Am promis mai demult, pe la începuturile blogului ăstuia, c-o să povestesc despre cum se folosesc î şi â. Iaca:
Pe scurt, regula zice că â se foloseşte în interiorul cuvintelor, iar î se foloseşte la început şi la sfârşit.
Ca în: cântar, început, a hotărî, hotărât, hotărând, a urî, urât, urând.
Numai că: dacă un cuvânt care începe cu î primeşte un prefix (adică alea 2-3 litere de le pui uneori în faţă, de genul pre-, ne-), atunci î rămâne î, deşi acu’ apare în interiorul cuvântului.
început – neînceput; îndoielnic – neîndoielnic.
Şi, pentru numele ştim noi cui, vă rog frumos, nu mai scrieţi sânt!
Dacă aţi adoptat scrierea cu â, atunci scrieţi sunt, cu u.
Dacă aţi rămas la scrierea cu î, atunci scrieţi sînt, cu î.
Dar sânt nu există. Credeţi-mă pe cuvânt!
PeSe pentru predicatorii întru î / â:
Articolul ăsta vrea doar să lămurească o altă nelinişte fundamentală a românului care a învăţat să scrie înainte de ’91-’92. Disputele pe tema î vs â nu mă-nteresează. Defel. Prin urmare, polemicile de genul „nu-nţeleg de ce scrii cu â, nu cu î” sunt sortite pieirii, din start. (Şi-n caz că are careva frământări de genul ăla, răspunsul e: D’aia!).
_________
diacritica 
Deci corect se scrie îââââî…
Bravo, tu te-ai prins. 😀
totui clar k lacrima aku. îhâ!
N-ai înţeles nimic. Se scrie „îhâî”.
Scrierea în forma „sânt” este acceptată de Marius Sala, lingvist şi vicepreşedinte al Academiei.
==================
Hotararea mentionata nu exclude libertatea de a le folosi in continuare (cu grafia sânt) in redarea vorbirii populare si in editarea unur asemenea texte, precum si in opere beletristice (cu atat mai mult cand sunt cerute de rima) si in vorbirea diverselor persoane, cum sunt cei trei semnatari ai „Manifestului” in cauza.
==================
http://www.asociatiasint.muscel.ro/?continut=art&art=13
Da. Sunt convinsă că cei care caută pe net „cand se scrie cu i din a”, „cand se scrie vostri cu un i” şi „cum se scrie corect trimite-ti” fix dileme de genul ăsta au: dacă în operele beletristice e acceptabilă forma „sânt” – mai ales atunci când e cerută de rimă!
Nu e vorba de beletristică, ci e recomandat pentru folosire obişnuită, adică „in [redarea] vorbirii diverselor persoane, cum sunt cei trei semnatari ai “Manifestului” in cauza”. Deci Marius Sala le recomandă şi celor care au creat manifestul să scrie astfel.
Şi în DOOM 2 (pag. XCVII) există o recomandare asemănătoare, ca notă de subsol:
==========================
Conform unei tradiţii latinizante întrerupte prin ortografia anterioară, deşi [sunt, sunteţi etc] nu provin din formele corespunzătoare din latină, ci din conjunctivul latin, continuat în formele moştenite scrise anterior „sînt” etc. Redarea acestora din urmă trebuie făcută acum cu â : „sânt” etc.
==========================
Am înţeles că nu vrei să discuţi pe tema grafiei, dar să ştii că lumea începe să-şi dea seama că nu există nici un argument raţional pentru scrierea cu  şi sunt şi că aşa-zisa reformă din 1993 nu a făcut decît să îngreuneze scrierea şi vorbirea.
Însă şi mai interesant este faptul că nu s-a obţinut nimic util cu schimbarea grafiei, existînd acum un dezinteres total al populaţiei pentru originea latină a românei, lucru pe care însuşi Marius Sala l-a remarcat şi l-a spus într-un interviu foarte recent:
=======================
Cu privire la celalalt aspect, am remarcat ca nu mai exista un interes real nici pentru istoria limbii noastre, pentru ca putini mai sunt sensibili la ideea ca romana continua latina. O data, cand am vrut sa fac si eu ce faceau reprezentantii Scolii Ardelene, adica sa arat ca romana are o origine „nobila”, fiindca provine din latina, una dintre limbile de cultura ale umanitatii, cineva mi-a raspuns pe scurt: „Si ce daca?”. Acum ne intereseaza globalizarea.
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/interviu-acad-marius-sala-esti-cool-si-daca-vorbesti-corect-4367086/
========================
În 1993 s-a reluat tradiţia latinizantă pentru modificarea limbii române şi totuşi populaţia a ajuns să îndrăgească o limbă germanică (engleza), dovadă procentul imens (80%) de utilizatori de calculatoare care folosesc sistemul de operare (Windows) şi programele în engleză, nu în română. Ironia soartei ? Sau mai degrabă o evoluţie normală ca urmare a complicării şi apoi abandonării limbii române la voia întîmplării…
OMG!
Dacă ai înţeles chestia asta, de ce n-o respecţi?
Credeam c-am zis destul de clar în articolul de mai sus şi în alte ţî comentarii: evanghelizările întru â sau întru î nu mă interesează, nu ăsta e scopul blogului ăstuia!
Ăsta e blog pentru oamenii mai puţin deştepţi decât oamenii foarte deştepţi care au la îndemână ţî argumente pentru â şi zî argumente pentru î. Aşa că vă rog, pe toţi cei foarte deştepţi şi cunoscători într-ale lui â & î (şi diverse alte dispute filologice), să frecventaţi comunităţile de oameni de foarte deştepţi. Că ăsta e blog de oameni simpli care vor să se lămurească câţi de e intră în conjugarea lui „a crea” & „a agrea”, cu câţi de i se scrie „noştri” şi dacă „mai” se scrie într-un cuvânt.
Cât despre
nu există limbi nobile şi limbi ne-nobile. Limba papuaşilor e la fel de nobilă ca şi latina, pentru că-i limba culturii papuaşilor.
Acestea fiind zise, discuţia pe tema â/î se încheie aici. Speram să nu fie nevoie de asta, da’ se pare că oamenii foarte deştepţi nu se pot abţine.
aham interesant…mai ai si alte pagini de genu???
Da. Numa’ că n-apar mură-n gură – tre’ să te ostenşti să răsfoieşti. De exemplu, din pagina principală.
Bun. Am observat cuvinte – în engleză – care se trag din latină. ‘To have’, de exemplu… 😀 Mi se pare mie, ‘au…? ? 😀
Nu trebuia sa folosesti „OMG!” (= Oh My God/Godness!), ci „DD” (Doamne Dumnezeule!).
=))
n-aveti de gand sa * va rupeti * rosii ?
limba veche ce spune??
chiar nu va place mai mult?
“Cuvente den bătrîni “ a marelui filolog B.P.Haşdeu, din anul 1881,o colecţie de scrieri româneşti din toate timpurile şi din diferite provincii româneşti.
Consultînd scrierile vechi ,se poate constata că litera chirilică folosită pentru vocala din cuvîntul “sînt” era cel mai adesea “ъ”, rareori “ э” , echivalentă cu “ î “ (sau “ â “) , iar uneori cu “ ă “.
Este posibil ca în vorbirea curentă să se fi folosit în trecut, pe alocuri, formele “sănt,săntem, sănteţi”. Niciodată însă nu întîlnim în literatura veche verbul “sînt” etc. scris cu “u”, care avea corespondentul grafic în chirilică: “ у “ sau “ оу “. Ca urmare, nicăieri nu se găseşte forma verbală “sunt” scrisă in chirilică: “сунт”.
Noh, să trezi alt dăştept (Bună dimineaţa, Safto!!) să ne explice.
Of, bine-am făcut când am închis comentariile pe temă, rău am făcut că le-am redeschis.
Le-nchidem din nou.
Că mi s-a acrit până peste cap de dăştepţi mai dăştepţi decât ei însişi.
Ne zice să scriem cu diacritice, de exemplu, înainte să ne dăm cu curu’ de pământ invocându-l pe Haşdeu.
Adică dacă tot nu scrii cu diacritice, măcar ai bunul simţ să nu-ţi dai cu părerea despre î şi â.