Scurtă lecţie de PR pentru ziaristul român

Regula 1 şi singura:

Când cititorul Dvs. critică o greşeală evidentă şi indiscutabilă apărută în articolul publicat sub numele Dvs., nu răspundeţi cu „nu-i vina mea, că eu am trimis articolul corect; e vina omului de serviciu, e vina corecturii, e vina sâmbetei – că nu-i nimeni în redacţie”. Pentru că:

1.a. Greşeala apărută în articolul pe care vi-l asumaţi vă aparţine (indiferent din vina cui s-a produs), aşa cum, asumându-vă un articol care a trecut prin mâna corectorului, vă asumaţi şi meritele acestuia.
1.b. Nu mai aveţi 5 ani, ce naiba! Se presupune c-aţi depăşit deja etapa „n-am spart eu vaza, a spart-o Gigel”.
1.c. Răspunsurile de genul ăsta dăunează imaginii mai mult decât greşeala însăşi. Şi, din moment ce consideraţi de cuviinţă să răspundeţi, se presupune vă pasă de imaginea Dvs. în ochii cititorului.

Sugestie:
Un răspuns de genul „Într-adevăr, în versiunea iniţială a articolului s-a strecurat o greşeală, dar între timp am corectat-o / o vom corecta imediat, mulţumim pentru observaţie” vă scoate elegant din încurcătură.

(Şi, pentru numele zeului ziariştilor, nu îi reproşaţi niciodată cititorului Dvs. că are prea mult timp la dispoziţie şi d’aia pierde vremea exprimând opinii despre articolul Dvs.! E o observaţie de prost gust, căci pentru el scrieţi, pentru cititorul Dvs., tocmai în speranţa că-şi va pierde din timpul lui ca să vă citească şi, prin urmare, să vă facă tiraj/trafic, ca Dvs. să aveţi de unde vă lua salariul.)