Tot de la Dragoş, tot de ieri. Azi la 11 oripiloşenia aia era încă acolo.
Presupun că textuleţul a fost scris tot de ăla care în iarnă scria „pune-ţi-o în tocător”. I-am zis să şi-o pună el în tocător, da’ cred că n-a făcut-o. Sau poate mai bine îşi pune mintea-n tocător, că poate dup-aia reuşeşte să scrie corect.
După cum îi explicam şi dlui Mircea Marian aici, conjunctivul de la „a da” este să dea, cu dea scris într-un cuvânt. Iar de-a scrieţi, domnu’ ştirist, numa’ în expresii precum a se juca de-a ziaristica, a se da de-a rostogolu’ pe văile ortografiei, a se da de-a dura peste ortograme, a scrie de-a-n boulea fără să gândeşti.
Vezi şi Mircea Marian (tot el) se joacă de-a limba română.
http://www.realitatea.net/culmea-distractiei–nunti-si-botezuri-la-palatul-parlamentului_605552.html
Despre de-a-n boulea, de-a-n pulea, aici.
diacritica 
Lol, penal…da se mai intampla XD
Chiar foarte des se-ntâmplă.
Şi cică ăştia de la Realitatea „este” dăştepţi rău, mă! Ei expun realitatea! Chiar aşa… Cât % din populaţie scrie „de-a”? O groază! He, he!
Ei şi cu Mircea Marian, de la EVZ.
Am o expresie in legatura cu „de-a” asta pt. care nu reusesc sa formulez un argument logic pt. forma lui, ceea ce inseamna ca nu stiu cum se scrie corect si-l scriu si eu cum apuc. Se pronunta „deamboulea”. Am incercat sa-l scriu cu „de-a”, am cautat sa vad poate e o litera lipsa ca sa scriu „de-a-mboulea”, am facut permutari de cratime si spatii, dar nu-mi iese deloc incat sa pot imparti in parti gramaticale tot continutul.
Help?
L-am scris eu mai sus.
„de-a îmboulea” cred că e.
sau „de-a-mboulea”.
Ca „de-a binelea”.
Numa’ că mă uit acu’ în dexonline şi-mi dă numa’ „deanboulea” (într-un cuvânt?!!) sau „de-a-nboulea”. Cu -n-. WTF?!!
Stai să mă uit şi-n DOOM.
Ha?!
DOOM zice „de-a-n boulea”.
😀 😀 😀
(Explicaţie logică n-am. Ţine-l şi tu minte pe de rost. 😀 )
DOOM ala explica si de la ce vine „-n” ala?
Mie dexonline imi da asa, cu cratime:
de-a-nboulea expr. prostește, în mod stupid. (Notă: Definiția este preluată din Dicționar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
Sursa: Neoficial | Trimisă de blaurb, 24 Jul 2009
Iar partea in care zice „dictionar de argou”, si e si singurul rezultat, inseamna ca Academia s-ar putea sa aiba o problema in privinta constructiei.
Forma corectă e aia din DOOM.
de-a-n boulea.
Nu explică de unde vine.
Ţi-am zis, învaţ-o pe de rost. 😀
Eu fac ca Bula cu discu’ zgariat care zice „Copii, vreti sa ascultati o poveste? zgrrr… Copii vreti sa ascultati o poveste?” si eu „Da! Da!” si ma dau cu capul de pereti.
Eu nu invat pe de rost (chiar, nici pt. „pe de rost” nu pot face o analiza gramaticala in vreun fel), pt. ca mai tarziu se transforma intr=un bau bau care vine sa-mi ceara explicatii.
Incerc acum, ca tot m-am focusat pe subiect, sa vad daca am intalnit forme arhaice care-mi pareau imposibile… De exemplu, la maica-mea la tara se mai foloseste verbul „a (se) înturna”, care inseamna „a (se) întoarce”. Cand am auzis formularea asta, gandul mi-a zburat instant la „Torna, torna, fratre!”. Este vorba de un sat din jud. Botosani. Cand fac referire la „regionalisme”, cum am facut in alte comentarii, si spun „din sud” sau „din Moldova”, ma gandesc la situatia asta. Limba difera, si asta este un adevar de necontestat. Ce zice Academia despre arhaisme in uz curent? Habar n-am. Trebuie sa mentionez si cuvantul „flanea”, care, pare-mi-se, a fost inlocuit de cuvantul „pulover” in sud, pt. ca la un moment dat, cineva din Bucuresti (una din prietenele filoloage) a facut niste ochi mari cat cepele cand am folosit cuvantul asta (eu fiind din Moldova), si a argumentat ca ea n-a mai auzit pe nimeni folosind cuvantul asta, si ca l-a intalnit doar in carti.
Si mai stiam si alte cuvinte care la prima vedere par a insemna ceva, dar de fapt inseamna ceva diferit, dar in mod subtil cititorului neinitiat. Acum nu-mi vine totusi nici un exemplu in minte (revin cu exemple cand le regasesc).
Revin la subiect, in lumina a ceea ce am zis mai sus. Ce poate fi „deamboulea” si cum se descompune el in cuvinte? Se descompune sau o fi cuvant de sine statator”? Daca este cuvant de sine statator, atunci „de-a imboulea”, cum ai scris tu, este cumva hipecorectie, o incercare de a apropia mai mult constructia de normele academice, folosind o pista falsa? „Amboulea” suna a cuvant care s-ar putea intalni pe meleagurile moldave. Daca „amboulea” (ala e a – prima litera de la alfabet, nu vreun â) e cuvant, atunci corect este „de-amboulea”, ca in „de-aiurea”, unde cratima are rol de unire a silabelor, nu de a separa „de-a”.
Si in „de-a mama si de-a tata”, ce parte de vorbire e „de-a” anyway? Vreo conjuctie de vreun fel?
Pe langa „i-a zimi”, „a-i luat”, „i-mi dai”, „vre-un” si „vre-o”, „de-a” si „de-amboulea” nu ma lasa sa dorm noaptea. Cu primele cinci m-am impacat cat de cat (oamenii sunt prosti, si nu ma mai cert). Cu ultimul cred ca ma impac azi, daca „amboulea” e cuvant de sine statator (si anume inseamna „aiurea” sau „gresit” intr-un sens negativ mai puternic), dar „de-a” ce e? 🙂
Pt. „pe de rost”, daca e constructie fixa si nu pot spune ca „pe”, „de” si „rost” constituie prepozitii si substantiv, atunci il bag intr-o categorie similara cu „phrasal verbs” din limba engleza: „locutiuni adverbiale”.
Si acum ca mi-am adus aminte de cuvantul „locutiune”, ce fel de locutiune e „de-a” ala? 😀
Sau daca „amboulea”, daca exista in limba moldoveneasca (Voronin! Ma auzi tata?) si inseamna „ca boul”, o variatie a expresiei moderne „ca vaca”…
Nu ştiu cum se analizează „de-a-n boulea”. Cre’ că va trebui, totuşi, s-o suni pe vreuna dintre prietenele tale mai filoloage decât mine. 😀
Cu totul, „de-a-n boulea” e locuţiune adverbială, presupun.
Acu’, că l-aţi gătat pe „deamboulea”, dezghiocaţi-l şi pe „deampraştia”. Că tot v-aţi făcut mâna…
@Radu C: Sunt curios ce părere are filoamica ta despre „sveter” sau „mintean”.
Şi despre „maletă”. 😀
Aaaa… şi „plovăr”.
@Adrian: Nu am zis c-ar avea vreo parere negativa. Doar a facut ochii mari, fiind un cuvant arhaic pe meleagurile bucurestene, asa cum limba romana din Republica Moldova suna arhaic pt. toti romanii (care nu sunt de la tara din Moldova „noastra”).
De „deamprashtia” n-am auzit pana acum, dar, daca logica mea nu este anulata de nimeni, atunci se descompune pe aceeasi ruta moldoveneasca, si iese „de-amprastia”, la care se adauga „de-ampulea”.
In final cred ca se ia de mana cu „pe de rost” (care nu stiu de ce se scrie in trei cuvinte in loc de unul pt. ca diacritica nu mi-a explicat analiza partilor de vorbire din locutiune) si rezulta ca m este pe post de sunet rezonant de legatura, deci pus acolo oral, inainte ca niste academicieni sa reglementeze gramatica, si care se departeaza de sintaxa cu baza latina a limbii romane, rezultand „de-a-m-boulea”, „de-a-m-prashtia”, „de-a-m-pulea”, „de-a-m-curulea” care se traduc, pe filiera latina, in „ca de bou”, „ca din prastie”, „ca din pula”, „ca din cur”.
Ce-i ala „sunet rezonant de legatura”… Acu’ am inventat termenul. E un fel de cratima, doar ca e un sunet, nu o reductie la zero a pauzei dintre doua cuvinte. Pentru ca iese din tonalitatea plaiului mioritic sa spui „de-a boulea”, „de-a prastelea”, „de-a pulea” sau „de-a curulea”.
Si pe masura ce scriu asta, mai mult imi incurc dilema decat o descurc. La un moment dat, dupa o ora de istorie in care se arata ocupatia romana vs. dacii neocupati (jumi-juma), am trasat o linie est-vest care separa nordul de sud. Sub linie, in sud, limba romana vorbita seamana mai mult cu latina si italiana, in pronuntie, pe cand deasupra liniei, in nord, limba romana e mai putin stricta. La nord de linie nu e doar Moldova, ci si Transilvania. Mai pui ca Transilvania si Moldova au influente maghiare si rusesti si nu poti sa nu ajungi la concluzia ca semantica latina nu este 100% fool-proof in ceea ce priveste limba romana.
Chiar ma intreb daca in latina oamenii aia aveau probleme dintr-astea 🙂 Cum injurau latinii? Aveau contopiri de cuvinte?
Eu am facut iar permutari de cratime si logica de nu mai stiu nici neuronii pe unde s-o apuce. Ca nu prea are logica. Undeva gramatica asta oficiala e prea abrupta.
Ce fericiti erau oamenii aia care scriau nu doar fara punctuatie, ci chiar fara spatii, si nu-si faceau griji de despartiri in silabe cand se termina randul 😀
Daca nu se pot separa in parti speciale, macar sa le unim dracu’: pederost, deampulea, deamboulea, etc., dupa modelul lui „niciodata”, „nicicand”, „niciunde”, „nicicare”, „oricand”, „oriunde”, „oricare”, „orice”, chiar si „orisiunde”, „orisicum”, „orisice”. O aud pe diacritica: „Da… ca nicio, niciun…” 🙂 I mean, mintea interpreteaza „nici”, „ori”, „si” semi-separat. Separat de constructie, dar la comun cu ea. Adica „prefixe”, „prepozitii integrate in cuvant”, ceva pe-acolo. Mi-au mai venit in minte cuvintele: „proforma”, „contratimp”, „antiteza”, chiar „prepozitie” si „prefix”. Nimeni nu le separa cu vreo cratima, desi le poti sparge destul de usor, in parti logice, „pre” si „fix”, „anti” si „teza”, etc. Le iei pe „pre” si „fix” si le justifici din latina de pe undeva „pre” = inainte, „fix” = sta intr-un loc si nu se freaca de colo colo.
Not sure you see what I mean.
Gandul ma duce in catre cazurile in care unele cuvinte sunt separate neintentionat in cazuri bizare precum: „incoace” -> „in coace”, „decat” -> „de cat”, pentru ca „in” si „de” sunt prepozitii in multe cazuri, chiar daca aici nu sunt nici macar prefixe 🙂
Si toata asta din incercarea de a concilia gramatica cu limba vorbita… Mai multi oameni au murit de la gramatica decat de la tancuri si bombe, bag eu seama 😀
Off…
Radule, prea ai luat-o în serios şi uzezi tastatura.
„Deampraştia” circulă prin Ardeal, e cam vecin cu „împrăştiat”, „risipit” şi are sensul de „degeaba”.
Iar „minteanul” de care ţi-am pomenit e chiar din mijlocul Munteniei, ceva mai la nord de Bucureşti
Radu, se scrie de-a-n curulea. Cu n, nu cu m, că e c acolo, nu p. 😀
Şi nu-ţi mai bate capul, că nu mai vorbim latină, nici unii nici ceilalţi, cam de multişor. De fapt, n-am vorbit latină niciodată.
(Radu, am impresia că de fapt eşti un filolog manqué. 🙂 )
Ce-i aia manqué? 🙂
@Adrian: am spus si in alt comentariu: chestia asta nu ma lasa sa dorm noaptea 😀
„manqué” ar fi „ratat”. Da’ sună prost. Ideea e că ai suflet de filolog, da’ n-a fost să fie. 😀
Ma uitam in Wikipedia si zice asa:
Manqué (feminine, manquée) is a French word – the past participle of the verb manquer, to miss – which is applied as an adjective in English to someone who might have become something but did not. It is placed after a noun (as in French) and is used in particular of professions: for example, a civil servant with a highly pronounced political sense or inclination (and who thus might have made a good politician) might be described as a „politician manqué”.
The Collins Dictionary gave the example of a manager as an „actor manqué”,[1] while the Oxford Dictionary of Foreign Words and Phrases cited the Times magazine in 1996 as describing a „subway genius” as „a writer manqué since many of his chosen citations deal with creating literature”.[2] Arising from the inscription on Plato’s door in Ancient Greece, „let no one devoid of geometry enter here” [3], the 17th century philosopher Thomas Hobbes has been described as typifying a „mathematician manqué”.
Daca ajungeam la filologie, acu’ eram pe bloguri de softisti si alti calculatoristi in loc de blogul tau 😀 Da’ las’ ca poate-mi gasesc pana la urma o filoloaga a mea, cu care sa dezbat teoria chibritului si sa despic firul in patru de dimineata pana seara, dupa care ea sa ma rupa la Quake de nu-mi suna apa-n cap 😀
Adică că era să devii filolog, da’ n-a fost să fie, cum ziceam io mai sus, numa’ cu mult mai multe cuvinte. 🙂
Io zic că-n cazul ăsta mai bine-ţi cauţi o filosoafă. 🙂
Da, sa caut o femeie care vorbeste nu doar mult, ci si cu o oarecare utilitate 😀 ca sa folosesc si stereotipul. Adica sa vorbim de stele si fantezii decat despre vecini si Elena Udrea 😛
Chiar n-ar fi rau deloc daca as gasi-o 😀
Păi caut-o, nu-ţi pierde speranţa! 😀
@Dia. Şi filologii au suflet? 😛
Nu cred c-am priceput poanta, da’, oricum, filologii sunt felul lor nişte fiinţe suferitoare. 😀
Păi ziceai de Radu că are suflet de filolog…
Da’ mai am o curiozitate: Şi filologii se-mpuşcă, nu-i aşa? Sau numai magistraţii?
Aaaaaa….. Uite, vezi ce-nseamnă să citeşti comentariile înainte să-ţi fi băut cafeaua… Citisem „şi filologii au suferit?”. 😀 Cafeaua încă n-o băusem, da’ pe ochi mă spălasem, pe cuvânt! Şi aveam şi ochelarii pe nas.
Deci da, şi filologii au suflet, chiar foarte simţitor, şi tocmai din cauza asta se împuşcă ei înşişi, uneori. 🙂
Nu am studii filologice, nici DOOM în casă, dar dacă tot am nimerit pe blogul ăsta după ce m-am văzut obligată să părăsesc un forum studenţesc din cauza insultelor pe care le-am provocat cu o analiză logico-sintactică a unui post căruia, fără ironie, încercam să-i descopăr mesajul şi am dat peste oameni care nu se consideră jigniţi de gramatică, m-am gândit să vin şi eu cu o idee la problema voastră cu „deamboulea”…
Mie expresia mi se pare similară cu „de-a-ndoaselea” şi „de-a-ndăratelea” şi mă gândesc că ar trebui să urmeze acelaşi model de ortografiere – într-un cuvânt sau cu cratime, cum zice Academia. Dacă e atipic, poate o fi vreo greşeală de tipar. (Mai sunt şi „de-a buşilea” şi „de-a binelea” pe care le-am găsit scrise în diverse dicţionare ba într-un cuvânt, ba cum le-am scris eu.)
De-a-n pulea, de-a-n boulea, de-a-n picioarelea.