Moduri şi timpuri: condiţional prezent, condiţional perfect

Din categoria „Româna explicată românilor străini de limba lor”.
După Dana Cojocaru, Romanian Grammar, SEELRC 2003, pp. 161-162.

CONDIŢIONAL-OPTATIV PREZENT

Adică, pre româneşte:

Auxiliar aş, ai, ar, am, aţi, ar + infinitivul verbului (fără particula a)

De unde rezultă că pentru verbul a fi condiţionalul prezent e cu FI în coadă, de la infinitivul (a) fi, care-i cu un singur i. Indiferent că-i formă afirmativă sau negativă. (Pentru cei doi i din conjugarea lui a fi, vezi aici.)

Deci: ai fi, de la (a) fi, ca ai mânca, de la (a) mânca. Nu scriem ai fii, cu doi i, fix la fel cum nu scriem ai mâncai. Adică dacă la ai mânca n-adăugăm nici un i, nici la ai fi n-adăugăm. Ok?

De asemenea: ar părea, ar plăcea, mi-ar părea, mi-ar plăcea, cu -ea, de la (a) plăcea şi (a) părea.

CONDIŢIONAL-OPTATIV PERFECT

Adică:

Auxiliar aş, ai, ar, am, aţi, ar + auxiliar FI (invariabil şi cu un singur i) + participiul trecut al verbului de conjugat.

Adică: aş fi fost, ai fi fost / aş fi mâncat, ai fi mâncat.

FI, cu un singur i, indiferent că-i formă afirmativă sau negativă.

__________________________________________