Despre copii

~ diacritica

După părerea voastră, de câte ori e de bun-simţ să scriu eu aicişa că se scrie propriii copii, nu proprii copii? Că de-acuma mi-e şi jenă s-o mai zic.

EVZ

Că na, cât poţi să te bagi cu ortografia în sufletu’ omului?…

Publicat de diacritica

4 gânduri despre „Despre copii”

  1. Pentru buimacii de la evz, niciodată nu-i destul…
    Vezi și:

    „…astfel că tot Paula Seling a fost cea care a trebuie să aleagă cine rămâne şi cine pleacă.”

    „a culimnat cu eliminarea fetelor din trupa X-treme”

    (Ah, da, știu. Corectorii, bată-i vina!)

  3. Nu e chestie de „de acord”. Ai explicaţia în linkul de l-am pus. Dacă „eşti de acord” că uneori ai „copii” şi alteori ai „copiii”, că ai uneori „geamgii” şi alteori „geamgiii”, atunci tre’ să „fii de acord” şi cu „proprii”/”propriii”, pentru că se declină la fel.
    Ai 3 i din cauză că ai:
    – un i, primul, din radical: propri+u; mândr+u, de exemplu, n-are i în radical; copil propriu, copil mândru;
    – un i, al doilea, desinenţă de plural: propri+i /vs/ mândr+i, care n-are decât desinenţa de plural; copiii proprii, copiii mândri;
    – un i, al treilea, articol hotărât: propri+i+i /vs/ mândr+i+i, care are doi i pentru că n-are i-ul din radical; propriii copii, mândrii copii.

    Să să vază mai bine:
    propriu – mândru
    proprii – mândri
    propriii – mândrii

    La feminin e propriile (propriile fiice) – cu i-ul din radical (fiică proprie) şi i-ul de plural (fiice proprii). -le din fem. propriile e echivalentul celui de-al treilea i din masc. propriii.

    În fraza la care mă refer în articol e propriii copii, aşa cum la feminin ar fi propriile copile.

    Ar fi „proprii copii” doar dacă la sg ar fi „copil propru”.

Comentariile nu închise.