LIMBA ROMÂNĂ: TERMS OF USE

Sau despre cum i-ul trage liniuţă pe nasul intelectualilor filologi

La semnalarea cetitoriului vigilent Voxpudica, vă prezentăm acum i-ul lipsă al intelectualului filolog (ziarist de meserie, blogăr de hobby) Costi Rogozanu, dimpreună cu liniuţa lipsă a altui intelectual filolog, Ioan T. Morar.

(Liniuţele, când se duc, unde oare se duc?
Şi i-urile, când se duc, se duc după liniuţe?!)

Domnu’ Rogozanu, dacă n-aţi învăţat  până-ntr-a opta (şi nici la facultate), aflaţi de aici cu câţi i îl scriem noi pe propriu la plural.

Domnu’ Morar, ce-i drept, n-am articol despre io şi i-o, da’ promit să fac.

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/marino-despre-dubla-masura-pentru-intelectualii-capitani-nu-partidul-securitatea-sunt-cei-mai-mari-dusmani-ci-doar-proprii-tai-colegi-28516.html#comment-360719

Rebranding

Desigur.

9 februarie

Uneori mi-e dor.
De păhăruţul ăla roşu de plastic din care-ţi beai cafeaua.
De paşii tăi seara pe scări. De tusea ta.
De mirosul tău de ţigări.
De ochii tăi în oglinda retrovizoare.
De mâna care-a dat să mă apuce pe după umeri, într-o seară la televizor, şi m-am scuturat, că eram prea mare pentru tandreţuri d’astea.
De ziua aia în care ne-am apucat noi doi să facem scovergi, că aveai tu chef de ceva dulce şi mama n-a percutat, c-am muncit toată ziua, dacă aveţi chef de dulciuri, n-aveţi decât să vi le faceţi singuri.
De felul cum curăţai tu peştele-n chiuvetă şi mama se criza că se umplea bucătăria de solzi.
De pămătuful tău de ras.
De mirosul de ziare încinse când îţi călcai pantalonii.
De momentul ăla când puneam noi doi usturoi în grădină şi te înnebuneam de cap cu de ce-uri al căror răspuns cred că-l ştiam deja. Da’ de ce să-l pun cu rădăcina-n jos? Da’ dacă-l pun cu vârfu-n jos ce se-ntâmplă? Creşte, creşte şi răsare pe partea ailaltă, în China? Da’ de unde ştie usturoiul pe ce parte trebuie să crească, chiar dacă-l pun cu fundu-n sus?
De Paştele ăla din ‘97. De normalitatea lui. De paharul ăla de vin băut cu tine şi cu mama. Paharele alea portocalii, cu margarete, le mai ştii? De drumul ăla pân’ la gară cu maşina. Cine naiba să-şi închipuie că era ultimul? Cum naiba să-ţi închipui la 23 de ani că o dată poate să fie ultima dată?!

Alteori mă enervez.
De exemplu, pentru că picioarele alea lungi şi drepte, numa’ bune de băgat într-un mini, le-a moştenit Cristi, nu eu, deşi toată copilăria mi-aţi băgat în cap că semăn cu tine.
Şi pentru că nu m-ai învăţat să meşteresc chestii electrice şi habar n-am să repar o amărâtă de priză şi când se strică ceva tre’ să mă rog cu ceru’ şi cu pământu’ de Cristi să vină să repare.
Şi pentru că nu m-ai învăţat să conduc şi a trebuit să-l suport pe frustratul ăla de 1m55 care zicea că fac fiţe când trag parasolarul. Plouase şi soarele se reflecta în asfaltul ud, mie-mi bătea în ochi, da’ lui nu, normal, că ochii lui erau cu ţî cm mai jos decât ai mei.
Şi mă mai enervez îngrozitor când îmi dă viaţa câte-o palmă şi mă-ncâlceşte de nu-mi mai dau de capăt, ca acuma, şi-mi vine să m-aşez în drum şi să nu mă mai mişc din loc pân’ ce nu m-o descâlci altcineva. Şi atunci mă supăr şi te bodogăn, că nu puteai să mai aştepţi măcar 10-15 ani, acolo, să mă mai copilăresc şi eu un pic. Că pe alţii, chiar şi la 40 de ani plus copiii aferenţi, tot părinţii îi descurcă.

Da’ de cele mai multe ori zâmbesc. Acum, de exemplu.

Azi e ziua lu’ tata. De 13 ani încoace are tot 56 de ani.

Ce-mi doresc eu

Eu îmi doresc s-apuc, înainte să mor, ziua în care ştiristu’ n-o să-l mai mângâie pe cap pe şoferu’ rămas blocat în nămeţi.
Îmi doresc s-apuc ziua în care ştiristu’, după ce va fi luat la rost autorităţile, o să-l ia la rost şi pe şofer.
Îmi doresc s-apuc ziua în care pe şofer o să-l întrebe cineva “băi, ce dracu’ ţi-a trebuit să pleci la drum?! S-a anunţat cod portocaliu, se ştie că-n Bărăgan e cel mai nasol, ce dracu’ n-ai stat acasă?! Şi nu te mai plânge că nu-ţi dă ISU pături şi ceai. Dacă tot ai plecat ca bou’, ce dracu’ nu ţi-ai luat de mâncare la tine şi ţoale şi apă?!”.

Deştepţii ăştia care rămân cu maşinile-n drum la vreme de viscol & cod portocaliu anunţat cu două zile înainte nu se deosebesc cu nimic de deştepţii care-şi fac case-n buza râului şi p-ormă aşteaptă să le dea statu’ bani să-şi facă casa. Tot acolo. Pân’ la următoarele inundaţii.

A deszăpezi, deszăpezire. Prefixarea cu des-, dez-.

Mda.
Aud că cu ceva vreme în urmă un blogăr de succes a decretat că se zice a dezăpezi, dezăpezire, şi avea chiar şi diverse explicaţiuni în acest sens. Precum cei care au explicaţii pentru vre-o, vre-un.

Copii, să ne-nţelegem: până la viitoarea ediţie a DOOM-ului, noi zicem şi scriem a deszăpezi, deszăpezire. Zicem, da, că eu de când mă ştiu zic deszăpezire, cu s, nu dezăpezire, care-i un peizanism ortoepic.

Şi iaca şi explicaţiile din îndreptarul din 2004 (pagina 32, paragraful 142):

des-. Prefixul des- a devenit dez- în derivatele de la cuvintele care încep cu b, d, g, v, m, n, l, r sau cu vocală. Se scrie şi se pronunţă deci: descoase, desface, deshăma, despărţi, destroieni, dar: dezbrăca, dezdoi, dezgoli, dezveli, dezminţi, deznoda, dezlega, dezrădăcina, dezamăgi, dezaproba, dezechilibra, dezuni.

Nota 1. În derivatele de la cuvintele care încep cu s, ş, j, prefixul des- s-a redus la de-: desăra, desărcina, deşela, dejuga. Se scrie şi se pronunţă dezice, dar deszăpezi, deszăvorî.

Nota 2. Se scrie şi se pronunţă deschide, dezgheţa, nu deşchide, dejgheţa.

Când se scrie “îmi” dezlegat

NICIODATĂ!

Însărcinată alături

Pe vremea mea se rămânea însărcinată cu un bărbat. Acuma văd că se rămâne însărcinată alături de. Mă gândesc că-n timp ce cu. Cu altul.

http://www.libertatea.ro/stire/jamie-lynn-spears-s-a-despartit-de-tatal-copilului-ei-275289.html

Fără rost

Acu’ vreo câteva zile m-am trezit c-o rază de soare-n ochi şi nişte guguştiuci care se ciondăneau în balcon.
Mi-am tras pătura peste cap, m-am întors pe partea ailaltă şi mi-am zis yesss, vine primăvara!

Nu mai vine.
Ninge iarăşi.
M-am plictisit.

Nici un. Niciun.

Deşi sunt de aceeaşi părere cu Béranger, m-am gândit să fac articol special despre nici un /vs/ niciun, că-mi apar în căutări cel puţin o dată pe zi.

Car’ va să zică, cităm din Academie:

Se revine la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui negativ compus niciunul, niciuna „nimeni” şi ale adjectivului pronominal corespunzător niciun, nicio, care se încadrează într-un întreg sistem la care se aplică de mult aceleaşi reguli.

1. Niciun(ul) s-a mai scris „legat” şi înainte de 1953, dată după care nici un(ul) a devenit singura excepţie în mai multe privinţe:
- a. era unicul pronume (în afară de ceea ce şi spre deosebire, de exemplu, de pronumele cu o componenţă relativ asemănătoare vreun(ul), scris într-un cuvânt) redat grafic ca şi cum ar fi vorba de două cuvinte diferite şi independente şi nu de un unic pronume/adjectiv compus sudat – între componentele căruia nu poate fi intercalat alt cuvânt;
- b. era singura combinaţie din seria celor formate din nici + când, cât, cum, de cât, de cum, o dată sau odată, odinioară, unde la care nu se făcea distincţie şi în scris între îmbinările libere şi disociabile, în care componentele îşi păstrează individualitatea, şi cuvintele compuse sudate. Astfel, şi până acum trebuia să se distingă, de exemplu, şi în scris, între niciodată „în niciun moment” şi nici odată „nici cândva” (situaţia complicată în acest caz şi de o a treia situaţie: nici o dată „nici o singură dată”, „nicio dată calendaristică” sau „nicio informaţie”) sau între grupurile ortografice fiecare, oarecare, oricine ş.a. şi, respectiv, fie care, oare care, ori cine.

2. Tot atât de normal ca în aceste ultime exemple este să distingem, de pildă, între:
- niciun adjectiv pronominal (N-are niciun chef să facă ce i se cere) şi nici un adverb + articol (Nu e naiv şi nici un om neştiutor) sau nici un conjuncţie + numeral (Mă confundaţi, eu nu am nici un frate, nici mai mulţi);
- niciunul pronume (N-a venit niciunul „nimeni”) şi nici unul conjuncţie + pronume nehotărât (Nu-mi place nici unul, nici celălalt
- combinaţii în care nici este accentuat în frază şi în care se poate intercala, de exemplu, adverbul măcar (N-are nici măcar un prieten).
Aceste combinaţii se folosesc mult mai rar decât pronumele şi mai ales în astfel de structuri binare, destul de clare din punctul de vedere al înţelesului şi al logicii, nu numai al analizei gramaticale.

3. Grafia niciun etc. corespunde şi pronunţării în două silabe [ničun].

4. Ea nu numai că nu îngreunează, ci, dimpotrivă, uşurează recunoaşterea ca atare a pronumelui/adjectivului pronominal în cauză.

5. Acestă grafie a fost adoptată şi de noua Gramatică a Academiei.

6. Ea respectă şi paralelismul grafic cu celelalte limbi romanice în care există pronume cu o structură asemănătoare.

www.acad.ro

S-a-nţeles?!

(Alte noutăţi din DOOM2, aici.)

Ortogratie neaoşistică standard

La ce-am mai râs azi:

Clasic neaoşesc.
Virguliţe să fie, restul nu mai contează.