Neîncrederea Ministerului Educației…

…în profesorii pe care-i formează, selectează, angajează și validează prin grade didactice:

1. Planificarea
Planificarea materiei, pe care orice profesor și-o face la început de an, trebuie verificată și semnată de șeful de catedră. Ești profesor calificat, ba chiar calificat în urma cursurilor oferite de Ministerul Educației? Nu contează, ministerul n-are încredere în ce te-a învățat, așa că planificarea ta trebuie văzută și semnată de doi șefi. Ai toate gradele didactice, obținute în urma unor examene organizate de Ministerul Educației? Nu contează – ministerul tot n-are încredere că știi să-ți planifici materia cum trebuie (dar altminteri îți mărește salariul la fiecare grad obținut). Ai 20 de ani vechime în slujba Ministerului Educației? Nu contează – ministerul tot n-are încredere în planificarea ta (dar altminteri îți dă spor de vechime în învățământ, pare-mi-se).

Zice ministerul să faci educație pentru mediu la școală? Nu contează – ministerul cere planificări printate pe zeci de mii de topuri de hârtie A4, ca să poată fi semnate de șefii profesorului format, selectat, angajat, validat, evaluat și premiat tot de minister.

2. Programa
Un minister care are încredere în profesorii pe care-i formează, selectează și angajează publică un document cu cunoștințele, competențele, abilitățile pe care copilul trebuie să le aibă la sfârșit de ciclu școlar, apoi face o evaluare națională (*). Eventual, evaluează anual (și anonim) prin sondaj pe eșantioane de școli. Atâta timp cât rezultatele arată că elevii sunt acolo unde trebuie să fie, totul e ok, și e treaba profesorului cum repartizează conținuturile pe cei x ani de studiu. Un minister care n-are încredere în profesori publică programe pe fiecare an de studiu, pe care trebuie să le respecți, că de nu, vine inspecția peste tine și te ia la rost. La ce duce asta? La alergătura prin manual, indiferent de nivelul clasei. Rolul profesorului, dictat de minister, e să termine manualul, adică să parcurgă toată programa, chit că poate elevii pe care-i are la momentul ăla nu pot lucra la viteza aia. De-acolo, probabil, multe dintre notele sub 5 la evaluarea națională – că profesorul n-are, din câte știu, opțiunea să facă mai puțin decât dictează programa, dar mai pe-ndelete. Să-i ducă, adică, încet-încet la 7, lăsând deoparte conținuturile de 9 și de 10, la care copiii respectivi oricum n-ar avea acces în acel interval de timp.
(*) Las’ că de fapt majoritatea materiilor nu sunt niciodată evaluate la nivel național.

3. Condica
La ce folosește de fapt condica?! m-am întrebat, revăzând-o după 17 ani. La nimic util. E tot suport de semnături, spre folosul ministerului. Profesorul trebuie să scrie în fiecare zi ce a făcut la fiecare oră și să semneze. După care semnează și directorul, normal. După care condica rămâne la dispoziția ministerului. Condica nu se folosește, cum ați putea crede, pentru statele de plată. Nu, condica există și se completează și se semnează doar ca să-i dovedești ministerului că ai făcut ce ai scris în planificare, pe care-ai scris-o după programă. Desigur, poți să scrii una în condică și să faci alta la clasă – riscul să se prindă vreodată vreun inspector e minim. Plus că de fapt verificarea activității zilnice a profesorilor e treaba directorului. Doar că ministerul n-are încredere nici în directori.

Școală centrată pe elev, ziceți? Aiurea. Școala nu-i centrată nici măcar pe profesor, cum vi se împuiază capul. Școala e centrată pe minister. Școala există ca să-i facă pe plac ministerului, ăsta-i rolul ei principal.

3 răspunsuri to “Neîncrederea Ministerului Educației…”

  1. Adele Says:

    Eu ma bucuram sa redactez planurile de lectie in masura in care ma ajutau sa pregatesc lectia. Sincer totusi nu toate tabelasele imi erau de folos.
    Adica imi era foarte util sa stiu Ce Anumr Am de Facut la Clasa. Care sunt obiectivele, care e Tema Lectiei, care sunt exercitiile si raspunsurile corecte. Sunt aspecte foarte importante de avut in vedere la clasa.
    Ele sunt foarte utile mai ales ca la clasa profesorul e nevoie sa fie foarte atent la multe aspecte pentru siguranta si buna desfasurare a clasei.
    De aceea planurile de lectie sunt foarte utile si e bine ca profesorul sa le pregateasca. Cred ca asta inseamna centrarea pe invatare si educatie.
    Poate ca e bine sa amintim ca nu orice profesor detine computer, imprimanta sau xerox mai ales la sat sau in varf de munte. Si cred ca e bine pentru profesorii incepatori sa se mai uite cineva la planurile de lectie din cand in cand si sa ii incurajeze sa adreseze intrebari.
    Iar pentru ceilalti profesori cu mai multa experienta cred ca e bine sa aiba un portofoliu cu lectiile si activitatea la clasa. Acest portofoliu poate fi consultat la nevoie si poate servi si ca model pentru profesorii incepatori.
    Opinez ca profesorii incepatori au nevoie de incurajare, de facilitarea materialelor pentru clasa.

  2. diacritica Says:

    Și unde anume în ce-am scris eu e vorba de planurile de lecție?

  3. Adele Says:

    Aveti dreptate, vroiam sa spun ca toate aceste planificari pot fi de folos profesorului. Insa sunt foarte de acord ca a obosi profesorul cu aspecte birocratice din moment ce Exista Manual Autorizat de Minister cu Planificare pe Intregul an mi se pare o risipa de timp, atentie si energie.
    Timp, atentie si energie de care profesorul are mare nevoie sa le concentreze pe a face fata la clasa si a fi in forma optima pentru predare.
    Un profesor surmenat de hartii si de stresul birocratic nu poate fi la nivel optim pentru a preda clasa.
    Din moment ce se lucreaza cu mintea si sufletul, emotiile oamenilor in educatie eu cel putin ma astept la Mai Multa Inteligenta Emotionala si la o Comunicare mai Clara si mai Eficienta. Bun simt si Respectul Drepturilor Omului.

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: