Curiozitate e cacofonie, nu? Că e cu cur.
(Scriam „pentru că curiozitatea” şi mă gândeam dacă să-mi bat capul să modific fraza. După care mi-am dat seama că curiozitatea însăşi e o cacofonie.)
Cacofonii
19 gânduri despre „Cacofonii”
Comentariile nu închise.
diacritica 
curcubeu, mercur, curcan, curte, etc….
Numa’ daca la despartirea in silabe se aude curu’ separat. Altfel, is vreo 870 de cuvinte ce contin cur 😀
http://dexonline.ro/definitie/*cur*
îmi picaseră fălcile mai deunăzi în fața unuia care-o ținea pe-a lui că el refuză să scrie sau să pronunțe pînă și Luca_Caragiale. și-o certa de zor pe-o sărmană ființă comentatoare, explicîndu-i că niciodată, dar niciodată în viața ei pe-acest pămînt, nu trebuie să folosească după un cuvînt care se termină în consoana c unul care începe cu aceeași consoană. mi-a explicat și mie că grupul de cuvinte „conduc_cu atenție” conține o cacofonie grosolană. minunat.
ar fi trebuit să m-amuz, și chiar m-am amuzat o vreme, pînă a degenerat situația. mi-am promis atunci solemn să nu mai plec de-aici pe coclauri. numa’ acasă-i bine. :)))
Mănâncă cu copiii e cacofonia maximă, după mine. 🙂
ah, toată copilăria le spuneam curcubitacee, pe urmă m-a certat cineva că de ce mă prostesc și fac cacofonii din poezia omului, că_corect e cucurbitacee. 😀
domne, lucru mai relativ decît curul ăsta n-am pomenit.
ştii că nu-s de acord, dar ma tratez 🙂 uite nişte exemple fără cur şi fără caca: burta_tatălui, mapa_papei, bustu’_turistului, arma_mafiotului, şalu’_Luciei, harfa_familiei, febra_răcitului, ţâfna_nasolului, arde_dealul, ia_iasomia de-aici 😉 şi mai am_amintiri din astea, dacă mai vrei 😛
Păi nu despre alea e vorba, ci despre curiozitatea mea dacă curiozitate e cacofonie. 🙂
păi, ţi-am spus că nu-s de acord, nu e cacofonie 😛
A, pardon. 🙂
de la george pruteanu citire: exemplu de cacofonie: „la şedinţă taţii tac.”
oups. m-am trezit şi eu la spartul târgului. 🙂
pe vremea mea li se zicea aliterații și erau date drept exemplu de putere literară 😀
Chiar. 😀
Maică, aliteraţia nu ie alăturare simplă.
de ce, astea-s simple? 😀
yeah, right, nu e alăturare, e „procedeu stilistic”. dacă mă-ntrebi pe mine, vîntul ăla care vuia viu e la fel de enervant ca și tații care tac la ședință.
Nec plus ultra:
Dar cum pronunţăm noi oare numele celebrului Michael Cacoyannis (http://en.wikipedia.org/wiki/Michael_Cacoyannis) : ca în română, ca în engleză, ca în…greacă ? 🙂
După dexonline.ro:
” CACOFONÍE ~i f. 1) Asociație sau repetare neplăcută de sunete în vorbire. 2) muz. Amestec discordant de sunete; lipsă de armonie. [G.-D. cacofoniei; Sil. -ni-e] /<fr. cacophonie " NODEX (2002)
Toţi aveţi dreptate: nu-i plăcut ce-ţi place ţie, e plăcut (numai) ce-mi place mie 🙂
Diacritico, să-ţi ţie ăl de sus obiceiurile cu blogul ăsta – multă lume te pomeneşte de bine 🙂
Mulţumesc.:)
Uoo… dar într-o săptămână poc s-adun doo geamantane de secvenţe care sună prost. Şi fără alea cu „că cu…” 🙂 Numai din cărţi, că la teveu bănuiesc că-i jalea plângerii.
Apropo, am auzit de curând un geniu spunând că ar fi de vină limba pentru aşa cacofoneală generală. 🙂