Întoarcerea limbii române

Eeeii… ce i-aş mai îndrepta io! Că s-a umflat lumea să crape de-atâţia hoţi şi puturoşi. Ş-ăia bunii n-au pe unde să respire. Iote, ăştia ai lu’ Molete nu stau neam, şi ei nu ţipă că le luă şi nu le mai dădu. Adună şi ei cu de-a puţinul, ce mai rămâne de ici, ce mai dă de colo. Nu să făcu aia, se face ailantă, că fură harnici şi pusără de toate. Muriră raţele – au curci! Tot anu’ e o cloţă-n pragu’ podului. Ce te mai bucuri să treci pe la ei să scoaţ-o ţuică d’aia galbină, să fugă ceapa mai iute după cocârţău! Să tot şezi colo sub nuc, îi vezi că să-nvârt de zici c-a pornit tiribomba. Neam nu stau! Na, ăştia zic şi io să le dai, că merită. Lor le-aş da mai mult, că-s buni să ducă.

Păi da, nu ca Trăienică al Popii. N-avu el de la ta-su de toate? Da’ de toate! Numa’ să-şi fi luat muiere şi să fi avut grijă de ce primi. Da’ el nu… că face ivenţii! Îl ţinu betu’ ta-so la şcoli ca să-i scoaţă ăia şi bobu’ de minte de-l avea-n cap. Iventează el p-ăl din baltă, că nici să ducă lingura la gură nu mai ştie. Cică scoate corent din aer. Dărâmă toate acareturile şi făcu un braţ de răşchitori mai late ca porţile lu’ Dănete, le tot cocoţă în pălimari, să aibă de unde cădea. Că aşa căzură: una pe colţu’ căşii, alta pe gardu’ lu’ Chirică… Bine că nu să dusă-n partea-ilantă, că Stropoşel nu-l punea să-l ridice la loc; ăla-i rupea răşchitoarea de spinare. Adună el vântu’ şi-l înghesuie în şopru, îl scoate pachet numa’ bun s-aprinză becu’. Aduna-l-ar păcatele! Că-i şi zisă Luţa: „Măă, prăpăditule, păi tu te pişi contra vântului? Cine-a mai pomenit? Să iei vânt să-l faci corent! Îîu, că prost tre’ să mai fii!” Şi na! Ajunsă rupt în cur şi fără de niciunele.

De, taică! C-aşa ajunge omu’, de nu mai ştie care fură drepte şi care nu. La muncă nu mai trage că nu-i a lui, pe la biserică bate vântu’, că s-a-nervat şi popa de hăle babe chioare. Pleacă teafăr la oraş şi vine cu facsoane, că nu-i mai place aia, că n-are de-ailantă, că de ce nu curge apa din părete, că unde-i aragazu’ să puie de cafea, că de ce nu ie petruită aleea, să nu se nămolească la papuci… Iote ce-l doare pe el! Zace câmpu’ dupe trebi şi el n-are de chiştoace. S-a-ntors planeta cu curu-n sus şi el se caută de ce nu intră noaptea-n sat! N-are, n-are, toată ziua n-are. N-ar mai avea somn pe lumea-ailantă!

Viorel ZAICU – Întoarcerea, ALL, 2011