ca sa se poata purta discutii „threaded”. Formatul „comentarii la articol de blog” isi arata limitarile.
Şi ce altceva mai vrei tu? 🙂
Nu pot spune pe blog, ca mai citesc copiii 😀
Bine, zi-mi la ureche. 😀
După cum ţi-au lucit ochii, am dedus ce ţi-a spus nenea.
Sstt, copiii ‘e’ secretoşi. 😉
Alta intrebare: „voia” sau „vroia”? 😀
„voia”.
Cat despre spusul la ureche, pe 17 decembrie, la 17:30, aterizez in Romania 😛 Daca nu te razgandesti 😀
Tu-ţi dai seama că, dacă şopteşti aşa la ureche, o să te trezeşti cu un milion de diacritice care-o să te aştepte la aeroport? 😀
Ar fi ceva 😀 Iti dai seama ce vedeta OTV devin daca se intampla sa ma astepte un milion de diacritice la aeroport? 😀
maică-mea
taică-meu? …(de ce vine mai uşor să zici”…-miu”?)
soră-mea
frate-meu?
maică-ta
taică-tău? (da’ lumea zice „taică-tu”)
maică-sa
taică-său?…(cel mai bine e cum am auzit eu un elev odată, vorbind la un telefon public: „bună ziua, dumneavoastră sunteţi tacsu lu’ Florin?”)
Cred că formele corecte sunt alea de le-ai zis. Acu’, că lumea le mai pronunţă şi altfel, asta-i altă poveste, că lumea pronunţă cum îi vine. 🙂
(Şi, oricum, forma cea mai mişto e „tacso”.)
Bună ziua. Am și eu niște nelămuriri (vreo trei mai stăruitoare, deocamdată).
A) În legătură cu ce se zicea mai sus, despre forme care se scriu într-un fel dar se pronunță altfel, mă gîndesc că avem spre exemplu
„tatăl tău” -> „taică-tău”, unde pronunția frecventă e „tac-tău”/„tac-tu”
Dacă aș vrea să scriu formele astea, care ar fi grafia corectă?
B) În aceeași linie mai sînt și cazurile în care un cuvînt scurt terminat într-o vocală (o prepoziție, o conjuncție) se alătură unui cuvînt mai lung care începe cu o vocală. Normal e să pronunți cele două cuvinte distinct, dar în vorbirea curentă ele devin legate: „pe-urmă”, „și-apoi”, „pe-acolo” etc.
Următorul pas însă în direcția „scurtării” vorbirii este să se renunțe complet la ultima vocală a primului cuvînt: „ș-apoi”, „p-acolo”.
Ei, aici felul în care ar trebui reproduse în scris formele astea mă depășește cu totul. Nu știu dacă ar trebui să pun:
– cuvînt ciuntit + apostrof (ca să marchez eliminarea unei litere terminale) + cuvînt întreg („ș’apoi”)
sau
– cuvînt ciuntit + apostrof + cratimă + cuvînt („ș’-apoi”)
sau doar
– cuvînt ciuntit + cratimă + cuvînt întreg („ș-apoi”)
C) Mă „seacă” rău de tot doi termeni foarte frecvent folosiți, pe care în scris îi evit pentru că nu știu cum ar trebui să-i folosesc: în grafia românizată („vizavi” și „apropo”) sau în cea franțuzească („vis-à-vis” și „à propos”).
Ce părere aveți?
Intervin și eu cu o adăugire la „maică-sa”, „taică-său”. Care-s șansele ca astea să fie greșite, din simplul motiv că pronumele corecte ar fi „sa” și „su”?
Când spun asta, mă gandesc la chestii de genul „pe el, îl, -l”, unde „-l” (liniuță lî), e pronume de sine stătător, deși poate fi considerat ca o constrângere a lui „îl”. La feminin, e „pe ea, o, -o”. Din cauza femininului „-l” poate fi considera constrângere. Dar daca „-l” e constrângere, atunci „-o” nu există, deoarece (adica „pentru că, dar ieșea cacofonie) cratima nu înlocuiește nicio literp, ci doar anuleaza pauza dintre cuvinte. Și totuși, „-o” există bine mersi.
Și că tot zic asta, am și eu o intrebare (degenerată): constrângere, contracție? (engleză: „contraction”). Pentru mine, „constrângere” pare a fi termenul uzual, deși niciunul nu sună cum trebuie în urechea mea.
(Alooo, doamna Academia, vă rog să-nterveniţi, băieţii ăştia mă necăjesc şi nu mă lasă să-mi trag sufletu’! Nici cafeaua nu mi-am băut-o, nu pot nici să citesc coerent, darămite să gândesc coerent… Revenim după pauza de cafea de după pauza de 10 ore de somn. Da-ntre timp poate răspundeţi Dvs., doamna Academia, ca să mă scutiţi pe mine de muncă în zi de duminică.)
Nu ştiu dacă e reglementată chestia asta pe undeva, da’ după mine formele astea populare se scriu aşa cum s-aud. Adică: tac-tu, taică-tu etc.
Din câte ştiu eu, atunci când pronunţăm în tempo rapid şi/sau dispare o vocală, se foloseşte cratima.
Vă aud > v-aud.
Şi apoi > ş-apoi.
Pe acolo > p-acolo.
În îndreptarul ortografic din 2001, apostroful nu figurează printre semnele de punctuaţie.
Cred că se poate folosi atunci când e vorba de, vorba italianului, troncamento, care acu’ mă gândesc că nici nu ştiu cum îi zice în română. În fine, cand cade o silabă (sau poate şi numa’ o literă?) din interiorul cuvântului. Adică: domn’e. Da’ nu bag mâna-n foc, în sensul că n-am citit pe nicăieri despre asta, iar cărţile pe care le am la-ndemână nu fac referire la cestiune.
Eu în franceză scriu vis-à-vis, în română scriu vizavi.
Pe à propos îmi vine să-l scriu şi-n română tot à propos, da’ cred că mai înţelept e apropo. Pe principiul înţelept al dlui Pruteanu, cum că e ok să-mprumutăm din limbi străine, da’ să le scriem, naibii, pe româneşte! 🙂
Păi forma adjectivului posesiv e sa, său. Deci nu prea văd cum maică-sa şi taică-său ar putea fi greşite. Că pe „su”, de exemplu, nu-l găseşti în nici o gramatică la secţiunea despre adjectivul posesiv.
Aici m-ai pierdut. 😀 A trebuit să cetesc de două ori. 😀
„î” din îmi, îţi, îşi, îi, îl e o vocală de sprijin, adăugată formelor mi, ţi, şi, i, l, pentru ca pronumele să se poată pronunţa independent. „o” e pronume şi el, dar n-are nevoie de vocală de sprijin, pentru că se poate pronunţa independent. Adică nu putem spune l ducem (deci tre’ s-adăugăm un î: îl ducem), dar putem spune o ducem. Atât îl / -l / l-, cât şi o / -o poată sens, adică „există” semantic.
Se zice contragere.
Mulțumesc mult pentru răspunsuri. Am mai scăpat astfel de o parte din neliniștile mele ortografice.
Păi atunci de ce tot scrieți „site-ul” și nu „saitul”? Ce-are? Hehehe!
Pen’c-a zis DOOM 2005 că se scrie site-ul. 😛
Uaaaa! Dom’ne, deci, nu știu cum să spun, da’ bunul meu simț lingvistic îmi zice că revizia aia la DOOM e de un prost gust catastrofal în cea mai mare parte. Că franceza are „aucun” și italiana „nessun” nu trebuie să ducă la reforme ortografice și gramaticale. Părerea mea (TM) – și a altora.
O chestie bună a făcut, de-acord: se specifică într-o notă de subsol că diacriticele pe care le folosește româna sub „s” și „t” sînt virgule, și nu sedile, cum folosesc cei mai mulți (chiar și unele publicații), din fixația stupidă de a folosi un sistem de operare care nu oferă suport adecvat caracterelor românești (sau, și mai grav, din cauza lenei de a-l configura cum trebuie). Și încă o treabă bună e că se spune lar că ghilimelele standard sînt astea: „ și ” (prima în josul corpului literelor și a doua sus).
> Se zice contragere
Cuvantul asta era pe limba mea, da’ suna chiar mai dubios decat celelalte doua. Asa-mi trebuie daca-mi trec intuitia prin filtrele „ratiunii” mele 😀
Legat de site, site-ul: unii folosesc termenul „sit” (precum in „sit arheologic”, „sit veb” :P), care, desi suna ciudat (nuanta de arhaism), ar fi traducerea corecta din engleza. Dar daca-l vad scris „sait”, imi vine sa dau in cap cuiva, pt. ca sigur scrie si „maus” si, cu ceva mai mult ghinion, „computator” 😀
@Radu C: Da, într-adevăr, scriu și „sait”, și „maus”. „Calculatorul” în schimb ți-a dejucat iluzia.
Da’ ce, tu nu scrii „foraibăr”? Eh? Eh? EH?
„Sit” ar fi fost termenul ideal, desemnează și situl arheologic și orice fel de „locație”, la fel ca-n engleză și franceză. Buba e că la noi termenul ăsta s-a pronunțat de la bun început (di cînd s-or născut interneții) „sait”. Adică e mai greu după aproape 20 de ani să te înveți să zici „sit”. Chiar dacă pot să scriu „sit”, nu mă pot abține să nu pronunț „sait”. Eh, om vedea cum mai evoluează limba și reeditările DOOM (grrr).
După mine, sit o să rămână cu sensul său actual, teren, peisaj, sit arheologic. E prea specializat ca să capete şi sensul de „site”, şi-n plus, de când s-a inventat netul, folosim site/sait. Adică, după mine, sunt deja două cuvinte diferite, cu înţelesuri diferite, chiar dacă au aceeaşi origine etimologică. (Mai sunt cazuri d’ăstea.)
Io-s mulţumită şi cu site, şi cu sait. 🙂
„Sit” nu e neapărat îngrozitor de specializat. Pe lîngă „loc, peisaj” mai are un sens în biologie și al treilea e cel cunoscut, acela de sit arheologic. În mod normal ar trebui să i se atașeze sensul de sit/site/sait informatic, pentru că și în franceză și engleză sensurile sînt exact aceleași (nu știu sigur dacă în engleză e inclus și sensul din biologie).
Problema, după cum ați arătat, e că „de cînd s-a inventat netul, folosim site/sait”.
Mie discuţiunea mi se pare fără obiect, parol!
Ideea e că nu poţi băga cu forţa un sens nou într-un cuvânt preexistent.
Dacă limba română de la anul 1990 toamna a preferat site/sait pentru internet, înseamnă că a avut nevoie de un alt cuvânt pentru sensul ăla, iară nu de sit.
Serios vorbind, ne dăm inutil cu capu’ de pereţi. În perioada în care româna împrumuta cuvinte din slavă sau din turcă, nu se mai stresa nimeni că poate existau deja în limbă cuvinte care ar fi putut fi folosite. Sau, mai de curând: când au intrat în limbă cuvintele franţuzeşti, nu le-a căutat nimeni la sens pe alea turceşti deja existente, ca să dea edict cum că în loc de port tre’ să folosim liman, de exemplu.
Asta-i soarta cuvintelor (din fericire, aş zice): se nasc (indiferent că le naşte latina sau engleza sau franceza sau turca), o duc bine-mersi şi la un moment dat se-nvechesc şi întră în sertarul cu arhaisme, regionalisme sau alte cele.
Că ne place au ba, limba evoluează cum vrea ea şi, mai devreme sau mai târziu, schimbările devin normă. Indiferent că ne place au ba. (Cum nu-mi place mie de cireşi şi niveluri.)
OK, nu mai insist pe tema asta. Evident că limba evoluează și unele cuvinte dispar mai repede decît altele.
Singura mea durere e că în aria vocabularului care ține de tehnologia informației, situația e dramatică – limba e pur și simplu sufocată de xenisme care apar cu o frecvență amețitoare, din două cauze principale:
1. oamenii sînt prea ignoranți;
2. nu avem un „organism” care să reglementeze importul și adaptarea de termeni din domeniul IT (ar fi frumos ca niște gigei de la vreun institut de lingvistică să se constituie într-un fel de comisie care să monitorizeze treaba asta și să emită periodic niște observații și indicații).
Nu cred că exagerez cu punctul 2. Francezii au fost în stare să adapteze aproape toți termenii din IT pentru limba lor și nu i se mai pare nimănui ciudat că îs singurii care nu zic „program”, ci „logiciel”.
Ba tuturor li se pare că francezii-s bizari cu logicielul lor. Franceza e cel mai bun exemplu de purism dus la extrem şi nerecomdandabil – după părerea mea, francofonă de meserie.
Sunt perfect de acord cu ideea că situaţiunea termenilor din IT ar trebui reglementată, da’, aşa cum l-am întrebat pe Petronius, te întreb şi pe tine: s-a dus vreun IT-ist la Institutul de Lingvistică să-ntrebe şi să ceară un sfat, atunci când a trebuit să traducă/adapteze un text de specialitate?!
Ideea e că oamenii ăia de la”Iorgu Iordan” ştiu ei multe, dar n-au de unde şti ce-l doare pe IT-ist decât dacă IT-ul se duce şi se plânge. Că oamenii ăia, acolo, nu traduc programe şi nu se izbesc de chestia asta. N-au de unde şti care-s durerile voastre. E ca şi cum eu m-aş plânge că medicul de familie nu-mi dă reţetă, deşi nu m-am dus la el să-i zic că mă dor şalele.
„organismul” ăla de care zici ar trebui, în primul rând, să pornească de la iniţiativa IT-iştilor (da’ văz că ei numa’ se plâng de pe margine că lingviştii nu fac şi nu dreg) şi în al doilea rând ar trebui să fie pluridisciplinar sau măcar bidisciplinar ( 🙂 ). Adică lingvistu’ singur nu poate da soluţia de traducere/adaptare, pentru că n-are cunoştinţele de IT necesare ca să dea o soluţie de capul lui.
Lingviştii nu fac, ok. Da’, să zicem, asociaţia IT-iştilor isteţi ce păzeşte? Sau fiece IT-ist stă-n banca lui, cu nasu-n monitoru’ lui, şi aşteaptă să facă alţii?
Purismul e bun dacă împiedică sufocarea și anglicizarea limbii.
În rest, înțeleg foarte bine ce spuneți. Singura problemă e că eu mă cert cu ăștia de pe la serviciu (da, ceva prin IT) ca să scrie naibii pe sait în română așa cum trebuie (serviciul meu neținînd deloc de treaba asta, dimpotrivă, eu fac chestii „tehnice”) și nici măcar cu ăștia nu mă-nțeleg. Nu li se pare ceva prioritar…
Poate că într-adevăr ar fi nimerit ca inițiativa să pornească dinspre informaticieni spre lingviști. E de văzut. (Da’ totuși la francezi nu cred că inițiativa a venit de la informaticieni. Eh, chiar și-așa, ăia-s „mai dăștepți” ca noi.)
Mă laşi? 😀 În secolu’ 19 toamna s-a franţuzit limba română cât încape, şi iaca că nu suferă nimeni acuma din cauză de prea multă franţuzire. Iară limba pare bine-mersi, defel sufocată.
Aşa-i şi cu anglicizarea în timpurile noastre, şi tot aşa a fost şi cu turcismele – nenumărate – de la 1400 încoace. E o transformare firească a limbii, după părerea mea. Altminteri am vorbi şi acum latina de baltă. Ceea ce mă bucur că nu s-a-ntâmplat.
Iniţiativa NU are cum să pornească de la lingvişti, pentru că nu ei au primii contact cu terminologia respectivă (despre care, bag mâna-n foc, nici nu ştiu că există). IT-istu’ e cel care-şi bate capu’ cu ea şi-l înjură pe nenea de la Iorgu Iordan, în loc să-i scrie un mail şi să-i propună să se vază la o bere ca să hotărască asupra unei liste de ţî cuvinte.
Înșală sau înșeală? 🙂
Înşală.
@Alex: uite că şi francezii introduc cuvinte noi în dicţionar şi, culmea, unele englezeşti (iscând, evident, aceleaşi dispute ca şi DOOM-ul la noi):
http://passouline.blog.lemonde.fr/2009/10/06/allez-tous-vous-faire-empeguer-au-winstub/
@Alex: Nu mai știu ce-i ăla foraibăr, dar eu așa l-aș scrie. Tot eu scriu și bormașină 😀
Pe principiul fonetic al limbii române, aș accepta, dar cu strângere de inimă și scrâșnit de dinți, scrierea „sait”, dar „maus” nu. Prefer termenii „șoarece” și „șobolan”, mersi 🙂 În limbaj curent, aștia sunt termenii folosiți și abia aștept să fie adoptați și în scris. Sună dubios în scris? Las’ că trece. În vorbirea curentă nu-mi mai sună dubios de mult.
Despre „sait”, mă mai gândesc că, totuși, avem mai multe probleme: „web” – pronunțat ueb sau veb, în funcție de persoană, termenul „website” – pronunțat uebsait sau vebsait, în funcție de persoană. În limba română de acu’ 20 de ani, litera W se pronunța V (vezi „Walter”). În 20 de ani, de când am scapat la tehnologie și la filme americane, limba română a fost întoarsă cu fundul în sus, la propriu (dar, cum zicea și diacritica, nu e prima dată, că de la latini încoace, de fiecare dată când am avut contact cu un popor nou, am întors limba română pe toate părțile, că nu mai seamănă nici cu ea însăși :D)
Ca să facă lucrurile interesante, „englezismele” astea au ajuns în limba engleză pe filiera latină. Dacă nu-ți plac, atunci poți merge mai departe, până la latini, după care să aplici toate transformările prin care a trecut limba română de atunci și până acum, și să obții, efectiv, „broșură activă” (online website), „țesătură” (web), „țesătură globală de informație” (world wide web) și „șoarece” (mouse) 🙂
Hai, nu toate, dar unele cuvinte vin din latină.
Şi în curând o să zicem gâtlegău şi nasuflete, cum visau înaintaşii noştri. 😀
Altă întrebare: ce franceza mea înseamna „TESA”, din „personal TESA”?
tehnic, economic, administrativ, chestii d’ăstea.
Adica „toata lumea”, in mai putine litere.
Cat despre comentariile facute mai sus despre anglicizarea limbii romane, am vazut cuvantul asta „le blogueur” in franceza (ce inseamna sa fii stalker si invers :D)
Unde vine cratima in cuvantul „nevestesii” si cu cati de i se scrie? Din „nevasta-sa” am incercat sa pun cratima tot pe-acolo, da’ ceva nu-mi iese. (Ca solutie de moment, am schimbat fraza in care foloseam cuvantul, dar as vrea sa stiu, ca sa nu mor prost :P)
Io, dac-ar fi să-l scriu, cred că l-aş scrie „nevesti-sii”. Habar n-am dacă e vreo regulă.
Dragă diacritica,
Spune-mi şi mie, te rog, dacă ştii: corect este prim-ministrului sau primului ministru?
Îţi mulţumesc anticipat.
Bebe
DOOM-ul zice aşa:
prim-ministru
prim-ministrul
prim-miniştri
prim-miniştrii
De unde rezultă că G-D articulat e prim-ministrului.
Un 3,14 semnat A.P. în numărul curent al Dilemei: „Deja mesajele omniprezente pe toate posturile de televiziune despre cum să ne ferim de gripa porcină mă obsedează. […]” Recunosc, am un dinte împotriva Adinei Popescu.
DAAAA !
Explica-ti-mi si mie, va rog , de ce este corectă construcția mă sfiii din cadrul enunțului :
Deși începuse ploaia, mă sfiii să-mi iau umbrela.
de ce cu 3 de i ??
va multumesc anticipat !
a! am citit la lectia cu perfectul simplu ( i,ii,iii ) si a devenit perfect simplu cu mă sfiii ! Acum, însă, am alta nedumerire 😀
Câte și ce greșeli există în enuntul :
„ Însăși mamei mele i teamă că , dat fiind urmările aceleeași confuzii care ai făcut-o și tu , or să apară din nou acei geamgii scandalagii. ”
O să-ţi explic, da’ pân-atunci du-te tu şi citeşte niţel despre „ţi, cu liniuţă şi fără”. 🙂
Păi io zic că mai bine rezolvi tu exerciţiul şi ne povesteşti nouă aici ce şi cum (câte greşeli, unde şi de ce) şi noi dup-aia îţi zicem dacă-i bine au ba. 🙂
Nu-i mai folositor aşa? Pentru tine, I mean. 🙂
Nu ştiu ce să zic, Liviu… Da, pare-a fi un pleonasm, dar mă gândesc că poţi avea şi structura „mesajele omniprezente pe postul X”.
Sau nu?
Putea evita cu „mesajele omniprezente pe posturile de televiziune”. Şi „omniprezente” şi „toate” e prea mult. Mă rog, nu e important.
E o hiperbolă. 🙂
Nu e chiar o hiperbolă… E neplăcut când ziare/reviste de calitate devin neglijente cu limba. Eu de la Evenimentul, Cotidianul & stuff n-am pretenţii, că oricum nu le citesc. Dar am mai dat prin Dilema şi de „locaţie”, folosit cu sensul de „loc”. Şi alte greşeli pe care acum nu mi le amintesc. Nu le facuse pe toate Adina Popescu, că le-aş fi semnalat. 😀 (în treacăt fie spus, ea nu scrie rău, mi-e antipatică din alte motive)
Nu e. Da’ nici pleonasm nu m-aş grăbi să-i zic, din motivul de l-am expus mai sus. E o exprimare neglijentă. Acu’, c-o fi şi greşită, e mai greu de zis.
(Mie Adina Popescu îmi e indiferentă – ca să nu mă bănuieşti că-i iau apărare. 🙂 )
(Am gresit cu ți-ul , mulțumesc de atenționare.)
Cred așa :
Însăși mamei mele i teamă că, date fiind umările aceleiași confuzii pe care ai făcut-o și tu, or să apară din nou acei geamgii scandalagii .
Oana, sorry, nu-i suficient – tre’ să ne explici care-i greşeala şi de ce anume e ea greşeală. 😀
(Nu-ţi fie cu supărare, da-ţi prinde bine, bilivmi. 😀 )
În orice caz, ţi-au scăpat vreo 2 greşeli importante.
Vezi aici:
şi aici: https://diacritica.wordpress.com/2009/03/23/venite-pe-mail1/
P-ormă, nu-l înţeleg pe i-ul ăla din „i teamă”. 😀
ok, i trust you 😀
1. date fiind umările -( și nu dat fiind urmările) – acordul subiectului (urmările) cu predicatul (fiind date) ;
2. aceleiași – forma corectă de G-D (și nu aceleeași) ;
3. pe care ( și nu care; confuzia PE care)
În rest , am considerat corect , so .. am lăsat acum era .
addenda :
4. înseși – (și nu însăși ) -forma pt feminin la Dativ
5. în legătură cu „i ” din „ i teamă” mă gândeam că ar fi forma de la ei, îi, i 😕 deci ar fi tot pronume și atunci construcția – ” înseși mamei i teamă” nu are verb ? .. și mie îmi sună ciudat anyway:))
aha , deci 6. o să apară – (și nu or să apară ) – ms frumos
Mamei îi e teamă. Mamei i-e teamă.
Plus „o să apară din nou acei geamgii scandalagii”. „O să”, forma a treia de viitor (cu „o să” la toate persoanele), nu „or să”, căci „or” vine de la prezumtiv („or apărea”). Aşa cum nu zicem „om să apărem”, nu zicem nici „or să apară”.
Despre geamgiu-geamgii-geamgiii (scandalagiu-scandalagii-scandalagiii) şi de ce-urile i-urilor, aici: https://diacritica.wordpress.com/2009/04/29/ati-cautat-va-raspundem-30/ .
mulțumesc frumos !
În legătură cu verbul impersonal „ a trebui” , unde e corect și unde e greșit ( dacă e) ?
1. Ei trebuiau să plece .
2. Ele a trebuit să vină .
3. îmi trebuiau niște cărți.
Mai citeşte o dată întrebarea (cuvânt cu cuvânt şi cu dicţionarul în faţă, dacă trebe) şi-ai să te prinzi singură.
da.. teoretic gandeam si eu așa, de dinainte sa adresez intrebarea, insa, practic.. traim in Romania si .. asta zice totul :)) (în sensul că îmi sună ciudat ce e corect )
N-are-a face cu România. Are-a face cu româna vorbită-n mass-media.
„A trebui” e impersonal, unipersonal, deci n-are formă decât de persoana a III-a sg. De fapt, e de văzut dacă DOOM n-a adăgat printre variantele acceptate şi „au trebuit”, „trebuiau” etc. În fine, pentru ce vrei tu să faci e mai bine să-ntrebi un prof care-i standardul aplicat la examene. Ăla pe care-l ştiu eu de-o viaţă, cu „a trebui” impersonal&unipersonl, sau vreun standard doom-istic mai nou.
Cred că problema pleacă din școli, unde gramatica nu se prea studiază (în ciclul primar – cât să ai habar.. noțiuni elementare, ciclul gimnazial -nivel mediu , iar la liceu deloc – din păcate) și de aici se extinde și în mass-media ..
Dacă pofesorii ( unii – respectiv o mare parte ) nu vorbesc corect gramatical.. ( nu și-au cumpărat măcar DOOM-ul ) ce să ne mai mire restul .. ?!
DOOM 2 „zice” așa : „ trebui (a~)vb., ind. prez. 3 sg. trebuie, imperf. 3 sg. trebuia, 3 pl. trebuiau, viit. 3 pl. vor trebui; conj. prez. 3 să trebuiască
Gramatica pe care o explic eu aici este de nivel mediu, fix gramatica pe care am învăţat-o eu în gimnaziu. Cartea de referinţă fiind „Gramatica” Ştefaniei Popescu, exact aceeaşi după care am învăţat pentru admiterea la liceu. Deci problema nu din şcoli pleacă. Ci de la ce şi cât vrea să înveţe studintele din chestiile alea de „nivel mediu” ce i se predau la şcoală.
(De exemplu, chestia cu „înseşi” e din gramatica de nivel mediu din gimnaziu.)
Trebuie să te lămureşti dacă la examen baremul de corectare e în funcţie de DOOM sau urmează normele anterioare.
Depinde și de elev, desigur , dar , tocmai pentru că nu se mai studiază , nu se rețin multe ( în general.. acum.. or mai fi și excepții, nu zic ) și se vobește „ după ureche ” ..
( la examen -bareme în funcție de DOOM )
Păi dacă pronumele şi adjectivul de întărire se fac într-a şaptea, tu ai făcut clasa a şaptea, iar într-a douăşpea nu mai ştii cum e treaba cu el, e strict vina ta, nu-i vina nici a şcolii nici a profului.
Că ce-ţi intră ţie în cap depinde de tine.
Eu, de exemplu, nu-mi aduc aminte nici cine mi-a fost prof într-a şaptea, nici ce făceam de obicei la orele de română, da’ mi-aduc aminte foarte bine pagina din manual cu pronumele de întărire.
Verbul „a bea”, la imperfect? „el beea” sau cum? 😀
bea. 🙂
Si cum se pronunta? 😛
Cu diftong. 😛
Adică o singură silabă. aşa-mi rezultă mie din îndreptar.
cuvantul LEGO e defectiv de plural ? in DOOM nu dau de el..
Păi, LEGO nu-i cuvânt, după ştiinţa mea. E un soi de prescurtare, un soi de „DOOM”. Şi cred că n-are plural.
Nu e o întrebare, e mai degrabă o dedicaţie. În ultimele zile mi-am adus aminte de bucăţica asta din „Life of Brian” şi am revăzut-o de câteva ori. E un fel de diacritica la superlativ. 🙂 Ador faza când centurionul scoate spada la auzul dativului. De văzut, pentru fanii gramaticii şi pentru ziariştii degrabă greşitori: http://www.youtube.com/watch?v=vsawP_Ew0r4
Întrebare: cum e cu acordul și cu „majoritatea aia”?
Dacă vreau să exprim ideea că mai mult de 50% dintre oamenii dintr-un anumit grup cred ceva, fac acordul în felul ăsta: „Mai mult de 50% dintre oameni cred că […]”
Dacă vreau să reformulez… zic că „majoritatea oamenilor cred”? sau că „majoritatea oamenilor crede”?
Cumva, ține de felul în care privești problema: în propoziția mea, oamenii sînt cei vizați (deci „oamenii cred”), iar „majoritatea” lor e doar o remarcă de natură cantitativă.
Pe scurt:
1. „majoritatea oamenilor cred că” sau „majoritatea oamenilor crede că”?
și
2. la fel cu „partea”: „o mare parte a oamenilor cred că” sau „o mare parte a oamenilor crede că”? (de fapt, nu „partea” crede… dar problema seamănă cu „majoritatea aia” de la punctul 1, cel puțin structural)
Când vorbesc despre şeful meu din Anglia cu prietenii mei îi spun „lead”. La modul „Leadul (sau lead-ul 😛 ) mi-a spus să nu mai trag de timp.”.
Dar ajung la un moment dat să răspund la mai mulţi şefi. Cât de mult zgârie urechea şi ce eventuale alternative aş avea la construcţia „Mi-am întrebat leazii (a se citi lizii) ce trebuie să fac mai departe.” ?
Ah, şi încă una care m-a trăznit acuma legat de ce am scris mai sus … dacă citez dintr-un text şi se termină propoziţia în citat şi se termină şi în fraza mea e corectă construcţia următoare ?
[…]”[…].”.
Cred că da. Eu fac la fel, c-aşa-mi zice logica că se face.
Despre „lead” – habar n-am. Încă nu-i intrat în dicţionar, aşa că e la bunul plac al vorbitorului. Presupun că dupa ceva vreme o să intre ca „lid / lizi”, pe modelul „lider”.
Futu-i, mi s-au stricat căştile de ceva vreme şi pân-acu’ nu m-am învrednicit să-mi iau altele. Cre’ că mă duc azi. 🙂
@Alexandra: nu mai ştiu dac-a mai fost discuţia asta p-aici, dar impresia mea e că acolo se face acord logic, nu gramatical. Că, până la urmă, oamenii fac diverse chestii, nu majoritatea. Da’ o să mă uit în gramatică. Dacă nu uit. 🙂
@diacritica: Mulțumesc. Și eu aș tinde să fac acordul logic în general, însă am senzația că prin unele părți se spune altceva.
În materie de căști, recomand cu căldură Sennheiser sau Pioneer.
Despre acordul logic (majoritatea, o grămadă de, o mulţime de), aici:
http://www.ziua.net/news.php?data=2009-10-30&id=43071
RASPUNS pentru @Alex:
1. In LR, sunt acceptate ca forme literare, cu articol hotarat enlitic „-a” la fel ca la feminine, urmatoarele substantive masculie:
„tata”, „popa”, „papa”, „pasa”, „vladica”, „santinela”, „cafa”;
Deci, se poate spune:
# TatA este foate bun.#
# TataL meu(nostru) este foarte bun.#
Tot varianta acceptata este, si „taica-meu” comparativ cu „maica-mea”,
„bunica-mea”( unde, la „-a” final, ar trebui diacritic, adica acea „caciula” – cum mai spun invatatoarele prin scoli, la cei mici – !) sau „bunicu-meu”, „varu-meu”etc., scrise toate cu cratima, intrucat nu au articol hotarat enclitic, la fel ca la femininele „sora”, „bunica”, „matusa”, „maica”, „cumnata”, „cuscra”, „soacra”.
Formele „tac-tu”, „tac-tau”, ma-ta”( Doamne fereste sa vorbim asa !) nu apartin limbajului elevat, ci limbajului suburban, popular si nepermis, in relatiile normale, din familie.
Aceste forme – la fel ca arhaismele, regionalsmele, temenii de jargon si argotici – sunt folositi de autori ai naratiunilor, ca sa redea epoca si vremurile apuse, culoarea locala si pentru a caracteriza – prin limbaj – anumite personaje, dintr-un anumit mediu.
2. In ceea ce priveste scurtarea”ciuntirea” unui enunt, sunt, si aici, niste rigori. Este vorba tot de „Maria Sa „, care, academic, rezolva un HIAT incomod!
Precis nu se stie decat ca Hiatul este intalirea scabroasa dintre ultima secventa( silaba) a unui cuvant cu prima silaba( secventa) a cuvantului urmator, de tipul:” ca calul”, ” ca Carmen”, „ca calugarii” s.a.m.d.
OK, insa prefixul „caco-„(antonim „eu-„) nu inseamna doar „rusinos”, „scabros”, „neliterar”,ci si „fortat”, „greoi”, „incomod” etc. si atunci, includem la „Cacofonii”, si „HIATUL”, adica intalnirea in spatiul dintre cuvinte a doua vocale plenisone (similare sau diferite)- sfarsiul cuvantului dinainte cu inceputul cuvantului urmator, de tipul:
„O Omleta”, „lA Aura”, „TeatrU Unic in RO”, „cU Unchiul”,
„E Elev”, „nE Aude”, lE Obliga” s.a.m.d.
[ ar mai fi, si alte aspecte de semnalat, la cacofonii de tipul :
„LA LAura”, „CU CUtitul”, „PE PErvaz” s.a.m.d.
Si atunci, CRATIMA, este numai facultativa, in enunturi ca:
„pE Acasa”, pE Acolo s.a.m.d, ajutand sa salvam un Hiat incomod, care este deci o….. cacofonie!
Acest subterfugiu este acceptat – ca literar- si este foarte utilizat de poeti ca sa le iasa rima si ritmul poeziei:
„[…]un om ce de pE-Acasa a venit,
Cum c-a-nflorit la noi malinul
Si c-ai albit, mamuca, ai albit !”( „Mama”, N.Labis)
La fel se explica, si formele :”pe-acolo”, „pe-aici”( tempo rapid, nu lent), isa la : „c-a-nflorit”, „c-ai venit”, „s-ar juca” s.a.m.d., au o alta motivatie, intrucat aici apare ELIDAREA unei vocale, tot pentru a salva un HIAT incomod!
Forma „P-aici”/”P-acolo” nu e literara, ci este un fonetism oltensec, zona Romanatilor si chiar a unei parti a Munteniei ( da, pa…cu diacritic)!
3. Forma „vizavi” s-a acceptat, deci s-a adaptat, iar ” A propos „( nu neaparat cu accent), inca mai asteapta institutionalizarea in RO!
Cu modesta mea pregatire, in care mereu spun ca”sunt la prima pagina” , dupa 38 de ani in specialitate, am incercat, @ALEX, sa te ajut, cu tot dragul!
M-a bucurat enosm ca pe NET se mai ocupa lumea, si de treuri serioase; ca tinerii vor sa „creasca” !Felicitari!
Doamne, ajuta!
RASPUNS pentru @Alex:
1. In LR, sunt acceptate ca forme literare, cu articol hotarat enlitic „-a” la fel ca la feminine, urmatoarele substantive masculie:
„tata”, „popa”, „papa”, „pasa”, „vladica”, „santinela”, „calfa”;
Deci, se poate spune:
# TatA este foate bun.#
# TataL meu(nostru) este foarte bun.#
Tot varianta acceptata este, si „taica-meu” comparativ cu „maica-mea”,
„bunica-mea”( unde, la „-a” final, ar trebui diacritic, adica acea „caciula” – cum mai spun invatatoarele prin scoli, la cei mici – !) sau „bunicu-meu”, „varu-meu”etc., scrise toate cu cratima, intrucat nu au articol hotarat enclitic, la fel ca la femininele „sora”, „bunica”, „matusa”, „maica”, „cumnata”, „cuscra”, „soacra”.
Formele „tac-tu”, „tac-tau”, ma-ta”( Doamne fereste sa vorbim asa !) nu apartin limbajului elevat, ci limbajului suburban, popular si nepermis, in relatiile normale, din familie.
Aceste forme – la fel ca arhaismele, regionalsmele, temenii de jargon si argotici – sunt folositi de autori ai naratiunilor, ca sa redea epoca si vremurile apuse, culoarea locala si pentru a caracteriza – prin limbaj – anumite personaje, dintr-un anumit mediu.
2. In ceea ce priveste scurtarea”ciuntirea” unui enunt, sunt, si aici, niste rigori. Este vorba tot de „Maria Sa Cratima”, care, academic, rezolva un HIAT incomod!
Precis nu se stie decat ca Hiatul este intalirea scabroasa dintre ultima secventa( silaba) a unui cuvant cu prima silaba( secventa) a cuvantului urmator, de tipul:” ca calul”, ” ca Carmen”, „ca calugarii” s.a.m.d.
OK, insa prefixul „caco-„(antonim „eu-„) nu inseamna doar „rusinos”, „scabros”, „neliterar”,ci si „fortat”, „greoi”, „incomod” etc. si atunci, includem la „Cacofonii”, si „HIATUL”, adica intalnirea in spatiul dintre cuvinte a doua vocale plenisone (similare sau diferite)- sfarsiul cuvantului dinainte cu inceputul cuvantului urmator, de tipul:
„O Omleta”, „lA Aura”, „TeatrU Unic in RO”, „cU Unchiul”,
„E Elev”, „nE Aude”, lE Obliga” s.a.m.d.
[ ar mai fi, si alte aspecte de semnalat, la cacofonii de tipul :
„LA LAura”, „CU CUtitul”, „PE PErvaz” s.a.m.d.
Si atunci, CRATIMA, este numai facultativa, in enunturi ca:
„pE Acasa”, pE Acolo s.a.m.d, ajutand sa salvam un Hiat incomod, care este deci o….. cacofonie!
Acest subterfugiu este acceptat – ca literar- si este foarte utilizat de poeti ca sa le iasa rima si ritmul poeziei:
„[…]un om ce de pE-Acasa a venit,
Cum c-a-nflorit la noi malinul
Si c-ai albit, mamuca, ai albit !”( „Mama”, N.Labis)
La fel se explica, si formele :”pe-acolo”, „pe-aici”( tempo rapid, nu lent), insa la : „c-a-nflorit”, „c-ai venit”, „s-ar juca” s.a.m.d., au o alta motivatie, intrucat aici apare ELIDAREA unei vocale, tot pentru a salva un HIAT incomod!
Forma „P-aici”/”P-acolo” nu e literara, ci este un fonetism oltensec, zona Romanatilor si chiar a unei parti a Munteniei ( da, pa…cu diacritic)!
3. Forma „vizavi” s-a acceptat, deci s-a adaptat, iar ” A propos „( nu neaparat cu accent), inca mai asteapta institutionalizarea in RO!
Cu modesta mea pregatire, in care mereu spun ca”sunt la prima pagina” , dupa 38 de ani in specialitate, am incercat, @ALEX, sa te ajut, cu tot dragul!
M-a bucurat enorm ca pe NET se mai ocupa lumea, si de treburi serioase; ca tinerii vor sa „creasca” ! Felicitari!
Doamne, ajuta!
Mulţumiri pentru explicaţiile detaliate, dar, după mine, sunt ineficiente, tocmai pentru că-s prea detaliate. N-am reuşit nici eu să citesc fiece cuvinţel, cu atât mai puţin o să reuşească vreun puşti care nimereşte p-aci din întâmplare şi care habar n-are ce-i ăla hiat, ce-i ăla jargonul şi care-i diferenţa faţă de argou. Ca să nu mai zic de „enclitic” şi văr-su, „procliticul”. Vreun puşti care vrea doar un truc simplu ca să ştie când scrie cam şi când scrie c-am, dacă se scrie v-i sau vii. Explicaţiile astea de specialitate pe ei nu-i ajută. Or, blogul ăsta pentru ei e făcut: pentru românii care nu ştiu, dar vor să afle şi să priceapă. Într-un mod cât mai simplu.
Fără supărare, eu socot că tocmai genul ăsta de explicaţii îi îndepărtează pe copii de gramatică şi ortografie, de-ajung dup-aia să-şi caute lămuririle pe net, şi nu la proful de română.
Regula de care-ncerc eu să mă ţin pe blogul ăsta e: keep it simple şi foloseşte metalimbaj de clasa a cincea. Şi se pare că funcţionează.
Stimata Domnisoara,
Ca sa vezi cat sunt de perfectionista, priveste al 2-lea comment, reluat, tocmai pentru faptul ca TASTA mai inghite cate o litera!
Dorinta mea – Stimata Duduie – a fost sa-i raspund numai lui @ALEX, care, nu e nici puber dezvoltat, nici mai putiun dezvoltat, ci ADOLESCENT in toata puterea cuvantului. Un tanar minunat al tarii noastre!
S-ar putea sa aiba chiar un job ! Sa fie, si indragostit! Foarte bine!
Cinste lui ca „respira pe ecranul” unui blog onorabil !
Raspunsul meu pertinent s-a adresat „ONLY for ALEX”, nu ” & ALL” si s-a ridicat la valoarea DETENTEI data de acest tanar extrem de informat, totusi, care are un vocabular specializat in domeniul Lingvistic si care este dornic de a sti mai multe !
[ La asa „disertatie” a lui ALEX, se cuvenea un asa raspuns, nu de clasa a 5-a!
Tu ce crezi ca, daca un elev de-a cincea isi punea”intrebari existentiale” intr-ale LR, eu nu stiam sa cobor la nivelul lui?
Eu, care – de o viata – am lucrat cu varsta 6-10 ani????!!!
Daca tu n-ai stiut ca, intr-o comunicare umana, e imperios necesar si elegant sa te ridici ori sa te cobori la nivelul alocutorului, inseamna ca mai ai de invatat multe, foarte multe, inca! Si, mai ales, la capitolele „Empatie” si „Maniere”!]
Rautatea vizibila a ta si invidia mascata ma determina sa parasesc acest blog, desi am fost si sunt specialista in arta „de a scurta” si de a da raspunsuri „noncontradictorii, exhaustive si cat mai simple!”
Imi pare nespus de rau ca nu te pot trimite la pagina mea WEB, creata, inca de acum un deceniu, de EDITURI de prestigiu si de Institutul de Lingvistica „I.Iordan&C.A. Rosetti”, Bucuresti!!!
De pe cartile mele de referinta se invata in RO si in LUME !
Dar, un caracter ca al tau, nici atunci n-ar simti ca m-a umilit cumplit, pe cand una ca mine – daca esa administrator de blog – ar fi zis bogdaproste ca a mai aparut o persoana, de la care ai ce sa inveti, nu sa te”intuneci” si care care, o viata intreaga, nu s-a considerat STAR(cum i s-a spus), dar a „scaparat” enorm de mult, printre STELE !
I am sorry, but I whish – your GOD – help and take care you!
Stimată doamnă STAR care-aţi scăpărat printre STELE, e cât se poate de evident că manierele alea care-mi lipsesc nu le dvs o să le-nvăţ. 😀
Drum bun şi cale bătută, stimată doamnă star!
Esti o mare NEMERNICA si IMPAUNATA, PLINA DE URA , exact ca SATAN!
ADIO, CRETINO, FRUSTRATO si COMPLEXATO…. si n-am cuvinte!
😀
Adio, stimată doamnă star! 🙂
@Gino (întrebarea de aici.)
Avem -nn- atunci când cuvântul e format cu prefixul în- adăugat unui cuvânt care începe cu n-:
negru – a înnegri, înnegrit
nor – a se înnora, înnorat
nebun – a înnebuni
noapte – a înnopta
Înot şi a înota nu sunt formate prin prefixare (că nu vin de la în- plus not), aşa că rămân frumuşel cu un singur -n-, din radical: înot, a înota.
De ce in DEX apare verbul „a infige”, cand eu toata viata am folosit forma „a infinge”? Are legatura cu „infipt”: http://dexonline.ro/search.php?cuv=infipt
Pen’ c-ai folosit tu greşit? 😀
Si eu, si maica-mea, si taica-meu, si colegii, si toata lumea. Stii ce aiurea suna forma aia corecta? 🙂
Radu, eu n-am auzit în viaţa mea forma „a înfinge”. La mine-n Dobrogea se zice „a înfige”.
Nu pot sa nu completez:
Formele cele mai cunoscute, care se scriu incorect cu dublu”-n/n-„,
ar mai fi:
a se ineca;
a se inacri;
a (se) inabusi;
a (se) inaspri.
Cum este corect: „robusteţii” sau „robusteţei” ?
Saru’mana 🙂
Nu ştiu. Da’ dexonline zice „robusteţii”, iar DOOM 2005 confirmă. 🙂
Oricum, având în vedere că de obicei genitivul singular, feminin, se formează de la pluralul nearticulat + -i, din forma „robusteţei” ar rezulta pluralul „două robusteţe”, ceea ce nu-i plauzibil. Din forma de genitiv „robusteţii” rezultă pluralul „robusteţi”, care sună mai bine.
„Astfel ajungi şi la a 9-a prezentare cu ei şi le înveţi toată materia, totuşi subiectele de examen ţinând mai mult de interpretare decât de învăţare.”
Cuvântul „totuşi” este folosit corect în această construcţie ? Sau nu are ce căuta ?
Hm. Nu ştiu. 🙂
Cred că dacă-l muţi pe „totuşi” după „ţinând” sună mai bine („subiectele de examen ţinând totuşi mai mult de interpretare”).
Thanks 🙂
o chestie care ma oboseste in dimineata asta:
http://dexonline.ro/search.php?cuv=fiica
nu inteleg de acolo: unde e accentul?
-ica e sufix??
Aşa se pare…
În privinţa accentului: dexonline zice că-i pe al doilea i (FIÍCĂ); DOOM 2005 zice că-i pe primul i. Intrarea „fiică” în DOOM are semnuleţul care arată că s-au introdus modificări; presupun că DOOM „oficializat” pronunţia comună, fiică.
În privinţa sufixului: nu m-am gândit niciodată pân’acu’ care-ar fi etimologia lui „fiică”, dar văd că dexonline zice că vine de la fie (ca în fie-sa), care vine de la latinescul filia. Iar -ică e sufix – ca în mămică, mă gândesc; sau fetică; chiar şi bunică, din câte văd în dexonline: bună+ică. Cred că-i un soi de diminutivare „afectuoasă”.
(Acu’, că mă gândesc, pare a avea logică accentul pe al doilea i în fiică, ca în mămică, fetică, bunică. Toate au accentul pe i-ul din sufixul -ică. Numai la fiică accentul s-a mutat cu o silabă mai înainte, pe i-ul din fi-.)
pare a avea sens, da’ pe mine mă bagă în ceaţă la despărţirea în silabe. nu mai spun că io am pus accentul pe primul i de când mă ştiu…
Dacă mă iau după DOOM, care după fiică pune între paranteze fii-, înţeleg că se desparte fii-că.
(Nu m-am întrebat în viaţa mea cum se desparte în silabe fiică. 😀 )
trăiască doom-u’! 😀
dank u wel!
Servus Dia! Te rog fa ceva cu „propriul meu” ca ma ucide!
Eu cu „propriul tău” nu pot să fac nimic, că-i al tău. Eu pot să fac ceva cel mult cu „propriul meu”, că-i al meu. 😀
Atunci parerea mea proprie este ca-s „terminat”. Este o parere de rau.
Problema cu „fiica” incepe de la modul de despartire in silabe. Daca se desparte fii-ca, atunci unul dintre cei doi de „i” este semivocala, care nu poate fi accentuata.
Intrebarea corecta este deci: care „i” este plenison ? si cu mintea mea de inginer, as vrea sa stiu si de ce.
Nu stiu daca ajuta observatia, dar nici cu „copii” (pluralul de la „copil”) nu este clar. Daca despartim „co-pii”, atunci pe care „i” pica accentul si de ce ?
Imi aduc aminte ca undeva am auzit ca „ii” este difton descendent, dar nu mai stiu de unde si cum. Este vreo regula ? ma intereseaza rau de tot (nu glumesc).
Păi, când ai doi i, vocalic este cel care poartă accentul, iar ălălalt este semivocalic (fìi-că).
La copii, accentul cade pe primul i (co-pìi), adică i-ul care vine din radical, de la copil (co-pìl). Nu-s sigură (că nu m-am dus să caut în cele cărţi), dar am impresia că i-ul desinenţă de plural (co-pii, taţi, bă-ieţi, lu-cruri etc), dacă-i ultimul, nu e niciodată accentuat; accentul rămâne pe radical (pe primul i în copil/copii, pe a în tată/taţi, pe a/e în băiat/băieţi).
Acu’, la copii avem -ii cu i din radical şi i desinenţă de plural. Ca şi la geamgiu, propriu etc – vezi https://diacritica.wordpress.com/2009/04/29/ati-cautat-va-raspundem-30/
În general, -ii (ca în taţii, băieţii) e format din i desinenţă de plural şi i articol hotărât (ceea ce în cazul de mai sus devine -iii: copiii, propriii, geamgiii) şi abia atunci se mută şi accentul, pe desinenţa de plural: taţii, băieţii.
(Hm, cred că-i cam confuz ce-am scris eu aici, că-s confuză şi eu – m-am sculat cu o durere de cap care încă nu mi-a trecut şi nici cafeaua n-am terminat-o încă.)
Cu respect va intreb care este forma corecta? Membrii delegatiei conduse/condusa de ….
membrii delegaţiei conduse de.
„delegaţiei” e la genitiv, deci şi adjectivul va fi tot la genitiv.
Multumesc
si totusi care este adjectivul in propozitia: Membrii delegatiei conduse…
„conduse”.
Dacă mi-aduc eu bine aminte din clasa a VIII-a, „condus” ăla e un participiu trecut cu, în cazul de faţă, valoare de adjectiv. Sau, na, zi-i atribut. Ideea e că determină un substantiv la genitiv („delegaţiei”), deci ar cam trebui să se acorde în caz cu substantivul respectiv.
Da’ poate că mă-nşel, nu zic, că n-am mai făcut analiză morfo-sintactică fix dintr-a opta.
Dacă ştie careva altfel decât mine, poftiţi de glăsuiţi.
Inca o data, va multumesc
Cu plăcere. 🙂
Acu’, ca să revenim la mere, cum îţi place „a pierdut posesia”, „a luat posesia”, „a avut posesia”, folosite, în duşmănie, de unii comentatori de fotbal, cel mai des fără cuvântul „balon”? Nu le spune nimeni că a poseda= a avea? Sunt eu prea scrofulos?
Mie nu mi-au ajuns la ureche respectivele sintagme, că nu (prea) mă uit la fotbal.
Acu’ că mă gândesc, cum ar trebui să zică?
draga diacritica, am si eu o neliniste: „special” admite grade de comparatie?
Nu ştiu. 🙂
Draga diacritica am o intrebare. E vorba de acord. Eu stiu ca „impreuna cu” introduce un complement asociativ. Adicatelea:
Ionut a plecat impreuna cu Maria.
Dar intalnesc totusi si formularea „Ionut impreuna cu Maria au plecat”, ceea ce sincer nu ma convinge de nici un fel. Nu ca au plecat, ci ca A plecat:)). Asa ca astept un raspuns lamuritor daca se poate.
Gracias.
Uh, habar n-am. Dar „Ionuţ împreună cu Maria” îmi sună a „Ionuţ şi (cu) Maria”, ceea ce duce la acord la plural.
Şi, hm, nici nu prea ştiu unde să caut.
Dacă găsesc ceva prin cele cărţi, dau de veste.
Aşa e. Ionuţ (împreună cu = şi) Maria au plecat.
„ca” si „decat”
se zice in dex ca sunt sinonime, dar eu stiam de decat ca este comparativ de inegalitate si ca de egalitate.
ex: george este mai mare ca eduard
george este mai mare decat eduard
cum este corect?
Am avut şi eu nelămurirea asta de curând, şi-n Gramatica Ştefaniei Popescu zice, la comparativul de superioritate/inferioritate, că se formează cu decât sau ca: mai mare decât / ca.
Eu tind să folosesc ca pentru comparativul de egalitate.
ian te scoală gazdă bună?
există acest ian? are vreo poveste?
Nu ştiu. 🙂
Am şi eu o nelămurire. De ce oraşul meu e frigid în nopţile de duminică?
Nu ştiu, caligula.
O fi vina ta, mă gândesc.
Mai străduieşte-te un pic, poate-l fierbinţeşti. Măcar duminica.
Sau mai bine încearcă sâmbăta. Cu un masaj şi un pahar de vin.
🙂
Oricât mă străduiesc, nu merge. Ultima oară am încercat săptămâna trecută, la sfatul confraţilor de pe chatu’ mydesire.ro (na că acum ai aflat şi cine ţi-a adus trafic de-acolo) 😉
Buna! as avea si eu o intrebare . cum sta treaba cu ‘ de fapt si defapt ?’
Nu stiu cum m-am trezit ca scriu intr-o lucrare la romana de fapt in loc de ‘ defapt ‘ si am primit un 4 😀 .
E vreo explicatie ? Pentru ca nimeni nu s-a ostenit sa-mi raspunda , sau sa ma lamureasca si pe mine .
Multam
Păi „defapt” nu există. Dacă-l cauți în DEX, ai să vezi că nu-l găsești.
Se spune și se scrie „de fapt”.
Cred că 4 ăla pentru altceva ți l-a pus. 🙂
Am o nelinişte ortografică mai veche, dar pe care tind să o trec cu vederea. Mi-a sărit în ochi azi, când, într-o carte, la două pagini distanţă, am întâlnit atât înşală cât şi înşeală (ex: Gigel o înşe/ală pe Maricica). Dexonline spune că „Mă înşală memoria” – propoziţie care mă aruncă fix în paradoxul mincinosului… 🙂
Înclin să cred că „înşală” e corect, pe de altă parte „înşeală” mi se pare mai natural. Suspectez că e vorba de un sentiment dialectal, că eu, prin pronunţie, sunt predispus către a doua variantă, pe care tind să o reproduc şi în scris.
E „înşală”. Am scris aici:
E vorba de alternanţa fonetică e > a în radicalul verbului, ca la „a aşeza”.
a înşel/a > înşel, înşel/i, înşal/ă, înşel/ăm, înşel/aţi, înşal/ă
a aşez/a > aşez, aşez/i, aşaz/ă, aşez/ăm, aşez/aţi, aşaz/ă
E acelaşi model de conjugare ca la „a cânta” (adică terminaţie zero la pers. I sg., -i, -ă, -ăm, -aţi, -ă), dar la „a cânta” alternanţa fonetică e t > ţ:
a cânt/a: cânt, cânţ/i, cănt/ă, cânt/ăm, cânt/aţi, cânt/ă.
„A aşeza” face „aşază”, şi nu „aşează”, tocmai pentru că se conjugă pe modelul „a cânta” (cânt/ă, aşaz/ă), nu pe modelul „a lucra” (lucr/ează, aş/ează). Adică radicalul e aşaz- (la care se adaugă terminaţia -ă), nu aş- (la care s-ar adăuga terminaţia -ează).
Mulţumesc.
Să creşti mare. 🙂
buna!
Am si eu o nelamurire in privinta „cei” si „ce-i” , imi poti explica ?
Multumesc anticipat
Vezi pe-aici:
https://diacritica.wordpress.com/2009/04/01/ati-cautat-va-raspundem-21/
Neliniste majora: A existat vreo mare personalitate carpato-danubiano-pontica pe numele de VASILE ALEXANDRI? Ca pe site-ul de supradotati asa scrie: http://www.supradotati.ro/gabriela_morusanu.php
„Educatia primara, secundara si liceala a fost datorata unor oameni de o deosebita valoare pedagogica si profesionala, plus integritate: Scoala Vasile Alexandri (Catedrala Sf. Iosif) si Colegiul National Sf. Sava. ”
Multumesc. 🙂
Din câte ştiu eu, nu. Eu ştiam de Alecsandri. Dar, ce-i drept, eu n-am făcut parte dintre supradotaţi. Pe ei poate-i învaţă altfel. 😀
„curricula” sau „curriculum”? Si care are fi pluralul? Multam.
Ăsta-i blog de limba română, nu de limba latină. 🙂
Dar, din câte ştiu eu, la singular e „curriculum”, la plural e „curricula”.
Da’ poate mă-nşel.
Dacă e p-aci vreun cititor vigilent şi ştiutor într-ale latinei, să ne dea de veste.
ei, curricula scolara nu mai e de mult un moft latin…toate dezbaterile pe teme de educatie in presa se-mpotmolesc in cuvantul asta…
Ba fix latin e. Cuvântul e fix latinesc – şi e curriculum. „Curricula şcolară” e o aberaţie. Deocamdată.
E curriculum, la sg. Curricula, la plural.
http://www.romlit.ro/curricula
Aşa e.
La fel avem medium (sg)-media(pl).
De-aia zicem „mass-media sunt de vină pentru… ”
şi nu „mass-media e de vină…”
A! Şi membrum-membra, din câte-mi amintesc.
Am căutat în DOOM – e, evident, curriculum, cu specificaţia că-i cuvânt latin. Fără plural. În româneşte. Că-n latină pluralul e curricula. Deci, aşa cum zice Rodica Zafiu, spunem curriculum şi dacă vrem plural zicem curricula.
Felicitari pentru preocupari !
N-am avut timp sa caut subiectul acesta dar cred ca nu vorbim în deajuns despre :
1/ folosirea în mod barbar a constructiei „ca si” doar de dragul de a evita cacofoniile, de exemplu, când zicem : „ca si calatorul” (incorect) în loc de „precum calatorul” (corect)
2/ nefolosirea genitivului substantival când zicem : „haina la baiatul acela” (incorect) în loc de „haina baiatului acela” (corect)
Ce parere aveti de substantivul „preventie” folosit in context medical? Il intalnesc foarte-foarte des. Anul trecut a aparut si o revista de sanatate cu numele asta. Ce imi recomandati – il tolerez sau nu?
Toate cele bune in 2010!
Eu nu „recomand” nimic, că, după cum ziceam, nu-s Mioara Avram.
Eu pot să zic ce zice la dicţionar. Şi văd că unele dicţionare mai noi au inclus „prevenţie” şi cu sensul de „prevenire”.
http://dexonline.ro/search.php?cuv=preven%C5%A3ie
PS: De fapt, dacă-l întâlneşti foarte des, cum zici, înseamnă că deja a intrat în terminologia de specialitate şi încet-încet o să intre şi în DEX (nu ştiu dacă acum DEX-ul îl indexează cu sensul ăsta). Aşa cum a intrat şi varianta „cireşi” pentru „cireşe”. Numai că dicţionarele reacţionează mai greu, abia după ce există o masă critică de vorbitori care folosesc cuvântul respectiv şi-l percep drept corect. Şi-mi pare că pentru „prevenţie” masa asta critică deja există.
Nu trebuie sa imi multumesti pentru mentionare, in plus, era logic ca, „furand” un paragraf de la tine, voi preciza sursa…si venind vorba despre asta, am vrut eu sa cer voie mai intai, dar paaaana bagam cerere, paaana primeam aprobare de la minister mi se punea praful pe articolas:)) Desi asa ar fi fost frumos.
Bafta in continuare, desi stii…luptA cu morile de vant:-„
Cum este corect: ‘cea mai bine vanduta crema din tara’ sau ‘cel mai bine vanduta crema’? Prima varianta apare intr-o reclama la Nivea. Eu m-am gandit ‘cel mai’ e grad de comparatie deci se acorda cu ‘bine’ nu cu ‘vanduta’ dar tot am nevoie de o a doua opinie din partea ta.
Multumesc!
Nu ştiu.
Cândva reflectasem la chestiunea asta şi trăsesem o concluzie înţeleaptă, da-ntre timp am uitat-o. 🙂
„Cel/cea mai” e el grad de comparaţie, dar poate determina atât un adverb, cât şi un adjectiv.
Acu’, cred că depinde care parte a sintagmei socoate vorbitorul că e la
comparativ de superioritatesuperlativ relativ: adverbul „bine”, caz în care e „cel mai bine” sau adjectivul „vândută” (sau structura „bine vândută”), caz în care acordul ar fi la feminin.Mă gândesc că depinde de coeziunea structurii „bine vândut/ă” în capul vorbitorului. Adică dacă-l separi pe „bine” de „vândut/ă” sau le iei împreună.
Acestea, evident, sunt nişte consideraţiuni personale de ortografă neacreditată, nu ştiu ce zice buchea cărţii. Dacă mi-aduc aminte o să mă uit prin Gramatica Academiei, deşi numa’ când văd câtă e, îmi piere avântul.
Aşa, m-am uitat.
Conform explicaţiunii, pe care n-o mai reiau aici, e „cel mai bine vândută cremă din ţară”, ceea ce în capul meu de vorbitor nativ sună ca dracu’. 😀
Multumesc mult pentru lamurire! M-am linistit.
Keep up the good work!
ochi albastri sau ochi albastrii ?
http://www.egirl.ro/Ochi-albastri-ca-seninul-te-imbata,a935.html
„poți fi unul dintre cei 5 câștigatori ai unui premiu” sau „poți fi unul dintre cei 5 câștigatori al unui premiu”
Mulțumesc!
… câştigători ai unui premiu (sunt 5 câştigători potenţiali ai premiului)
… iar tu poţi fi unul dintre ei. Dacă câştigi, vei fi câştigător al unui premiu.
Apel la Diacritica. Ai vreun articol/text despre „o data/odata”? Am dileme/dubii/framantari. Mersi.
Am scris pe undeva, nu mai ştiu pe unde. Nu era articol. Da’ o să fie. 🙂
Odată – când înseamnă cândva.
O dată – când poate fi numărat, în seria o dată, de două ori.
Şi, cf. DOOM, „odată ce„, „odată cu„, „odată şi odată„.
De asemenea, o dată în Vă vom anunţa la o dată ulterioară. De la dată calendaristică, ca în „data de azi”.
@FLOP
Ţi-a răspuns FM. Poţi să-i şi mulţumeşti, n-o să se supere.
Sper să nu mă acuze Diacritica de „băgare pe ceteraş”! 😀
o dată – două date (substantiv)
1Decembrie e o dată importantă.
Îmi lipseşte o dată a problemei.
o dată – de două ori (numeral adverbial) De obicei e însoţit de adverbe ca „încă”, „numai”, „mai”, „doar”…
Am văzut filmul acesta ÎNCĂ/NUMAI/DOAR o dată.
MAI spune-mi o dată că n-am înţeles!
…sau de alte numerale adverbiale care să sugereze repetarea acţiunii.
O dată mi-a căzut bine mâncarea, dar DE DOUĂ ORI mi-a căzut rău.
odată= cândva, odinioară (adverb de timp)
A fost odată ca niciodată…
odată cu=concomitent cu (Asta e mai nouă, vezi DOOM 5, înainte era o dată cu)
Odată cu venirea primăverii…
No, că până am tastat eu, Dia a luat-o înainte şi, după cum văd, nu s-a supărat. 😀
@Dia Ţi-a răspuns FM
Chiar mă gândeam de unde ştie Dia că eu tocmai scriu (are şi „videonet”???), apoi mi-am amintit că e vorba despre altă intervenţie.
😀 😀
🙂 Mulțumesc mult!
Buuunn, mersi, s-au mai limpezit niste lucruri (recunosc, mi-era lene sa caut singura).:) Avem ceva nelinisti la „odată= cândva, odinioară” si „odată cu=concomitent cu „. NU eram niciodata sigura daca se scriu legat ori ba.
Multumesc frumos.
Am o nelinişte veeeeeche legată de traduceri. Atâta m-am răsucit în somn să aflu de ce traducătorii de filme, de ieri şi de azi, nu respectă topica, acolo unde e normal să se respecte. Adică de ce, dacă Robert Redford zice „Aş mânca mere şi prune.” 😀 , pe ecran scrie „Aş mânca prune şi mere.”? (Aproape că nu e film să nu citesc inversiuni de-astea. Sau citesc eu invers şi nu-mi dau seama? 😀 )
Ştiu, la sfârşitul filmului scrie „traducerea şi adaptarea”. D’apoi adaptarea să se refere la unităţile de măsură, la înjurături şi la fineţuri lingvistice, nu la inversarea poftelor lui Redford după poftele personale!
Dacă-i traducere, să fie traducere, iar dacă-i trădare, să fie trădare … da’ să ştim şi noi! 😀
PS: Să mă ierte Robert Redford că i-am băgat prune-n gură! 😀
PS2: Dia, să nu-mi răspunzi ceva de genul „De-aia că ie proşti.” că asta ştiu. Zi ce-ar fi de făcut spre îndreptare. Un’ să trimet petiţie?
Nu ştiu, nu m-am gândit. Da’ acu’ că-ntrebi, mi-aduc aminte că-ntr-o discuţie cu un cititor vigilent s-a pomenit de ATR, asociaţia traducătorilor. Mă gândesc c-ai putea să te duci acolo cu pâra. 🙂
Mulţumesc!
Poate părea ceva banal, dar, pentru cineva care „rupe” o limbă şi vrea să prindă mai mult, e important. (Mă bucur, totuşi, că nu s-a adoptat dublajul şi s-a rămas la subtitrare.) Eu am făcut engleza în şcoală, dar mi-am îmbogăţit-o din Dallas şi Kojac. 🙂
Eu n-am făcut engleză în şcoală, de fapt n-am făcut engleză defel; tot de pe la teve am prins-o. Ş-am mai prins ceva gramatică din cărţile de gramatică pe care am încercat să le citesc, da’ n-am avut niciodată suficientă răbdare să trec dincolo de jumătatea cărţii. 😀
Mă gândeam că ţi-ar place o pizza, cât explici despre trecerea unor verbe de la conjugarea a II-a la întâi. 🙂
Cre’ că s-au prins că i-am „turnat” că nu ştiu să spună „a plăcea”, a trecut o oră juma’ şi tot nu mi-au adus comanda.
😀 😀 😀
Mai bine fă-ţi nişte cartofi prăjiţi, e mai sigur.
Fiind făr’ de cartofi în casă, o sun pe madam operatrice. Care mă informează cu seninătate că, după ce am stat zece minute să-mi fac cont, alte cinci să completez j’demii de formulare, de zici că negociam pentru dabăliu-em-diurile lui Hussein, nu primesc comenzi online. Încă o oră şi-mi vine comanda, dată prin telefon, desigur.
Bine, să ne zici dacă-ţi primeşti pizza. 🙂
(Şi cine sau ce-s „dabăliu-em-diurile”?)
WMD-urile: http://en.wikipedia.org/wiki/Weapon_of_mass_destruction
Cred că mi-s singurul fan al discursurilor lui Bush. 🙂
Dragă.
Am o criză de neaoşism.
Zi-le, dom’ne, arme de distrugere în masă.
Na că mă tragi de urechi degeaba. N-ai văzut c-am încercat o transpunere fonetică? Adicălea de ce sit şi nu sait? Mai neaoş decât dabăliuemdi nu există!
Nu te trăgeam de urechi, făceam mişto. Dar n-am desenat. 🙂
(Da’ văz că citeşti cu mare atenţie blogu’ ăsta! 😀 )
M-am uitat peste indexul ortografic si e posibil sa fi fost acolo raspunsul la intrebarea mea si sa imi fi scapat si poate sa-ntreb aiurea dar: e „vroiam” sau „voiam”? Eu in clasa a 12-a am pus intrebarea profesoarei mele de romana care mi-a spus ca e „voiam” desi nici ei nu i se pare foarte normal sa fie asa. Eu am mers, pana in momentul acela, pe varianta cu „vroiam” pentru ca imi imaginez ca vine de la „a vrea” nu de la „a voi”.
Si stiu sigur ca mai aveam cel putin inca o ‘neliniste’ dintr-asta dar cand mi-oi aminti, intreb si de ea.
Multumesc anticipat.
E „voiam”:
În index nu-i, da-i în meniul din stânga, spre sfârşit.
Saru’ mana.
Diacritico, am şi eu o nelămurire (printre multe altele). Cum e corect: odată pentru totdeauna sau o dată pentru totdeauna????
Nu ştiu.
Presupun că e „o dată pentru totdeauna”, având în vedere că „odată” are un sens niţel diferit, şi pe modelul „une fois pour toutes”.
Plus că întrebarea ar fi „de câte ori?”, nu „când?”.
De câte ori spun? O dată pentru totdeauna îţi spun.
Când spun? Odată, când oi avea timp, ţi-oi spune.
Dar, cum ziceam, nu ştiu. Caută şi tu-n cărţi.
Dilema a început să mă bîntuie după ce am văzut scris şi-ntr-un fel, şi-ntr-altul. Asta m-a zăpăcit complet :(( şi mi-am pierdut uzul raţiunii…
Mersi, oricum!
Am si eu o nedumerire, iar tu cunosti si italiana. E corect cum scriu ziaristii „x a fost urmarit de paparazzii”? Mie imi suna mai bine cu un singur i, mai ales ca in mai toate contextele e vorba de forma nearticulata. Mai pe scurt, care e pluralul pt paparazzi?
Păi „paparazzi” e el însuşi un plural. De la „paparazzo” – s. m. (gerg.) fotoreporter mondano che va a caccia di foto sensazionali e scandalistiche. http://www.garzantilinguistica.it/
Pluralul nearticulat în italiană e „paparazzi”. Articulat – „i paparazzi”.
În română (deşi nu ştiu dac-a intrat în DOOM), pluralul nearticulat e „paparazzi”. Articulat – „paparazzii”. Pe modelul membri – membrii.
În exemplul pe care l-ai dat e „paparazzi”, cu un singur i. Plural nearticulat.
Întâmplător, a apărut o oarece dilemă talmudică, la templu:
Deși pare trivial, subiectul este total serios – pentru mine, cel puțin.
Poate merită oarecare atenție ortografică?
Mulțumesc.
Am mai avut p-aci o discuţie despre „de-a-n boulea”.
DOOM-ul scrie „de-a-n boulea” şi „de-a-n picioarelea”, aşa că mă gândesc că şi noi putem scrie „de-a-n pulea”. 🙂
Buna!
Explica-mi si mie:
„Am 1000 de lei”.
sau
„Am 1000 lei”.
Am vrut sa spun „explica-mi” si atat.Fara „mie”,ca e pleonasm…cred!
Am gresit,imi cer scuze!
E la fel de pleonasm ca şi „mie mi-a adus mama o ciocolată”. E vorba de forma accentuată, tonică (mie), şi forma neaccentuată, atonă (îmi, mi, mi-, -mi), care pot coexista bine mersi pe lângă acelaşi verb.
O sută de copii sau o sută copii?
O mie foi sau o mie de foi?
O mie oameni sau o mie de oameni?
Îţi mulţumesc pentru lămuriri!
Incă ceva:
Este corect :”Am două (note) de opt ?” sau „Am doi opt?”
Mi s-a spus că este greşit,deoarece opt este substantiv,prin urmare nu spui doi de om,doi de cai,doi de copii,etc….
Două note de opt cred că-i corect. Sau n-o fi? Nu ştiu. 😀
Dar doi de opt sigur nu-i.
Dragă diacrtica, se întâmplă să ai un manual de limba română pentru străini? Eventual în engleză sau germană, în format electronic? Sau îmi poți recomanda un loc în București de unde pot cumpăra așa ceva?
Mi-am luat un străin de crescut și trebuie să-l învăț româna, am înțeles de pe blog că și tu faci (sau ai făcut) așa ceva.
Mai am o problemă. Cum e cu semnele de punctuație în paranteză? De exemplu, dacă am o paranteză cu mai multe propoziții, pun punct după ultima? Și dacă la sfârșitul parantezei se termină și fraza din care aceasta face parte, pun iar punct? Moment la care paranteza de final va arăta așa: .). Cum se face?
Păi nu prea văd cum poţi să ai într-o frază paranteze cu alte fraze. Mi se pare aiurea. Adică ori ai mai multe fraze între paranteze (xxxx. xxxx. xxxx.) , ori ai o paranteză-ntr-o frază, da-ntre paranteze nu prea văd cum să ai altă frază. Doar dacă e vreun citat/exemplu. Mda. Nu ştiu ce zice cartea, dar într-un caz dintr-ăsta eu aşa aş scrie, cu .). la final.
Manual de română online nu. Doar o gramatică – foarte bună, dar nu pentru studinte, pentru prof. Că-i sofisticată şi cere cunoştinţe destul de avansate de teorie gramatică, ceea ce rar se-ntâmplă să aibă studintele.
https://diacritica.wordpress.com/gramatici/romana/romanian-for-foreignerromana-pentru-straini/
Nu pot să-ţi recomand manuale, că nu lucrez după. Când mi se-ntâmplă să predau română, îmi creez singură materialele.
Altminteri, am văzut „Colloquial Romanian. The Complete Course for Beginners”, de Dennis Deletant şi Ramona Gönczöl-Davies, Routledge, Londra, ediţia a III-a, din 2002.
Mi s-a părut foarte bun. Sau, oricum, mai bun decât ce-i pe piaţă, manualele scoase de editurile româneşti.
Putea-vom oare folosi si parantezele drepte ? Adica : [( ),( ),( )]
Nu ştiu. Nu cred. N-am văzut pe nicăieri în texte paranteze drepte. Nu cred că intră printre semnele ortografice.
defapt vs. de fapt.
Nu există „defapt”.
Încă ceva: Locu’ de-ntrebat e loc unde se pun întrebări. În cazul de faţă, de preferat ar fi să fie formulate sub formă de rugăminte, având în vedere că nu-l întrebi pe Google. Ceva de genul „Îmi spui şi mie, te rog, cum se scrie: defapt sau de fapt?”. Şi când primeşti răspunsul poţi să şi mulţumeşti. Că răspunsul, cum ziceam, nu ţi-l dă Google, ci ţi-l dă un om care-şi pierde câteva minute pentru tine, fără să-ţi ceară nimic în schimb.
nimic în schimb, până acum.
și eu umăresc de ceva timp discuția de aici și vroiam să te întreb: cât mai reziști cu genul ăsta de formulări?
și eu am făcut la fel, îmi cer scuze 🙂
Păi nu vezi c-am devenit ţâfnoasă şi naşpa? 😀
Ai dreptate,imi cer scuze!
Iti multumesc mult pe raspuns.
Ce vrea zica „naşpa” ? ! Care este etimologia ? L-am mai întâlnit si mi se pare ca suna tare „golanesc” ……… Daca asa este, ce rost are sa-l folosim pe un site cu pretentii cât de cât cultivate …… ? ! Sper la un raspuns cuviincios din partea celui care l-a folosit aici ! Multumesc pentru întelegere !
Site-ul ăsta are pretenţii doar ortografice, ortoepice şi de punctuaţie. Nu clasează cuvintele după valori. După cum bine rezultă dintr-o întrebare (mai sus) şi un articol despre „cum se scrie? deampulea sau de-a-n pulea?”.
În general, cuvintele nu sună nicicum. Din punct de vedere lexical, pulă şi a fute stau exact pe acelaşi palier cu pretenţii şi cultivate.
Cine are o problemă în accepta chestia asta, se poate muta liniştit pe http://www.ideiindialog.ro. Acolo se folosesc importuri şic, suficient de cultivate şi pe care nu le respinge nimeni.
(Nu cunosc etimologia lui „naşpa”.)
În general, răspunsul la de ce-uri este, după cum am explicataici, „d’aia!”. Căci şi „ce rost are?” e tot un „de ce?”. De scop. Ca şi „pour quoi faire”-ul lui Bşranger de acu’ câteva zile.
Apoi, v-aş fi recunoscătoare dacă n-aţi mai folosi pluralul „noi”, căci nu există nici un „noi”. Fiecare foloseşte cuvintele pe cont propriu. Aşa că ori vă asumaţi întrebarea directă „de ce foloseşti x?”, ori nu mai întrebaţi nimic.
Parcă am întâlnit demult, pe undeva, cuvântul „naşparliu”. Cred că e un arhaism.
Mda, cred ca am batut la usa nepotrivita …….. Adio !
@Dumitru
Şi n-am cuvinte.
Nu mai pricep nimic?! Deşi dicţionarele româneşti, toate, dau adjectivul violet ca adjectiv variabil: violet, violeţi, violetă, violete, pe multe canale TV, dar şi în ziare, cele centrale, apare mereu forma „flacăra violet” sau, în cel mai bun caz, alternează cu forma acordată „flacăra violetă”. Diacritico, tu ce spui? Că şi în franceză violet e variabil în gen şi număr? Te rog să mă scoţi din ceaţă (sau din coşmar)!
P.S. O aud acum pe Andreea Pora, la RTV, folosind sintagma „flacăra mov”, ceea ce nu numai că e perfect, dar este şi o modalitate deşteaptă de a ocoli controversata sintagmă „flacăra violet” :).
Păi io ce să-ţi zic altceva decât ţi-a zis deja dicţionarul?
Erata
Că şi în franceză violet e variabil în gen şi număr.
Păi io nu mai ştiam ce să cred, asta e!
Cine naiba să consulte dicţionarele dacă nu cei care îşi fac profesia/meseria folosindu-se exclusiv de cuvîntul scris sau rostit? Or, se pare că ăsta e ultimul lucru pe care îl fac cei din mass-media. M-am săturat de superficialitatea celor mai mulţi dintre ei, a celor care monopolizează ecranele de dimineaţa pînă noaptea şi vorbesc ca dracu’ ! Că iar m-am înfuriat ;((.
Draga diacritica,
am descoperit recent acest blog si am invatat deja multe din el.
Am vazut ca sunt si cateva remarci pe marginea traducerilor potrivite ale unor expresii sau cuvinte din engleza sau franceza.
Indraznesc sa adaug o intrebare la aceasta categorie, poti sa ma ajuti, te rog, cu o traducere potrivita in romana a termenului „corporate governance”?
Multumesc,
Belga
L-am văzut tradus ca „guvernanţă corporatistă”, uneori „corporativă”.
Acu’, ce să zic, „guvernanţă” încă nu-i în dicţionar, dar ăsta-i termenul utilizat. Şi nici nu prea văd cum s-ar putea spune altfel pentru „governance”. În rest, că-i „corporatistă” sau „corporativă”, nu ştiu… Mie-mi sună mai bine „corporatistă”.
Poate ne dă o mână de ajutor un traducător de engleză.
Rapid si la obiect! Mersi!
M-am uitat in DEX la „organizare” si am gasit sinonimele „randuiala”, „ordine”, „structurare”. In principiu si „organizare” s-ar putea folosi, dar parca „organizare corporatista” e traducerea mai degraba a formularii „corporate organization”.
Am vazut si formularea „organizarea muncii” si m-a dus gandul la o traducere de genul „organizarea muncii corporative” …, inca un pas si ma duce gandul la „organizarea muncii in cooperative” 🙂
… ma opresc aici, ca m-a luat gandul pe dinainte 🙂
Uite, Rompetrol caută „avocat guvernanţă coporatistă”.
http://www.ejobs.ro/user/locuri-de-munca/rompetrol-s-a-avocat-guvernanta-corporatista/234465/arch
Cred că dacă-i zici altfel rişti să nu se-nţeleagă despre ce anume e vorba. Eu l-am auzit/citit numai aşa, „guvernanţă”.
În chestii de-astea, DEX-ul nu e întotdeauna cel mai bun punct de referinţă, pentru că încă n-a prins sensurile/cuvintele astea.
Adjudecat! Ai dreptate.
Asa sa-i ramana numele.
Când văd că te-ai apucat să educi populaţia internautică, tot ce-mi vine să zic e „vast program!” Nu-i vorbă, programul e vast şi când vine vorba de gramatică, dar educaţia asta întru bun-simţ şi logică e un program de-a dreptul infinit.
Am comentat la „loc de întrebat”, aşa că uite şi întrebarea: crezi că merită? (Dracii, vreau să spun). Dilitul de posturi (dilit=neaoşism pt. delete) e o ocupaţie legitimă şi mai puţin costisitoare de nervi, zic.
Erată: prin „posturi” am vrut să zic „comentarii”.
Nu m-am apucat să educ nici o populaţie.
Doar le explic acelor cititori ai mei care încă n-au înţeles lucrul ăsta că n-au dreptul să mă ia la rost pentru naşpa, î, â, copy-paste, căci nu sunt serviciu public de ortografie oferit de guvern. Şi nu „servesc” pe nimeni.
Oricât de tăioase ar părea răspunsurile sau articolele, foarte rar am draci. Şi în nici un caz în chestiunea despre care discutăm.
Iar articolele, atâta vreme cât le-am scris, e evident c-am considerat că merită să le scriu.
Diacritica, nu vreau să întreb nimic însă nu am găsit un loc mai potrivit pentru a-mi vărsa sufletul: sunt foarte supărat că pe coperţile paşaportului românesc nu se folosesc diacritice. Vecinii din Republica Moldova au ales să-şi folosească limba în mod corect. Sunt foarte trist. Te rog să ma scuzi pentru intruziune…
Am avut şi eu de-a face cu „corporate governance” şi cred că i-am spus „guvernanţă corporativă”. Conform DEX, corporativ se referă la corporaţii, iar corporatist la corporatism. În practică, nu prea pare să se ţină cont de definiţiile acestea, iar cele două forme – „guvernanţă corporativă” şi „guvernanţă corporatistă” – coexistă.
Cât despre „doi de opt”, m-a intrigat atât de tare încât mi-am făcut curaj să caut prin stufoasa şi prost organizata gramatică a Academiei. La pagina 297 din vol. 1 este o explicaţie care sugerează că „doi de opt” nu ar fi greşit, deşi forma recomandată este, din câte înţeleg, „doi opt”.
Şi fiindcă tot sunt în locul de întrebat, aş vrea să te rog să-mi spui când este corect “cea mai bine vândută”. Dacă răspunsul e altul decât „niciodată”, înseamnă că am o problemă. 😀
Asta cu „cea mai bine vândută” am explicat-o, cred, chiar pe aici pe la locu’ de-ntrebat.
O zicem, da’ nu-i corectă niciodată. Că gradul de comparaţie se referă la adverb, la „bine”, aşa că „cel” n-are a se acorda cu nimeni. Din Gramatica Academiei citire.
Despre „doi de opt”, ar fi corect, cred, în formularea „două [note/cifre] de opt”. La feminin, deci. Acu’, ce să zic, a intrat în uz, aşa că probabil cu vremea o să intre şi în normă.
Cât despre DEX, cum ziceam, la chestii dintr-astea nu prea îl iau în seamă, că-i în urmă rău de tot cu termenii ăştia.
Mulţumesc frumos pentru răspuns.
Nu ştiu cum era în ediţiile anterioare, dar, odată cu ediţia din 2005 a gramaticii Academiei, „doi de opt” pare să fi intrat deja şi în normă. Pentru curioşii care nu au cartea, iată ce se zice acolo: „Construcţia cu de poate apărea şi la numeralele mai mici de douăzeci când acestea însoţesc substantivele „metalingvistice” ale unor unităţi ale limbii (literă a alfabetului, cifră, cuvânt etc.): doi (de) i / trei (de) cinci / zero etc.” Ce-i drept, acel „poate apărea” este un pic cam vag.
Mulţumesc încă o dată pentru ajutor şi pentru informaţiile foarte valoroase pe care le publici pe blog.
Helo, am o dilema si cum am auzit de blogul tau mai demult am zis sa fac o incercare. Este vorba despre articolele folosite in cazul cifrelor romane. Din cite stiu eu, in cazul in care scrii secolul I, clasa I sau secolul XX nu se folosesc articole, dar pentru numere mai mari, de pilda Editia XXX sau Editia XXXI (care contine I), articolele sunt necesare, adica Editia a XXX-a sau Editia a XXXI-a? Thx.
Sau.
(E aiurea rău semnul ăla de-ntrebare acolo.)
Scrii „clasa I” pentru că zici „clasa întâi”, nu „clasa a întâia”. Sau, mă rog, asta era regula pe vremea mea. Şi asta e singura regulă pe care o ştiu în domeniu.
De la II încolo nu mai ştiu. Presupun că depinde ce vrei să simbolizezi cu cifrele alea romane – un numeral ordinal (al douăzecilea), caz în care scrii al XX-lea, sau un numeral cardinal (douăzeci), caz în care scrii XX.
Nu-mi mai aduc aminte, dar cred că cifrele romane nu se folosesc exclusiv pentru numerale ordinale.
„Dansul/Dansa” e considerat pronume de politete ?
Intrebarea mea:
dormitor (sg., NA) -> dormitoare (pl., NA)
o -> oa este alternanta fonetica sau alternanta fonologica?
Mersi.
Eu drept alternanţe fonetice le-am învăţat, dar, atâta vreme cât faci distincţia între fonetic şi fonologic, înseamnă că ştii şi unde să cauţi singură.
Răspunsul la întrebarea asta îl găseşti în orice carte de gramatică.
Copii, poate nu e clar: ăsta nu-i blog de rezolvat teme la gramatică pentru elevii/studenţii cărora le e lene să caute-n cărţi. De asemenea, nu e blog de analiză gramaticală. E blog de ortografie.
„Blog de ortografie” ? Ciudat, credeam ca e un blog care trateaza intr-o nota ironica greselile de limba din media. Cate din posturi sunt cu adevarat despre orgografie ?
Asta as intreba-o pe dansa, pe diacritica, daca ar avea un „loc de intrebat”.
Flăcău / Mândro, ia uită-te tălică ce scrie-n susu’ paginii de la locu’ de-ntrebat.
Şi dup-aia citeşte aici.
Răspunsurile mură-n gură, stil muieţi ţi-s posmagii, pentru elevi leneşi care n-au obiceiul de a deschide cartea de gramatică, nu fac obiectul acestui blog.
Despre orgografie, nici unul.
(Copii, puneţi mâna, în pana mea, şi pe cartea de gramatică, nu numa’ pe google!!)
Intr-adevar, nu mai am de mult un manual preuniversitar prin casa si speram sa dezvolti tu putin subiectul „dansul/-a” (ca raspunsul propriu-zis la intrebarea mea e in DEX) decat sa ma apuc sa caut manualul prin librarii, plus ca nu mai stiu in ce clasa AM INVATAT despre asta.
In rest, nici o framantare… Cand o sa fie, o sa fii prima care afla, duduie.
Apropo: ar fi o idee buna sa se lamureasca aici si alte probleme, de limba, in general, nu doar de ortografie. Nu te speria ca nu o sa stii totul, poate stie un cititor si in felul asta evoluam impreuna…
E evident că nu ai învăţat.
Desigur, problemele respective pot fi lămurite oriunde, nu doar aici. Poţi să-ţi faci tu blog în care să vorbeşti despre ce crezi tu de cuviinţă.
Şi-n care să dai răspunsuri mură-n gură oamenilor care nu mai au manuale în casă şi nici chef să le caute prin librării.
De ce verbele – a afecta , a comporta, a destina, a deprima – sunt verbe defective???
Oana, caută definiţia verbelor defective şi ai să te prinzi de ce.
Şi vezi că verbele alea din listă le pui, eventual, între ghilimele, nu între paranteze orizontale.
Cautasem definitia si inainte sa postez intrebarea .. si nu ma lamureste concret pentru toate verbele mai sus-mentionate . Astfel, pentru verbul „ a afecta” si verbul „ a destina ” nu imi dau seama unde e problema ( la mod, timp sau persoana) . Multumesc oricum pt atentionarea cu „ ” 🙂
Păi ce-i ăla verb defectiv? Toarnă definiţia aici. 🙂
„ Sunt defective vebele caracterizate printr-o conjugare incompleta, fiind deci imposibil de folosit pentru unele valori din paradigma, valori cu care majoritatea verbelor pot aparea. Intr-un anume sens, al abaterii de la flexiunea curenta, trasatura defectivitatii reprezinta o forma speciala de neregularitate” ;
„ Sunt defective verbele care nu au toate modurile, timpurile sau persoanele. Unele dintre acestea au un caracter regional sau arhaic, ca < a la – „ a spala”, a manea – „ a ramane”, a va – „ merge” ; altele ca : „ a desfide”, „ a discerne”, „ a deferi”, „ a repurta”, recent intrate in limba, nu se pot folosi la toate formele. Astfel, „ a desfide” si „ discerne ” nu au particiupiu si deci nici timpuile compuse formate cu participiul , iar „ a deferi ” , „ a repurta ” , „ a delsa” nu au unele persoanel le prezentului indicativ. Alte verbe ca „ bloi”, „a prefabrica”, se folosesc numai la participiu, la infinitiv si la timpurile compuse formate cu ajutorul lor .”
(De asemenea, in categoria verbelor defective sunt incluse si verbele unipersonale )
Păi şi ai luat la rând conjugarea verbelor ălora?
M-am uitat în DOOM, nu zice c-ar lipsi ceva din paradigma lu’ „a afecta” şi „a destina” şi nici mie nu-mi pare să lipsească ceva.
Da’ ar trebui să găseşti răspunsul în bibliografia de examen.
pai .. da .. dupa capul meu :d :)) si nu imi dau seama.. serios.. la „a afecta ” si „ a destina” care le e neregula 😀 Probabil imperativul la persoana a II-a sg. ? :))
desi.. parca nu suna rau
– Afecteaza! sau
– Destineaza! :))) Destineaza! e dubios 😀
Mda, „Destinează!” e cam bizar.
După cum şi „Afectează!” tot cam bizar îmi sună.
„Afectează-l!” ?!
„Afecteaz-o!” ?!
😀
În orice caz, caută-n bibliografie sau întreab-o pe profa de română. 🙂
😕 sau in DOOM poate ma lamureste..
Multumesc pentru raspunsuri !
( Daca aflu revin )
Vezi că Univ. Bucureşti are bibliotecă online, mai găseşti şi p-acolo chestii interesante.
De exemplu: http://ebooks.unibuc.ro/filologie/NForascu-DGLR/ . (Narcisa Forăscu, Dificultăţi gramaticale ale limbii române – e dinainte de DOOM, deci la unele chestii tre’ să fii atentă, da’ sunt şi multe chestii utile.)
DOOM-ul, cum ziceam, nu te lămureşte despre „a afecta” şi „a destina”.
(scuze, ratai locul de dat cu intrebarile! 😀 deci copy-paste) Am vazut ca “fideliza” nu este in DEX (cel putin cel online). Exista vreun sinonim al acestui cuvant (presupun ca imprumutat din franceza…) si in romana neaosa? Un singur cuvant… E ciudat cat de des e folosit acest “fideliza” si totusi nu apare in dictionar. Pf. http://dexonline.ro/search.php?cuv=fideliza
Am nelamuriri legate de conjugarea corecta a lui „a se infuria”. E cumva identica cu a verbului „a continua”?
Multumesc anticipat si felicitari pentru blog!
Cum să fie identică? El se înfurie e una, el continuă e alta.
@Ezoteric Theatre
Habar n-am de vreun sinonim. Mie „a fideliza” mi se pare ok. N-o fi intrat el în dicţionar încă, da’ dicţionarele nu ţin pasul. O să intre mai încolo, cred. Atâta vreme cât sinonim pare-se că n-avem. Cel mult vreo perifrază.
Scuze, ma refeream de fapt la forma de persoana intai singular „eu ma infurii”. E corect asa? Sau are terminatia cu „u”? Sau e cu un singur „i”?
In ceea ce priveste „a continua”, stiu ca acum e corect „eu continui”, dar inainte de ultimul DOOM am citit ca era corect „eu continuu”.
Multumesc.
ma scuzati doamna diactrica, parca v-am pus deja intrebarea asta, dar as vrea s-o reiau intrucat zilele acestea ma chinui sa gasesc un raspuns la nelinistile mele gramaticale.
Exista vreo regula care sa ne poata ajuta si pe noi,astia straini dornici sa invete limba romana, sa intelegem CAND la verbele cu terminatia in „a” trebuie sa folosim coada in „ez” si cand nu?
ex: fuma–>fumez
ex: adauga–>adaug
@Eliza
Păi „a înfuria” se conjugă ca „a întârzia”.
eu întârzii – eu (mă) înfurii
tu întârzii – tu (te) înfurii
el întârzie – el (se) înfurie
noi întârziem – noi (ne) înfuriem
voi întârziaţi – voi (vă) înfuriaţi
ei întârzie – ei (se) înfurie
să întârzie – să (se) înfurie
întârziam – înfuriam
întârziind – înfuriind
întârziat – înfuriat
@marcuzzzo
Tind să cred că nu. Cred că singura „regulă” e că trebuie să înveţi verbul pe modelul infinitiv + persoana I sg. indicativ prezent. Adică atunci când zici „a lucra”, să-ţi vină automat „lucrez”, iar când zici „a ocupa” să-ţi vină automat „ocup”.
Dar o să mă uit să văd dacă descopăr vreo regulă.
@marcuzzzo, m-am uitat, nu-i nici o regulă despre când folosim -ez- şi când nu. Tot memoria e baza, cum ziceam mai sus. 🙂
cineva mi-a spus, nu stiu cat adevar e in afirmatiile lui, ca in cuvintele mai vechi nu se foloseste,in majoritatea cazurilor coada in „ez”.
In neologisme da.
Stiu ca nu este o intrebare dar din pacate nu am gasit o sectiune „Thank you”, asa ca zic aici 😛 Jos palaria pentru blog!
Salut Diacritica,
Am o nelinşte matinală.
Spunem ‘unul dintre cei mai renumiţi oameni’, îl identificam pe respectivul din o mare gloata. Dar cand spune nenea ăla de la tv ‘unul din 5 copii este obez’, în ştirea ‘hrană caldă în şcoli’, de ce este aşa special copilul neidentificat din alţi 5 la fel de necunoscuţi? Şi dacă erau doi, ar fi zis ‘doiul’? (?!)
Am încercat să fac paralelă cu un alt exemplu ‘toţi pentru unul si unul pentru toţi’ numai ca că am gasit acest citat şi articulat şi ne-…deci m-am zapacit de tot.
Rogu-te, poţi face lumină? Articulăm sau nu?
Mulţumesc!
Ruxandra, vezi aici niste pareri despre unu / unul.
Bun, am citit articolul. Deci când numărăm ceva, avem ‘unu’, când numim pe ‘unul’ ce poate fi deosebit de altul, adăugam articol ‘-l’. Simplu. Aplicând regula, trebuia sa fie ‘unu din cinci copii’, pentru că îi numărăm şi e corect articulat în deviza muşchetarilor pentru că înţelesul este ‘toţi pentru unul’ adică pentru unul din ei, oricare ar fi acela, nu pentru unu, doi, sau trei. Cel puţin, eu aşa îmi explic încât să şi reţin.
A trecut ceva timp de când am studiat gramatica în şcoală, nelămuriri se pare că mai am dar nu şi profă de româna pe care sa o-ntreb. Nu îmi câştig pâinea de pe urma felului în care folosesc limba româna dar tot trebuie să o vorbesc zilnic şi prefer să fie cât mai corect. Mulţumesc pentru explicaţiile pe care le împarţi şi de care beneficiez şi eu.
A, şi numele este Ruxandra, nu ce ai scris tu acolo ;))
😀
Am corectat.
Eu aşa am dedus din ce-am citit. Şi-mi pare logic.
Privitu-o-ai bine?
sau
Privi-tu-o-ai bine?
Multumesc.
No, acu’, fără supărare, tu crezi că io-s vreun tonomat, ceva, pe care-l poţi butona pân’ ce te plictiseşti? Sau cum?…
Întrebat-întrebat, da’ cu limită, nu precum copiii care au descoperit o jucărică nouă.
Nu văd ce-i aşa arzător în cestiunea de mai sus, aşa că dacă chiar tre’ s-o scrii, da’ nu ştii cum, aplici metoda cea mai simplă: scrii cum ştii. Şi anume: „ai privit-o bine?”.
Scuze pentru tonomat, dar tocmai am trecut prin niste teste care contineau asemenea intrebari, si voiam sa mai aflu o parere. Nea Google e vinovat ca am ajuns in ograda ta 🙂
Acum normal ca niciun om normal la cap nu ar spune sau scrie vreodata ‘privitu-o-ai’ sau ‘privi-tu-o-ai’, dar voiam sa stiu care e varianta corecta. Mersi pentru ajutor.
Daca mai suporti, as mai avea cateva 😀
Păi, dacă vrei să-nveţi, zi-ne aici care crezi tu că-i varianta corectă şi de ce. Şi p-ormă ţi-oi spune dacă ai dreptate au ba.
Ok, plecam de la premisa ca autorul a vrut sa intrebe ‘Ai privit-o bine?’ (perfectul compus) si nu ‘Ai privi-o bine?’ (conditionalul).
Cred ca prima varianta e incorecta, pentru ca ‘privitu’ nu pare corect (daca am inlatura cratimele, ar iesi ‘Ai privitu-o bine’). Corect ar fi fost ‘privit-o-ai bine’.
A doua varianta pare corecta, considerand ca fost introdus pronumele (tu) si a fost eliminat t-ul final de la ‘privit’. ‘Tu ai privit-o bine’ => ‘Privit-tu-o-ai bine’, si prin eliminarea t-ului final de la ‘privit’, ajungem la ‘privi-tu-o-ai’.
Acum, tu ce crezi?
Eu cred că ai o logică foarte îmbârligată şi te scarpini pe după cap.
Aşa. Acu’ aplică tu algoritmu’ ăsta la „voi aţi privit-o bine” (că tre’ să funcţioneze la fel, right?) şi zi-mi ce-ţi rezultă.
Nu rezulta nimic.
Asta inseamna ca prima varianta e corecta? (privitu-o-ai?)
In acest caz, imi zici si mie de unde vine ‘u’-ul final de la ‘privitu’?
Mersi frumos.
Da.
Nu mai ştiu să-ţi zic de unde vine u din coadă, îmi pare că-i regionalism, arhaism, cam aşa ceva. O vocală de sprijin pentru inversiune, cred. Ca în „dusu-te-ai”, „spusu-le-am”, „spusu-mi-a”. Cu -u adăugat în coada participiului trecut, în caz de inversiune.
Ok, multumesc. Nu te mai deranjez cu restul 🙂
„nu mai face asa!”/”nu mai fa asa!”
Eu, sincer, stiam ca se zice „nu mai face!” dar se pare ca sunt singurul care zice asa…
Asa ca vreau sa stiu: in toti acesti ani am stiut gresit? Sunt corecte ambele variante? Daca nu, care e cea incorecta si de ce?
P.S.: Problema asta nu o am numai la verbul „a face”
Diacritica s-a uitat mai atent
sau
Diacritica s-a uitat mai atentĂ
salut!
am tot dat peste chestiunea asta dar nu m-am gândit niciodată să întreb pe cineva despre ea.
e vorba de așa-numitele emoticon-uri și poziționarea lor în funcție de paranteze.
problema e atât de punctuație cât și tehnică. ba chiar e și de altă natură 🙂
aproximativ:
am de spus ceva (apoi vreau să trec o explicație în paranteze, la care consider eu că e de preferat să adaug un emoticon 🙂 )
acum, problema e așa:
– emoticonul intră în paranteză (pentru că la acel text se referă) sau în afara ei?
– dacă intră în paranteză, eu obișnuiesc să las un spațiu între emoticon și paranteza închisă (pentru a nu crea confuzii și, din motive tehnice, să nu ofer posibilitatea de a fi interpretată și paranteza reală ca parte din emoticon — în cazul ăsta, un zâmbet cu două paranteze)
– dacă fac chestia asta (cu spațiu înainte de paranteza închisă) ajung la o problemă atât de punctuație (pentru că nu putem pune spațiu înainte de aceste caractere) dar și una tehnică, pentru că (probabil din aceeași logică pt care nu se pune spațiu înaintea majorității semnelor de punctuație este ca ele, ajunse la capătul unui rând, să nu fie forțate —de către editorul de text de exemplu— să „coboare” pe rândul următor)
– în ultima vreme am început să folosesc mai des parantezele orizontale (– și —) dar e o metodă poate nu chiar bună, mai ales pentru că nu oricine știe de unde să le scoată pe tastatură 🙂 deci, și asta e o problemă.
– pe de altă parte, există varianta în care scot emoticonul imediat după paranteză, încadrat de două spații (pentru a rezolva problema tehnică), dar nu e foarte clar că acel emoticon definește conținutul parantezei.
– iar apoi, în situația în care e nevoie să pun virgulă (sau punct) după paranteza închisă, iar nu am loc pentru emoticon și se creează o situație similară cu cea descrisă până acum 🙂
așa, cam asta cred că e, în mare, problema la care mă gândesc uneori (când o întâlnesc) de ceva vreme încoace. cu siguranță, putem dezbate necesitatea emoticon-urilor în cadrul unui text scris și dacă Academia le acceptă, recomandă sau nu.
dar, ipotetic, cred că s-ar putea discuta situația. dacă nu, o putem transforma într-o discuție despre folosirea corectă a parantezelor (și câte sunt ele) și de-aici mă descurc eu :))
mulțumesc
@arf3:
@nn:
Diacritica de obicei e neatentă, că-i cam cu capul în nori.
În rest, poţi să zici „diacritica s-a uitat atent”, că „atent” e şi adverb. Dacă poţi să zici şi „s-a uitat atentă”, asta nu mai ştiu. Tind să cred că da.
@picsel, m-ai ameţit. 😀 Stai să-mi fac o cafea. 🙂
aaa! uite, vezi, tu ai pus punct înainte de emoticon. e bine, nu e bine?
eu zic că nu e 🙂
dar unde-l mai pui după aia? înlocuim punctul, paranteza sau virgula cu emoticonul?
în cărți știu că nu zice, dar pe cine să mai întreb?
picsel, nu-i nici bine, nici rău, că nu există standarde la care să ne raportăm. Da’ putem să facem noi aicişa „standarde pentru utilizarea emoticoanelor” şi să le livrăm Academiei, să le includă în ediţia următoare a DOOM-ului.
(Oricum, de punct n-ai cum să te lipseşti. Părerea mea.)
păi eu le-aș face dacă i-aș da de cap… dar după cum vezi, e o treabă pe care nu văd cum am putea-o standardiza.
picsel, am analizat chestiunea şi am ajuns la concluzia că:
1. emoticoanele nu-şi au rostul în textele „serioase”, alea pentru care discuţiunile de genu’ „spaţiu înainte, după semnul de punctuaţie” sunt relevante.
2. emoticoanele îşi au rostul în textele neserioase, ca astea d’aci sau alea de pe messengeruri – numa’ că atunci n-are rost să-ţi baţi capu’ cu standardele de emoticonizare.
3. scrie, frate, cum îţi vine! 😀
„DJ din întreaga lume mixează pentru clienţii clubului”. E corecta folosirea abrevierii DJ?
Din care punct de vedere „corectă”?
oricum scriu cum îmi vine dacă nu e regulă. dar mă gândeam că există o logică pe care o putem formula.
deși cred că, în urma analizei tale punctuale, putem trage concluzia că emoticoanele (sau emoticon-urile) nu se comportă nici ca niște semne de punctuație, nici ca niște părți de vorbire (parcă așa se zice).
deci o să le clasificăm într-o zi și-o să reluăm discuția aici sau altundeva 🙂
până atunci, măcar să folosim diacritice…
oricum scriu cum îmi vine dacă nu e regulă. dar mă gândeam că există o logică pe care o putem formula.
deși cred că, în urma analizei tale punctuale, putem trage concluzia că emoticoanele (sau emoticon-urile) nu se comportă nici ca niște semne de punctuație, nici ca niște părți de vorbire (parcă așa se zice).
deci o să le clasificăm într-o zi și-o să reluăm discuția aici sau altundeva 🙂
până atunci, măcar să folosim diacritice…
ps.
mulțumesc de răbdare 🙂
Abrevierea DJ ramane la fel si la plural, si la singular? Acesta era punctul de vedere.
Multumesc
Nu ştiu. După tine, cum ar trebui să fie la plural?
Scuze, eram aberant. Ma gandeam la DJ-i, dar nu are cum.
DJ-ul, DJ-ii sînt formele articulate de singular şi plural date de DOOM2.
Buna Dia (de la Diacritica… clever, right?)
Imi poti spune cum se articuleaza expresia „Pax Romana”.
E.g. In vremea Pacşii Romane, dacii mancau masline. (calchiat dupa „During the Pax Romana, bla bla bla…”)
Mersi
buna,
oameni buni, cum se scrie/spune/pronunta corect:
„manualul de gramatica A limbii romane” sau
„manualul de gramatica AL limbii romane”?
va multumesc anticipat
@bodo
Păi e vorba de manualul limbii române (manual al limbii române) sau de gramatica limbii române (gramatică a limbii române)? Eh?
@Andrei
Înţeleg că-i vorba de declinare.
Şi mai înţeleg că-i o expresie latinească pe care nu văd cum ai putea-o declina după regulile limbii române. Poţi s-o traduci şi să pui între paranteze termenul latinesc. În timpul Păcii Romane (Pax Romana). De exemplu.
raspuns final: „manualul de gramatica a limbii romane”.
banuiesc ca nu exista „manualul limbii române”.
Ok, deci ţi-ai răspuns singur. 🙂
Buna Dia,
ai idee cum se traduce in romana cuvantul „benchmark”?
multumesc,
Monica
Nu l-am întâlnit niciodată tradus şi cred că-i din categoria „feedback”, cuvinte care-i mai bine să rămână tels quels. Că dacă-l traduci, rişti să nu mai priceapă lumea despre ce-i vorba.
Bună!
Spune-mi te rog frumos, cum este corect:
(Tu) îţi ţi pledoaria ? sau (Tu) îţi ţii pledoaria ?
Mulţumesc anticipat.
După tine, cum e corect şi de ce?
(Şi vezi că-n dreapta ai un cuprins. Aruncă-ţi un ochi şi-acolo înainte să-ntrebi şi-nainte să cauţi cu butonu’ de căutare.)
Of,nu pot să îmi dau seama.M-am încurcat.
Uite ce am înţeles:
Cu doi „i” , pentru că se referă la verbul „a ţine”.
„Ţi” se scrie cu un singur „i” ,atunci când poate fi înlocuit cu „ţie”.În cazul de faţa nu cred că este corect,pentru ca nu îţi tii pledoarie ţie insuţi,sau ţie însăţi.
Exact. Dacă vine de la „a ţine”, e „ţii”. Întotdeauna. Tu ţii. Al doilea i e terminaţia.
Şi e verb, adică predicat. Celelalte nu-s.
Nu înlocuit, mai degrabă completat.
Dacă în (Tu) îţi ţi pledoaria scrii ţi, cu un singur i, atunci ăla e complement (cui? ţie, îţi, ţi), şi propoziţia ta rămâne fără predicat. Tu ţie pledoaria, ok, dar care-i predicatul? Care-i verbul, care-i acţiunea?!
Priceputu-m-ai? 🙂
Da,iţi multumesc!!!!
Şi eu cu o-ntrebare: cum se scrie corect „fo”? În sens de „vreo”, ca în „Am luat fo două kile de mere”. Cu apostrof, fără? Dacă e cu apostrof, unde se pune?
L-am văzut scris cu apostrof aşa: „ fo’ ”. Dar nu mi se pare corect, că din câte ştiu apostroful marchează lipsa unor sunete/litere, iar dacă îl considerăm pe „fo” ca o prescurtare a lui „vreo”, „o” e ultima literă. Ar veni „f’o”, dacă pe f îl asimilăm cu v, dar îmi pare cam ciudat.
Mister…
Habar n-am. Scrie şi tu cum auzi, că, nu-aşa, noi am învăţat că limba română se scrie cum se-aude. 🙂
Sarumana,
Cum se scriu orele? Ora 19:00, ora 19.00 sau ora 19?
Nu ştiu.
Vreau sa stiu forma corecta a verbului .. a infinge; o fi corect in titlul de mai jos? Va multumesc !
http://www.gandul.info/news/andrei-gheorghe-transmite-politiei-rutiere-nu-aveti-dreptul-etic-si-moral-sa-infigeti-ace-in-mine-unde-vom-ajunge-la-prelevarea-de-organe-5495100
Am mai avut p-aci mai demult discuţia despre „a înfige” / „a înfinge”. Cu un amic tot de prin zona ta, niţel mai la nord. 🙂
Cred că „a înfinge” e regionalism. Forma de dicţionar e „a înfige”.
Cu scuzele de rigoare,dar am gasit intr-un dictionar Roman-Englez urmatoare forma:
infinge (a baga) – to thrust
infinge (a se baga) – to insinuate oneself
– to interfere
– to push
„A înfinge” nu există nici în DEX, nici în DOOM. Cum ziceam, cred că-i regionalism.
Mai am una… A contracta folosit in context medical e corect potrivit Dex online. Eu stiam ca se spune „a contacta o boala/bacterie/ciuperca”. Etimologic, e corect „a contracta” folosit cu intelesul asta? Tu cum spui: a contacta sau a contracta? La un search pe Goagal cam peste tot era „a contacta o boala, o bacterie bla bla”. Mi-a stricat ziua chestia asta.
Seara buna.
Nu ştiu, că nu-s dicţionar ambulant.
mai degraba sau maidegraba?
Cred că „înfinge” e frate cu „balastru”. Şi văr primar cu „a contacta o boală”.
Logica ta ce zice?…
@daniela
un ochi – ochiul meu // nişte / doi ochi – ochii mei
unui ochi – ochiului meu // unor / celor doi ochi – ochilor mei
Ca la băiat – băieţi – băieţii – băieţilor
Că, deşi zicem şi scriem băieţii (mei), la genitiv-dativ zicem băieţilor (mei), nu băieţiilor (mei).
@Stefan
La intrebarea cu a contracta/a contacta folosit in sens medical.
Am vazut si eu explicatiile din DEX online pentru ambele cuvinte.
Nu pricep insa de ce spun ei ca e corect cu R. Medical, ‘contRacta’ cam are sensul uzual de a se face mic (adesea despre muschi fiind vorba), cu opusul ‘a relaxa’.
‘A contractat sifilis’… imi si imaginez bolnavul semnand la primarie un contract pentru a ‘contracta’ beleaua.. contract, a contracta, la asta ma duce cu gandul.
Pe cand ‘a contacta’, care mai si inseamna ‘a stabili legătura cu o persoană, cu un organism’ (din DEX e asta), parca ar merge mai bine cu sensul de a veni in ‘contact’ si nu ‘contract’ cu un patogen (virus, bacterie..whatever).
Si in plus, spunem ‘contactii’ din focarul de boala, deci aia care au venit in ‘contact’ cu bolnavul-sursa si sigur nu le spunem ‘contractii’ :))
Deci Stefane, sunt cam de acord cu tine in a spune ‘a contacta’ si nu ‘contracta’ si astea sunt argumentele mele, constienta fiind ca nu prea e ce spune DEX-ul, si voi continua astfel pana mi se demonteaza teoria.
Hai sa fim sanatosi si sa avem grija ce/pe cine ‘contactam’ 🙂
Se pare că „a contracta o boală” provine de la un sens mai vechi al cuvântului latin „contrahere”. Oricum, în română a venit din franceză şi e utilizat de suficientă vreme încât medicii sigur nu vor ţine cont de părerile şi logica neavizaţilor.
Câteva amănunte pentru cei interesaţi: http://fr.wiktionary.org/wiki/contracter
M-am uitat în DOOM. Indexează „a contracta 1″ cu sensul de „a încheia un contract, a-şi asuma, a se molipsi„.
Pe „a contacta” nu-l indexează defel, bizar!!
Multumesc pentru intelegere, Ruxandra 🙂
Adrian, fratie, n-ai stil, esti si rau… nici nu conteaza daca ai dreptate sau nu.
Diacritica, te admir ca „meseriasa”, dar nu te mai deranjez. Zbye! Te las cu Adrian… Crezi ca v-ati potri? Acu’ vine 14.
Mai m-am gandit. Poţi veni în contact cu o boală fără să te îmbolnăveşti – contactare – sau poţi face boala – contractare. Da, se spune (pe sistemul ştiu, dar nu mă’ntreba de ce) „a contracta”cu sensul molipsire, dar să îl foloseşti doar pentru că asa scrie în DEX sau DOOM (mulţumiri diacritica:)) şi fără să pricepi cum şi de ce, e un fel de „FaţăCarte” pentru Facebook.
Ştefane, ăla lipsit de stil eşti tu.
Replici precum asta a ta mă fac să-mi dau seama că unii dintre voi nu meritaţi timpul şi osteneala – nici a mea, nici a oricui altcuiva ar vrea să v-ajute şi să vă-nveţe ce n-aţi fost (şi nu sunteţi) în stare să învăţaţi singuri.
Replici precum asta a ta îmi dau imboldul de-a şterge blogul. Dacă atâta vă duce capul, de ce m-aş osteni eu să v-ajut să vă ducă mai mult?! Franchement, unii meritaţi din plin să rămâneţi, după caz, în prostia sau în ignoranţa în care vă bălăciţi.
Din fericire, majoritatea aia de cititori tăcuţi, care nu comentează şi nu scuipă în blidul de unde au mâncat moca, din fericire, zic, majoritatea aia merită să-şi afle aici răspunsuri la nedumeriri ortografice fundamentale.
Tu nu.
@ruxandra: Eu ţi-am adus ca argument etimologia. Dacă nici asta nu te satisface… rămâi la „logica” ta. Cu metoda asta îţi vei putea construi propria-ţi limbă română. Succes!
@Stefan: Aşa e, eu n-am stil. Iar tu n-ai dreptate. Dar n-are importanţă, de vreme ce eşti atât de stilat.
http://www.ziare.com/actual/international/02-12-2010/budapesta-student-arestat-inainte-sa-omoare-22-de-oameni-994885
Diacritica,cum poti sa ucizi 22 de …. ani?
.. Dilema .:))
de-ami sau de a-mi ?
@Desy
După tine?…
@polbac, eu nu ucid nimic!! 😀
Adriane, mi-a fost mila sa te taxez pentru observatia ta rautacioasa din prima postare pe aceasta tema, dar cred ca depasesti o limita. Pe cat de laudabila a fost interventia ta de a oferi o lamurire, pe atat a fost diminuata de comentariul cu care ai completat-o. Eu nu te-am contrazis in nici un fel. Postarea mea era un exercitiu de imaginatie. Ai ratat sensul, imi pare rau. Ai insuflat acestei discutii prea multa inversunare si un aer prea stresat, ca tot ai mentionat despre satisfacere. Si pentru linistea sufletului tau, sa stii ca folosesc forma din DEX, respectiv DOOM. Datorita tie, acum stiu mai bine de ce. Pentru asta, iti multumesc.
P.S Cer iertare, diacritica, pentru folosirea spatiului de pe blogul tau dar individul mi s-a adresat si am considerat necesar sa raspund.
Ruxandra, Ştefan, presupun că sunteţi medici, de-aţi reacţionat aşa la replica lui Adrian despre medici. Mie nu mi s-a părut răutăcioasă, da’ io nu-s medic. Cred că am perceput sensuri diferite.
În fine, inclusiv în franceză e „contracter une maladie”. Pentru că „contracter”, la un moment dat, se folosea cu sensul de „a contracta, a dobândi proprietăţile unui lucru” – „[…]saveur et odeur désagréables que contracte un aliment soumis à l’action d’un feu violent et qui a brûlé”.
Cred că în română a glisat spre „a contacta”, în uzul curent, pentru că de obicei bolile se iau prin contact, nu prin contract. 🙂
@dia: Eu n-am vrut să supăr niciun medic. Dimpotrivă, am adus un argument de ordin etimologic că medicii îşi cunosc bine vocabularul specific meseriei şi nu îi vor lua în serios pe cei care-şi dau cu părerea în necunoştinţă de cauză.
@ruxandra: Mulţumesc pentru mila măriei tale.
Şi apropo de sensuri ratate, vezi că eu m-am referit la satisfacerea curiozităţii tale, că despre asta era vorba: „Nu pricep insa de ce spun ei ca e corect cu R.”
Mda, sensul ăsta îl percepusem şi eu.
dupa mine , nu stiu . daca stiam nu te mai intrebam pe tine .
am gasit ambele variante ca fiind corecte ::)
Drăguţă, nu-i vorbă de „ştiut”, că nu te-am întrebat cum „ştii” tu că se scrie. Te-am întrebat care-i părerea ta de vorbitor nativ care a depăşit nivelul clasei a patra că s-ar scrie chestia aia. Şi ar fi cazul să ai o părere, exprimată la modul „după mine, corect e aşa, pentru că… „.
Salutare,
Vin cu încă o dilemă de-aia „specială”.
Am citit ceva mai sus, dar… ca să mă asigur: e corect să scriu „fie-ta” pentru forma prescurtată de la „fiică-ta”? Treaba asta cu fonologia mă cam seacă – de ce să scriu „e”-ul ăla dacă „nu se-aude”?
O seară/noapte bună!
Păi uneori se-aude. Tu poate zici „fi-ta”, da’ în unele zone se zice „fie-ta”. Sau, mă rog, unii vorbitori zic „fie-ta”.
Nu m-am uitat pe nicăieri, da’ presupun că-i „corect” – deşi „corectitudinea” asta e relativă. 🙂
Dacă mi-aduc aminte, o să caut prin cele cărţi.
Hmm… în regulă, mulțumesc. Probabil că așa cum mie mi se pare ciudat să se audă „e”-ul în „fie-ta”, așa li s-o părea și altora bizar că eu pronunț (incontrolabil, zău, m-am studiat!) aproape întotdeauna „acuma” și „atuncea”.
Ok , nu era cazul sa ‘ ataci ‘ asa :).
mersi de lamurire oricium .
Ok , nu era cazul sa ‘ ataci ‘ asa :).
mersi de lamurire oricum .
Scumpete, te-am întrebat care-i părerea ta, nu te-am atacat.
Dacă tu n-ai păreri despre „cum e corect, de-ami sau de-a-mi?”, aia nu-i vina mea.
Sănătate şi virtute!
Şi-ncearcă să-ţi pui şi mintea proprie la contribuţie, nu doar să aştepţi răspunsuri moca. Asta-n cazu-n care vrei să te deştepţi. Da’ poate că nu vrei, după cum rezultă din răspunsul de mai sus.
(PS: Dacă aveai vreo părere legată de chestiunea cu pricina, oricât de greşită ar fi fost ea, părerea, ţi-aş fi răspuns care-i forma corectă şi ţi-aş fi explicat de ce. Da’ mură-n-guriştilor şi muieţi-s-posmagiştilor nu-mi place să le răspund. Că nu merită. Ca să capeţi răspuns de la mine trebuie măcar să-ncerci să-ţi pui la treabă neuronul propriu.)
Pfff… nu stiam ca o mica dilema starneste atata teorie 🙂 .
Dar fie .
daca imi dadeam cu presupusul ..in mod sigur faceam o greseala .Si mai bine prefer sa tac decat sa scriu tampenii . * in cazul meu*
Ce inseamna la tine pe moca?
Din moment ce am ajuns aici , in mod clar nu eram sigura de alegerea mea asa ca am apelat la tine , in speranta ca imi vei da o lamurire concreta , pentru ca e posibil sa ai mai multa experienta decat mine .
cu ‘ scumpete ‘ si ‘ draguta ‘ nu faci decat sa-mi arati ca te-a deranjat intrebarea mea .
Ei atunci , scuzele mele . nu cred ca asta era un motiv de cearta , care o fi fost ala oricum ..
Si partea cu neuronul … daca tu spui ca eu nu mi-l folosesc doar pentru ca ti-am pus o intrebare banala care ti s-a parut din cale afara de jicnitoare .. atunci s-ar putea sa ai dreptate . Dar e bine totusi ca din doua persoane macar una sa si-l foloseasca . acum depinde si cum.
scuze .
Că, adică, precum mură-n-guriştii, cauţi informaţii gratis. Şi te băşici dacă nu le primeşti mură-n gură.
Nu. Dacă îţi dădeai cu presupusul, îţi antrenai neuronul să judece.
N-ai vrut să-l antrenezi, asta înseamnă că nici data viitoare n-o să ştie să judece singur.
Şi mai rău ce preferi?
Nu. Cu „scumpete” şi „drăguţă” îţi arăt, negru pe alb, că te tratez de sus.
Nţ. N-ai priceput, da’ nu-i de mirare, cu aşa neuron neantrenat.
Nu pentru că ai pus o întrebare (că ăsta-i locu’ de-ntrebat), ci pentru că nu doreşti să-ţi pui neuronul să judece singur, chiar cu riscul de a greşi.
Iaca, îţi ofer altă dilemă pe tavă:
Cum e corect: jicnitoare, jiknitoare, jyknitoare, jycnituare, jygnytuare, jignitoare sau jignituare? Eh?…
Salut!Vroiam sa va felicit pentru blog.Mi-a fost de mare ajutor.Vreau sa va intreb cum e corect „achizitionarea a douazeci de autobuze” sau „achizitionarea de douazeci de autobuze”.Eu as opta pentru prima varianta.But one never knows!
Multumesc
Habar n-am.
Prima e corectă.
Posibil să meargă şi a doua, în cine ştie ce context. Da’ cu prima aş zice că nu dai greş.
Am vazut ca DOOM2 mentioneaza forma „a binedispune”. De aici rezulta ca sunt corecte formele: „a prostdispune”, „binedispus”, „prostdispus”? E valabil si pt. „bunadispozitie”?
Conform cărei logici „rezultă”?
Cumva, logica conform căreia dacă există „malformaţie”, e corect şi „bunăformaţie”?
Un cuvânt e corect dacă există în dicţionar, în forma în care există în dicţionar. Dacă variantele de care zici există, rezultă că-s corecte. Dacă nu, nu.
Explicatia dumneavoastra ar fi valabila daca ar exista in limba romana cuvantul „bunaformatie” ca antonim pt. „malformatie”.
Cum cuvintele respective au fost formate prin derivare, ma intrebam daca se scriu toate legat.
In fine, cred ca totusi am gasit raspunsul in DOOM2.
„Reguli generale:
-derivatele se scriu intr-un cuvant (situatiile in care un prefix sau un sufix se scrie cu cratima sau separat fiind rare);”
Edit: Am gasit raspuns la o parte a intrebarii mele.
Răspunsul îl afli dacă dicţionarul indexează cuvântul respectiv, nu din reguli.
Şi dacă nu-l indexează, cuvântul nu există, indiferent ce concluzii tragi tu din nu ştiu ce reguli.
Prostdispus nu există. Şi nu există nici măcar prost-dispus. Deşi există prost-crescut.
Nu cred că poţi compara prost / bine cu un prefix de genul des-, ne-, re-.
Nu cred că bine e prefix. Cred că binedispus, prost-crescut vin din nişte sintagme, nu prin prefixare / derivare.
Pt. cealalta parte a intrebarii mele, cred ca ma voi lua dupa modelul „bine-crescut” – „prost-crescut”. Din fericire, ambele cuvinte sunt incluse in DOOM2.
Bizar cum tu tragi de aici concluzia că prost dispus trebuie să urmeze modelul lui prost-crescut, deşi autorii DOOM-ului, care l-au inclus pe prost-crescut, n-au considerat de cuviinţă să-l includă pe prost-dispus.
E ceva ce-mi scapă în logica asta.
Dacă era aşa de evident, lingviştii ăia care l-au inclus pe prost-crescut l-ar fi inclus şi pe prost-dispus.
Pretinzi că aplici un model lansat de DOOM, deşi DOOM-ul însuşi nu-l consideră suficient de „model” ca să-l aplice tuturor structurilor ce par că se-aseamănă.
Salut!Din nou!Ati putea sa ma lamuriti cand se foloseste „li-i” si cand „l-i”.
Multumesc.
Păi „l-i” când s-ar folosi?
De fapt, nu ne dai câte un exemplu pentru cele două situaţiuni? Iar noi îţi vom zice dacă-i corect au ba. 🙂
încearcă-ţi şi tu norocul, poate cu-n argument mai bine ales li-i convinge tu, deci nu te sfii să-i spui ce crezi.”
In aceasta situatie e corect „li-i” sau „l-i”?De una si nu alta?
Păi ce complement/e ai acolo? Că dacă te dumireşti ce complement/e tre’ să ai, te dumireşti şi care-i forma corectă. Altfel zis, li-i / l-i ăla din cine-i format?
Şi nu ne-ai zis când, în ce context s-ar folosi „l-i”. Eu nu l-am folosit niciodată şi-mi vine-a zice că nu-i corect, da’ mai ştii…
In context e vorba de un el.Nici eu nu bag mana in foc pentru „l-i”
Păi nu, explică-mi în structura „li-i” cine ce e, cine ce va să zică. 🙂
http://www.ziare.com/lifeshow/sex/02-16-2010/prezervativele-ecologice-acoperiti-cu-atentie-salvati-ursul-polar-995488;
Diacritica, te rog lamureste-ma: sunt prevazute cu sistem de autodistrugere,sunt refolosibile , sunt… nu mai stiu cum?! Subiectul este beton pentru…pentru Ziare.com ! Multam.
Polbac, m-am exprimat deja aici:
😀
Eu nu vreau sa intreb, doar sa semnalez un titlu care pare gandit indelung:
http://sanatate.deweekend.ro/10-motive-de-ce-sa-consumam-avocado/
L-i/li-i
Corectaţi-mă, pentru că nu sunt sigur. Imi amintesc cum trebuia să reţinem în generală formele pentru pronumele personal, dativ, plural: lor/le/li, de unde deduc că „li-i” (li+îi) ar fi un fel de formă mai veche a lui „le e(ste)”, de exemplu: ”Mărie, li-i foame copiilor!”.
Pe „l-i” nu l-am întâlnit vreodată, dar prin aceeşi deducţie („l-” fiind forma scurtă a lui „pe el”), ar trebui să fie o formă veche a lui „pe el e(ste)”, ceea ce nu are sens.
Nici eu n-am întâlnit forma „l-i”. Habar n-am dac-a fost corectă vreodată. Oricum, -i poa’ să mai vină şi de la „oi” din prezumziv („oi vedea”). (Sau nu? Hm. Oi vedea. 🙂 )
http://www.ziare.com/actual/politica/02-18-2010/vanghelie-va-castiga-care-va-considera-congresul-ca-e-cel-mai-bun-996255
Misto titlul dat de .. Vanghelie?
Care este forma corecta: ingenunchiaza sau ingenuncheaza?
Unu:
Ca să citez dintr-un răspuns pe care l-am dat mai sus:
Şi doi:
Ce verb vrei să conjugi? A îngenunchia sau a îngenunchea? Dacă-ţi răspunzi la întrebarea asta (eventual cu ajutorului DEX-ului online, că de-asta există), îţi răspunzi automat şi la întrebarea ta de mai sus.
Pt Oana S.
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.
Sursa: DEX ’98 | Trimisă de valeriu, 25 Apr 2003 | Greșeală de tipar
ÎNGENUNCHEÁ vb. v. aservi, înrobi, robi, subjuga, supune.
Sursa: Sinonime | Trimisă de siveco, 4 Aug 2004 | Greșeală de tipar
îngenuncheá vb., ind. prez. 1 sg. îngenunchéz, 3 sg. și pl. îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 sg. și pl. îngenunchéze; ger. îngenunchínd
Sursa: Dicționar ortografic
Sa fii sanatoasa!
polbac, te rog eu frumos, nu le mai da răspunsuri mură-n gură celor cărora le e lene să caute-n dicţionar.
Duduia Oana n-a avut bunul simţ să zică „te rog” şi nu s-a ostenit să se-ntoarcă să ne zică „N-am găsit a îngenunchia, am găsit a îngenunchea, mulţumesc că m-ai pus pe calea cea bună”. Eventual, cu adăugarea „da’ tot nu ştiu să-l conjug, am nevoie de ajutor”. Caz în care am fi ajutat-o. La cum s-a prezentat aici, duduia Oana nu merită osteneala unui răspuns.
Am inteles; se apropie Duminica Ortodoxiei si vreau sa-mi mai spal din pacate.. O zi buna!
Ai multe? Ca să ştiu… 🙂
Nu asa multe cred eu; oare …. conteaza(se pune) parerea altora? Or fi in raport si cu anii?
Una scurta din sport:
http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/partida-steaua-ceahlaul-a-fost-intrerupta-in-minutul-61-vezi-apelul-lui-gigi-catre-fani-5577491
Gheorghe Mulţescu, a intrat în teren, solicitându-le jucătorilor săi să părăsească suprafaţa de joc, pentru că se aruncau cu bulgări.
„imprealabil” sau „in prealabil”? Peste tot gasesc scrisa prima varianta insa corecta imi pare a doua.
Unde „peste tot”?
Oricum, raspunsul la nelamurirea asta il afli simplu, cu http://www.dexonline.ro
asa am cautat si eu, dar: http://www.google.ro/search?q=imprealabil
Da’ tu, cand verifici un cuvant, il verifici cu google sau cu DEX / DOOM / indreptar?
Wikipedia mai lipseste…
Buna ziua,
E corecta formularea :” Băsescu a precizat că la 99% dintre români le plac manelele” ? http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/traian_basescu-romi-manele_0_212979052.html
Mie nu-mi suna corect. E ca si cand as spune :”La mama ii plac manelele” in loc de „Mamei ii plac manelele” .
Afirmatia in sine a neichii Basexu n-o mai comentez, ca-i o aberatie!
Si cum ar suna fraza aia corect?
Ca sa nu schimb prea mult formularea, as zice :” Unui procent de 99% dintre romani ii plac manelele”. Marturisesc ca nici asa nu sint absolut sigura ca-i corect.
Păi stai oleacă – „unui procent” înseamnă chiar asta, unui procent, adică unui procentaj de 1%.
Chestia e ca nu-mi suna bine nici una nici alta 😦 , d-aia am si intrebat .
Trebuie sa-mi schimb urechile, sau sa le spal mai bine, sau sa mai pun naiba mana pe o gramatica de gimnaziu, ca au trecut mai bine de 25 de ani !
Imi aduceam aminte ca dativul nu se construieste cu prepozitie, dar canci, imi aduceam aminte prost. In cazul in care substantivul e precedat de numeral, n-ai cum sa construiesti dativul altfel decat cu prepozitia „la”.In concluzie, formularea :” La 99% dinte romani le plac $%&*£&(* ” e corecta numai din punct de vedere gramatical.
Sorry Diacritico, data viitoare oi fi mai atenta si mi-oi tine degetele in frau … si neuronii mai vijilenț.
No serbus!
Cam asta incercasem sa-ti zic. Nu vad cum ai putea zice „la 49% dintre românii manelisti le-a placut de Geoana” altfel decat asa. 🙂
Sau „la 3 din 5 le place”.
O sa ma uit prin gramatica.
Eu m-am lamurit cum e cu dativul in cazurile particulare, aici: http://www.ecursuri.ro/referate/referate.php?report=formele-speciale-ale-cazului-dativ .
Alexandra are si ea dreptate, ca-i gresit „un procent de 99%”.
De data asta sint sigura ca n-o sa mai uit 🙂
Mulțam fain de blogul asta ! 🙂
Sol, ca regula generala, io as zice sa nu te bazezi prea mult pe referatele online…
http://www.europafm.ro/stiri/interne/premierul-boc-isi-mustreaza-subalternii~n37850/
„mustreaza”? pe asta chiar ca n-am mai auzit-o! pana acu’…
http://blog.s-m.ro/2010/02/02/pagina-mea-personala/
De, dacă mă grăbesc… acum am văzut unde trebuia postată întrebarea.
Rămîne cum am stabilit.
Salutare,
Dilema: cînd te referi la doi oameni (unul dintre ei fiindu-ți interlocutor) și vrei să spui că în locul lor ai fi făcut nu-știu-ce, nu zici „în locul dumneavoastră și AL amicului/șefului/soției etc. dumneavoastră, eu aș fi făcut așa și pe dincolo”? Că doar e vorba de ce făceam io „în locul tău și în locul lui/ei”, adică se face acordul în gen cu „locul”… nu?
Cam aşa.
Uauuu… atunci poate vă plecați urechile asupra următoarei mostre, începînd de la minutul 2, secunda 35, pentru că ori sînt difuzoarele de la laptopul meu prea varză ca să mai redea subtilitățile genitivului, ori domnu’ Eugen Simion a comis-o: http://www.radiozu.ro/farsa-eugen-simion-si-poeziile-lui-buzdu.html
(Mersi de confirmarea extrem de rapidă.)
N-am răbdare să ascult, da’ în mod sigur era licenţă poetică, nu greşeală, că domnu’ academician nu poa’ să greşească. 😀
Îîîîî… nț. Dacă nu e doar în imaginația mea… domnu’ academician chiar zice în primul clip de pe pagina la care v-am trimis, începînd cu momentul 2:35: «Pur și simpluuuu io dac-aș fi în locul dumneavoastră sau [b]a[/b] doamnei n-aș fi ăă n-aș face… ăăăă… n-aș fi atent.»
Parol! Ori asta, ori nu mai aud eu bine.
Licenţă poetică e, îţ’ zic. 🙂
Strîmbînd nasu’ a neîncredere și mijind ochișorii: Hah?
(Of, făceam mişto. Mai greşeşte şi academicienii, că şi ei e oameni, na.)
Hihihi! Știu, știu. Simțeam doar nevoia viscerală de a „spama” cu o lol-pisică. Noapte bună!
Ia uite chestie, toată lumea primeşte răspuns, eu sunt evitat… mă călugăresc, zău aşa !
Formulează-ţi întrebarea într-un mod coerent, inteligibil şi pe scurt (nu cum e în pagina cu pricina, din care n-am înţeles nimic), posteaz-o aici şi s-ar putea să primeşti şi răspuns.
Nu. După cum bine vei observa în comentariile de mai sus.
Primeşte răspuns cine am eu chef să primească răspuns.
C-aşa vreau eu.
Că nu-s funcţionar guvernamental, ca să am vreo obligaţiune faţă de naţiunea română şi ale sale frământări.
Mda. In acest caz ramine valabil primul raspuns primit:
„Eu obișnuiesc să dau răspunsuri incorecte, deci nu se poate„
Ma multumesc cu acela si ma retrag. La pomul laudat…
Scumpete, în loc să te beşici, ai putea să bagi la cap ce ţi-am zis: ca să primeşti răspunsuri, formulează întrebări inteligibile, coerente şi pe scurt. Indiferent cui ai de gând să pui întrebările alea. Că dacă le formulezi precum în pagina aia a ta, o să primeşti răspunsuri după chipul şi asemănarea întrebărilor tale: incoerente şi ininteligibile.
Şi da, când zici „aştept răspuns corect” nu poţi să primeşti decât răspunsuri incorecte şi te situezi (de bună voie şi automat) în categoria celor pentru care nu mi-aş bate capul să le dau vreun răspuns, fie el şi incorect.
Şi ţine minte (ca să te-alegi totuşi cu ceva): coerent şi pe scurt. E regula de aur pentru redactarea oricărui text.
Sănătate şi virtute!
Mira-m-as sau m-as mira?
Şi, şi.
Mult noroc de Martisor , ganduri bune si sanatate!
Intreb si eu fiindca sunt derutat(putin!),corect este in titlul sau in a doua fraza din articol?
http://www.ziare.com/lifeshow/monden/03-01-2010/gabi-firea-are-des-caderi-de-calciu-998941
buna.
are o vorbire fenomenal de limpede sau are o vorbire fenomenala de limpede? se face acordul de gen intre fenomenal si limpede?
erata. fenomenal si vorbire – ma gandeam deja la alte prostii cand sriam. 😀
Păi zici „vorbire extraordinară de limpede” sau „vorbire extraordinar de limpede”? „Vorbire nemaipomenită de limpede” sau „vorbire nemaipomenit de limpede”?
Fenomenal nu-i adjectiv acolo, că cel care determină e adj. limpede. Fenomenal de, extraordinar de, nemaipomenit de funcționează, cred, ca niște adverbe care formează superlativul absolut (sinonime cu foarte). Presupun.
Oricum, nu se face acordul. Pentru că fenomenal de, extraordinar de, nemaipomenit de determină adjectivul limpede, nu determină/caracterizează substantivul vorbire.
Păi zici „vorbire extraordinară de limpede” sau „vorbire extraordinar de limpede”? „Vorbire nemaipomenită de limpede” sau „vorbire nemaipomenit de limpede”?
Nu-i adjectiv acolo, că cel care determină e adj. „limpede”. Fenomenal de, extraordinar de, nemaipomenit de funcționează, cred, ca niște adverbe care formează superlativul absolut (sinonime cu foarte). Presupun.
Oricum, nu se face acordul. Pentru că fenomenal de, extraordinar de, nemaipomenit de determină adjectivul limpede, nu determină/caracterizează substantivul vorbire.
si mi se zbate o idee prin neuron cam de cand am intrat pe blogul asta in prima data pentru intaiasi oara: cat crezi ca ai considera necesar / suficient ca sa imi corectezi blogul? fie lunar, fie la articol, fie la numar de cuvinte. (pentru ca pur si simplu nu vreau sa raspandesc mai departe greseli, iar cei ce ma cunosc mi’au aratat ca daca au capatat incredere in ceea ce spun considera la fel de corect si cum spun…)
merci pentru limpede – asa il scriseesm pentru ca asa il simteam, dar nu stiam cu siguranta.
eventual pot afisa in banda laterala „blog corectat gramaticos de catre diacritica” – poate se naste un biznis pe sectorul asta – chiar cred ca ar fi cel mai potrivit rol pentru cei ce cunosc – sa traiasca din ceea ce cunosc…
Ha! Idealu’ diacriticii, să trăiască din diacritică!! 😀
Nu mai bine citești tu ce scriu eu pe blogu’ ăsta (nu ca să-mi faci trafic, că, după cum vezi, n-am publicitate și sper nici să n-ajung să am), măcar o dată pe săptămână, și pui întrebări când ai dubii, ca acu’?
Că și dac-aș avea vreme să-ți fac corectură, e aproape inutil dacă nu stau să-ți și explic unde ai greșit, cum e corect și de ce. Or’ pentru asta chiar n-am vreme și nici tu bani să mă plătești. 😀
Oh, m-aș țicni de tot dac-ar fi să trăiesc din corectură.
Și mi-ar crește dioptriile exponențial. 😀
castleless, cu riscul de-a-i strica Diacriticii biznisul nenăscut, îți dau un sfat. Gratis. Revizuiește-ți, rogu-te, politica de trîntire a apostroafelor pe un’ se nimerește, pentru că zgîrie retinele astea sensibile care fac diferența între situațiile în care trebuie folosite liniuțe și alea-n care într-adevăr trebuie folosite apostroafele. Eu știu că prin cărțile de pe care-au învățat bunicii mei se foloseau apostroafe peste tot, iar „acvilă” se scria cu „q”, da’ s-au mai schimbat un pic normele. (Asta nu-nseamnă că-s toate roz, da’ orișicum.)
cine stie… poate am! 😀
ok, nu insist.
doar iti spun de ce o vedeam ca varianta mai eficienta.
1. tu poti vedea greseli despre care eu nu stiu ca’s greseli.
2. ma interesa mai mult efectul direct – cei ce citesc, sa citeasca fara sa fie bobardati cu greseli
3. si am totusi de multe ori capacitatea de a’mi da seama de ce este asa, dupa ce stiu ca asa este (e o ciudatenie a mea, functioneaza la fel si cand repar servere, comunicatii, it…).
4. era o sursa de venit, momentan modica, insa putea deveni ceva serios. putea crea o moda, macar una utila de asta data.
5. chiar calculam ca pentrui tine ar insemna max 15 min pierdute / zi. (asta ca sa cuantific in bani :D)
6. eu scriu uneori cu gandurile foarte „focusate” (centrate :P) pe idei, corelari intre idei. asa ajung sa uit sa pun predicate, sau bucati intregi de rationament, d’apai sa bag in seama formulari posibil afectaet de trecutul meu de pe santiere. – daca tu ai inceput sa’ti numeri e’urile numai de la intrebarile zilnice, eu am trait printre ei, obligat sa ma amestec cu ei.
7. chiar mi se parea un mod foarte eficient (ca rol social) pentru tine de a’ti castiga banii necesari. imi placea ideea in sine, coperea cateva aspecte intr’un mod corect.
ok, daca pe viitor te razgandesti, am o adresa de mail pe blog.
noroc bun! 😀
– asta daca ar fi sa ai clienti mici ca mine 😀 insa daca ai avea clienti „de vaza”, ar fi suficienti 3-4 poate pentru un venit decent. in lumea de azi bunul / serviciul nu mai are o valoare intrinseca, ci circumstantiala. dar stiai asta deja. 😀
multumim A.
una e sa nu vreu sa fac greseli neintentionate, alta e sa fortez eu forma limbajului acolo unde neuronu’ imi zgandare imaginatia.
deocamdata ramanem la apostrof, lipsa de majuscule (chiar si pentru nume proprii) si… aaa… lipsa… diacriticelor! 😀
cer scuze pentru retinele afectate, multumesc pentru reactie.
Nu contează numărul și dimensiunea clienților, contează numărul și dimensiunea caracterelor! 😀
Presupun că nu te-ai ocupat niciodată cu așa ceva și de-asta îți pare așa simplu și frumos. Serios vorbind, e super nașpa să stai cu nasu-n worduri să vânezi greșeli. Nu e simplu, nu e funny, nu-ți pune mintea la contribuție. Într-o lună m-aș sinucide. 😀
Și, băi, nu-nțeleg ce-aveți cu mine. Ba mă vedeți sercretară, ba corectoare, ba traducătoare, ba profă de română pentru străini. Care cum i se năzare. 🙂 Da’ nici unul care să fi făcut vreodată, chiar și o singură dată, jobul ăsta, să știe cum e. De exemplu, faza cu româna pentru străini și ce bine mi-ar prinde mie să fac un biznis din asta. M-au bătut la cap numa’ oameni care n-au făcut chestia asta în viața lor și habar n-au cum e și ce randament mic ai. (Să zicem că iei 70 de lei pe o oră de predat. Adaugi măcar o oră, de obicei două, pe drum, că te duci tu la studinte, plus cel puțin o oră să-ți pregătești lecția, ceea ce face cam 3-4 ore pentru 70 de lei. Vorba lu’ amicu’ John: păi 70 de lei plătesc eu pentru o oră de masaj. Și la masaj te duci tu, nu vine maseurul la tine, plus că maseurul nu-și pregătește lecțiile acasă. Plus că studintele îți scoate peri albi, că deși nu vorbește română, știe el mai bine decât tine ce trebuie să învețe.)
Și, băi, diacritica e un hobby și-i o mică parte din ceea ce știu io să fac. Am și studii de biznis administration, în pana mea!! Și știu cheșflouri, rate financiare și alte alea. 😀
oh, s’avem pardon ma’ame! 😛
j’savais pas!
atitica ne’ai aratat, atatica stim!
si mai pe urma… asta incercam sa’ti spun cu calculul celor 15 min.
daca 15 min iti ia ca sa faci treaba, alte 15 ca sa iti revi dupa o activitate cu specificul asta, pui un coeficient de 75-150% (pentru ca e activitate ocazionala), adaugi in rasnita venitul pe care il doresti (1500 euro sa zicem :D) si cu cateva aplicari de 3 simpla ajungi sa afli cat trebuie sa iei pe ora de munca, respectiv pe sfertul de ora.
cine spune ca un profesor trebuie sa ceara mai putin decat o maseuza?
in plus, aveam inca in minte anuntul de job-less.
dar daca nu iti place ca activitate, ok, asta e alta poveste!
iar secretara chiar nu te’am vazut! 😛
ci ma gandeam la altceva. asa cum a aparut o mica armata de legatori de cuvinte care scriu pentru bloguri cu reclama mascata, putea sa apara si o alta mica armata de oameni care chiar imbunatatesc (corecteaza, iar in timp imbunatatesc) forma de scriere. astfel incat in cativa ani (poate 50, poate 500) nu vom mai vedea artico-le scrise anapoda.
in concluzie, n’am stiut ca esti altcineva! :))
Ba am arătat mai mult, în pagina diacritica.
Nu mai e de actualitate, slavă Domnului. Acu’ lucrez pentru ăștia.
Office manager mă văzuseși. 🙂
Piața.
1. come on… chiar crezi ca un nou vizitator ocazional se apuca sa mearga inapoi pana la momentul genezei? dar fie, mea culpa. (am si eu frustrarea asta la mine pe blog cand mi se ridica contraargumente pe care le’am macinat de multe ori, in trecut)
2. gud-gud.
3. doar mult mai mult decat secretara.
4. piata – tocmai. io ma ocup cu datu’ cu capu’n zid. si incerc sa conving oamenii sa nu mai accepte ca serviciile intelectuale sa fie platite jenant in raport cu cele fizice. pentru ca piata este compusa din oameni.
pe vremuri am dat meditatii la matematica. si rar la franceza, doar din obligatii de familie bla-bla. insa ii avertizam ca la franceza iau acea suma mica pentru ca doar atata valoreaza ce stiu eu in acel domeniu! daca vor ceva adevarat sa dea mai mult altora care stiu chiar bine.
1. Păi nu ți-am reproșat nimic, doar ți-am zis c-am zis, că ziceai de n-am zis. 🙂
4.
Prețul e dat de majoritatea aia de ofertanți care acceptă să fie plătiți puțin, pentru că n-au curajul să riște, să zică „nu” și să rămână, eventual, cu ochii-n soare, pentru că se va găsi oricând altcineva care să accepte un preț mic.
În plus, cererea de servicii/produse intelectuale e mult mai mică decât cererea de servicii/produse fizice.
În fine, nu-i ăsta locul pentru discuții pe tema asta.
Bună seara, şi bine v-am găsit.
Trebuie să vă mulţumesc pentru acest blog, deoarece m-a ajutat foarte mult, şi încă mă mai ajută.
Undeva pe acest blog aţi amintit de o carte de „Ştefania Popescu – Gramatica practica a limbii romane…” ,care o deţineţi.
Îmi puteţi spune dacă ediţia din 2008 sau 2009 are acelaşi conţinut cu cea din 71 sau 83?
Vă mulţumesc anticipat.
Nu ştiu, nu am decât ediţia din ’83. Nici nu ştiu ce alte ediţii au mai apărut.
Volumu-ntâi din locu’ de-ntrebat se-ncheie aici.
Continuarea în volumul al II-lea.