Nu m-a-ntrebat nimeni, da’ dacă Liviu Pop a putut fi ministrul educaţiunei naţionale, eu de ce nu mi-aş putea da ne-ntrebată cu părerea?
Eu zic carevasăzică aşa:
De la examene.
Examene, concursuri & stuff.
De-acolo tre’ să-nceapă.
Ale profilor şi ale elevilor.
Faza aia cu metodele de predare, cu să-i implicăm pe copii, să-i atragem etc? Căcat new age. În afară de ăia 5% care chiar învaţă pentru că le place sau pentru că ţin minte din clasă, unde-aţi văzut voi copil care să înveţe de plăcere şi pentru că-i profa frumoasă? Să înveţe, zic. Să se pună cu burta pe carte, adică. Nu să-i placă ora – aia e altceva. În afară de ăia câţiva (foarte puţini, cel mult 2 într-o clasă de 30 de copii obişnuiţi) cărora le place de la natură să înveţe (să studieze, repet; să se pună cu burta pe carte acasă şi la bibliotecă; şi oricum doar la materiile care le plac), restul învaţă de frica notei.
Am avut cel mai foarte super mişto prof de geografie într-a şasea şi a şaptea. Domnu’ Băisan. Gheorghe Băisan. Îl ascultam cu gura căscată. Toţi. La fiecare oră. Dar acu-s la fel de tufă la geografie (noroc cu google maps) pe cât îs de tufă la germană, făcută cu un Schultz care-n opt ani n-a făcut mai nimic cu noi. Nu ne-a „atras”, mă-nţelegi. N-avea metodă, ca să zic pe limba părinţilor de şcoală nouă. De fapt n-am învăţat, pur şi simplu. Nu m-am pus cu burta pe carte – nici la una, nici la ailaltă. Metoda are prea puţin de-a face.
Nota, frate. Examenul. Concursul. Aia-ţi pune jar la cur şi te urneşte să înveţi. Nimic altceva.
Examene şi concursuri naţionale, cu camere video. Şi pentru elevi, şi pentru studenţi, şi pentru profi. Inclusiv la definitivate şi grade şi alte căcaturi dintr-astea unde se copiază în draci, cu acceptul supraveghetorilor („cadre universitare”, altminteri). Inclusiv la licenţă şi la susţinerea disertaţiei. (Ai făcut singur diseraţia? Foarte bine, susţine-o din memorie – dac-aţi făcut din capul vostru o lucrare de licenţă, ştiţi bine că n-ai probleme s-o susţii din memorie, cel mult cu planul de idei trecut pe-o ciornă.)
Rata de promovare o să fie pe la 30% – şi pentru profi, şi pentru elevi. Aşa, şi? Foarte bine. Un prof care a muncit pe rupte pentru licenţă, pentru grad, pentru post va fi mai puţin înclinat să treacă cu vederea copiatul de la bac sau referatul copiat în timpul anului.
Na, n-o să se schimbe mare lucru din prima. Da’ după 10 ani de examene şi concursuri (naţionale) draconice o să-nceapă să se simtă diferenţa. O să scadă rata celor care termină facultatea şi scriu „dragii noştrii”. Pentru că, uitam, ăsta-i următorul punct din reforma mea: examen de limba română la toate – absolut toate – examenele şi concursurile, şi pentru elevi, şi pentru profi. Nu mă interesează că dai concurs pentru post de matematică. Ai obligatoriu probă de română (citit text, răspuns la întrebări pe text, chestiuni de ortografie). Nu poţi să fii prof, nici măcar de sport, şi să scrii cu greşeli. Şi să scrii o cerere cu titlul „Cerere”. Nu mă interesează că tu termini ASE-ul. La licenţă ai examen de română „funcţională” – altminteri ajungi ca account manageru’ care trimite mailuri publicitare cu „dragii noştrii”. Sau ca dom’ director general care scrie „vă rog să-mi trimite-ţi”.
Că n-au s-ajungă să mai intre suficienţi oameni în sistem? Cine are nevoie de profi care copiază la examen şi nu ştiu să scrie româneşte?! I mean, în afară directorii şi inspectorii care iau şpagă ca să-i bage în sistem…
diacritica 