Sau despre prezentul verbelor în -i, pe scurt.
A chinui, a sfătui, a veni, a contribui şi altele asemenea. Verbe de conjugarea a IV-a, adică.
(Tot după Dana Cojocaru, Romanian Grammar, SEELRC 2003.)
Terminaţiile îs astea:
Atâta doar că dacă zic eu vin, eu fug, nu zic eu cit (de la a citi) şi nici eu glum, de la a glumi.
Car’ va să zică, verbele astea în -i se-mpart şi ele în vreo câteva categorii, şi anume două: verbe cu infix (-esc-/-eşt-) şi verbe fără infix. Ca şi cele de conjugarea I, de altfel, numai că acolo infixul e –ez-/-eaz-.
I. Modelul de conjugare fără infix
I.a. Radical terminat în consoană, alta decât n:
a dormi: dorm, dormi, doarme, dormim, dormiţi, dorm
La fel: a minţi, a ieşi, a fugi etc. Cu alternanţele fonetice de rigoare, evident.
A oferi, a suferi, a descoperi, a acoperi bagă un -ă la el/ei oferă, suferă, descoperă, acoperă.
I.b. Radical terminat în n:
a veni: vin, vii, vine, venim, veniţi, vin
La fel: a deveni, a reveni, a interveni, a surveni.
I.c. Radical terminat în vocală, de obicei u:
a contribui: contribui, contribui, contribuie, contribuim, contribuiţi, contribuie.
La fel: a bântui, a piui, a chiui.
II. Modelul de conjugare cu infix (-esc-/-eşt-)
II.a. Radical terminat în consoană:
a glumi: glumesc, glumeşti, glumeşte, glumim, glumiţi, glumesc
La fel: a gândi, a citi, a călători, a aminti, a dori, a privi, a primi, a mulţumi etc.
II.b. Radical terminat în vocală, de obicei u:
a sfătui: sfătuiesc, sfătuieşti, sfătuieşte, sfătuim, sfătuiţi, sfătuiesc
La fel: a bănui, a dărui, a dispreţui, a locui, a trăi, a răci.
Acu’, problema se pune la verbele astea cu radical terminat în -u: unele se conjugă după modelul I.c, altele după modelul II.b. Iar unele tind să treacă de la II.b, adică -esc-/-eşt-, la I.c, adică fără infix. De exemplu, a chinui, a cheltui, pentru care DOOM 2 acceptă ambele variante: chinuiesc / chinui, chinuieşti / chinui, chinuieşte / chinuie; cheltuiesc / cheltui, cheltuieşti / cheltui, cheltuieşte / cheltuie.
Cu această ocazie sper vă crească respectul pentru străinii care vorbesc româna, oricât de puţin.
_________________________
diacritica 
Întrucât spre ruşinea mea, nu ştiam ce înseamna ‘infix’, am căutat pe link-ul din articol să mă luminez: ‘INFÍX, infixe, s.n. Element fonetic (de obicei consoană) care se inserează’ şi m-am oprit aici cu cititul, simţindu-mă de doua ori proastă. Eu ştiam că se conjugă eu inser, tu inseri, el/ea inseră. Căutând mai departe în DEX, am gasit şi conjugarea ‘inserez, inserezi, inserează’, care mie imi sună ca naiba. Te rog frumos, îmi poţi explica de ce verbul ‘a insera’ se conjuga aşa şi nu altfel, prin altfel înţelegând după regula lui a intra, a invita, a chema, a educa.. deci ca alte verbe terminate in ‘-a’. Mulţumesc!
„Verbele terminate în -a” e o categorie foarte largă şi defel unitară. De exemplu, „a lucra” se termină în -a, da’ nu se conjugă eu lucr, ci eu lucrez. (Da, bine, ştiu, există eu lucru, tu lucri. 🙂 )
Despre indicativul prezent al verbelor de conjugarea I (în -a), aici.
Acu’, de ce-s mai multe modele de conjugări în cadrul aceleiaşi categorii de verbe şi după ce criteriu ştim care cum se conjugă, asta-i o chestie care dă nenumărate bătăi de cap străinilor. Ceva reguli dedesubt or fi, da’ cea mai simplă e aia pe care i-o zic eu lu’ Chris, americanu’, de fiecare dată: pe lângă infinitiv, ţine minte şi persoana I sg (a intra, intru; a lucra, lucrez). E cel mai sigur. 🙂
Nu-i o ruşine. Nu ne-nvaţă nimeni chestiile astea la şcoală, aşa cum nu ne-nvaţă nimeni nici regulile de conjugare a verbelor în română.
Buna ziua.
Ei, noi facem prin ” cele strainataturi ” un ziar cultural, bilingv. Pana de curand se numea Millennium si aparea o data pe luna , tiparit si distribuit gratuit . Am scos cateva numere . Are cateva erori gramaticale. Cer scuze. Uneori sunt inerente. Va fi mai bine in viitor. Millennium se poate citi in internet daca se acceseaza link-ul http://www.asociatiaeuropa.ro
Pentru septembrie 2010 pregatim un nou ziar care va iesi cu un alt titlu. Va fi exclusiv cultural, nepartinic si neangajat .
Se va distribui in comunitatile romanesti , gratuit .
Poate v-ar interesa o colaborare.O rubrica de scriere corecta in sfanta limba romaneasca !
Ne puteti cauta la adresa de mail:
associazione.dialog@gmail.com
Multumesc mult, pe mine chiar ma rodea problema cu verbul a cheltui, acum am inteles! Dar mai am o nedumerire, cum e corect: „a trecut o suta de ani de atunci” sau „au trecut o suta de ani de atunci”? Eu as paria pe prima vairanta dar as dori un raspuns autorizat.
Pentru întrebări fără legătură cu articolul există locu’ de-ntrebat.
Discuţii asemănătoare au mai fost pe-aici. Ideea e: a trecut suta sau au trecut anii?
Mutumesc! E laudabila munca ta!
De 8 ani ma chinui sa inteleg cand verbul cu terminatia in „i” vrea codita in „esc” si cand nu.
Regula generala pe care am invatat-o este ca atunci cand verbele cu pricina se termina in „i” precedat de alta vocala nu vor codita in „esc”.
Atunci de ce exista alte exceptii precum: biciui,pricinui,fagadui,pecetlui ?
p.s. verbele astea se trag din limba maghiara pare-mi-se
mai bine sa ma dau cu capul de pereti ca sa pricep,cat de cat,ce se intampla cu limba voastra? :-(((
Nu neapărat. Vezi I.c. şi II.b.
După mine, cea mai bună metodă de-nvăţat verbele e să înveţi infinitivul numai împreună cu prima formă, de pers. I sg.
Oricum, marcuzzzo, nu ştiu cum te descurci la vorbit, dar la scris te descurci mai bine decât mulţi români. După cum deja ştii. 🙂
Este strain cum sunt eu afgan. Ma lesi?
Doi. Este singura metoda, intrucit cite verbe aproape tot atitea conjugari!