Văd că articolul meu de ieri a fost interpretat (şi) în cheie politică, drept replică lui Traian Băsescu. Ceea ce nu-i. Articolul cu pricina e o replică la stereotipul „e drept că profii au salarii mici, dar nici nu merită mai mult, că muncesc doar 4 ore zi”. De care stereotip m-am săturat ca de mere acre. Şi care, la ani buni de când nu mai sunt profesoară, încă mă exasperează.
Da’ dacă publicu’ cere, să-i dăm şi replică dlui Băsescu. Am purces să caut declaraţia cu pricina, având în vedere că singura chestie care-mi ajunsese la ureche (la colţu’ ochiului cu care mă uit pe net, de fapt) era „TB a spus că profii muncesc numai 16 ore pe săptămână şi i-a trimis să-şi ia al doilea job”. Am găsit un citat la Mediafax:
„Eu i-aş spune domnului profesor că dânsul are totuşi 16 ore pe săptămână, iar eu muncesc 16 ore pe zi. Dacă face socoteala la plata cu ora, s-ar putea să constate că e mai bine plătit decât mine, pe oră”
„E adevărat că eu am salariul mare după 30 de ani de muncă. Toţi am avut salarii mici în anumite etape ale carierei. (…) Toţi mai avem posibilitatea să mai căutăm un job, o jumătate de normă. Aşa e viaţa în capitalism şi trebuie să ne obişnuim să trăim cu sentimentul că primul responsabil de viaţa fiecăruia din noi este chiar el şi nu statul. Statul creează un mediu mai bun sau mai rău”
Să vedem:
„Eu i-aş spune domnului profesor că dânsul are totuşi 16 ore pe săptămână, iar eu muncesc 16 ore pe zi. Dacă face socoteala la plata cu ora, s-ar putea să constate că e mai bine plătit decât mine, pe oră”
Asta este, desigur, o neobrăzare – despre care am dat detalii în articolul cu pricina.
Dar problema cea mai mare nu e că preşedintele spune asta. Problema cea mai mare e că oricum majoritatea românilor gândesc aşa, preşedintele e doar mai slobod la gură decât alţii. (Ei bine, da, stimaţi profesori, părinţii elevilor voştri gândesc fix la fel, da’ n-au tupeu’ să v-o zică în faţă.) Iar faptul că preşedintele nu s-a controlat arată că ideea asta e deja un soi de common knowledge, categoria evidenţe evidente pentru toată lumea. Aici e marea problemă a profesorilor. Iar replica „muncim 40 de ore pe săptămână” nu-i ajută s-o rezolve. Dimpotrivă. E, cum ziceam, o neobrăzare din aceeaşi categorie cu cea a preşedintelui. Pentru că tot common knowledge e şi faptul că profesorii nu muncesc 40 de ore pentru şcoală (îmi doresc să văd profesorul care are curajul să admită asta la tv). Nu poţi să replici unui stereotip cu o minciună. (Căci minciună e pentru majoritatea profesorilor, şi profesorii o ştiu prea bine.) Îţi dai cu stângu-n dreptu’, pentru că reacţia va fi „hai, mă laşi?…„. Devii încă şi mai puţin credibil (după ce că nu muncesc, mai şi mint!) şi nu faci decât să întăreşti stereotipul.
Ce uită (sau nu înţeleg?) domnii sindicalişti e că problema majoră a învăţământului e imaginea, iar replicile de genul ăsta, ca şi prestaţiile televizate ale liderilor lor nu fac decât s-o adâncească. Iar asta, într-un fel sau în altul, se reflectă asupra bugetului alocat educaţiei, asupra calităţii (şi cantităţii) oamenilor din învăţământ, asupra imaginii pe care părintele (şi deci elevul) o are despre profesor. E-tî-cî. În fine, despre prestaţia liderilor de sindicat ar fi multe de spus, ca şi despre bătăliile pe care aceştia aleg să le poarte. Şi despre felul cum le poartă.
trebuie să ne obişnuim să trăim cu sentimentul că primul responsabil de viaţa fiecăruia din noi este chiar el şi nu statul.
Perfect de acord. Am spus-o aici. Responsabil pentru soarta mea sunt eu, nimeni altcineva. (*) Nici mama, nici tata, nici soţu’, nici angajatorul meu – nici chiar atunci când angajatorul e statul. Până când chestia asta n-o să intre în ADN-ul românesc (intra-va vreodat’?!), nimic fundamental n-o să se schimbe în sireacă ţărişoara.
(*) Plecând de la premisa că-s major şi vaccinat şi-n deplinătatea forţelor de diverse feluri.
Toţi mai avem posibilitatea să mai căutăm un job, o jumătate de normă. Aşa e viaţa în capitalism
Iarăşi de acord. Nu înţeleg de ce s-ar scandaliza profesorii. Meditaţiile sunt un al doilea job.
Nu înţeleg de ce fraza de mai sus e adevărată şi universal acceptată, fără reticenţe, atunci când se referă la angajaţii din mediul privat, dar pune probleme dacă se referă la profesori. Medicii au mai toţi un al doilea job la privat şi nu se plâng de asta, iar ideea nu li se pare ofensatoare/deşănţată. Desigur, idealul ar fi ca şi medicii şi profesorii să poată trăi decent din salariu, fără să aibă nevoie de al doilea job/meditaţii, dar asta nu s-a mai întâmplat de zeci de ani şi n-o să se-ntâmple curând, nu în următorii 50 de ani, indiferent de culoarea guvernului. Iar dacă premisa e „nu poţi trăi decent din salariul de profesor” (fiind asta, iarăşi, common knowledge), atunci fie nu te faci profesor, fie, dacă ai ales să te faci (ştiind prea bine că fără susţinerea financiară a părinţilor/soţului eşti muritor de foame), îţi cauţi alte surse de venit, care să-ţi permită să-ţi practici „chemarea”. Iar dacă nu şi nu, îţi cauţi alt job cu totu’. Cu totu’ altu’. Şi nici măcar nu-i frază de cărticică motivaţională, e experienţă – dură – pe pielea din dotare.
Aşa că, din punctul meu de vedere – de fostă profă, crescută în şcoală, printre profi, de mamă învăţătoare – singura parte nelalocul ei din declaraţia dlui Băsescu e cea referitoare la salariul pe oră. În rest, sunt absolut de acord cu declaraţia respectivă, aşa cum o citează Mediafax.
diacritica 