Văzui că articolul despre putirinţele şcolii a stârnit replici de genu’ da, e-adevărat ce zici tălică acolo, e şi responsabilitatea părinţilor, da’ ce te faci când profesorului nu-i pasă de progresul copilului?.
No, să-ţ’ zic de ce nu-mi (mai) pasă mie de progresu’ odraslei dumitale.
1998, octombrie sau cam aşa ceva. 24 de ani, jună profă, liceu cool, pe specialitatea mea. Am 75-80 de dolari salariu, depinde de cursul valutar. Nici picior de meditaţie, trăiesc fix din salariu. De capul meu, cum am dorit – într-o garsonieră care nu-i a mea, dar în care stau moka. Mama e învăţătoare, văduvă de nici un an, de-abia se descurcă cu hangaralele proprii. Într-alt oraş.
Am ore numai după-amiaza anul ăsta. Mi-am făcut o ciorbă – doar cartofi, ceapă, bulion. I-oi fi pus şi orez, să pară mai deasă. N-am altceva şi nici n-o să am până la salariu. Care abia mi-ajunge să-mi plătesc întreţinerea, pasta de dinţi, săpunul, şamponul, tampoanele şi mâncarea. Mâncare precum aia de zisei mai sus. Fructe de sezon? Mai răruţ, că-i mai drăguţ. 3 portocale dimineaţa drept mic dejun? N-ai să vezi. Îs delicatese, trebuie tratate ca atare. (Aveam o listă din vremea aia, cu toate cheltuielile lunare. Mă întreb dac-o mai fi pe undeva. Tare mi-ar plăcea s-o găsesc, dar mi-e c-am aruncat-o.)
M-apuc să corectez lucrări (inclusiv pe-a odraslei dumitale) – cu pixul roşu cumpărat din banii mei, din ăia 80 de dolari care abia mi-ajung să supravieţuiesc. Că statul nu-mi dă „furnituri” dintr-astea, cum îţi dă ţie patronul capitalistul dracului, de-ţi mai iei şi-acasă din ele. În 5 ani de predat mi-am cumpărat întotdeauna din banii mei pixul roşu de corectat, stiloul de pus note în catalog, culegeri din care lucrez cu odrasla dumitale, manuale, caietul în care-mi scriu planificarea orelor cu odrasla dumitale, caietul în care mi-am scris planurile de lecţie de debutantă, caietul în care ţin socoteala grupelor de elevi, absenţe, note. Că materia mea se predă pe grupe şi-i un singur catalog de împărţit la doi profesori. Din banii mei am xeroxat şi cărţile pe care le folosesc la clasă cu odrasla dumitale.
M-apuc să-mi pregătesc lecţiile – din culegeri cumpărate, invariabil, pe banii mei. Unele încă din facultate.
Iau autobuzul, pornesc către liceu. Cobor, văd „Caţavencu” la chioşc, dau să-l cumpăr, mă opresc. Costă 5.000 de lei (parcă) – din banii ăştia îmi iau pâine o săptămână, mai bine nu. E prima oară când nu-mi cumpăr „Caţavencu”. Îmi dau seama brusc cât sunt de săracă. Mai săracă decât în facultate. În ultimii 2 ani o dusesem bine – lucram la librărie, aveam bursă, ai mei îmi mai trimiteau bani din când în când.
Ajung la oră. La clasa odraslei dumitale. A făcut careva tema? Nici poveste. E liceu de specialitate, e materie la care au să dea bac. Nimeni n-a făcut tema. Nu, nu pun 3 pe temă nefăcută, că ştiu din propria experienţă de elev că asta duce doar la copiat în pauză, or nu-i ăsta scopul. Dau teme întotdeauna – „pentru cine vrea să se deştepte, aveţi temă asta şi asta”. Nimeni niciodată nu vrea să se deştepte. Nu, nici măcar odrasla dumitale. Li se rupe. Nu-s proşti, doar li se rupe. Nu-s nici măcar nepoliticoşi. Atâta doar că nu le arde de-nvăţat. Te uiţi la ei – unii (unele, de fapt, că-s fete majoritatea) ar putea ajunge departe, da’ se dau prin parcarea liceului cu flăcăi cu maşinuţe colorate. Da, da, inclusiv odrasla dumitale.
M-apuc să predau. Ceva gramatică. Scriu pe tablă, am mâinile murdare de cretă pân’ la cot. Mă-ntorc spre clasă – o mândruţă din prima bancă (odrasla dumitale?) stă cu coatele pe pupitru, şi-admiră unghiile. Tu de ce nu scrii? Aaaa, ştiţi, mi-am făcut unghiile în pauză şi încă nu s-a uscat oja. Era să fac atac de cord la cei 24-25 de ani. Ah, da? Ia ieşi tu cinci minute afară, să ţi se usuce oja. Se-ntoarce după cinci minute. Ţi s-a uscat oja? Daaaaa! Ia dă să văd. Nu, că s-a uscat. Dă-ncoa’ să văd. Şi-ncerc cu unghia (doamnele ştiu de ce). Nu s-a uscat, mai ai de stat afară. (Era odrasla dumitale? Ai dreptate, nu-i frumos ce-am făcut. Au râs colegii de ea, aşa-i. Şi profa a fost cool.)
M-apuc să organizez la şcoală meditaţii – moka, fireşte – pentru bac. Deschise oricui, nu doar celor de-a XII-a. Să-nvăţăm să rezumăm un paragraf, să facem familii de cuvinte, să povestim şi-n general să exersăm ce se cerea la vremea aia pentru bac. Au venit quattro poveri gatti timp de vreo 2-3 săptămâni. Nu, odrasla dumitale n-a venit. Dar ţi-a bâzâit acasă că are nevoie de meditaţii, că la şcoală nu face nimic şi prin urmare o să ia notă mică la bac.
Vezi, de-aia nu-mi mai pasă mie de progresul odraslei dumitale. Pentru că nu-s apostol şi nici dascăl – indiferent cum m-ar numi ăştia la teve. Îs profă, am un job ca şi tine. Cu osebirea că rezultatul muncii mele depinde prea puţin de strădania mea. Oricât m-aş strădui eu, rezultatul muncii mele depinde până la urmă de strădania odraslei dumitale. Şi-i deznădăjduitor, a mia oară, să-ţi dai seama că le-ai dat tot ce le puteai da, iar ei tot n-au învăţat nimic. Te străduieşti să-i faci să prindă ceva în clasă, că doar cu asta rămân.
Să ne-nţelegem, părinte preocupat: treaba mea e să-i predau odraslei dumitale, cât pot eu de bine. Şi o fac. Însă progresul odraslei dumitale e fix treaba odraslei dumitale, că-i suficient de mare ca să conştientizeze lucrul ăsta, şi a dumitale personal, care trebuie s-o controlezi. Dar n-ai venit niciodată la şcoală să-ntrebi profii de vorbă – preferi să-ţi crezi odrasla pe cuvânt, e mai comod. E comod ca vina să fie a profesorului. Pentru că dacă ar fi vina odraslei ar însemna să te pui în discuţie pe tine ca părinte. Or tu i-ai cumpărat tot ce-avea nevoie, inclusiv meditaţii! Deci n-ai ce-ţi reproşa. Nu?
____________________________
PS 1: Când am simţit că nu-mi mai pasă suficient de nişte copii cărora nu le pasă de ei înşişi (că părinţii oricum n-au dat niciodată semne că le-ar păsa de educaţia copiilor), eu am plecat. Deşi aia e meseria mea şi-mi plăcea.
PS 2: Toate cele de mai sus sunt adevărate. Disparate, dar adevărate. Şi mai ales trăite. De mine pe pielea mea.
____________________________
____________________________
diacritica 
AU! Cat de adevarate observatiile!
Si ‘nesimtitii aia de profesori’ care dau meditatii in particular pt mai putini bani decat ar trebui in mod normal sa cheltuiasca pt procurarea materialelor didactice si pt cumpararea lucrarilor (carti si reviste de specialitate) pt autoperfectionare… Intr-adevar, FARA acele meditatii si fara ajutor ‘dinafara’ (din alta parte) nici macar un ziar nu poti sa-ti ‘iei’, sau sa-ti xerocopiezi cate-un articol mai interesant citit in revista altcuiva.
Si la urma iti vin la clasa niste… indolenti, care – prin lipsa de preocupare referitoare la invatatura – isi bat joc de eforturile tale de a-i invata, si la urma – mot la… (Hm!) – mai vine si parintele si face scandal ca DE CE odrasla sa are nota mai mica decat altii, si/sau ca DE CE ceea ce (n-)a invatat la clasa nu i-a fost suficient pt admiterea la facultate…
ehhh… tu spui de ’98, dar să vezi ce ne-am odrăslit în 2010!:))
toată mâhnirea asta care ne-a crescut pe spate o platoşă împotriva ciomăgelii naţionale…
dap! eram, în ’98, prof în unităţi de elită, cum le zicea pe atunci. suplinitor. îmi dădea conducerea ceea ce refuzau profii elitişti, încărcaţi de meditaţii (de „specialitate”). mă confruntam cu elevi care îmi contraziceau metoda pentru că nu corespundea cu aia a profilor lor de acasă. work in progress, nu alta:) asta, la liceu. aveam ore şi la primare, unde mi se făcea coadă la uşă cu părinţi care-mi cereau meditaţiile ca prietenia pe goagăl:) vad, frate, dacă prinzi „centrale”. n-am rezistat decât doi ani în ritmul pe care mi-l impusese sistemul ăla băşit. dup-aia, m-am titularizat pe ce am prins, în periferie. acolea, jale! ja-leee! puse una peste alta, plângerile din sectorul educaţiei ar rivaliza cu un alt „memorial al durerii”.
nu mă plâng, dar nu pot să nu măsor lucrurile. sunt atât de multe de spus, încât chiar pici în disperare şi patetism. de pildă, în 2000, am dat în maternitate, vreme de câteva zile
în stânga şi-n dreapta,
la parter şi etaj
pe holuri şi-n baie
de la opinca asistentelor până la vlădica maeştrilor ginecologi
trei salarii pe vară ori doi salariaţi în învăţământ (eu şi soţia)
ca să mă bucur de naşterea odraslei noastre. taxaţi la sânge!
am jurat atunci să fac tot ce-mi stă în „putirinţă” şi să-l feresc de şcolile româneşti. dar, ca şi americanii, salvarea asta n-a pilotat deasupra vieţilor noastre sociale. PIB de rahat, opţiuni cât negru sub unghie. e clasa a patra. am dat la stat cât aş fi dat la o şcoală particulară dintr-o ţară în care am fi trăit decent cu toţii.
dar, asta-i ţara, ăste ni-s şcolile.
să mă judece istoria că n-am făcut mai mult:) sunt în concediu de studii. mă apucă atacurile de panică ştiind că va trebui să mă întorc în „sistem”. după ce ai ieşit măcar câteva zile din el, suficient cât să respiri, ai şansa să vezi monstruozitatea în proporţiile ei sufocante.
brrr!
na! am picat în valea plângerii:))
Deşi îmi pare rău pentru soarta profesorilor, nu pot să fiu de acord cu dvs. că nişte copii pot să decidă ce-i mai bine pentru ei. De aia există educaţia, să te ghideze şi să-ţi deschidă ochii. Dacă toată lumea s-ar fi născut disciplinată, motivată şi aptă de gîndire critică, n-ar mai exista şcoli.
„copii nu vor să înveţe” e o scuză comodă care să justifice eşecul educaţiei. Dacă nu avem încredere în copii, atunci cum putem spera să le deschidem minţile?
recunosc spăşită: aveam de gând să scriu pe blog un material despre cum mi-ar plăcea să fie profesorii fiului meu. şi o voi face. dar voi pune şi un link spre acest post, pentru ca părinţii care n-au nimic de-a face cu şcoala să se dezmeticească, nu doar să ceară de la profi.
spor-t.
Cât de trist ! Cunosc perfect ce spui, dragă Diacritica. A început să-mi clocotească sângele în vine pe măsură ce am înaintat în lectură. Mai e un necaz. Aceia care ar putea, având suficientă bază materială parentală, nu vor. Sunt mulţi care nici nu pot, nici nu vor. Dar mai sunt şi câţiva amărâţi care ar da orice să se lumineze, dar nu au nici cu ce se încălţa ca să vină la şcoală. Unii sunt mintoşi bine şi e mai mare jalea să vezi cum încet-încet,se pierd …
@Dan: „nu pot să fiu de acord cu dvs. că nişte copii pot să decidă ce-i mai bine pentru ei”.
Văd că n-ai înţeles problema. Nu le cere nimeni să decidă aşa ceva, ci doar să-şi facă datoria de elevi (să fie atenţi la ce se face în clasă şi să-şi facă temele acasă). Principalul lucru pe care trebuie să-l înţeleagă este că ei sunt primii responsabili pentru propria instruire. Iar responsabilitatea şi respectul faţă de învăţătură nu le pot fi insuflate decât de părinţi, prin atitudinea lor faţă de şcoală şi profesori. Asta se cheamă educaţie şi, contrar părerii generale, nu se face în sala de clasă ci începe acasă (ăia şapte ani uitaţi şi neglijaţi de toată lumea) şi continuă pe stradă.
Dane, dumneata ai dreptate, si cele afirmate de dumneata sunt corecte (de bun-simt), cu niste… rezerve (sau – daca preferi – ‘precizari’):
– Intr-adevar, ghidarea si ‘deschiderea ochilor’ este ‘treaba’ educatiei, dar sa nu uitam ca educatia nu este apanajul exclusiv al sistemului educatiei formale, ci incepe inca din viata intrauterina (s-a descoperit ca nu este indiferent ce muzica asculta mama, si in ce stare de spirit traieste aceasta), continua cu anii aia ‘de acasa’ (candva erau sapte, acuma nu mai stiu CATI au mai ramas), abia apoi cu educatia formala, si nu se incheie la terminarea scolii, ci continua si dupa aceea, atat timp cat traim.
Dobandirea de catre copil a disciplinei, a educatiei, a politetii (formale si de fond), a bunului-simt, a motivatiilor, adoptarea unei ‘gandiri critice’, etc nu sunt (nu AR TREBUI sa fie) ‘apanajul’ exclusiv al sistemului didactic de educatie formala, ci acesta in principiu ar trebui doar sa ‘slefuiasca’ aceste caracteristici pe care copilul ar fi trebuit sa le fi dobandit ‘de acasa’, din familie, pe parcursul celor ‘sapte ani’. La nevoie, pt copii unor oameni prea needucati ei insisi pt a putea face educatia unui copil, scoala (mediul didactic) POT sa preia (partial si cu rezultate incerte) SI acest aspect, dar IN NICI UN CAZ – IMPOTRIVA atitudinii… deviante a unor parinti… (hai sa nu-i caracterizez; „prostul daca nu-i fudul/ Parca nu e prost destul”), care parca cu tot dinadinsul saboteaza eforturile cadrelor didactice de disciplinare si de corijare a odraslei lor, ‘tinandu-i partea’ acestuia IMPOTRIVA cadrului didactic, in loc sa coopereze cu cadrul didactic pt realizarea a ceea ce ar trebui sa fie un scop comun. CULMEA – ulterior ACEIASI parinti necooperanti se plang ulterior de faptul ca ‘scoala nu si-a facut datoria’ cu odraslele lor!
– O anumita persoana (in cazul de fata – cadrul didactic) poate sa ofere ceva cuiva (in cazul de fata copil – elev – dar poate la fel de bine sa fie vorba si despre un adult), dar nu poate sa-l si determine pe acel ‘cineva’ (impotriva dorintei acestuia – sau macar in absenta dorintei acestuia) sa si ia, sa-si si insuseasca ceea ce i-a fost oferit – chiar daca ceea ce ii este oferit este reprezentat de niste cunostinte mai mult sau mai putin elementare si mai mult sau mai putin utile (acum NU ACEST aspect este in discutie).
– daca omu’ (in cazul de fata – elevul) nu vrea sa ‘deschida ochii’, si tu (‘tu’ – cadru didactic, un ‘tu’ generic; nu anume la persoana dumitale ma refeream) n-ai voie nici sa ‘i-i deschizi’ cu forta, nici – pt atingerea acestui scop – sa aplici… ‘mijloace coercitive’ ( unele care sa-l si ‘intereseze’, nu doar note si absente de care acestuia nu-i pasa) pt a-l determina s-o faca, CUM poti sa-i deschizi acestuia ochii? MAI MULT decat atata: la momentul actual, nu numai ca iti este interzis (legal) sa aplici ‘dresura cu biciul’ (vorbind – desigur – la figurat), dar ti-a fost luata SI ‘bucatica de zahar’: un nivel superior de educatie nu mai este o premisa valabila pt a presupune un nivel superior al venitului – ba parca dimpotriva (oricarui exemplu ‘pentru’ pe care i-l oferi, el iti poate oferi INZECIT exemple ‘contra’ (si inca exemple cu mai mare ‘greutate’ financiara): atat ‘oameni cu studii’ (multi, majoritatea) care au un ‘venit’ de… mai mare jalea, incat abia ‘isi tin zilele’, cat si alti oameni, inculti (quasianalfabeti, sau poate chiar analfabeti de-a dreptul), cu profituri (si nivel de trai) ‘de magnat’.
Da, intr-adevar „copiii nu vor sa invete” este (POATE fi) o scuza facila (INCLUSIV pt incapacitatea/lipsa de interes a cadrului didactic); dar ce te-as ruga eu sa-mi precizezi este felul in care consideri dumneata ca ar trebui sa procedeze un cadru didactic DACA ELEVUL INTR-ADEVAR N U V R E A SA INVETE! CE ar putea dascalul sa faca pt a infrange vointa contrara a elevului? (Asta ca sa nu mai intreb DE CE ar face-o; pt leafa mizerabila descrisa de autoare in articolul pe marginea caruia comentam acum aici? DUMNEATA insuti – CAT interes ai fi dispus sa-ti dai – pe asa o leafa – pt a-ti indeplini constiincios – ba chiar cu pasiune – indatoririle profesionale IMPOTRIVA modului de actiune a celor care ar trebui in mod logic, normal, sa fie cei mai interesati de reusita procesului educativ?)
Cat despre increderea in copii… dumneata CATA incredere acorzi unei persoane (indiferent de varsta acesteia) care – vorba dumitale – nu are mintea deschisa? (ATENTIE – NU ma refeream la faptul ca inca nu au acumulat cunostinte, ci la faptul ca nici nu sunt dispusi sa le acumuleze, chiar daca le sunt oferite ‘pe tava’!) Daca vei sustine ca dumneata AI incredere in ‘unii de-astia’, iti voi ura ca intr-una de ‘unii de-astia’ sa ai parte atunci cand vei vrea sa angajezi pe cineva, sau sa soliciti serviciile vreunui meserias sau ale vreunui alt prestator de servicii, sau cand vei avea de-a face cu un functionar…
Eu am vazut asa de des tot ce spui tu in timpul educatiei mele (mai ales in liceu) incat mi-am jurat ca nu ma fac profesoara. Si am reusit. Dar a fost greu.
eumiealmeu: Un asemenea subiect pt un articol este corect, pertinent si binevenit, dar sa nu uiti ca la finalul articolului sa soliciti SI parerea acelora dintre cititorii dumitale care sunt cadre didactice (prin educatie sau doar prin ocupatie) referitor la felul in care le-ar placea LOR sa fie elevii educatiei carora sunt ei atribuiti in cadrul scolii.
Are dreptate Diacritica. Eu sunt elevă, clasa a XII-a chiar, şi ştiu. Am de învăţat pentru bac, am de învăţat pentru admitere – culmea, gramatică- şi mi se pare că nu învăţ deloc cât ar trebui. Nu stau nici degeaba, însă aş putea să fac mult mai mult de atât dacă aş avea voinţă. Şi nu prea am, deşi tot încerc să mă autoconving. Iar aici nu e nici vina părinţilor mei, nici a profesorilor. E doar a mea. Am aproape 19 ani şi ştiu asta; cred că sunt destul de mare să-mi asum responsabilitatea pentru ce fac (sau mai bine zis nu fac).
Într-adevăr, sunt şi profesori cărora nu le pasă, alţii care intenţionat nu fac mai nimic doar ca să mergi la ei la meditaţii, dar până la urmă tot de tine depinde cât eşti de pregătit au ba. Că şi de ar fi să-ţi predea în cel mai interesant mod cu puinţă, tu dacă nu ai chef, nu înveţi. Clar.
Q.E.D.
Erata (imi ‘fug’ ideile mai repede decat mi se misca degetul):
„…nu este indiferent ce muzica asculta mama…”
…si daca vorbeste copilului (nenascut) sau nu, si CE anume, si pe ce ton…
„…acesta in principiu ar trebui doar sa ‘slefuiasca’ aceste…”
…sa ‘slefuiasca, sa dezvolte si sa perfectioneze aceste…”
„La nevoie, pt copii unor …”*
* …pt copiiI…
„CULMEA – ulterior ACEIASI parinti necooperanti se plang ulterior…”*
* „necooperanti” este un cuvant prea ‘bland’, care nu descrie corect situatia; …aceiasi parinti RECALCITRANTI…
*”ulterior” o singura data, nu ulterior de doua ori… 😀
„…in cazul de fata copil…”
*”…in cazul de fata UNUI copil…”
Nota 10 pentru articol. O spune un profesor „ratat”, care nu a avut destule cojones sa munceasca pe sub 100 de euro si a ales orice alta cale. E trist ce scrii, dar 100% adevarat 😦
„treaba mea e să-i predau odraslei dumitale, cât pot eu de bine.” Evident, daca nu poti suficient de bine ar trebui sa cauti un alt job, nu? Dar cum putem sti daca poti sa nu suficient de bine in timp util?
Diacritico, tu nu esti reprezentativa pentru invatamint, esti mai degraba exceptia. As fi curios sa aud o parere de-a ta legata de competitivitatea corpului profesoral. Ce crezi, este posibil sa existe asa ceva?
Ceea ce avem acum(programa scolara incarcata nejustificat demult, neglijarea educatiei, neglijarea activitatilor extra-scolare(sportul inclus), jobul de profesor nu are nici un criteriu de performanta sau daca are nu se aplica, „si câte şi mai câte altele şi mai şi”) am avut si mai inainte, intreg sistemul de educatie este atins de o boala incurabila inca de pe vremea „odioasei dictaturi si a sinistrei sale sotii”. Sint sigur ca mama ta ar putea sa-ti povesteasca una-alta despre vremurile acelea.
Vezi acolo gresesti. Mai bine renunti la tampoane siti iei Catavencu.
Bre, dadatroll, la vremea aia nu m-a dus capu’, iar acu’ e prea târziu.
Nu da nu esti impresionanta cam citit cam jumate din postare inainte sa las comentu? Ca de obicei nici decat titlul si atat.
Ba-s foarte, dadatroll, îţi mulţămesc de-onoare.
Un articol numai bun de pus „în ramă”! Şi la rană… Şi de agăţat pe toţi pereţii „şcoalei” româneşti, aia de se tot „chinuiesc” s-o modernizeze miniştrii aleşi „pe sprânceană”, de pe la ’89 încoace. Şi care au modernizat-o în asemenea „hal”, încât au anulat orice urmă de motivaţie la elevi şi, mai ales, la profesori. Cum au făcut-o, se ştie prea bine. Şi dacă motivaţie nu e, nimic nu e… De aici lehamitea, indolenţa cultivate sau nu, în familie. De aici insolenţa odraslelor sărace cu duhul, dar cu „şmecheria” înscrisă în codul genetic. Şi amărăciunea tinerilor talentaţi care au avut „îndrăzneala” să viseze că-şi pot împlini vocaţia la catedră. Că pot schimba ceva… Dar care s-au văzut nevoiţi să întoarcă spatele celor care nu-i merită…
Ce-a rămas? Ce va mai rămâne? Praful şi pulberea…
Ai uitat să spui că tot din salariul ăla mizerabil îți plăteai și cursurile de perfecționare. Aș vrea să știu și eu ce firmă/companie își trimite angajații la cursuri de perfecționare pe banii lor… În rest, excepțional articol!
geefo nu prea știe ce spune de când nu a mai fost pe la catedra !
Cadru ratat care cauta sa se mai bage în seama ca într-un proiect european inutil de educație continuă până mori ?!
Banii educației sunt aruncați de colo colo pe tot felul de educații informate, anormale, nonformale , siteuri web și mai nou „mlearning” adică mobiformale adică în loc să blogu-im vom trimite direct pe mobil lecțiile în timp ce elevul se mobilizează pe diverse chestii…
Articolul este REALITATEA unui învățământ fără dialectică ce implică ineficiență şi a unui corp profesoral umilit de pseudointelectali privaţi.
Teoriile inepte ca ,citez
„programa scolara incarcata nejustificat demult, neglijarea educatiei, neglijarea activitatilor extra-scolare(sportul inclus), jobul de profesor nu are nici un criteriu de performanta sau daca are nu se aplica, “si câte şi mai câte altele şi mai ” nu au adus nimic bun în ultimii 20 de ani .
Păi internetul e mult mai încărcat … şi tu trimiţi copilul acolo?!!
Este evidentă superioritatea netă a invaţământului aşa zis ceauşist !
Cand am citit postul asta, m-am gandit numai la unul dintre parintii mei, care este in aceeasi situatie. 100% adevarat. Doar ca acum au devenit si nepoliticosi.
@3fmi
Cursurile de perfecţionare în meserie le-am făcut pe banii Inspectoratului. De când lucrez „la privat”, adică de vreo 8 ani încoace, toate cursurile le-am făcut pe banii mei (iar unele au fost al naibii de scumpe), pentru că dezvoltarea mea profesională e treaba mea, nu treaba angajatorului. În plus, pentru orice ban pe care angajatorul privat îl bagă în formarea ta, semnezi contract care te leagă de glie pe ţî ani, iar dacă vrei să pleci mai devreme, plăteşti despăgubiri.
Dezvoltarea mea profesională e strict treaba mea. Dacă (mă) tot aştept ca angajatorul, de stat sau privat, să-mi dea cursuri, nu mă deosebesc cu nimic de duduia care nu ştie să folosească bestjobs pentru că n-a-nvăţat-o şcoala.
Nu esti singura victima.Gandeste-te ca si copiii aia sunt siliti sa asiste la niste ore banale introduse in sistem.Intreg sistemul este stricat,iar toata mizeria asta porneste de acolo ,de mai „sus”.Nu mai zic de coruptie;e cat cuprinde,iar in licee e mafie :)Nici tie nu cred ca ti-a placut in liceu sa-nveti toate porcariile la mai stiu eu ce materie/i detestai sau sa fii punctata prost la un test,o ascultare…e imposibil sa nu fi trecut prin situatii de genu.Nici profesorii,nici copiii nu-s vinovati..ma repet..sistemul..Ministerul de Invatamant !!!!
Profesorii sunt obligați să meargă la cursuri de perfecționare. Pentru credite, pentru calificative și așa mai departe. Cursurile cu adevărat importante sunt acum pe bani. Nici mie nu mi s-ar părea corect să aștepți bani de la stat pentru așa ceva, dar nici să fii obligat să mergi la un curs de 100 ron (și vorbesc de cel mai ieftin!) cînd venitul tău lunar e de 720 ron. Pe de altă parte dacă angajatorul investește în formarea cuiva, mi se pare corect să-i pună persoanei respective și niște condiții.
tchaikovskaia:
„…sunt şi profesori cărora nu le pasă, alţii care intenţionat nu fac mai nimic doar ca să mergi la ei la meditaţii…”
…si mai exista (MULT prea multi) si ‘profesori’ (in special suplinitorii) care INDIFERENT de eventuala bunavointa manifestata (sau nu) de ei, pur-si-simplu nu au cunostintele necesare, cele pe care ar trebui sa le transmita elevilor, in cantitate si de calitate suficienta (SAU – in cazul ‘mai bun’ – AU ei insisi aceste cunostinte, dar nu stiu sa le transmita ‘pe intelesul’ elevilor lor, fiind deci potentiali (sau reali) buni profesionisti dar slabi dascali).
„Că şi de ar fi să-ţi predea în cel mai interesant mod cu puinţă, tu dacă nu ai chef, nu înveţi.”
– …si reciproc: chiar daca lectiile iti sunt predate anost (sau – practic – nu sunt predate deloc), daca esti interesat si esti elev destept si ‘ai conditii’ (exterioare relatiei dascal-elev), TOT reusesti pana la urma sa te educi (fie cu ‘meditatori’, fie ajutat de parinti/familie/prieteni mai norocosi, sau de vreun ‘strain’ binevoitor, fie singur – citind, cautand pe net, etc)
– presupun ca stii si dumneata ca exista si categoria copiilor care – oricat de interesati de invatatura ar fi, si oricat de ‘isteti’, de inteligenti nativ s-ar putea dovedi – pur-si-simplu nu pot sa dobandeasca educatie formala din cauza conditiilor de viata care sunt adverse acestui proces – fie ca (avand sau nu parinti) sunt ‘homeless’ si nu se pot inscrie la scoala neavand adresa de domiciliu, fie ca sunt retinuti ‘acasa’ de parinti (sau tutori – oficiali sau nu) ca sa munceasca (angajati in alta parte ‘cu plata’, sau ‘pe langa casa’, in gospodarie), participand astfel la ‘castigarea traiului’ familiei, pt el insusi si/sau – eventual – si pt frati mai mici (sau alti membri ai familiei, fie ea ‘familie buna’ sau adoptiva)
– poate ca – daca dispui de conditiile necesare, dar pur-si-simplu ‘n-ai chef’ sa inveti – TOTUSI o faci, daca ‘cheful’ de a face asta iti este ‘stimulat’ fie ‘cu biciul’ (fictiv, figurat) (prin constrangere), fie cu ‘bucatica de zahar’ (prin promisiunea unor avantaje – actuale si/sau viitoare – obtinute in urma dobandirii respectivelor cunostinte) – asta daca nu cumva ai chiar norocul ca o trasatura de caracter numita ‘constiinciozitate’ sa-ti fi fost ‘inoculata’ si ulterior sa fi fost educata in dumneata pana la a deveni ‘a doua natura’.
Dojo: Pt ca cel in cauza sa prefere ‘apostolatul profesional’ (in cazul de fata – sa nu-i pese de micimea retributiei pt care lucreaza) nu ii trebuie „cojones”, ci una sau mai multe ALTE caracteristici – spre exemplu sa nu depinda (material) pt trai de venitul profesional astfel obtinut (sa aiba ‘sprijin material’ din alta parte – sau rezerve anterioare suficiente), ci sa practice profesia din pura pasiune, ca pe un hobby, nepasandu-i cat il costa; SAU sa nu-i pese cat de putin poate cheltui pt sine insusi si concomitent sa aiba aroganta de a crede ca are deja cunostinte (si ‘dotari materiale’) suficiente SI ca acestea vor ramane actuale si suficiente cat timp profeseaza, nemaiavand deci nevoie intre timp de perfectionare profesionala, de procurarea altor materiale didactice; etc.
geefo:
„…daca nu poti suficient de bine ar trebui sa cauti un alt job, nu?”
Si daca – ‘din vina’ ‘sistemului’ – nu ‘poate’ nimeni suficient de bine (sau daca cei care ‘pot’ sunt numeric nesemnificativi, cu totul insuficienti) si altii cu care sa-i inlocuim nu avem (sau SI ACESTIA ‘nu pot suficient de bine’, cei capabili ne-‘avantandu-se’ spre asemenea conditii materiale) sunt TARE curios CE anume propui dumneata sa facem: fie sa renuntam la educatia formala si sa ne educam noi insine – si sa ne educam si copiii – ‘de pe goagal’, fie cel care vrea educatie formala sa plece ‘la studii’ in strainatate, unde dascalii au un cu totul alt nivel al retributiei si al altor stimulente – materiale sau doar morale?
„Diacritico, tu nu esti reprezentativa pentru invatamint, esti mai degraba exceptia.”
Ba eu cred ca este cat se poate de reprezentativa pt actualul sistem de invatamant: o persoana capabila, constiincioasa, bine pregatita, etc – NU RAMANE (dupa cum poti constata) in sistemul educatiei formale, chiar daca – mai mult sau mai putin ‘din greseala’ – a ajuns in acesta (asta ca sa nu mai precizez ca cineva cat-de-cat avizat in privinta conditiilor ‘oferite’ de ‘sistem’ nici macar nu se lasa ‘prins in capcana’, daca are vreo alta optiune). In sistem nu raman decat fie ‘apostolii’, fie cei prea in varsta pt a-si schimba domeniul de activitate, si nu raman (si nu intra) DECAT cei care – din indiferent ce motiv – nu ‘fac fata’ in alta parte.
– „…competitivitatea corpului profesoral. Ce crezi, este posibil sa existe asa ceva?”
Dumneata crezi cumva ca exista vreun domeniu (indiferent care – si nu ma refer exclusiv la domeniul activitatilor profesionale, ba nici macar exclusiv la specia umana) in care competitivitatea sa NU se manifeste? Problema NU este DACA se manifesta competitivitatea (de data aceasta intraprofesionala), ci pe de o parte domeniul de activitate spre care se indreapta ‘varfurile’, cei mai buni la ceea ce fac (pt cei care aleg sa ramana in domeniul invatamantului, aceste ‘varfuri’ se indreapta fie spre sistemul educatiei formale private – unde sunt mai bine retribuiti – fie exclusiv spre ‘meditarea’ – contra unei remunerari corespunzatoare – ‘in particular’ a celor dornici sa invete) si pe de alta parte nivelul ‘stachetei’ la care marea majoritate a ‘competitorilor’ reusesc sa ‘treaca’.
„Ceea ce avem acum(programa scolara incarcata nejustificat demult, neglijarea educatiei, neglijarea activitatilor extra-scolare(sportul inclus), jobul de profesor nu are nici un criteriu de performanta sau daca are nu se aplica, “si câte şi mai câte altele şi mai şi”)…”
…sunt TOATE (in masura in care sunt reale) – precum si altele care nu au fost mentionate aici, cum ar fi (spre exemplu) schimbarea continua a programei scolare (INCLUSIV – uneori – pe parcursul anului scolar (!) ), schimbarea continua nu numai a ‘materiei’ din care sunt date diferitele teste/examene periodice, ci de multe ori chiar ‘DISCIPLINELE’ la care este facuta testarea (tot asa, de multe ori pe parcursul ultimului an de pregatire pt acestea); etc – cauzate de proasta ORGANIZARE a sistemului educatiei formale, or’ vina pt aceasta proasta organizare ‘cade’ exclusiv in sarcina guvernantilor, marea majoritate a ‘palmasilor’ din randul profesorilor neavand nici o responsabilitate in aceasta privinta. TOT proasta organizare poarta o parte din raspundere si pt aparenta lipsa de pregatire a unora dintre profesori: acestia CE materie sa-si improspateze in minte si sa-si imparta pe ‘sectiuni’ pt predare, si CAND sa mai faca si asta? De multe ori nici macar materialele necesare pregatirii lor in ‘noua’ varianta n-au timp (si bani!) sa si le procure (nemaivorbind de timpul si efortul necesar alegerii exemplificarilor, alcatuirii exercitiilor pt noua varianta, etc) inainte de a aparea o ALTA varianta, SI MAI noua…) Si-apoi – avand in vedere pe de o parte frecventa acestor schimbari si pe de alta parte proasta recunoastere a meritelor activitatii lor (in INDIFERENT ce mod, de la retribuire la scrierea pe bloguri a unor comentarii cum este acesta al dumitale) – DE CE si-ar ‘bate capul’ sa se ‘tina la zi’? CARE ar fi stimulentul? Parintii care vin la scoala si fac scandal DASCALULUI pt schimbarea materiei, schimbare de care acesta NU E vinovat?
„…am avut si mai inainte…”
Defineste, rogu-te, mai clar expresia „mai inainte”. Eu ma apropii de varsta pensionarii, si NU ASA tin eu minte sa fi decurs lucrurile, si NU ASA tin eu minte sa fi fost atat dascalii cat si elevii – SI parintii acestora – (decat ca rare exceptii) ‘pe vremea mea’ (chiar daca fusesem la inceput sub dictatura sovietica, cu armata lor aici, apoi – sub Dej – cu armata lor plecata si noi continuand sa le platim ‘despagubiri de razboi’, mai apoi sub odiosinistra dictatura)… (Fusesera ele ALTE ‘tare’, dar NU ASTEA.)
dadatroll:
„Mai bine renunti la tampoane siti iei Catavencu.”
Poate ca nu sunt suficient de absorbante?
cn:
„Este evidentă superioritatea netă a invaţământului aşa zis ceauşist !”
Las’, c’-avea si ala ‘tarele’ LUI…
diacritica:
„De când lucrez “la privat”, adică de vreo 8 ani încoace, toate cursurile le-am făcut pe banii mei (iar unele au fost al naibii de scumpe), pentru că dezvoltarea mea profesională e treaba mea, nu treaba angajatorului.”
PURA dovada de constienta si de constiinciozitate. DAR – asta numai daca nu cumva angajatorul te trimite EL – obligat-fortat – la ‘specializari’ si ‘re-‘ si ‘supra-calificari’ de care dumneata nu consideri (nu ‘simti’) ca ai avea nevoie.
„În plus, pentru orice ban pe care angajatorul privat îl bagă în formarea ta, semnezi contract care te leagă de glie pe ţî ani…”
N-ai decat sa nu semnezi, deci ori te trimite ‘pe banii lui’ fara obligatii suplimentare din partea dumitale, ori renunta sa te mai trimita. Daca esti ‘buna’ si iti faci treaba bine si la timp (deci daca ai dreptate si INTR-ADEVAR – NU AI nevoie de acea „formare”), doar n-o fi prost angajatorul incat (impotriva interesului sau) sa ‘te dea afara” pt o asemenea ‘insubordonare’.
3fmi:
„Nici mie nu mi s-ar părea corect să aștepți bani de la stat pentru așa ceva, dar nici să fii obligat să mergi la un curs de 100 ron (și vorbesc de cel mai ieftin!) cînd venitul tău lunar e de 720 ron.”
Nu consideri si dumneata ca poate – avand in vedere tocmai cuantumul mic al salariilor in mediul didactic – gratuitatea cursurile de perfectionare profesionala (ba chiar si acordarea – TOT gratuita – a unor ‘rechizite’ de uz didactic) ar putea sa fie considerate drept un (prea mic) adaus la salariu, o mica suplimentare a acestuia (oarecum in acelasi fel in care politaii primesc ‘suplimente’ salariale pt ‘toale’)?
Ridendo castigat mores…
Dacă nu mă credeţi, ascultaţi şi vă minunaţi!
http://www.radiozu.ro/farse/farsa-uniforma-179
nene, ce plasă am luat abonându-mă la postare.
„diacritico”, închide comenturile că nu le mai încap în mail:))
Păi cred că poţi să te dezabonezi, tre’ să fie un link în coada mailului.
cinico:))
Lasa, sorine, ca nu mai ‘public’ o noua erata, desi AM CONSTATAT ca SI in cele mai recente doua comentarii ale mele ‘s-au strecurat’ greseli (gramaticale, de exprimare si de tastare).
Unul dintre cele mai bune articole pe care le-am citit. Felicitări! Îmi pare rău doar pentru că ai dreptate.
Ar fi tare sa posteze un elev din perspectiva lui..sa fie o micuta confruntare.Tare as vrea sa vad asta !
minunat! pacat că nu vorbim si despre sistemul universitar! ce mi-ar mai fi auzit urechile atunci!
respect
ciusk:
„Nu esti singura victima.”
Asta ar trebui sa fie o consolare? „Capra vecinului”?
„…si copiii aia sunt siliti sa asiste la niste ore banale introduse in sistem.”
ASA a fost dintotdeauna, nu numai de pe ‘vremea mea’, ci inca de pe vremea „pedagogului de scoala noua”, a „domnului Trandafir” si a lui „mi, ti, ni,vi,li”, ba inca si mai dinainte. NU COPIII sunt cei mai in masura sa evalueze neajunsul marelui grad de plictiseala al invatatului comparativ cu (raportat la) avantajele ulterioare aduse de cunoasterea materiei, si sa faca o optimizare.
„Nici tie nu cred ca ti-a placut in liceu sa-nveti toate porcariile la mai stiu eu ce materie/i detestai…”
‘Antipatia’ resimtita de vreun individ (elev, in cazul de fata) pt continutul, ‘materia’ vreunei anumite ‘discipline’ didactice nu inseamna catusi de putin ca respectivul continut ar fi alcatuit din „porcarii”, ci doar ca acel continut (in forma in care e prezentat) nu are afinitate cu personalitatea si cu ‘inclinatiile’ native ale individului: in acelasi timp, pt alti indivizi, acelasi continut poate constitui insasi esenta, scopul invataturii.
„Nici profesorii,nici copiii nu-s vinovati..ma repet..sistemul..Ministerul de Invatamant !!!!”
PERFECT adevarat – si vina nu se opreste la nivelul Ministerului Invatamantului (habar n-am CUM mai este acesta intitulat acum), ci continua si cu cei care au numit ministrul si au participat la elaborarea programei si este impartita cu cei care nu fac nimic pt corectarea situatiei.
„Ar fi tare sa posteze un elev din perspectiva lui..sa fie o micuta confruntare.”
Ai citit al zecelea comentariu la acest articol? N-a fost nici o confruntare…
Dragos:
„pacat că nu vorbim si despre sistemul universitar!”
Dumneata consideri ca sistemul universitar – daca nu este nominalizat in mod expres – este exclus din subiectul si din contextul prezentei discutii?
Comentarii se pot face nenumarate…Doar ca trebuie sa precizam ca cine alege sa devina profesor stie la ce sistem de plata va deveni parte iar maiestria de a invata copiii este o raritate…
P.S. Din sitem stiu ca se ofera 100 euro pentru carti, iar profesorii nu au voie sa interzica prezenta la ore, asadar eliminarea elevei din clasa, chiar si 5 minute nu este legala
Din câte am auzit de la didactici, cei 100 de euro s-au transformat acum un an în 130 de lei: http://forum.didactic.ro/viewtopic.php?f=71&t=14890&start=0
Yep. Un principiu foarte înţelept.
Asta aţ’ vrut, fraierilor, asta aveţ’. Ia, afară cu toţii din sistem dacă nu vă place (dacă io am plecat, înseamnă că puteţi şi voi), să rămâie odraslele ţărişoarei fără profi şi fără medici. Că asta merită România asta. Şi să vedem dup-aia la ce sistem de plată veţi deveni parte. Dac-oţi mai avea chef. Ceea ce vă doresc să nu.
O raritate cu atât mai rară cu cât principiul e ăla mai sus.
Eşti măiestru? Îţi place să predai, te pricepi, eşti printre cei mai buni? Cu atât mai bine: bagă-ţi picioarele în şcoala românească. România asta nu te merită. Pentru odraslele ei, România asta merită fix atât: profi lipsiţi de măiestrie, complici cu sistemul de plată pe care l-au ales, ajunşi să predea doar pentru că nu-i vrea nimeni altcineva.
Nu în 1997-2002, cât am predat eu.
A zis cineva c-ar fi? 😆 Sau c-ar fi fost la vremea aia?
No, da’ bine că-i legal ca mândruţa să-şi usuce oja în timpul orei. P-asta n-a scos-o nimeni în afara legii.
Mândruţa aia are acum 28 de ani. România celor care au azi 20-30 de ani e formată din mândruţe care obişnuiau să-şi usuce oja în timpul orelor (şi echivalentul lor băieţesc). Dacă ajung la interviuri pe la firmele voastre, nu vă mai tot scandalizaţi că nu-s buni de nimic. Doar ce le-aţi apărat dreptul de a-şi băga picioarele în şcoală.
(PS – după evenimentul cu pricina, nimeni, niciodată, nu şi-a mai uscat oja în ora mea. Ilegalista de mine, care le-am încălcat drepturile de elev!)
@Ciusk: „… ore banale introduse in sistem. […] sa-nveti toate porcariile la mai stiu eu ce materie/i …”
Cred că ar fi foarte instructiv să faci o listă cu temele pe care le-ai dori studiate (de exemplu) la fizică în clasa a IX-a, astfel încât orele să nu fie nici banale şi nici pline cu porcării.
Eh, mă luau şi pe mine cu de-astea – că vrem altceva. Ok, facem ce vreţi voi. Ce vreţi? Ăăăă… altceva. Ok, altceva, ce? Ăăăă… păi nu ştim, ziceţi dumneavoastră.
Şi nu erau a V-a, erau a XI-a.
Ok, o să facem ce vreţi voi când o să ştiţi ce vreţi.
D’aia ziceam eu că prin gimnaziu şi liceu ar trebui să treacă doar cei care chiar vor. Pentru ceilalţi, patru clase sunt suficiente, că oricum în următoarele opt nu au parte decât de „plictiseli” şi „porcării”. De ce trebuie să-i chinuim?
Adrian: Obligatoriu iscalitul si ‘cititul ceasului’ (orei), iar cititul, scrisul si socotitul – doar in mod facultativ, ‘la cerere’? Tre’ sa propunem…
Perfect, nota 10! Parcă ai citat-o pe maică-mea, s-a bucurat cînd a ieşit la pensie, că i se acrise de personaje d-astea ca ale tale :).
PS: am alergie la ,,job” şi alte englezisme d-astea folosite inutil… nu poţi să spui şi tu ,,post”, ,,loc de muncă”, chestii d-astea? 🙂
Eu nu.
eu nu pot decat sa va felicit pentru faptul ca existati si ca stiind ca existati, toti cei care ati postat, tara asta mai are o sansa.
si mai vreau sa va spun ca noi romanii tot dam vina pe MENTALITATE… cum ca nu o avem si de aceea toate merg prost in tara asta.
si mai cred ca mentalitatea e o consecinta a culturii dobandite in scoala, (sau cel putin ar trebui sa fie) prin intermediul cititului si activitatilor de invatare.
mentalitatea sanatoasa este consecinta culturii
Mentalitatea se dobândeşte ÎN FAMILIE. Acasă la mama şi la tata şi la nea Gicu şi la mamaia şi la tataia şi la tanti Maricica.
Degeaba îţi explică profu’ de economie cum e cu statul liberal, dacă la tine acasă toţi îs asistaţi social pentru că asta îşi doresc – ca statul să le dea.
…iar cultura (din pacate) nu se prea obtine in scolile noastre (nici macar in cele superioare, care produc – in cel mai bun caz – specialisti, nu intelectuali): cunostintele generale care ar putea fi considerate a reprezenta cultura fie nici nu sunt abordate deloc, fie sunt atat de abundente, de ample, de concrete si de ‘inghesuite’ incat ii taie ‘destinatarului’ (elev, student, etc) orice chef de a aborda respectiva ‘materie’ astfel incat sa-i si ramana ulterior in minte; in cel mai fericit caz, le invata ‘pe memoria scurta’, pt examinare, pt a le uita quasi-complet pana saptamana urmatoare.
da imi aduc aminte, numai ca la calculele mele eu castigam 72 $, in 1998.
si apoi in 2001 am plecat pentru un salariu dublu, ca asistent contabil, de fapt operator pc. o munca incomparabil mai putin calificata…
dar eu amplecat dintr-o alta poveste:
am strans bani 3 luni ca sa-mi iau un telefon, visul meu un Nokia 5110, pentru ca a doua zi la scoala sa-mi vina un elev cu un telefon de 10 ori mai scump cadou de la tatal lui.
Mi-am spus ca voi fi tata si va trebui sa-i cumpar si copilului meu un telefon.
Ma rog povestea e oarecum conexa insa imi aduc aminte si de faptul ca in fiecare an mergeam la bunici si am invatat toate muncile din gospodarie si ale campului si mi s-a spus ca in loc de care am oricand posibilitatea de a alege munca campului, ca e un loc pentru mine oricand.
Si atunci sa vezi nene ce dulce era cartea, si cum faceam orice sa schimb o coada de lemn pe ceva coperti…
Cred că la vremea aia cursul fluctua destul de mult. 72, 75 sau 80 USD, cam tot aia era, că salariul era în lei, ca şi hangaralele de plătit.
Acuma, na, dacă te compari cu elevii (în materie de orice, de la telefoane, la machiaj, maşină şi până la ştiinţa de carte) înseamnă că încă nu i-ai depăşit cu mult ca vârstă psihologică. 🙂 Eu n-aveam mobil la vremea aia, nu-i duceam lipsa, iar telefoanele copiilor mă supărau doar dacă sunau în oră.
buna ziua ! intradevar aceasta este realitatea din scoala roamaneasca !
felicitari pentru articol!
dar tare paremi-se ca nu citeste cine trebuie !
Am zis de mai multe ori: evit să mă iau de blogurile/scriiturile oamenilor obişnuiţi. O fac atunci când greşeala îmi pare importantă/frecventă şi consider că-i util s-o explic. Iar când o fac, nu dau nume şi link, că nu ăsta-i scopul.
Cred că în 2011 lucrurile stau şi mai jalnic . Nivelul intelectual al elevilor a scăzut pentru că ei stau toată ziua la calculator . Deci chiar dacă încerci să-i înveţi măcar în clasă constaţi că nu mai înţeleg româneşte şi nu pot urma indicaţiile date pentru a rezolva exerciţiile.
Dacă indicaţiile sunt precum astea sau astelalte, nu-i de mirare că nu le pot urma.
Din pacate totul e adevarat, dar cred ca nu numai parintii, elevii si educatorii sunt vinovati ci mai ales sistemul, cei cu reformermele facute „dupa ureche” nu pe baza cunoasterii si a experientei, a modului cum e prezentata educatia si apeciata cunoasterea
Sistemul e făcut de şi din părinţi, elevi şi profesori.
Poate ma amestec ca musca’n lapte, dar, desi imi place aciditatea scriiturii, nu pot sa nu observ ca este un adevar doar pe jumatate spus. Nici eu nu sunt apostol, dar meseria de profesor este alegerea mea. Unu. Si doi, elevii, de liceu sau de orice alta varsta, nu pot fi facuti vinovati pentru felul in care sistemul „lucreaza” asupra lor. Adevarul este ca, da, motivatia si orientarea elevilor lipsesc, dar trebuie sa ne asumam si noi, in numele multor colegi de-ai nostri incompetenti, nesimtiti, lenesi, nemotivati, lista este foarte lunga, o mare parte din vina…
Dragul mieu, eu nu pot spune adevărul tău. Şi nici măcar vreun adevăr tout court. Eu spun realitatea mea. Aia care a fost între 1997 şi 2002.
Atunci felicitari pentru text ! Este realitatea in care traim, toti cei care facem meseria de profesor. M-am lasat dus de val, asa cum au facut-o antecomentatorii mei citind textul intr-o cheie gresita…
Despre incompetenţa de lectură în limba-mumă, pe forumul profilor:
(Şi despre, desigur, „eu ştiu mai bine decât tine ce ar trebui să scrii tu”.)
Zic clar la-nceputul articolului că-i vorba de 1998 şi de salariul din 1998, dar e greu să pricepi chestia asta când nu vezi dincolo de lungul nasului propriu.
(Scrie-ţi, frate, articolul tău, conform realităţii tale! Ăsta e articolul meu, conform realităţii pe care am trăit-o eu între 1997 şi 2002. Greu cu logica elementară!)
„Sistemul e făcut de şi din părinţi, elevi şi profesori.”
PARCA nu NUMAI din ei. In acceptiunea generala a articolului – asa CUM si CAT am inteles-o eu – TOT din ‘sistem’ fac parte SI ‘administratorii’ ‘sistemului’ – care nu sunt (neaparat) profesori, nici macar parinti – (incepand cu forurile de conducere si terminand cu cei care ‘confectioneaza’ legile, regulile si dispozitiile conform carora este ‘guvernat’ sistemul), ba inca pana si aceste legi, reguli si dispozitii parca TOT din sistem ar trebui sa fie considerate a face parte: dupa ce sunt emise parca au o viata a lor proprie, si trebuiesc urmate chiar daca nu prea convin cam la toate nivelurile.
Of. De câte ori s-o repet? Articolul povesteşte ce am trăit eu.
Articolul ăsta n-are treabă cu „sistemul” (urăsc ideea de sistem, că nimeni niciodată nu se simte ca făcând parte din), nu-i pro sau contra, nu-i politic, nu-i nimic.
Sunt amintirile mele, atâta tot.
Excelent! Felicitari! Inclusiv pentru raspunsuri.
Doamna, sunteti BESTIALA 😉 – am avut senzatia ca citesc propriul meu jurnal :)))
Excepțional articol! Savuros ca stil, dureros ca realitate! La ora actuală, fericiți cei ce pot pleca de la catedră!
Dragă Diacritico, ai condei, ai dreptate, ai privire agera și știi să pui puntul pe i (sau degetul pe rană). S-ar putea, oare, să înființezi o revistă cu ”D-ale școalei”? O replică la tot ce, oficial, înalță osanale minunatei reforme… care ne-a adus unde ne-a adus și încearcă să ne convingă pe toți că e spre binele învățământului, dar avem noi IQ-ul neputi(ri)ncios și nu ne dăm seama! Cred că ai găsi mulți colaboratori!
Articolul de mai sus nu e replică la osanalele întru reformă. Articolul de mai sus e replică fix la replica de-o pomenesc în primul paragraf.
Cât despre revistă – eu nu mai predau de 9 ani. Faceţi-o voi, că vă doare mai mult decât pe mine. Sau ar trebui să vă.
„nu le arde de invatat”
Eu stiu fizica, nu ca mi-ar fi trebuit la ceva, ca era la bac sau ca ma presa cineva. Profesorul venea la ora, se uita 15 minute pe geam dupa care incepea sa explice. Modul in care explica ii facea si pe cei din coltul vesel sa ia cate o pauza si sa il asculte. Uneori se indarjeau si jucau poker in spate, dar de obicei ascultau.
Sunt copiii, au natural mintile deschise la varsta aceea. Si ce primesc? „nu am putere sa, sistemul nu ma lasa, in o lume ideala as putea dar asa e imposibil” – asta e neputinta.
Neputinta pe care o simti si o exprimi in acest articol ajunge la copii. Eu stiu fizica pentru ca profesorul meu credea in fizica, tu incerci sa ii inveti gramatica pentru BAC. Tu ai diploma de facultate cu specializare, nu dai doi bani pe ce ai obtinut cu ele si le zici lor sa invete pentru ceva mai putin. Ii inveti ca „asta nu are valoare” si ei, cu mintile deschise primesc si se dau cu masini colorate in consecinta.
Tu de ce predai?
-E o slujba? nu prea, pentru ca nu iti ofera partea materiala de care ai nevoie.
-E un hobby? nu, pentru ca ai fi excelat.
Cum povestesti o recunosc pe progesoara mea de romana si franceza din liceu, un suflet bun prins in un loc nepotrivit. Nu ii placea nici franceza (facea greseli) nici romana pe care o preda cam incruntata, nici de colegii profesori. Era revoltata cand nu stiam lucruri care „se dau la bac” si cam atat. Relatia cu elevii era complet rece, nu a zis o gluma in 4 ani, nu a facut un comentariu in afara materiei in 4 ani.
Parerea mea nu este ca sunt unii de sus care corup sistemul si rezulta copii nepregatiti.
Parerea mea este ca romanii se complac in neputinta si asta se transmite de la o generatie la alta:
-Parintele nu poate sa struneasca copilul asa ca il da la scoala si lucreaza mai mult sa ii dea bani
-profesorul nu poate struni copilul pentru ca e invatat rau de acasa deci
copilul invata de la amandoi ca:
1 Nu poate
2 Ce nu poti se completeaza cu bani
3 Scoala nu aduce bani
No, invata-l acu gramatica.
PS:
Daca e un pic acid comentariul imi pare rau, nu am nimic cu tine, problemele mele cu cultura noastra „de-a plansul” se vad aici.
Cred ca esti un om bun si cred ca invatamantul nu e un loc pentru tine.
Drăgălașule, incompetența ta de lectură în limba-ți mumă rezultă de la șapte poște în fața-ți. Profa ta de română, într-adevăr, nu și-a făcut treaba.
Eu nu mai predau – și o spun clar în articol. Aşa că nu (mai) pun pe nimeni în pericol.
Și da, n-am nimic cu tine, atâta doar că în comentariul tău se vede ceea ce testele PISA (parcă ele) au zis deja: românu’ știe să citească pre litere, atâta doar că nu pricepe ce citește.
Altminteri, cred că ești un suflet bun.
Adevăr grăit în articol… mare adevăr. Îmi place meseria de profesor dar mă văd împins spre o atitudine de delăsare. Atât de multe nereguli sunt încât nici nu ştiu de unde să încep şi cu ce să sfârşesc. Mă voi rezuma doar la o întâmplare puţin amuzantă. Prof de artă plastică fiind am întrebat un elev dacă şi-a făcut singur lucrarea acasă. Ora următoare veni mă-sa pentru a mă lua la rost: cum de mi-am permis să-i spun aşa ceva odraslei… Să mai spun de cazul în care am fost ameninţat în faţă de un elev sau aproape luat la bătaie de iubiţelul cu maşină al unei eleve doar pentru că mă-nreptam spre şcoală? Mă-ntreb pentru ce să mă expun la nervi şi sânge negru aducător de palpitaţii. Răspunsul ar fi pasiunea pentru meserie. Îmi place şi o fac cu drag (cacofonia îşi are şi ea rolul ei). Mă gândesc să-mi schimb locul de muncă şi să mă angajez măturător la vreo firmă ca formă de protest anunţând toate canalele massmedia. I-ar păsa cuiva de protestul meu? Cel puţin unui om, da. Mie, pentru că aş avea un salar mai bun pentru o muncă ce nu cere facultate ori master, ba chiar mai mult decât atât, m-aş înscrie la doctorat numa’ aşa… de-al draq, în timp ce în paralel mi-aş vedea liniştit de vocaţia mea de artist visual. Sunt în al 5-lea an de învăţământ iar scârbirea-mi tot creşte pe măsură ce descopăr noi aberaţii.
@ Baciu150: Eu cam de mult timp nu am mai avut nici o tangenta cu sistemul de invatamant universitar si postuniversitar, asa incat este probabil ca informatiile mele sa nu fie chiar conforme cu realitatea actuala – da’ pt inscriere la masterat (si cu atat mai mult la doctorat) nu este o cerinta obligatorie ca activitatea profesionala sa ti-o desfasori in domeniul in care iti pregatesti perfectionarea? (Poate daca descoperi vreo firma care face curatenie prin oarece unitati de invatamant… 😛 😀 – just kidding, no offence intended.)
„3 portocale dimineaţa drept mic dejun? N-ai să vezi. Îs delicatese, trebuie tratate ca atare.”
Dar etno-fructele sau etno-botanicele nu mai merg?
În 98 nu se găseau. Şi oricum nu mi le-aş fi permis.
trist, dar adevărat.deşi ai descris în articol realitatea anilor 1998-2001, am senzaţia că vorbeşti depre ceea ce trăiesc profesorii anului 2011.
am primit articolul de la o colegă şi m-a impresionat. dincolo de polemicile sterile, rămân dramele unor oameni învinşi de sistemul reformat de cei ce au interese meschine şi josnice: profesori umiliţi şi înjosiţi de o ţară întreagă (să nu uităm că aceştia sunt în mare parte şi părinţi ce au la rândul lor copii în şcolie româneşti pentru că nu işi permit să îi trimită în afară dar şi fii pentru părinţi bătrăni pe care trebuie să îi ajute), părinţi cu copii pe care nu ştiu cum să îi educe pentru că la răndul lor nu au primit decât educaţia străzii întrucât au crescut „cu cheia de gât”, frustraţi şi dejamăgiţi, la răndul lor doborâţi de gija zilei de mâine, copii şi adolescenţi dezorientaţi şi lipsiţi de modele viabile de comportament, lăsaţi de mult prea multe ori în grija bunicilor neputincioşi şi nu prea şcoliţi la vremea lor, nemotivaţi în nici un fel de piaţa muncii pe care vor trebui să concureze în curând.
în sprijinul celor de mai sus vreu să fac următoarele precizări:
1.lucrez în învăţământul preuniversitar la nivel gimnazial.acum vreo 5-6 ani am avut un grup de eleve la o clasă de a VII-a „profesioniste” cu ştirea familiei. cu chiu cu vai, împreună cu tot colectivul profesoral, am reuşit să le aducem la şcoală să „termine” 8 clase. nu erau fete proaste ci doar dezinteresate de şcoală. anii au trecut şi, nu cu multă vreme în urmă, aşteptând autobuzul împreună cu alte colege (am uitat să spun că sunt navetistă şi cheltui 25% din salariu pe navetă, fără ca cineva să îmi deconteze vreun leu) văd că trece pe lăngă noi o maşină decapotabilă foarte scumpă care ne claxonează şi la volan o duduie (era una dintre cele „trei graţii” amintite mai sus!) care răde de noi cu gura până la urechi. la scenă au asistat încă vreo 200 de elevi care se îndreptau spre casă. în condiţiile astea, de ce să îmi pese de „progresul” progeniturilor cuiva? ca să îmi râdă în nas după câţiva ani o „profesionistă” dintr-o decapotabilă?! una pe care am trecut-o de milă şi de silă? una care venea după „tura de noapte” şi dormea cu capul pe bancă (deh, era obosită fata!)?
2 celui ce vorbeşte mai sus despre sărăcie: dragul meu, provin dintr-o familie deosebit de săracă cu foarte multe greutăţi, cu 5 copii orfani crescuţi de o mamă singură, cu multă muncă în gospodărie, cu frig în casă şi hazna în fundul curţii, cu baie la lighean şi hainele şi încălţămintea „rulate” de fraţi sucesiv până la uzura extremă, dar să ştii că cine vrea să înveţe, învaţă fără să stea nimeni ciocan pe capul lui: noi toţi, cei 5 fraţi, aşa săraci cum eram, am învăţat atât cât ne-a dus capul, am absolvit fiecare câte o instituţie de învăţământ superior, cu bursă chiar! învăţam noaptea, căci ziua ne copleşeau grijile gospodăreşti, mergeam pe jos kilometri întregi ca să economisim banii de abonament şi făceam foamea ca să ne cumpărăm o carte necesară procesului de învăţare dar niciodată mama noastră nu a primit vreo observaţie de la vreun cadru didactic, niciodată nu am distrus nimic în şcoală, nicodată nu ne-au adunat „profii” din locurile speciale de chiulit… toate astea s-au petrecut atât înainte cât şi după 1990 concluzie: nu-i profu` de vină, dacă odrasla ta e o lichea! să ştii că îţi seamănă, eşti primul şi ultimul lui model!
3.în toate profesiile lucrătorul primeşte intrumentar, echipament de lucru şi documentaţie (vezi medici, militari, mecanici, electricieni etc.) doar profii` vin cu toate ale lor de-acasă: rechizite, cărţi, planşe, diplome, materiale diverse, premii la concursuri etc. ce zici diacritico, aşa era şi pe „vremea ta” sau e numai pe „vremea noastră”?
Aici e problema.
da.ai dreptate, dar ce poţi face atunci când dacă nu treci astfel de elemente, rămâi fără locul de muncă şi tu şi alţii ca tine? crezi că acum, cu noua lege, va fi mai bine cu finanţarea „pe cap de elev” aşa cum se făcea pe vremuri socoteala la „producţia de lapte pe cap de vită furajată”? mă tem că nu, că vor fi ţinuţi în şcoli, 10 ani, ca şi până acum, toţi cei ce nu au nici un fel de înclinaţie spre a învăţa ceva bun, apoi vor fi aruncaţi pe piaţa muncii fără să aibă măcar o şansă de a găsi de lucru întrucât nu au nici un fel de calificare. până acum câţiva ani, măcar mergeau 2 ani la S.A.M.-uri şi primeau un certificat de calificare şi, cei care vroiau bineînţeles, învăţau şi câteva lucruri elementare dinr-o meserie.
Atunci nu te mai plângi de lipsa de respect.
Pentru un articol atat de laudat si comentat, in special de dascali, am vazut cam multe greseli de „tastare”.
Ai ochi de vultur. Felicitări!
@Tavi: Nu-i nimeni perfect, iar greşalele die tâastare sie apare de la sine:) mai ales atunci când omu’ e concentrat pe o idee anume. Ce să mai spunem atunci când respectiva idee e de fapt o problemă ce însumează dificultatea de a trăi cu bătaia de joc în timp ce dascălul încearcă să formeze Oameni. Mă refer la dascălii care-şi fac meseria cu devotament, nu la lichele ce şi-au câştigat postul prin PCR (pile, cunoştinţe, relaţii). Pe mine unul mă apucă toţi dracii pentru că am impresia că mă aflu neînarmat în mijlocul unui război civil în care aliaţii sunt foarte foarte puţini şi împrăştiaţi prin toată ţara. Apreciez ochiul de vultur, însă sper că nu ai făcut observaţia în scopul de a denigra pre cuvioasele cadre didactice ce or grăit p’aci. Scriu aceasta pentru că am observat de la micul cetăţean până la pseudopiliticienii noştri o atitudine de combatere deosebit de drăgălaşă: atacul la persoană. Prin urmare, vine omu’ cu o propunere, iar cel care nu e de acord cu ea nu reacţionează cu un contraargument ci cu tentative de înjosire pentru a întoarce opinia publică împotriva iniţiatorului, deci… pică şi propunerea sa.
Pedagogul adevarat isi indeplineste misiunea indiferent de obstacolele care apar( salarizare, dusmanie, incorectitudine din partea celor din conducere, familii care alearga numai dupa partea materiala, boala), dar, din pacate, sunt din ce in ce mai putini.
Educatia fara cultura si invers, nu pot exista.
Cei 7 ani sunt la baza caracterului uman.
Acela se numește apostol. N-am cunoscut nici unul.
@ stela h.:
„…copii şi adolescenţi dezorientaţi şi lipsiţi de modele viabile de comportament…”
Ba – din pacate – sunt chiar FOARTE FERM orientati (spre bani, da-o-‘n (Biiip!) de cultura!) incat este quasi-imposibil sa le schimbi orientarea (si asta urmand niste modele care – din nou „din pacate” – in societatea noastra actuala sunt nu numai „viabile”, ci chiar si cat se poate de pline de succes), doar ca orientarea lor nu este cea pe care suntem noi obisnuiti s-o consideram drept fiind cea „buna”, cea normala.
TOT „din pacate”, deocamdata, modul in care evolueaza ACUM societatea noastra le da dreptate lor, nu noua. CATI intelectuali cunoasteti care sa-si datoreze bunastarea (cea dobandita in ultimele doua decenii) intelectualitatii lor? Eu parca as zice mai degraba ca intelectualii care au succes (material) recent au reusit sa-l obtina NU – PE BAZA culturii lor, ci IN CIUDA acesteia. Exemplele de intelectuali scapatati si (reciproc) de nababi inculti sunt coplesitoare numeric.
„…de ce să îmi pese de “progresul” progeniturilor cuiva?”
Admitand ca intamplarile vietii au facut sa devii cinica si INTR-ADEVAR sa nu-ti mai pese de eventualul progres al elevilor dumitale (nici macar al celor care eventual AR VREA sa invete) – din constiinciozitate profesionala (a dumitale, nu a lor), pentru ca ACESTA este domeniul in care ai ales sa profesezi.
Fata de situatia dumitale, cea a gazdei noastre este complet diferita: dansa a ales sa paraseasca sistemul (nici pe dumneata nu te impiedica nimeni s-o faci) si acea constiinciozitate sa si-o manifeste in ALT domeniu de activitate, unul care-i ofera mai multe satisfactii materiale (PE LANGA cele morale – sau eventual IN LOCUL acestora), si in ACEASTA situatie este cat se poate de indreptatita sa nu-i mai pese.
„2 celui ce vorbeşte mai sus despre sărăcie…”
Presupun ca te refereai la comentariul meu din 25.01.11 4:13 pm, asa ca raspund eu:
Regret saracia in care ai copilarit. Si eu provin dintr-o familie… „modesta” (socio-economic), dar nu chiar asa – si am mai avut si „norocul” de a fi copil singur la parinti. (Nu mi-a placut atunci, nu-mi place nici acum faptul ca n-am frati/surori – „de sange” – dar atunci a fost util: banii disponibili – atatia cati erau – se imparteau la unu.) Pt a-mi cumpara carti n-am fost nevoit „sa fac foamea”, dar am sacrificat pt asta cam orice alta „distractie” (care presupunea cheltuiala) si am facut economie „la sange” la celelalte necesitati. Amandoi insa (atat dumneata, cat si eu) am avut norocul ca familia SA NE DOREASCA „scoliti” (sau poate – in cazul dumitale – CEL PUTIN nu s-au opus invataturii). Gandeste-te insa ca exista – din pacate – destui copii ai caror parinti – minti inguste – LE INTERZIC sa mai mearga la scoala dupa primele clase: „Ce-ti trebuie tie carte, hai si munceste ca UITE ce greu ne descurcam” (chiar daca uneori tatal sta mai mult in crasma). (Am cunoscut personal asemenea cazuri.) Afirmatia este (poate fi) cu atat mai veridica atunci cand „familia” e „maşteră” (parinti vitregi, sau familie adoptiva, etc), dar nici familia „buna” (naturala) nu e scutita de a face asemenea greseli.
„concluzie: nu-i profu` de vină, dacă odrasla ta e o lichea!”
Corectie/completare: Nu este (neaparat) NUMAI „proful” de vina – dar POATE purta SI EL o parte din vina, daca nu-si indeplineste „partea lui” din educatia copilului, si poate chiar si numai pt faptul ca nu incearca „sa deschida ochii” parintilor asupra starii de fapt, concomitent explicand (pt cazul in care parintii nu stiu) cum ar fi necesar sa stea lucrurile.
„să ştii că îţi seamănă, eşti primul şi ultimul lui model!”
In principiu, parintele reprezinta intr-adevar (in majoritatea cazurilor) un prim model, si unul cu un impact deosebit de puternic, dar – din pacate – nu este NICI PE DEPARTE – ULTIMUL model (altfel copilul „cu cheia de gat” a unor parinti muncitori n-ar ajunge niciodata o lichea, ci neaparat o persoana responsabila si constiincioasa.) Mai are si „anturajul” un rol care poate zadarnici eforturile (pozitive) parintesti…
„…dacă nu treci astfel de elemente, rămâi fără locul de muncă…”
Unui prim repros in aceasta privinta din partea sefilor ierarhici i se poate raspunde cerand o comisie pt verificarea nivelului cunostintelor elevului in cauza, comisie care sa examineze elevul (cu programa in fata) pe baza planurilor de lectie si sa dea EA (comisia) „nota de trecere” elevului, daca asa considera de cuviinta. (Este adevarat insa ca aplicarea unui asemenea procedeu – mai ales in mod repetat – nu conduce la a fi cel mai indragit cadru didactic din scoala – nici de catre elevii care „pica” si de parintii acestora, nici de catre sefii ierarhici si nici de catre colegii de profesorat.)
@ Baciu150:
„…o atitudine de combatere deosebit de drăgălaşă: atacul la persoană.”
Fara suparare: dumneata CHIAR consideri ca remarcarea (este adevarat, cam prea lipsita de bunavointa si de intelegere) a unor greseli de scriere LA UN CADRU DIDACTIC reprezinta intr-adevar un „atac la persoana”? Nu este cumva doar o apreciere (poate cam prea severa) a unui aspect (care poate fi simptomatic) referitor la nivelul calitativ al cunostintelor unui dascal?
Înţeleg că Tavi la greşelile din articolul meu se referea. L-am recitit, nu mi-a sărit nimic în ochi.
‘N or’ce caz, incredibil ce succes a avut articolul ăsta! Nu mi-ar fi trecut prin cap. Ba chiar, dacă mă gândesc bine, cred că a fost mai degrabă o cale de defulare a unei furii din zilele alea. Care furie n-avea nici o legătură cu şcoala, dar, neavând altă cale de exprimare, şi-a găsit şi ea supapa asta. 🙂
Sunt cadru didactic, m-am regasit complet in aceste randuri…Extraordinar scris, cu un umor trist, atat de actual ( din pacate), atat de adevarat si, totusi, atat de frumos spus! Felicitari, Diacritica!
Mulţumesc.
@ VictorCh: e drept, nu e în regulă ca un prof să comită erori gramaticale, însă oameni „este” cu toţii. Ţinând cont de fierbinţeala subiectului, mi se pare şi normal să se mai strecoare câte o mică eroare. Ţinând cont de aceasta, observaţia cu „greşalele” tind a o interpreta drept expresie a vulgului de a anihila oful şi cerinţele prin distrugerea persoanei, mai ales că am văzut foarte mulţi ţipând referitor la salarizarea cadrelor didactice, ideea lor fiind ceva de genul că au salar prea mare. Sper că am explicat destul de clar motivul zicerii mele de mai sus la care te referi.
Eu (prof de arte vizuale) atunci când la ora mea am observat pe banca unui elev un referat pentru o altă materie, am citit câteva rânduri şi nu m-am putut abţine să nu-i semnalez o serie de greşeli gramaticale şi de logică. Rezultatul a fost CHIAR simpatic. M-a întrebat: „da’, ce… sunteţi prof de română?” Întâmplarea se potriveşte foarte bine atât cu susţinerea scrierii mele cât şi cu atitudinea ce face subiectul articolului.
Buna ziua!
In timpul lecturii…un zambet m-a facut sa ajung la „raspuns”. Oameni buni, ceea ce se intampla astazi in scoli, relatia elev-cadru didactic, se intampla de foarte mult timp in viata noastra! Relatia DUMNEZEU-om, EL a dorit si doreste ca noi sa invatam sa fim asa cum trebuie…noi dorim sa facem ceea ce vrem noi; comoditatea UCIDE! Am dorit sa predau din momentul in care am inteles ce face doamna mea invatatoare („tovarasa”), ma bucur cand sunt printre copii, am fosti elevi care sunt la catedra, (putini e-adevarat…dar sunt buni dascali), cei care doresc sa invete, INVATA! Sa ne rugam pentru LUMINA, IUBIRE, GANDURI CURATE, HAR si TRAIRE DUHOVNICEASCA pentru noi toti…aici in tara noastra, in Europa si pe intregul PAMANT!
Trist, trist, trist…
să greşeşti, e omeneşte, după principiul „numai cine nu munceşte nu greşeşte”. să vezi greşelile formale („de tastare”) scăpând din vedere esenţialul, după principiul „strecori ţânţarul dar înghiţi cămila”, este, în cel mai bun caz, deformaţie profesională. să le „ierţi”, adică să le treci cu vederea, e dumnezeieşte. să le poţi îndrepta fără a-l înjosi sau a-l umili pe cel ce a greşit cu voie sau fără voie în vâltoarea exprimării trăirilor, se cheamă măietrie didactică, la care mult prea puţini dascăli ajung!
referitor de relaţia elev-profesor, la un examen se prezintă 3 candidaţi: „asul”, „mediocrul” şi „tămâiosul”. începe examenul. intră „asul”, stă ce stă şi iese. ceilalţi, nerăbdători, îl întreabă:”ei, cum a fost?” iar el răspunde „ca o discuţie între cei mai buni prieteni!”. intră „mediocrul”.stă ceva mai mult ca primul iar cănd iese ceilalţi îl întreabă curioşi „cum a fost?” iar el răspunde: „ca o discuţie între maestru şi ucenic!”. intră şi „tămâiosul”. stă mai bine de un ceas iar cănd iese, miraţi şi nedumeriţi, ceilalţi doi îl întreabă: „ei, cum a fost? de ce ai stat aşa de mult?” iar el răspunde: a fost ca o dicuţie între doi preoţi: cănd întreba el(profesorul), mă închinam eu, cănd răspundeam eu se închina el!”.
@ autoare:
„Înţeleg că Tavi la greşelile din articolul meu se referea.”
Eu nu asta intelesesem, ci senzatia mea este ca se refera mai degraba (mai mult) la comentarii:
„…un articol atat de laudat si comentat, in special de dascali…”
@ Baciu150:
„…oameni “este” cu toţii […] mi se pare şi normal să se mai strecoare câte o mică eroare.”
Nu stiu daca ai citit TOT raspunsul meu: eu precizasem (verbatim) „…remarcarea (este adevarat, cam prea lipsita de bunavointa si de intelegere) a unor greseli de scriere…” si „…o apreciere (poate cam prea severa) a unui…”. Da, si eu sunt de parere ca este omeneste sa gresesti – UNEORI. (Nu e „normal”, dar se intampla). Cum era insa continuarea zicalei, cea cu staruirea in greseala? (Problema nu e cand gresesti cateodata, ci cand greselile sunt repetate cam prea frecvent.) Si hai sa abandonam subiectul – nici blogul, nici articolul nu sunt despre erorile de tastare.
@ stela h.: Excelent explicata situatia in primul paragraf (cam aceluiasi sistem de valori incerc – ma straduiesc – SI EU sa ma conformez, atat cat ma duce capul), si fain bancul din paragraful final.
„…incredibil ce succes a avut articolul ăsta!”
Nu-i nimic „incredibil”, doar abordeaza o gama de probleme care „ii dor” PE MULTI din cititorii blogului…
parerea mea de elev esteca vina totala este a organelor abilitate, caci nu reformeaza invatamantul o data si-o data, in asa mod incat elevul sa faca doar cateva materii care ii vor trebui mai departe si nu vreo 15-20 de materii din care nu ramane cu nimic. Ore de laborator nema, echipamente sportive nema, sali de sport doar in orasele mari, ore de informatica in laborator nema si inca,cate ne mai lipsesc. E si un proverb care spune „decat mult si prost, mai bine putin si bine”. Ies dupa bancile liceului si nu stiu sa fac nimic practic. Am in cap numai formule si ecuatii si teorie de nu stiu ce sa fac cu ele.
Dar desigur ca o data cu aceasta reformare ar cade si capete de profesori, dar fara sacrificii nu se poate face nimic. De exemplu: la ce ma ajuta pe mine economia cand eu vreau sa ma fac inginer? sau biologia? la ce ma ajuta sa stiu toti nervii dracilor? ca sa am cultura generala? nu cred ca te intreaba nimeni ce nerv conduce impulsul nervos vizual si altele. poate ca mi-ar fi mai folositor sa stiu cum se manifesta anumite boli si cum se pot preveni, decat sa stiu toti nervii si cate si mai cate. Sunt profile speciale pentru cei ce vor sa dea la medicina, acolo sa se faca. profil matematica informatica si in clasa a 10a ai o ora de informatica si 2 de biologie :)), pai asta mai e mate info, mai repede e mate sport. in occident se pune foarte mult accent pe sport, la noi deloc. faceti comparatia intre un occidental de 17-19 ani si un roman de 17-19 ani ca si dezvoltare fizica. invat de-mi rup coatele, sunt ascultat o ora intreaga din toata materia sa iau un 10 si un altul merge intr-o excursie si ia un 10, pai asta mai e scoala sau e o afacere pt UNII profesori? sunt si profesori care isi vad de treaba dumnealor si sunt cinstiti si dau note corecte, mai sunt si altii care daca dau unuia nota mare pe nimic, le dau si celorlalti, dar sunt si profesori care iti cer pe fata sa le dai sau sa te duci la meditatie si multe altele.
si ne mai intrebam de ce fura astia prin vami si pe nu stiu unde. pai practic inveti de la scoala cum sa ceri spaga :))
te înţeleg şi sunt perfect de acord cu tine MARCU 665!
nici nouă, profesorilor, nu ne place actualul sistem de învăţămănt dar cine a ţinut cont de părerile noastre (mulţi dintre noi sunt şi părinţi!) când a fost elaborată atât vechea cât şi noua lege? cine a ţinut cont de propunerile elevilor sau ale părinţilor? oare noi nu ne dorim laboratoare şi cabinete dotate corespunzător fiecărei discipline? crede cineva că noi ne dorim neapărat să corectăm sute de teste pe hârtie cănd mult mai eficient ar fi să facem lucrări practice? crezi că nouă ne place să facem „tone” de documente care ni se cer? pentru un profesor e mult mai uşor să facă lecţiile în cabinete şi laboratoare. oare este vreun profesor căruia îi face plăcere să alerge pe holuri în pauze în loc să îşi pregătească materialele pentru ora şi clasa următoare? mi-e greu să cred!
experimentele de laborator presupun materiale, substanţe, spaţii amenajate corespunzător, laboranţi, grupuri mici de elevi sau studenţi (10-12), deci mult mai mulţi profesori, maiştri, ingineri, laboranţi … toate costă şi… cine plăteşte? cine are interes să fie noua generaţie deşteaptă şi bine pregătită? deştepţii sunt incomozi şi greu de manipulat!
conducătorii au nevoie de mase largi de proşti şi de flămânzi pe care să îi manipuleze şi să îi cumpere cu punguţa de făină şi sticla de ulei în campaniile electorale. dacă nu-ţi convine regimul, pleacă – graniţele sunt deschise, aşa a zis şeful statului
te referi la şcolile occidentale? hai să vedem cum e acolo: fiecare profesor are un spaţiu (laborator, cabinet, atelier etc) bine dotat în care să îşi desfăşoare activitatea didactică. crezi că noi nu ne dorim aşa ceva? cui îi pasă? crezi că noi ne dorim să aducem de acasă cele necesare? ai idee de câte ori profesorii tăi au cumpărat din banii lor materiale, substanţe, diplome, premii etc.?
elevul, studentul occidental vine în sala cu pricina cu minimum strict necesar: un caiet, o carte, instrumente de scris etc. oare elevii români îşi doresc cu orice preţ să care după ei ghiozdane de 7-8 kg zilnic? să aducă de acasă materiale pentru proiecte sau experimente? să cumpere culegeri peste culegeri?
elevul, studentul occidental are program 8.00-17.00 şi condiţii de a lua masa de prânz în mod civilizat şi igienic, de a se pregăti pentru a doua zi, de a face sport sau diverse activităţi recreative, apoi pleacă acasă doar pentru a petrece restul zilei cu familia. oare elevii, studenţii români îşi doresc neapărat să mănânce la fast-food (dacă îşi permit, financiar vorbind!), pe fugă, numai prostii? să ajungă acasă şi să se apuce de teme? să plătească pe ici pe colo (pe la săli private, iarăşi, dacă îşi permite!) să facă puţină mişcare? dar cine ţine cont de părerile şi nevoile elevilor, părinţilor şi profesorilor români cănd elaborează legi ca „să trăiască bine”?
referitor la ultimele spuse: liceu industrial, elevii au „practică” în program. Fug dracii de „practică” ca de tămâie. Unii au cunoştinţe la diverse ateliere care le dau hârtie cum că or făcut practica la ei şi gata. Hârtia şi nimic mai mult. Nu-i interesează să înveţe.
Cât am predat la liceu de artă, am lucrat cu elevii la greu pentru că, în mintea mea de prost, îmi spuneam că e liceu de specialitate şi trebuie să-i învăţ „meserie”. Le explicam totul în amănunt oferindu-le alternative şi în acelaşi timp libertatea de exprimare plastică, le indicam diverse informaţii ce să le caute pe internet (maxim 5 minute ar fi durat) pentru că nu am tehnica necesară la şcoală, iar pe ei îi durea fix în şireturile de la papuci. E drept că şi-au dat seama de toate astea după ce am plecat scârbit de la liceul de artă şi or picat la alt profesor care stă toată ziua la catedră şi eventual mai bârfeşte cu colegii de breaslă pe alţi profi sau chiar pe elevi. Din păcate s-au deşteptat prea târziu copilaşii iar acum când mă mai reîntâlnesc cu ei trag de mine să mă întorc. Prea târziu. Concluzia e: mi se rupe. Mă concentrez pe cei care chiar vor să înveţe pentru că ştiu că nu-mi consum timpul şi energia de pomană.
sunt perfect de acord cu tine: dragoste cu sila nu se poate!
Excelent articolul…… adevarat si trist dar ……….. literatura, viata scolara e mai mult de atat… peste ciorba de cartofi si pixul cumparat din banii mei este faptul ca imi pasa si daca imi pasa, trebuie sa ii fac si pe elevii mei sa le pese si numai daca reusesc sa le vad zambetele atunci cand inteleg sau nedumerirea curioasa cand ii tin in priza cu ceva mai greu, abia atunci imi zic ca merita…..
Profesorilor trebuie sa le pese….
Este cerinta obligatorie, esentiala, fara de care nu poti sa fii profesor asa cum nu poti sa fii medic daca nu-ti pasa de oameni….. adica poti sa zici ca esti profesor, poti sa te duci la scoala plictisit si sa semnezi condica in dreptul numelui tau dar nu asta te face profesor, ci interesul elevilor pentru ceea ce ai tu de oferit. Tu nu vorbesti doar despre literatura, istorie sau geografie, tu le oferi fapte, povesti, situatii de invatare permanent.
Vai, ce înălţător…
Mi s-a făcut aşa ruşine că io m-am împiedicat într-o ciorbă de cartofi!
şi mie.
dragă doina, dragostea (adică a-ţi păsa de … )
– nu ţine nici de cald şi nici de foame;
– nu e monedă în care se plătesc facturile;
– nu e bilet care să îţi permită să circuli cu mijloacele de transport în comun;
– nu e carburant să îl pui în rezervor;
– nu e hârtie şi nici tablă pe care să poţi scrie;
– nu e haină să o poţi îmbrăca, nici încălţăminte să o poţi încălţa;
– nu se laudă;
– nu se mândreşte;
– nu se bucură de nedreptate ci se bucură de adevăr;
– nu îţi dă dreptul să îţi sacrifici propriii copii de dragul copiilor altora (iar cine zice că face asta ori e ipocrit, ori nu îşi iubeşte propriii copii);
dragostea de … presupune respect, demnitate, dreptate, decenţă, verticalitate … l
CANDVA eu invatasem ca sunt doua categorii de oameni care-si pot permite sa fie nepasatori cu referire la bani: cei care au suficienti, si respectiv cei care n-au deloc. Pe parcursul vietii ulterioare am invatat ca mai exista si categoria celor care nu sunt nevoiti sa-si bata EI capul cu (si pt) banii lor, caci se preocupa altcineva in numele (si in locul) lor), isi bat ALTII capul pt traiul lor (aspectul „materialist” al acestuia).
Ma intreb – daca doina obuzic nu face parte din categoria apostolilor (sau a sfintilor) – dansa oare din CARE din celelalte categorii face parte? (In opinia mea, idealismul dansei este politicaly correct, si este SI superb – chiar si numai de admirat platonic, si cu atat mai mult de aplicat – da’ NU „pe burta goala”; si inca „scartaitul” burtii proprii mai e cum e, da’ cel al burtilor propriilor copii…)
VictorCh, meseria de profesor e o foarte frumoasă meserie de femeie întreţinută. Fără nici o conotaţie negativă. De femeie care-şi permite să facă meseria asta ca pe un hobby, pentru că viaţa ei nu depinde de salariul respectiv, pentru că are alături un soţ care câştigă suficient, părinţi care-o susţin, cel mai probabil are şi o casă – de la părinţii ei sau de la ai lui, nu cumpărată/închiriată din salariul de profesoară. Femeie care n-ajunge să facă foamea când i se termină salariul. Femeie ai cărei copii mănâncă şi se îmbracă din salariul tatălui lor. În cazul ăsta, da, e o foarte frumoasă şi nobilă meserie.
eu propun ca în dosarul personal al celor ce se prezintă la concursurile pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar să fie adăugată şi o fişă fiscală şi o declaraţie de averere din care să reiasă că persoana în cauză beneficiază din plin de alte (re)surse financiare care să îi asigure existenţa şi că activitatea didactică este una de voluntariat 100%. în aceste condiţii aspectul financiar al acestei nobile profesii ar fi în totalitate scos din discuţie şi putem vorbi de apostolat, de sacrificiu personal, de dedicaţie totală etc.
din experienţa mea, persoanele care au atitudinea Doinei sunt oameni singuri, fără o familie proprie, fără o viaţă personală bogată, care se refugiază în muncă şi care „trăiesc” vieţile celorlalţi. avem şi noi în şcoală oameni de acest gen(să ştiţi că se găsesc şi îin mediul privat şi sunt căutaţi de patronii avizi după profit şi indiferenţi faţă de persoana care le aduce profitul!). dau rezultate foarte bune, e adevărat, pentru toată ziua îşi bat capul cu ce şi cum să facă pentru locul de muncă. de aceea, mai fac o propunere: tot la dosarul personal să fie anexată şi o declaraţie de celibat şi una din care să reiasă că dascălul respectiv va face tot posibilul să nu aibă niciodată proprii copii astfel încăt să se dedice în totalitate, 24 de ore din 24, instruirii şi educării elevilo şcolii.
Lasă că singură eram şi io şi tocmai în condiţiile alea e greu.
Nici o problema, doamna mea numai ce a iesit la pensie din cariera didactica, deci sunt constient pe deplin de felul in care stau lucrurile in acest domeniu. (Eu am avut norocul de a putea fi acel ‘arac’ de care se sprijina didactica – dpdv ‘material’ – pt a fi eficienta.)
pe ea o invidiez pentru noroc, pe tine te admir pentru răbdare şi înţelegere. din nefericire nu se întâmplă asta în toate familiile dascălilor. nu mai vorbim de situaţiile (nu puţine) în care ambii sunt cadre didactice.
…sau in care el – chiar si fara a fi cadru didactic – „el”este un „arac prea scurt” (are venituri proprii prea mici), sau – Doamne fereste! – ramane fara venituri (somaj, etc). Asa este!
Doamnei mele nu i-am putut – din pacate – asigura implinirea prea multor dorinte, dar am avut norocul de a putea completa veniturile suficient pt a acoperi nevoile noastre de baza.
..mi se pare ca e multa realitate in ceea ce ai scris…doamna profesoara !!..si copii..si profesorii…si parintzi….au vina impartzita !! ( nu mai e la moda…sa fi-i sever !!..cu toate ca ajuta foarte mult..in tot restul vietzii !!)…, acum ” apropo de ..slujbele…la stat .din care face parte si….invatzamantul….)…..am observat ca sunte-ti fica…( tot )..de cadre din educatzie…., culmea e..ca totzi cei din sistemele de ” stat „..le blameaza…continuu .., exeple sunt nenumarate cum ar fi ; medici , profesori , bibleotecari , functzionar la stat . armata , politzie …si celelalte ( de stat !)..ca ; salariile sunt mici !…conditziile de munca..sunt extenuante si dificile !!…si sistemul e..” clientelar !’..si corupt..( pana-n maduva lor !)..si acum culmea ; totzi ( majoritatea !)..sunt din familii venite tot din acest sistem…si toate rudele..sunt in sistem…si nu stiu cum ar face ca si ” odraslele lor !)..sa ajunga..tot in acel sistem !! CIUDATTTTTTT..SAU NU..!!…??? LA REVEDERE ..adrian
Bunica din partea mamei, croitoreasă. Mama, învățătoare. Soră-sa, profă de română. (Fra-su 1, pădurar; fra-su 2, radiotelegrafist). Io, fostă profă (vară-mea, profă, și-ncă-n universitate; vară-mea cealaltă, fiică de pădurar, la fel; ambele cu PhD-uri).
Nepotism în stare pură, mi se pare evident.
Clanul „diacritica” în învățământul românesc. De aicea i se trage. Învățământului, I mean.
(Clanul „Victorița”, de fapt. Așa o chema pe bunică-mea, croitoreasa de-și crescu singură 4 copii. De la ea a pornit totu’.)
..si in celelalte vremuri….., sa fi-i persoana ” de cultura „..trebuia sa ai cine sa te sustzina !!…cum s-ar zice in zilele noastre ” sponsor oficial „..altfel..trebuie sa te duci la o taraba..( in piatza !)..si in 10….12 ore zilnice…sa primesti 100 euro..pe luna !! ( chiar si cea de pe cer !)..si sa te alegi cu ; varice si reumatism….de viitor !! ( sigur !!)…..in sistemele ” de stat !”..se lucreaza…atat timp…intr-o saptamana !!…fiecare are un loc sub soare !! daca nu-ti place …” locul „..vorbeste cu parintzii..si cu copii…si chiar cu tine….sa l-e schimbatzi !!.pa..si toate cele bune de 1 MARTIE !!….cu o astfel de ocazie ..a intrebat cineva ( din sistemele astea ..vre-o data !!? ) de unde au luat bietzii..parintzi bani….?..PENTRU ” CADOURI „…la naiba !!.pa
Ești sigur că nu e „schimba-ți”?…
E foarte bun nepotismul ăsta în învăţământ. Iată încă un domeniu afectat de scăderea natalităţii!
Clanul „baba Manda”, dacă mă gândesc mai bine. Străbunica din partea lu’ mama. Nevastă de cioban. Ea e prima care şi-a făcut una dintre fete învăţătoare (numai că fata, nu mai ştiu cum o chema, a murit de tânără, la 20 şi un pic… da’ mama are şi acum pe-acasă câteva cărţi de-ale ei).
(Aveam vreo 6 ani când a murit ma’mare, încă o văd cu fusu-n braţe şi încă văd urzicile pe care le mâncam la ea şi soba Vesta şi pătura de pe pat…)
adrian, am ameţit citind cele scrise de tine, iar la final mi se zbătea de pereţii cranieni întrebarea cu ecou: „ce vru ca să zice?”. Sper că felul în care ai scris mai sus e la mişto şi doar atât. Să meargă profii la tarabă să vândă-n piaţă, zici? Depinde ce tarabă şi de ce valoare are paneul din căpşor, nu de alta dar presupun că şi Einstein ar fi fost bun de târgoveţ când îi aud pe unii. În bazarul din Suceava un propritar-vânzător de chioşc plin de ghiuluri de aur şi lânţoaie la gât era foarte revoltat amu ceva timp în urmă când li s-a impus să aibă case de marcat. Plângea mititelul că lor le merge foarte dar… foarte greu şi ar da faliment dacă vor emite chitanţe. Cred că ar fi o soluţie şi asta pân’ la urmă: îmi deschid un chioşc educativ în bazar, nu emit chitanţă, iar când se anunţă controale închid chioşcul la fel ca 98% dintre bazarişti. Prin urmare, toţi profesorii nemulţumiţi de salarii să vină la bazar, iar peste un an vom scuipa sictiriţi seminţe prin geamul maşinii personale. Să fie valabilă legea entropiei şi aici? Mă-ndoiesc.
Gata, mi-am amintit: „Flori pentru Algernon”.
Mă întrebam unde am mai văzut eu stilul ăsta fantezist de folosire a semnelor de punctuaţie.
iaca nu am lăsat comentariu când am intrat prima dată și acu mă tot lovesc de articolul ăsta pe oriunde :-)))) asta pedeapsă. Așa că las scris acilea ca să se știe și „sus” că poate nu mai dau peste el la fiecare link.
Glumesc!
Mi-ar fi plăcut să-l fi scris eu… 😀
din păcate sau din fericire eu încă am rămas pe baricadele științei și ale cunoașterii :-))) Deși era să zbor cu un șut în fund mare de tot (nu fundul, ci șutul). Ar fi interesant de auzit/ citit părerile pruncilor și odraslelor despre cum ar trebui să-i facem interesați de ceva pe lumea asta. Nu de română, nu de fizică, nu de franceză…de CEVA.
Oare părinții lor câte știu despre ei? că nouă ni se cere să știm și toaca-n cer pentru minunatul învătământ diferențiat în funcție de personalitatea lor…
Felicitari pentru articol.
Stau si beau o Cafea (am pauza 2 ore). Sunt relaxat, am 33 de Ani, sunt medic in Germania.
Tot ce ai scris Este trist dar adevarat.
Romania ASTA nu mi-a oferit altceva decat posibilitatea de a pleca. Pleaca si tu …. Romania ASTA nu te merita. Si nu va fi mai bine, ci mai rau.
RESPECT
Eseul acesta adevarat si amar a creat un val de raspunsuri preponderent aprobative, ceea ce e normal intr-o lume ciudata in care un profesor are salariul mai mic decat al unei femei de serviciu. Intr-o lume ideala in care salariul meu nu ar fi atat de rusinos de mic as avea tupeul sa ma leg tare de cei care nu pun pasiune in ceea ce fac . Asa… nu pot decat sa fiu de acord cu cei care se plang ca nu au ce manca si ce imbraca.. si da, dragi colegi curiosi si simpatici, nu traiesc din banii astia, si fac meseria de profesor din pasiune. Dupa prima luna in invatamant aproape ca imi venea sa intreb ” Cum, ma si plateste?”acuma, mi-a mai trecut elenul dar daca as castiga la loto , cred ca mi-as dona salariul sau l-as varsa intr-un fond de burse pentru elevii saraci care vor sa devina profesori. Stiu ca nu tine de foame si nu te imbraca, dar pasiunea pentru ceea ce faci iti creaza sentimentul ca nu faci nimic greu, ca te joci, si fara pasiune totul e gri si trist. Nu pot sa-l impusc pe sotul meu pt ca face bani si ma intelege, ca sa traiesc si eu fara nimic si sa vad si eu cum e cand vii la scoala cu pantofi scalciati si cu o singura poseta. De altfel, nu vreau sa impusc pe nimeni… Discutiile astea le aud si in cancelarie, dar pana la urma majoritatea prietenilor mei recunosc ca daca nu le-ar placea aceasta profesie la nebunie nu ar putea sa reziste. Lumea nu e dreapta si cinstita. Nimic nu e perfect in societatea in care traim. Salariile sunt mici, unii sunt someri, si in general nu suntem toti „blonzi cu ochi albastri’. Toti ne dorim mai mult si mai bine, mai multi bani, mai multe oportunitati, mai mult noroc, etc….
Intr-un cuvant, ne dorim TOTUL. Eucred ca si meritam totul si daca ne dorim cu ardoare ne si inchipuim ca il avem si odata si odata o sa-l si obtinem. Cine vrea bani sa faca bani…. cine vrea sa mute muntii din loc , sa faca asta, cine are ardoarea de a ajunge in frunte, n-are decat…. Fiecare e liber sa incerce sa isi urmeze visul sau drumul pe care crede ca va reusi sa traiasca cea mai buna din vietile posibile.
@VictorCh Imi cer scuze ca las acest comentariu atat de tarziu,dar nu tare mult,insa simt nevoia sa fac o micuta completare in privinta termenilor folositi de mine si a ceea ce ai inteles tu.Esti cumva un nou critic literar si analizezi cumva cuvant cu cuvant tot ceea ce lasa fiecare in parte ?Esti mereu Gica Contra ?Eu mi-am dat punctul de vedere si in niciun caz nu simteam lipsa criticii,in special din partea ta si sunt convinsa ca nu as fi singura in situatia asta.
„Esti cumva un nou critic literar…”?
Nu – NICI „nou” nu sunt (dimpotriva), si NICI nu cred ca ideile din comentariile meu reprezinta critica literara.
„…analizezi cumva cuvant cu cuvant tot ceea ce lasa fiecare in parte ?”
Cred ca da – dar in mod involuntar, reflex (am o fire speculativa).
„Esti mereu Gica Contra ?”
Sper ca nu. De ce – ai constatat cumva ca am „contrat” pe toata lumea? DUMITALE ti-am „contrat” toate ideile?
„Eu mi-am dat punctul de vedere…”
a) „Atunci cand orizontul unui om se ingusteaza pana la dimensiuini infime, acesta poate zice cu indreptatire: iata punctul meu de vedere.”
b) Sa inteleg ca dumneata esti de parere ca DUMNEATA – AI dreptul sa-ti exprimi opinia, „ALTII” (recte eu) – NU?
„…nu simteam…”
Asta nu-i vina mea, ci ghinionul dumitale.
„…in special din partea ta…”
Acum m-am linistit: credeam ca poate am gresit undeva in ideile exprimate, dar se pare ca dumneata de fapt nu contesti corectitudinea sau pertinenta ideilor exprimate de mine, ci doar dreptul meu de a le exprima.
„…sunt convinsa ca nu as fi singura in situatia asta.”
SI EU sunt convins ca (din pacate) nu esti singura cu asemenea idei…
Esti un caz pierdut.Succes in schimbarea Romaniei pe acest blog !
Foarte bine spus. Un fost elev (nu al dumneavoastra dar al Romaniei).
dureros de adevarat